Munca la negru: romani care muncesc din greu, dar nu isi primesc banii
Madrid, Spania/Romanian Global News   
vineri, 14 decembrie 2007
Image
Ce stim despre romanii plecati la munca in strainatate? In general, ca toti pleaca de-acasa pentru o viata mai buna. Privit din afara, cu totii par la fel: muncesc din greu, dar vin acasa cu bani frumosi din care-si fac cele mai frumoase case, isi iau masini mai bune si le trimit copiilor cele mai frumoase cadouri. Lucrurile nu sunt insa intotdeauna atat de luminoase, dupa cum relateaza Realitatea.net , citata de Romanian Global News. Putini romani din Spania pot sa spuna ca au muncit la negru si si-au primit de fiecare data banii. Aproape ca-i poti numara pe degete. Multi dintre cei de-aici spun ca acesta este botezul - sa pui faianta, sa cari saci cu materiale, sa cureti mizeria din constructii, sa stai aplecat sa culegi capsuni sau sa te intinzi dupa masline 10 - 12 ore, 5 zile pe saptamana si la sfarsit sa nu primesti niciun ban. Acesta e pretul pe care ei il platesc pentru ca spera la o viata mai buna.