Conferinta de presa la LRI la Imperia
Imperia, Italia/Romanian Global News   
joi, 27 septembrie 2007
Image
Primaria din Imperia, Liga Romanilor din Italia ( L.R.I.) si Asociatia Nationala a birourilor de Stare Civila (A.N.U.S.C.A.) vor organiza conferinta de presa care va anunta Seminarul din 28 septembrie referitor la noile schimbari de legislatie cu privire la drepturile si obligatiile cetatenilor comunitari. Conferinta va avea loc la sediul primariei din Imperia la ora 12:00. La eveniment vor fi prezenti Luigi Sappa, primarul Imperiei, viceprimarul Paolo Strescino, asesorul Giuseppe Fossati, Marian Mocanu, presedinte L.R.I., reprezentantul A.N.U.S.C.A. si reprezentantul Kiron-Tecnocasa, sponsorul conferintei. Vor lua parte cele mai importante organisme mass-media italiane, iar toate publicatiile romanesti sunt invitate sa participe.
Sub titlul "Zi de studiu", seminarul din 28 septembrie propune o intalnire directa intre noii cetateni ai Uniunii Europene si autoritatile cu care intra in contact pentru realizarea de documente. Ziua isi propune sa clarifice aspecte legislative ale noilor normative ale Ministerului de Interne in vigoare. Sunt invitati sa participe toti romanii rezidenti in provincia Imperia.