Expozitie de icoane bizantine si obiecte populare la Anguillara Sabazia
Roma, Italia/Romanian Global News   
luni, 10 decembrie 2007

Image
La finele acestei saptamani a avut loc, in sala de conferinte "Don Alvaro Orsi" din cadrul parohiei "Regina Pacis" a orasului Anguillara Sabazia (Roma), o expozitie de icoane bizantine si ornamentele populare romanesti.

Potrivit portalului Realitatea din Italia, expozitia a cuprins icoane bizantine pictate de Maria Pascal si Ecaterina Baciu si obiecte populare care apartin familiilor noastre (prosoape, batiste, fote, ii, brau cusute de mana). Ideea organizatorilor a fost de a readuce in mintea romanilor formele de arta cu care sunt familiarizati cei aflati departe de casa, mesajul fiind aducerea aminte a originilor si traditiilor bogate pe care le-au mostenit. In acelasi timp, expozitia s-a adresat si italienilor, pentru cunoasterea culturii si traditiilor romanesti. Duminica de la orele 18,30 la eveniment a fost invitat si prof. Giuseppe Fioravanti de la Universitatea ''La Sapienza'', Roma, care a conferentiat pe tema ''Icoane''. Gazda expozitiei a fost parohia ''Regina Pacis'' din Anguillara, preot paroh Don Augusto Mascagna, care de curand a permis credinciosilor rezidenti la Anguillara sa-si tina slujbe otodoxe o data pe luna. Evenimentul face parte din programul evenimentelor culturale de iarna ale Primariei orasului Anguillara Sabazia (la periferia de nord a Romei), unde exista o comunitate romaneasca de aproximativ 1000 de romani.