MAE reactioneaza la expulzarea celor doi diplomati ai ambasadei Romaniei la Chisinau
Bucuresti, Romania/Romanian Global News   
joi, 13 decembrie 2007
Ministerul de Externe considera "inamical" si nejustificat" gestul autoritatilor de la Chisinau de a declara persona non grata doi diplomati din cadrul Ambasadei romane din Basarabia si analizeaza masurile pe care o asemenea actiune la impune. "Ministerul Afacerilor Externe apreciaza acest act ca inamical, total nejustificat si care vine in contradictie cu atitudinea constructiva si cooperanta pe care Romania a manifestat-o in permanenta la adresa Republicii Moldova", se arata intr-un comunicat remis, miercuri, agentiei Mediafax, citata de Romanian Global News.

"In data de 12 decembrie 2007, ambasadorul Romaniei in Republica Moldova, Filip Teodorescu, a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe si Integrarii Europene de la Chisinau, unde i-a fost inmanata o Nota verbala prin care sunt declarati persona non-grata doi diplomati din cadrul Misiunii si i-a fost comunicat faptul ca acestia trebuie sa paraseasca teritoriul Republicii Moldova in termen de 24 de ore. Motivul invocat de partea moldoveana face referire la articolul 9 din Conventia de la Viena privind relatiile diplomatice", se arata intr-un comunicat al MAE, care precizeaza ca "in semn de protest fata de acest gest surprinzator si neasteptat, ambasadorul Romaniei a refuzat primirea Notei verbale". MAE precizeaza ca analizeaza masurile pe care un astfel de gest le impune dar intelege sa abordeze aceasta chestiune intr-o maniera europeana, transparenta si responsabila, in interesul cetatenilor din cele doua state. "Romania va continua sa promoveze destinul european al cetatenilor Republicii Moldova", precizeaza comunicatul MAE. Cei doi diplomati romani de la Ambasada Romaniei la Chisinau, declarati persona non grata de autoritatile moldovene, sunt Laurentiu Pintea - care ocupa functia de secretar I - si Vasile Nanea, consilierul cultural al misiunii diplomatice. Alineatul 1 al articolului 9 al Conventiei de la Viena privind relatiile diplomatice prevede ca statul de resedinta poate, in orice moment si fara sa trebuiasca sa-si explice decizia, sa notifice statul trimitator ca seful misiunii sau orice alt membru al corpului diplomatic al misiunii este persona non grata sau ca orice alt membru al personalului misiunii este inacceptabil. Intr-o astfel de situatie, statul trimitator trebuie fie sa recheme persoana vizata, fie sa-i retraga mandatul in cadrul misiunii. Acelasi articol mai prevede ca o persoana poate fi declarata non grata sau de neacceptat inainte de a sosi pe teritoriul statului de resedinta. Alineatul 2 al articolului 9 precizeaza ca, daca statul trimitator refuza sau nu reuseste intr-un interval de timp rezonabil sa-si indeplineasca obligatiile in conformitate cu primul alineat al articolului, statul de resedinta poate refuza sa recunoasca persoana respectiva ca membru al misiunii.

 

Foto: Traian Basescu