UE angajeaza sefi de unitate romani
Bruxelles, Belgia/Romanian Global News   
vineri, 14 decembrie 2007
Image
Institutiile comunitare cauta specialisti romani in drept, economie, administratie publica europeana, relatii externe, comunicare si traduceri, pentru a ocupa functii de conducere. Data limita pentru depunerea aplicatiilor, pentru toate specializarile, este 7 ianuarie, ora 12.00, ora Bruxelles-ului. Potrivit portalului EurActiv, Oficiul European pentru Selectia de Personal (EPSO) a scos la concurs peste 50 de pozitii de conducere pentru cetatenii romani. Potrivit anuntului publicat in Jurnalul Oficial al UE, Uniunea Europeana cauta 36 de sefi de unitate romani, care vor lucra sub autoritatea unui director general, director sau sef de serviciu, in domeniile drept, economie, administratie publica europeana, relatii externe de informare, presa si relatii publice, si alte 17 pozitii de sefi de unitate sint scoase la concurs in domeniul traducerilor. Candidatii castigatori vor fi ulterior selectati pentru posturile vacante din Institutiile Europene, in special Parlamentul European, Consiliu si Comisia Europeana. Cei care vor candida pentru sectiunea “relatii externe”, vor fi recrutati cu precadere de Comisia Europeana, Parlamentul European va selecta candidatii castigatori la sectiunea “comunicare”, iar Consiliul are disponibile locuri vacante pentru posturi de administrator de nivel AD9. Toate posturile sunt impartite pe doua trepte de responsabilitate si salarizare, AD9 si AD12. Potrivit EPSO, salariul lunar de baza pleaca de la 6.574 de euro, pentru prima treapta - AD9, si ajunge pina la 9.522 de euro, pentru a doua treapta, respectiv AD12. Pentru toate posturile scoase la concurs, candidatii trebuie sa aiba diploma universitara si o experienta profesionala relevanta de minimum 10 ani. Cei care candideaza pentru prima treapta trebuie sa aiba, din cei 10 ani ceruti, cel putin trei ani intr-o functie de gestionare a personalului, iar cei de pe a doua treapta, cel putin cinci ani intr-o asemenea pozitie. In plus, se cer si cunostinte satisfacatoare de limba engleza, franceza sau germana. In atributiile sefului de unitate va intra gestionarea obiectivelor, a personalului si a resurselor, precum si a relatiilor de comunicare, coordonare si negociere. In ceea ce priveste cele 17 pozitii de sefi de unitate in domeniul traducerilor, EPSO prevede conditii mai stricte privind cunostintele lingvistice. Pe linga cunoasterea perfecta a limbii principale, romana, se cer inca doua limbi straine, la alegere intre engleza, franceza sau germana. De aceasta data, responsabilitatile functiei de sef de unitate includ si alte sarcini, cum ar fi evaluarea calitatii in unitate sau sarcinile specifice traducatorilor, precum revizuirea, recitirea si, la nevoie, traducerea in limba lor principala a textelor legate de activitatea institutiei. Translatorii sefi de unitate sunt cautati pentru Parlamentul European, Consiliul Europei, CES-ul European si Comitetul Regiunilor. Candidatii vor putea opta doar pentru unul dintre posturile scoase la concurs, iar acesta nu mai poate fi schimbat dupa termenul limita stabilit pentru inscriere.