Piata Romaniei dupa trei ani
Montreal, Canada/Romanian Global News   
marţi, 25 septembrie 2007
Image
A treia aniversare a Pietei Romaniei a trecut neobservata. In dupa-amiaza zilei de 18 septembrie, parcul era pustiu. O familie anglofona a venit, in cele din urma, ca sa-l lase pe cel mic sa se joace in aria rezervata copiilor. Cei doi s-au oprit sa priveasca, la un moment dat, statuia. Nu stiau nici cum se cheama parcul, nici cine e poetul. S-au scuzat razand: pentru ei e locul unde isi aduc, uneori, copilul la joaca. Mai tarziu au aparut doua doamne quebecheze. Le placea totul: parcul (“Ah, oui, c’est Place de la Roumanie? Très interessant”), statuia (“Adorable”, “Moi, je l’aime”), starea vremii. O doamna vietnameza a fost cel de-al treilea oaspete al Parcului in acea dupa-amiaza. Nu vorbea nicio limba in afara de cea materna, asa ca ne-a fost imposibil sa aflam ce stie sau ce nu stie despre Piata Romaniei. Cert e ca avrut neaparat sa-i facem o poza langa statuie, semn ca, probabil, ii placea. La plecare, a aparut o alta doamna care, vazand ca ne indeletniceam cu fotografiatul, si-a cerut scuze de a ne fi stat in cale. Intr-o franceza cu accent romanesc. Cam asta a fost tot.
“Personal, am fost o singura data la Piata Romaniei, cand a fost organizata inaugurarea, acum trei ani. Nu imi mai amintesc exact unde este amplasata si, sincer, un am nicio intentie sa o mai vizitez. Se afla intr-un loc nereprezentativ pentru romani, statuia marelui Eminescu este hidoasa, iar activitatile care se organizeaza in aceasta Piata sunt putine si lipsite de interes. Recunosc ca nu m-ar afecta daca s-ar desfiinta: prin aspectul ei, Piata Romaniei este o pata negara asupra comunitatii noastre.” (Cristian, Montreal)
“Eu merg destul de des in acel loc din cartierul portughez numit Piata Romaniei. Ma asez pe banca si incerc sa stabilesc un sentiment intre mine si acest loc care poarta numele tarii mele. Niciodata nu am regasit nici cel mai mic fior. Copiii din cartier se joaca la leagane, iar adultii privesc la inceput statuia cu usoara neliniste, apoi, dupa ce se obisnuiesc cu ea, o ignora. Eu sunt o persoana destul de sensibila si reactionez la tot ce este romanesc. Dar acest loc, din pacate, nu-mi sugereaza decat tristete. Stiu ca a fost multa furie si discutii contradictorii la inaugurarea Pietei, stiu cata patima a starnit statuia poetului nostru national reprezentat ca o femeie bezmetica. Stiu toate acestea si totusi merg saptamanal si ma asez pe banca, in speranta ca alaturi de mine se va aseza un alt roman.”(George, Laval)
“Am venit in Canada, la Montreal acum doi ani si recunosc ca nu am fost niciodata in Piata Romaniei. Eram in tara cand am aflat despre inaugurarea controversata a acestui loc si despre faza cu branza si cu Iliescu. De fiecare data cand intrebam despre Piata, amicii din Canada ma sfatuiau sa nu-mi pierd vremea. Eu as fi vazut Piata Romaniei intr-un loc care sa fie accesibil comunitatii noastre: langa o biserica sau intr-un parc dintr-un cartier unde locuiesc multi romani. In Piata Romaniei ar trebui sa se sarbatoreasca evenimentele pe care le sarbatoream si in tara, sa fie tot timpul un loc de regasire pentru romani si – de ce nu? – interesant si pentru alte natii.”
“Ma duc uneori – nu foarte des, fiindca nu-mi este la indemana in Piata Romaniei. Insa nu imi displace acest spatiu micut si intim, inconjurat de arbori in care salta veverite. M-am obisnuit si cu statuia lui Eminescu; nu mi se pare atat de urata cum zic unii, desi recunosc ca pentru romanii care se afla departe de casa ar fi fost potrivita o imagine mai degraba clasica a poetului. Insa poate ca sculptorul, cand a facut-o, nu stia unde va fi amplasata. Problema e a comisiei care a ales-o, fiindca aici, la Montreal, fireste ca au acceptat-o: stiti zicala “calul de dar…
” Nu cred sa vina multi romani aici; eu una, un am prea intalnit. Mie insa chiar imi place ca nu e aglomerat: asta imi permite sa petrec acolo o ora-doua in liniste.” (Nicoleta, Montreal)
“Am fost o singura data in Piata Romaniei. Ce circ a fost! Iliescu a venit sa ne enerveze, iar noi am incercat sa ne platim politele. Rezultatul a fost dezastruos pentru ambele parti. Iliescu a picat (aleluia), dar ne-a lasat mostenire un loc lipsit de farmec, cu o statuie pe care as intitula-o «Romania in perioada postcomunista». Eu as propune sa incercam sa schimbam aspectul acestei Piete: sa-i contactam pe sculptorii si artistii nostri, pentru a face ceva reprezentativ pentru noi si frumos pentru cei care apartin altor comunitati. De ce nu Nadia Comaneci? Un nume recunoscut international, iubit si de montrealezi. Sa organizam activitati care sa dea viata acestei Piete si sa-i confirme identitatea de Piata a Romaniei.” (Daniela Brossard)
“Domnule, nu stiu ce asteapta lumea de la Piata Romaniei. Ce credeau ca va fi acolo? Un loc de adunari publice? Un fel de piata la propriu, unde sa mearga cumetrele la o barfa? Sau o ulita cu pravalii romanesti si cu carciumi? E un loc simbolic, onorific, daca vreti. Adica bine ca exista; inseamna ca oficialitatile locale si-au dat seama ca la Montreal se afla o comunitate destul de numeroasa si de importanta de romani. Cine sta prin zona se duce acolo, ca in orice parc, cine nu, nu e obligat sa vina, ca doar banci de stat la soare se gasesc peste tot. Nu inseamna ca daca nu e tot timpul plin cu romani, parcul asta nu trebuie sa existe. Cat despre statuie… e o opera de arta si, ca orice opera de arta, unora le place, altora nu.”