Romania, locul 5 la imigratie in Quebec
Quebec, Canada/Romanian Global News   
marţi, 11 decembrie 2007
Image
Datele din ultimul recensamant care se refera la situatia limbii franceze in Quebec indica o situatie complexa caracterizata de doua tendinte majore, aparent contradictorii.


 Mai intai, o usoara diminuare a proportiei vorbitorilor nativi de limba franceza care a scazut pentru prima oara in istorie sub 80 la suta, informeaza publicatia Pagini Romanesti. Francofonii au devenit minoritari in Ile-de-Montreal, unde ei reprezinta in 2006, 49,8 % din totalul populatiei montrealeze, fata de 53,2% cati erau in 2001. A crescut in schimb numarul alofonilor, iar procentajul populatiei anglofone s-a stabilizat la 11%. Pe de alta parte, tot pentru prima oara in istorie, majoritatea imigrantilor manifesta preferinta pentru limba franceza in raport cu limba engleza. Tabelele recensamantului indica pentru 2006 un procentaj care se apropie de 60%. Iata, asadar, un indice convingator despre vitalitatea limbii franceze care a atins de mult masa critica a vorbitorilor, nativi ori prin adoptie, ce-i permite sa reziste cu succes la presiunile limbii engleze. Dar dincolo de raportul dintre limba engleza si limba franceza, deosebit de semnificative sunt si alte tendinte care se desprind din datele recensamantului.
Quebecul se afla pe locul doi intre provinciile canadiene, dupa Ontario, pentru numarul de imigranti sositi in fiecare an. Cei mai multi se stabilesc la Montreal si provenienta lor este mult mai variata decat in celelalte mari centre de imigratie canadiene, Toronto sau Vancouver. Astfel in timp ce, majoritar, imigratia de la Toronto si Vancouver este de origine asiatica (70 si, respectiv, 78 %) la Montreal se consemneaza procentaje apropiate din mai multe zone ale lumii : 26% din Africa, 23% din Europa, 20 % din cele doua Americi, de nord si de sud, aproximativ 30% din Asia. Dintre limbile neoficiale, cea mai vorbita la Montreal este italiana, cu aproximativ 16% utilizatori in raport cu celelalte limbi neoficiale ori cu aproape 4% fata de toate limbile, oficiale si neoficiale vorbite in Canada. Foarte interesanta este situatia comunitatii romanesti. Considerata, in recensamantul din 1991 drept o comunitate mica, dar avand o contributie exceptionala la viata sociala, economica si culturala din Quebec, acum, in 2006, ea se numara printre comunitatile importante, aflate intr-o crestere rapida. Limba romana face parte din topul 10 al limbilor neoficiale cele mai vorbite la Montreal. Ea se afla pe locul 8, dupa limbile italiana, araba, spaniola, chineza (mai multe dialecte), creola, greaca si portugheza si inaintea limbilor vietnameze si ruse. De asemenea, Romania face parte din topul 5 al tarilor de origine a imigrantilor din Quebec in perioada 2001 - 2006, precedata de China, Algeria, Maroc si urmata, surprinzator, de Franta. In cifre absolute, imigrantii din Romania din aceasta perioada numara 12 mii de persoane fata de 10 400 din Franta.