Politicienii italieni iresponsabili continua sa arunce gaz pe foc. Comunitatea romaneasca in vizor
Roma, Italia / Romanian Global News   
vineri, 07 decembrie 2007
Image
Partidul Identitatea Romaneasca urmareste cu stupoare si preocupare avalansa de declaratii facute de primarii si autoritatile locale din Nordul Italiei, cu o tenta discriminatorie si persecutorie impotriva comunitatii romanesti, care sunt in contrast direct cu articolul 3 al Constitutiei Italiane. Cerem interventia ferma a Statului Italian pentru a fi inlaturati Primarii care se pateaza cu declaratii contradictorii legilor si Constitutiei si care dau nastere curentului discriminatoriu impotriva unei majoritati a populatiei comunitare care traieste si munceste in Italia. In plus cerem sa fie sanctionate autoritatile locale protagoniste ale declaratiilor si comportamentelor periculoase. Cum nazismul a inceput pe motivul unei exigente de siguranta interna, inainte ca un abil exponent politic sa propuna ca romanii si rromii sa poarte o stea galbena pe brat in semn de recunoastere, cerem ca Statul Italian sa opreasca imediat aceste evenimente periculoase ajungand chiar la suspendarea autoritatilor oraselor a caror reprezentanti se preteaza la astfel de declaratii rasiste. Situatia a depasit orice limita a bunului simt si a convietuirii pasnice. Partidul Identitatea Romaneasca isi rezerva dreptul de a strange si de a cataloga toate datele relative la discriminarile care au avut loc in ultimul timp privitoare la comunitatea romaneasca, pe care le va prezenta la Amnesty International, cerand sa fie monitorizat comportamentul Statului Italian privitor la comunitatea romaneasca.