Incepe spectacolul „Don’t look back“ la Sibiu
Sibiu, Romania/Romanian Global News   
marţi, 25 septembrie 2007
Image
„D’ont look back“ este un spectacol de teatru itinerant, ceea ce presupune ca spectatorul va sta in picioare, va urca si cobori scari. Pentru probleme de mobilitate va rugam sa notificati operatorul in momentul rezervarii telefonice. Intrarea publicului se face in grupe de cate 3 persoane la fiecare 5 minute incepand cu ora 20.00 si pana la ora 22.00, inclusiv. Durata unei reprezentatii este de aproximativ o ora.
„D’ont look back“ este un spectacol ce se bazeaza pe experienta traita de spectator. Itinerarul nu a fost creat sa socheze, fiind mai degraba linistitor, iar spectatorul se deplaseaza in ritmul sau propriu. Totusi, anumite parti se desfasoara in intuneric si pot fi considerate infricosatoare. Din acest motiv, spectacolul nu este indicat copiilor sub 11 ani, deoarece anumite parti pot fi deranjante pentru acestia. Copiii intre 11 si 16 ani trebuie sa fie insotiti de un parinte sau tutorele legal al acestora. De asemenea, spectacolul nu este recomandat claustrofobilor si persoanelor care nu se simt confortabil in spatii putin luminate.
Cele 14 reprezentatii vor avea loc dupa cum urmeaza: 29- 30 septembrie, 2-3-4-5-6-7 octombrie, 9-10-11-12-13-14 octombrie.
Cei care doresc sa achizitioneze bilete pentru spectacolul DON’T LOOK BACK, o pot face incepand de maine, 25 septembrie, in fiecare zi, in intervalul orar 10.00 - 20.00. Rezervarea locurilor se va face exclusiv telefonic, la numarul 0730 250 777, persoana de contact Adrian Tibu. Costul unui bilet este de 10 lei, tarif unic.
Fiecare rezervare de bilet va fi validata printr-un SMS, o persoana neavand posibilitatea de a rezerva mai mult de 3 locuri. Rezervarea se va face in limita locurilor disponibile. Persoana care face rezervarile are obligatia de a confirma ca datele oferite operatorului sunt corecte si intelege ca este responsabilitatea sa de a anunta modificarile ulterioare in timp util.
Biletele vor fi eliberate in seara spectacolului, pe baza rezervarii telefonice. Toti posesorii de bilete sau cu locuri rezervate trebuie sa fie prezenti cu 10 minute inainte de timpul alocat pentru intrarea la spectacol. In caz contrar locurile respective vor fi considerate libere.