Conferinta de investitii Marea Britanie – Romania
Londra, Anglia/Romanian Global News   
vineri, 07 decembrie 2007
Image
Premierul roman, Calin Popescu-Tariceanu, si omologul sau britanic, Gordon Brown (foto), au convenit, miercuri, 5 decembrie, la Londra, ca Romania si Marea Britanie sa organizeze o conferinta bilaterala de investitii.

"Planuim sa organizam o conferinta de investitii bilaterale pentru a vedea cum putem sa sporim volumul comercial dintre cele doua tari", a aratat premierul britanic, la finalul intrevederii cu primul-ministru roman. La randul sau, Calin Popescu-Tariceanu a aratat ca prezenta companiilor britanice pe piata romaneasca este sub nivelul posibilitatilor acesteia si a subliniat ca doreste ca Marea Britanie sa reinnoade traditia prezentei industriale puternice in tara noastra, asa cum a fost cazul inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial. Totodata, seful Executivului si-a exprimat dorinta unei prezente mai active a companiilor britanice in sectorul financiar-bancar. "Poate ca nu e intotdeauna necesar ca investitorii britanici sa se uite spre Asia, pentru ca si in Europa pot gasi locuri bune pentru investitii", a afirmat Tariceanu. Cu prilejul vizitei de lucru in Marea Britanie, primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu le-a prezentat oamenilor de afaceri britanici oportunitatile de investitii ale economiei romanesti, precum si evolutiile mediului de afaceri din Romania. Seful Executivului de la Bucuresti a discutat cu 30 de oameni de afaceri, reprezentanti ai unor mari companii britanice interesate de extinderea afacerilor proprii in Romania, in cadrul unui dejun de lucru organizat de Camera de Comert Romano-Britanica si Ambasada Romaniei la Londra.
Primul-ministru s-a mai intalnit miercuri la Londra cu omul de afaceri englez de origine romana George Iacobescu, care a proiectat si dezvoltat centrul financiar londonez Canary Wharf.