Dupa razboiul din Transnistria, pierduti fara veste
Chisinau, Basarabia/ Romanian Global News   
luni, 10 decembrie 2007
Image
Desi au trecut 15 ani de la razboiul de pe Nistru, azi mai sunt mame, frati si surori care isi asteapta sotii, fratii, fiii despre care, de-a lungul anilor, n-au mai aflat nicio veste. Nimeni nu le spune daca mai continua cautarile sau daca sunt sau nu cunoscute circumstantele disparitiei lor. In primii ani de dupa conflict, dosarele erau la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Ulterior, acestea au fost transmise Comisariatului de politie din Dubasari, transmite Unimedia reluata de Romanian Global News. Unii apropiati s-au resemnat, dar altii continua sa se consoleze cu sperante si presupuneri despre cele ce s-ar fi intamplat atunci. Valentina Albu din s. Mascauti si-a pierdut fiul in 1992, dupa ce a incetat razboiul. L-a asteptat zi de zi, timp de sapte ani. Sperau ca e inchis undeva si nu poate da nicio stire. Au ajuns si la presedintele tarii, pe atunci - Petru Lucinschi, dar misterul disparitiei fiului n-a fost elucidat. Nicolae locuia in or. Dubasari. S-a dus cu o masina sa-si aduca lucrurile, vrand sa se mute cu intreaga familie in sat. A fost retinut la postul militar de la Rezina, in timp ce dorea sa treaca pe malul drept al Nistrului. De atunci, nu l-a mai vazut nimeni. In perioada cat a durat conflictul, el a stat cu familia la Mascauti. „Din cate am aflat, i-au luat zilele dupa ce a fost parat de cineva dintre colegii de lucru. Nicolae lucra la intreprinderea „Selhoztehnica” din or. Dubasari. Probabil, au banuit ca el ar fi luptat contra lor in perioada conflictului. Gheorghe, sotul meu, l-a asteptat pana in ultimul moment, si cand a murit, a murit tot cu gandul ca baiatul nostru este in viata”, spune indurerata mama tanarului pierdut fara veste.
„Si acum il asteptam”
Doar la ghicitori i se mai spunea ca e in viata. Cu trecerea timpului, sperantele au palit pana s-au stins. Dupa sapte ani, Valentina Albu s-a apropiat de preot cerandu-i sfatul. I-au facut prohodul lui Nicolae si, dupa ritualurile crestine, la 40 de zile i-au organizat o masa de pomenire. Natalia, nepoata Valentinei Albu, avea sase ani cand tatal ei a disparut. Cele facute de bunica la biserica n-o impiedica sa creada ca tatal ei este, totusi, in viata. „Intotdeauna l-am asteptat, spune ea, si acum il asteptam.”
Ingrijeste mormantul gol
Despre Afanasie Cotofan din s. Corjova, sotia si fiul acestuia considera ca ar fi fost omorat si aruncat in apele Nistrului, in 1992. Oficial, nu au niciun document care sa confirme ori sa infirme ca el ar fi in viata. Doar intr-un un act nerecunoscut, emis de autoritatile separatiste, se spune ca el ar fi decedat. Au stiut, insa, din primele zile ca e mort. Lucra educator la o scoala-internat situata aproape de casa. Cineva din trecatori a vazut cand a fost retinut de unul din absolventii acestei scoli. Apoi un alt martor, care a scapat ca prin urechile acului, i-a spus ca l-a vazut in timp ce era batut cu bastonul de cauciuc intr-o incapere de pe teritoriul Hidrocentralei de la Dubasari. Sotia presupune ca ar fi fost aruncat in apele Nistrului. „Il visez deseori cum se intoarce acasa. Dar, in realitate, stiu ca nu se va mai intoarce niciodata”, zice femeia.  La sfatul preotului, a facut un mormant la cimitir, la capul caruia a pus o cruce cu numele sotului. „Acolo imi adun gandurile despre el, dar stiu ca mormantul e gol. Voi fi ingropata alaturi cand imi va veni ceasul, vom fi sub aceeasi cruce”, spune sotia celui pierdut, care a iesit la pensie asteptand.
L-a luat cu o ambulanta fara numere
Lilia Zavtur, originara din s. Corjova, este profesoara de muzica. Si-a vazut ultima oara sotul, Nicolae, la data de 18 aprilie 1992. Pana in prezent, despre el se spune ca e pierdut fara veste. Lucra la aceeasi intreprindere, „Selhoztehnica”, sef de garaj, impreuna cu Nicolae Albu. In perioada conflictului, la intreprindere s-au iscat disensiuni intre rusi si moldoveni. Lilia si Nicolae Zavtur erau la socri in curte cu mai multe rude cand la poarta s-a oprit o ambulanta. Masina avea numerele scoase. Din ea au coborat cateva persoane inarmate. I-au cerut in limba rusa sa mearga cu ei pentru a clarifica niste lucruri. Rudele au inceput sa strige, sa planga, iar mama lui si-a pierdut cunostinta. Sotia a urcat cu el in masina si n-a vrut sa-i dea drumul. Dar au amenintat-o cu patul armei si au imbrancit-o. Sotul i-a zis sa nu-si faca griji, ca el nu a  luat arma in maini si nu s-a facut vinovat cu nimic. „Mi-a spus ca totul va fi bine, mi-a zis sa-l anunt pe seful lui despre cele intamplate. De atunci, nu l-am mai vazut pe Nicolae”, plange si astazi Lilia Zavtur. Continua sa-l astepte
Ulterior, sotiile celor doi disparuti, Lilia Zavtur si Ludmila Albu, aveau sa se intalneasca deseori pe coridoarele MAI sau la Comisariatul de Politie. Au ajuns si la sediul organizatiei internationale „Crucea Rosie” de la Chisinau, dar nimeni nu le-a putut spune ce s-a intamplat cu sotii lor. La mijlocul anilor ’90, instanta de judecata din or. Criuleni a emis sentinta prin care Nicolae Zavtur a fost declarat „pierdut fara veste”. Femeia a crescut de una singura cei doi feciori ai lor, care azi sunt plecati peste hotare. Peste mai multi ani de la disparitia sotului, la fel ca si celelalte rude ale persoanelor disparute, Lilia a facut un mormant simbolic la cimitir. „Preotul a zis ca nu e un semn rau chiar daca el este in viata. Ne-a dat sfatul sa-l prohodim in paralel cu moartea unei rude apropiate, ceea ce am si facut la funeraliile mamei sale”, afirma femeia. Nici nu a incercat sa-si refaca familia. In adancul inimii, mai spera ca sotul ei e in viata. „In toti acesti ani l-am asteptat. Si acum il astept”, spune ea.