Festivalul european de poezie Sibiu 2007
Sibiu, Romania/Romanian Global News   
marţi, 25 septembrie 2007
Image
18 autori proeminenti din 12 tari se vor reuni, in perioada 3-6 octombrie 2007, la Festivalul European de Poezie Sibiu 2007. Publicul din Romania va avea ocazia sa asiste la dezbateri si lecturi sustinute de Urs Allemann (Elvetia), Mircea Cartarescu (Romania), Inger Christensen (Danemarca), Bora Cosic (Croatia), Caius Dobrescu (Romania), Oswald Egger (Austria), Nora Iuga (Romania), Mirela Ivanova (Bulgaria), Michael Donhauser (Austria), Bodo Hell (Austria), Ryszard Krynicki (Polonia), Ulf Stolterfoht (Germania), Matthew Sweeney (Irlanda), Ales Steger (Slovenia), Michèle Métail (Franta), Herta Muller (Germania), Raphael Urweider (Elvetia) si Otto Tolnai (Ungaria/Serbia).
Intalnirile se vor desfasura la Centrul de cultura si dialog „Friedrich Teutsch“ al Bisericii Evanghelice din Romania (Str. Mitropoliei nr. 30, Sibiu).
Alegerea orasului Sibiu, desemnat in acest an Capitala culturala europeana, a fost inspirata de faptul ca aici s-a nascut, in octombrie, acum 80 de ani, Oskar Pastior, unul dintre cei mai de seama poeti germani. Opera sa originala si activitatea sa de traducator se afla la originea unei retele de dimensiuni europene, concretizate prin prietenii intre scriitori, referinte comune si inruduri poetice.
Festivalul este realizat la initiativa Literaturhaus Berlin si a directorului acesteia, Ernest Wichner, scriitor german originar din Romania. Organizatori: Literaturhaus Berlin, Berliner Kunstlerprogramm des DAAD si Institutul Cultural Roman, cu sprijinul: Fundatia Robert Bosch Stuttgart; Fundatia Culturala Elvetiana Pro Helvetia, Asociatia „Sibiu Capitala  Europeana a  Culturii 2007“.