Corneliu Montano la Hramul Bisericii Sf. Nicolae
Montreal, Canada/Romanian Global News   
joi, 20 decembrie 2007
Image
Credinciosii prezenti la Biserica Sfantul Nicolae din Montreal au avut parte, duminica, 9 decembrie, dupa slujba tinuta de preotul Cezar Vasiliu, de o surpriza de proportii.

Profesorul Vania Atudorei, membru marcant al comunitatii romane din Montreal si Laval l-a prezentat pe cunoscutul interpret Corneliu Montano (foto) si pe prietena acestuia, Meggie Lagacee, informeaza publicatia Pagini Romanesti. Corneliu a povestit putin despre activitatea lui, despre proiectele si planurile sale. Acestea includ prezentari de discuri, turnee, spectacole de opereta si o noua serie de inregistrari. Vania Atudorei, care a sosit recent din Romania, a spus ca exista mai multe invitatii pentru Corneliu Montano de a participa la numeroase activitati si in Romania.
Corneliu si Meggie Lagacee au interpretat cateva cantece din albumul editat recent Le coeur qui chante... care cuprinde 12 melodii din repertoriul marelui tenor spaniol Luis Mariano. Printre ele, “Privighetoarea” si “Mexico, Mexico”. Discurile cu care a venit Corneliu Montano la biserica s-au epuizat imediat, cumparatorii formand o coada lunga la... autografe! Actiunea a continuat cu o masa oferita de comitetul doamnelor de la Biserica Sfantul Nicolae.