Povestiri adevarate din Italia - 'eu non parlo più romaneste tanto bine '
Roma, Italia/Romanian Global News   
joi, 13 decembrie 2007
Image
"Este fraza auzita cel mai des. Din gura cui? A romanilor, bineinteles. Dar de cand sunteti aici? Ah, numai de vreo 3-4 luni - este raspunsul cel mai votat. Apoi urmeaza o conversatie chinuita. Din multimea de astfel de conversatii –experiente de neuitat, am sa povestesc numai doua”. Asa incepe povestirea unui roman din Italia, pulicata de portalul Realitatea din Italia.  Prima s-a desfasurat in luna lui februarie 2005 la numai vreo 3 luni de cand am deschis magazinul.
Intr-o friguroasa dimineata intra o infofolita, ma saluta in italiana si ma intreaba daca am praf de copt Dr. Oetker ????? (dupa aceea, ca sa stiu despre ce este vorba si cum se scrie, am dat tel in Romania). Si continuam discutia, eu in romaneste, ea in italiana, cam vreo ora. Este casatorita de 6 luni cu un italian, are 35 de ani, locuieste intr-o vila la periferia orasului, iar in fiecare dimineata cand el pleaca la munca, o aduce in oras la mama soacra, ca sa nu se plictiseasca singura. Atunci, ea gateste si doreste foarte mult sa-si impresioneze soacra cu dulciuri, dar nu-i ies ca in Romania si e sigura ca vina este a prafului de copt autohton. Ok, de acord, dar de ce continuati sa vorbiti cu mine in italiana? Pai, sotul meu doreste ca eu sa ma asimilez perfect aici si sa vorbesc doar italiana ca sa pierd accentul care ne identifica… Ce lucrase in Romania? 12 ani ca profesoara de limba romana si franceza ??????????!!!!!!!!!!!!!!!! Am incheiat discutia cu o fraza acra. Doi. Acum vreo luna, suna telefonul. Alo? „Buon giorno, am il suo numero da Gabriela e voglio parlare con lei perche ho tanti probleme grave da risolvere”. „Dica, la ascolto, dar nu le vine mai usor daca imi vorbiti in romaneste?” „Si, ma come io so che dumneavoastra è de 27 ani in Italia, pensava che non parla più romeno e non capisce” !!!!!?????? „Doriti lectii? de doi ani predau limba romana italienilor la Universitatea de studii permanente din Recanati – raspund eu “modesta si umila” din cale-afara. Va astept maine la ora 10.30 la magazin. Vine, dar la 9, si imi da telefon ca este aici. Bine, dar eu voi fi acolo numai la 10.30, atunci deschid. Da, bine, dar eu nu am venit sa cumpar, vreau sa vorbesc. Da, dar orarul tot ala ramane, eu nu traiesc in magazin, am si o viata paralela. Ne intalnim si stiti ce ma intreaba? Este de 4 luni aici si a auzit ca exista un Partid al romanilor in Italia si ea vrea de la partid munca pentru ea si pentru cei doi fii ai ei si casa!!! Toate acestea si multe, multe altele mi-au adus in minte un articol publicat de Gazeta Romanesca in iunie 2006, pe care o pastrez: Chinurile Limbii. “D-na Maria Agafitiei, romanca in Italia, “badante” adica ingijitoare in orasul Saluzzo (Cuneo – Piemonte) a scris o carte de poezii si a publicat-o. Limba romana nu a vrut sa colaboreze cu domnia sa, in texte facandu-si loc cuvinte italiene romanizate, greseli mari de exprimare si ortografie, rezultatul unic fiind texte care au prea putin de-a face cu poezia. Semnalul poate fi unul de alarma, limba romana neprotejata si nesustinuta se trasforma intr-un dialect romano-italian aproape lipsit de sens. Intrebata pentru cine a scris si in ce conditii a raspuns: Am facut aceste poezii pentru “badantele” din Italia. Nici nu stiti cat suferim, prin ce vagauni stam si muncim. Am vrut sa le indulcesc sufletul. In Romania nu se trova lavoro si am venit aici. Acasa am fost merceolog, nu am scris niciodata, dar aici am citit foarte multe carti de poezie in italiana. Imi pare rau ca a iesit asa….am corecta-o de mai multe ori….dar in tipografie a ajuns o varianta originala. Eu stau la Saluzzo, sunt foarte respectata, chiar sindacu (primarul orasului – forma originala „sindaco”) pentru care am lavorat, m-a felicitat. In ziarul local a aparut un articol despre cartea mea. Le-am facut si eu un articol de ringraziare. Acum lucrez la un alt volum de poezii. D-na Agafitei e induiosator de sincera si nimeni nu o poate banui de rele intentii. Nici editorul cartii, Paolo Fusto, proprietarul editurii “Fusto editore” nu poate fi banuit de complot contra limbii romane. El a vrut sa o ajute pe doamna Maria pentru ca a venit la ei cu mult entuziasm si au admirat ambitia de a-si realiza acest vis, de a publica o carte de poezie. Dar nu comenteaza calitatea literara a poeziilor. A tiparit 400 de exemplare si i le-a dat sa le gestioneze singura. “Am satisfactia ca am facut un lucru care incurajeaza convietuirea in aceasta societate, in care femeile romance nu au o viata usoara”, declara Paolo Fusto.