{mosimage}† D A N I E L
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR, MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI, LOCTIITOR AL CEZAREEI CAPADOCIEI SI PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

PREACUCERNICULUI CLER, PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL
SI PREAIUBITILOR CREDINCIOSI DIN ARHIEPISCOPIA BUCURESTILOR
HAR, MILA SI PACE DE LA HRISTOS DOMNUL, IAR DE LA NOI PARINTESTI BINECUVANTARI

“Iata, va vestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; ca vi S-a nascut azi Mantuitor, Care este Hristos Domnul, in cetatea lui David.” (Evanghelia dupa Luca 2,10-11)

Preacuviosi si preacucernici Parinti,
Iubiti frati si surori in Domnul,

Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos este vestita de ingeri ca bucurie mare pentru mantuirea oamenilor. Vestea Nasterii lui Hristos in Betleemul Iudeii este adusa oamenilor de catre ingerii din ceruri, pentru ca Cel ce Se naste intr-o iesle dintr-o pestera de sub pamant este Acela prin Care si pentru Care au fost facute cerul si pamantul (cf. Coloseni 1, 16), Fiul Cel vesnic al Tatalui ceresc. Sfantul Evanghelist Luca ne spune ca vestea Nasterii lui Hristos, adusa pastorilor de la Betleem de ingerul Domnului, a fost insotita de slava Domnului care a inconjurat pe pastori in timp ce ingerul a stat langa ei (cf. Luca 2, 9). Asadar, vestea Nasterii Domnului se face deodata prin cuvant ceresc si prin vedere cereasca, prin slove rostite si slava privita, pentru ca Dumnezeu-Cuvantul Cel nevazut cu ochii trupesti, necuprins cu mintea si cu privirea si neatins cu mana, Se face Om vazut cu ochii, ascultat cu urechile, inteles cu mintea si atins cu mainile.    De ce? Pentru ca sa ne daruiasca noua oamenilor, limitati si trecatori, slava Lui cea nemarginita si vesnica. Sa ne ridice la sfintenia Lui pe noi cei cazuti in pacat. Sa ne daruiasca viata vesnica noua celor muritori. Sa ne invete ascultarea smerita si recunostinta fata de Dumnezeu pe noi cei neascultatori si nerecunoscatori. Stapanul lumii Cel atotputernic si preaslavit de ingeri S-a facut om sarac si slujitor smerit pentru ca pe noi sa ne elibereze din robia lacomiei dupa cele materiale si din tirania orgoliului si a slavei desarte. Cel ce Se naste vesnic din Dumnezeu-Tatal, fara mama, Se naste in timp din mama fara tata, ca sa fie deodata Fiul unic al Tatalui ceresc si fiul unic al Fecioarei. Fiul Cel vesnic al Tatalui ceresc a luat chip de Copil, nascut din mama pamanteana, fara tata pamantean, pentru ca sa ne invete pe noi pamantenii sa cautam neincetat si sa iubim pururea pe Tatal Cel vesnic, Facatorul cerului si al pamantului. Hristos coboara din ceruri pe pamant, ca pe noi pamantenii sa ne inalte la ceruri. Iubirea Lui smerita este spatiul libertatii si inaltarii noastre prin iubire fata de Dumnezeu si fata de semeni. Hristos Domnul S-a facut purtator de trup pamantesc, ca pe noi sa ne faca purtatori de Duh Sfant ceresc. El S-a facut Om, ca pe noi oamenii sa ne indumnezeiasca prin har. Fiul preaslavit al lui Dumnezeu S-a facut Fiul smerit al Omului, ca pe noi oamenii sa ne inalte la demnitatea si slava de fii duhovnicesti ai lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, prin cuvintele: “Si celor cati L-au primit, care cred in Numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut” (Ioan 1, 12 - 13). Hristos a coborat din ceruri si S-a nascut intr-o pestera, in interiorul pamantului, ca pe noi oamenii sa ne inalte in interiorul Imparatiei cerurilor.Acesta este intelesul adanc al slavei Domnului aratata pastorilor de la Betleem, cand ingerul Domnului le-a vestit Nasterea smerita a lui Hristos - Mantuitorul. De ce a fost vestit El ca Mantuitor? Pentru ca mantuirea inseamna unirea omului pacatos si muritor cu Dumnezeu Cel sfant si vesnic viu. Hristos Se naste ca Mantuitor ca sa vindece oamenii de pacat si de moarte si sa-i faca partasi vietii vesnice. La Nasterea lui Hristos, cerul se uneste cu pamantul, iar ingerii se bucura impreuna cu pastorii, pentru a ne arata noua taina mantuirii oamenilor in Biserica lui Hristos, in care Liturghia savarsita pe pamant de pastorii sufletesti ai turmei cuvantatoare se uneste cu Liturghia cereasca savarsita necontenit de catre ingeri in ceruri, dupa cum se spune chiar in rugaciunile Sfintei Liturghii (Rugaciunea dinainte de inceperea Sfintei Liturghii si rugaciunea dinainte de intrarea cu Sfanta Evanghelie prin Usile imparatesti). In acest sens, Sfantul Evanghelist Luca ne spune ca, la Nasterea Domnului, impreuna cu ingerul binevestitor s-a mai aratat pastorilor si “multime de oaste cereasca laudand pe Dumnezeu si zicand: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!” (Luca 2, 13-14). De ce ingerul Domnului a binevestit pastorilor de la Betleem Nasterea Domnului Hristos in timpul noptii? Pentru ca pastorii erau in stare de veghe sau de priveghere. In acest inteles Evanghelia ne spune ca pastorii “faceau de straja noaptea imprejurul turmei lor” (Luca 2, 8). Intrucat pastorii erau obisnuiti cu veghea de noapte pentru a pazi oile, ei priveau mai mult decat alti oameni inaltimea si intinderea cerului si pretuiau taina luminii care risipeste intunericul. Pastorii de pe camp, nefiind robiti de grijile si de petrecerile lumesti din cetate, intelegeau mai bine legatura dintre cer si pamant, dintre darurile cerului si viata pamantenilor. De aceea, cand Se naste Hristos - Lumina lumii, “Pastorul si Pazitorul sufletelor noastre” (I Petru 2, 25), pastorii, cu ochi veghetori, cu minte si inima treaza, primesc cei dintai vestea Nasterii Mantuitorului lumii. Dupa plecarea ingerilor, pastorii de pe camp au mers la Betleem si dupa ce au vazut cu ochii lor Pruncul nascut in iesle (cf. Luca 2, 16), asa dupa cum le-a vestit lor mai inainte ingerul Domnului (cf. Luca 2, 12), ei au devenit, la randul lor, vestitori ai bucuriei Nasterii Domnului Hristos. Evanghelia spune: “Si grabindu-se, (pastorii) au venit si au aflat pe Maria si pe Iosif si pe Prunc culcat in iesle. Si vazandu-L, au vestit cuvantul grait lor despre acest Copil. Si toti cati auzeau se mirau de cele spuse lor de catre pastori (…) Si s-au intors pastorii slavind si laudand pe Dumnezeu pentru toate cate auzisera si vazusera precum li se spusese” (Luca 2, 16-18 si 20). Dupa cum odinioara ingerii si pastorii turmelor de oi de la Betleem au vestit Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos “cu bucurie mare”, ca fiind o minunata lucrare cereasca implinita pentru mantuirea oamenilor, asa si astazi, in Biserica Ortodoxa, copiii si tinerii, asemenea ingerilor, si preotii pastori ai comunitatilor de crestini, asemenea pastorilor de la Betleem, vestesc in Ajunul Craciunului Nasterea Domnului, cantand troparul praznicului si aratand icoana slavei Nasterii Domnului, din casa in casa, iar apoi se intorc la Casa Domnului, in biserica, sa slaveasca si sa laude impreuna, cu mare bucurie, taina Nasterii Domnului, iubirea milostiva si minunata a lui Hristos pentru oameni.

Dreptmaritori crestini,

Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos a fost vestita de ingeri ca fiind bucurie mare pentru tot poporul, pentru ca ea este bucuria mantuirii. Iar pentru ca vestea aceasta a mantuirii adusa de ingeri oamenilor a fost primita cu credinta, ea a rodit atunci bucurie mare in sufletele credinciosilor si rodeste si acum bucurie din an in an. Iata de ce Sarbatoarea Nasterii Domnului este o sarbatoare a bucuriei pe care ne-o daruieste noua Dumnezeu-Tatal in Fiul Sau, Hristos-Mantuitorul, prin lucrarea Sfantului Duh, in Biserica si in sufletele credinciosilor. Intrucat Hristos Domnul este izvorul bucuriei depline si netrecatoare (cf. Ioan 17, 13), legatura vie cu El, prin credinta puternica, rugaciune fierbinte si fapte bune, aduce bucurie in viata Bisericii si in sufletele credinciosilor. Aceasta bucurie a credintei in Hristos si a iubirii statornice fata de El este numita de catre Sfantul Apostol Pavel “bucurie in Domnul” (cf. Filipeni 4, 4). Ea este roada a Duhului Sfant in sufletul omului credincios si iubitor de Hristos si de semeni (cf. Galateni 5, 22) si arvuna a bucuriei vesnice din Imparatia lui Dumnezeu (cf. Romani 14, 17). Aceasta bucurie, ca prezenta a harului lui Hristos in sufletul omului luptator cu pacatul si cu greutatile vietii, nu piere nici in vreme de incercare (cf. II Corinteni 6, 10; 7, 4; I Tesaloniceni 1, 6; 2, 19), ci, dimpotriva, creste cand cel credincios sufera pentru Hristos si pentru Biserica (cf. Coloseni 1, 24; Evrei 10, 34; 12, 2; Iacov 1, 2; 1 Petru 4, 13). Bucuria credintei se intensifica si se statorniceste prin rugaciune fierbinte, prin pocainta si iertare de pacate, prin eliberarea de patimi, prin cuvantul bun si prin fapta cea buna, prin viata curata si iubire sfanta. Ea devine bucurie deplina a celor ce inainteaza pe calea sfinteniei. Cand Sfanta Biserica a lui Hristos cheama pe toti oamenii la mantuire, ea ii cheama la aceasta bucurie deplina in Hristos - Izvorul bucuriei vesnice. Cand Hristos-Domnul vine in lume, Prunc nascut in multa smerenie, ingerii vestesc pastorilor bucurie mare. Cand Hristos -Domnul Cel rastignit inviaza din morti, El insusi intampina pe cale femeile mironosite cu salutarea: Bucurati-va! Cand Hristos Cel inviat din morti Se inalta intru slava la ceruri, El fagaduieste ca va fi cu cei ce cred in El, in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor (cf. Matei 28, 20), iar ucenicii traiesc cu “bucurie mare” (Luca 24, 52) adevarul fagaduintei lui Hristos si al prezentei Lui in ei, prin lucrarea Duhului Sfant, Mangaietorul (cf. Ioan 15, 26; 16, 13-14). Bucuria credintei sau bucuria crestinilor in Hristos -Domnul este vestita de Sfantul Apostol Petru, ca bucurie a mantuirii, plina de har si lumina: “pe El (pe Hristos), fara sa-L fi vazut, Il iubiti; intru El, desi acum nu-L vedeti, voi credeti si va bucurati cu bucurie negraita si preaslavita, dobandind rasplata credintei voastre, mantuirea sufletelor” (1 Petru 1, 8-9). Bucuria credintei ca bucurie a mantuirii oamenilor si ca bucurie a vietii vesnice in Hristos a fost prevestita de profetii Vechiului Testament, mai ales de profetul Isaia (Isaia 9, 2; 35, 1; 44, 23; 49, 13; 61, 7, 10; 65, 14; 66, 10). Ea este traita ca bucurie sfanta a vietii crestine de Sfintii Apostoli si de Biserica lui Hristos de-a lungul veacurilor si se daruieste deplin celor mantuiti, dreptilor si sfintilor in Imparatia lui Dumnezeu, dupa cum se spune in cartea Apocalipsei (18, 20; 19, 7).
Bucuria credintei, ca bucurie a prezentei lui Hristos -Domnul in sufletele oamenilor care cred in El si Il iubesc pe El, creste pe masura tariei credintei noastre, a rugaciunii noastre, a dorintei de sfintenie si a faptelor bune pe care le savarsim. Bucuria credintei s-a facut roditoare de-a lungul veacurilor in predica Sfintilor Apostoli, in marturisirea jertfelnica a sfintilor mucenici, in lupta pentru apararea dreptei credinte a Sfintilor Parinti ai Bisericii, in zelul pastoral al preotilor de parohie si in rugaciunea necontenita a monahilor si monahiilor din manastiri, in cresterea copiilor si a tinerilor in dreapta credinta, in multimea bisericilor si a catedralelor, in multimea asezamintelor filantropice infiintate de crestini, in multimea operelor de arta crestina, dar mai ales in frumusetea sarbatorilor si a cantarilor bisericesti ortodoxe, precum si in frumusetea colindelor si a datinilor populare romanesti, inspirate de credinta crestina. Toate acestea sunt strabatute si luminate de bucuria iubirii milostive si a slavei neinserate a Domnului nostru Iisus Hristos, Mantuitorul lumii.
Toate slujbele Bisericii ca lucrari de marturisire si de preaslavire a lui Hristos, ca raspuns al iubirii noastre la iubirea Lui milostiva si mantuitoare, sunt izvor de bucurie si vesminte ale bucuriei. De asemenea, rugaciunile zilnice pe care le savarsim cu credinta si evlavie acasa sau la locul de munca sunt izvor de bucurie. Toate cuvintele bune pe care le rostim si faptele bune pe care le savarsim cu dragoste si smerenie spre folosul semenilor nostri in familie, in Biserica si in societate sunt izvor de bucurie, pentru ca ele sunt semne luminoase ale credintei noastre in Hristos si ale iubirii Lui sfinte lucratoare in noi prin harul Sfantului Duh.

Iubiti credinciosi si credincioase,

In viata noastra de fiecare zi, dar mai ales in aceste zile de sarbatoare, sa oferim celor din jurul nostru daruri si semne ale bucuriei. Sa aducem bucurie in casele si in sufletele in care se afla tristete si singuratate, boala si saracie, suferinta si instrainare. Sa raspundem iubirii nemarginite a lui Hristos pentru mantuirea oamenilor cu fapte ale iubirii noastre fratesti, stiind ca adevarata credinta este “credinta lucratoare prin iubire” (Galateni 5, 6). Sa nu uitam in rugaciunile noastre si in semnele iubirii noastre fratesti de Craciun si de Anul Nou nici pe fratii nostri romani care se afla departe de tara si de casa. In noaptea de 31 decembrie 2007 spre 1 ianuarie 2008 si in ziua de Anul Nou sa inaltam rugaciuni de multumire lui Dumnezeu (Te-Deum) pentru binefacerile primite de la El in anul care a trecut si sa-I cerem ajutorul in toata lucrarea cea buna si folositoare din anul nou in care intram. Cu bucurie, vestim tuturor ca, incepand cu data de 27 octombrie 2007, de Sarbatoarea Sfantului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor, Patriarhia Romana are un post de radio, Radio Trinitas, un post de televiziune, Trinitas TV, si un cotidian, Ziarul Lumina, ca urmare a bunei colaborari misionare dintre Patriarhie si Mitropolia Moldovei si Bucovinei. Aceste mijloace noi de comunicare si de misiune in societate impreuna cu agentia de stiri formeaza Centrul de Presa Basilica al Patriarhiei Romane. Speram ca toate acestea ne vor ajuta sa zidim duhovniceste Biserica din suflete si sa sensibilizam mai mult pe toti credinciosii dornici sa ajute la construirea noii Catedrale Patriarhale, numita si Catedrala Mantuirii Neamului, mai ales dupa ce in data de 29 noiembrie 2007 a fost sfintit locul pentru construirea acesteia. Avem nadejdea ca dorinta Patriarhilor Romaniei si mai ales a vrednicului de pomenire Parintele nostru Patriarh Teoctist se va implini cat mai curand. Cu prilejul Sfintelor Sarbatori ale Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou - 2008 si Botezului Domnului, va adresam tuturor calde si parintesti urari de pace si sanatate, fericire si ajutor mult de la Dumnezeu in tot lucrul bun si folositor, dimpreuna cu traditionala urare “La multi ani!”

Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti!

Al vostru catre Hristos -Domnul rugator,
† D A N I E L
ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR, MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI,
LOCTIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI SI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

In vremea romanilor, s-a transformat in serbari in onoarea lui Saturn (Zeul Recoltelor) si Mithras (Zeul antic al Luminii), o forma de venerare a Soarelui cae a ajuns in Roma din Siria cu un secol inainte, cu cultul lui Sol Invictus. Anunta ca iarna nu este vesnica si ca viata continua, si era o invitatie de a-ti pastra buna dispozitie. Ultima zi de iarna in emisfera nordica este intre 20 si 22 decembrie. Romanii sarbatoreau saturnaliile intre 17 si 24 decembrie.

Primii crestini - Pentru a evita persecutia din timpul festivalurilor pagane romane, primii crestini isi impodobeau casa cu ilice de saturnalii. Pe masura ce numarul crestinilor crestea si obiceiurile lor prelevau, sarbatorile au luat o turnura crestina. Insa biserica timpurie nu a sarbatorit de fapt Nasterea lui Christos in decembrie pana la Telesphorus, care a fost al doilea Episcop al Romei, de la 125 la 136, si a declarat ca serviciul bisericesc ar trebuie tinut in aceasta perioada pentru a sarbatori “Nasterea Domnului si Matuitorului”. Oricum insa, cum nimeni nu era sigur cu adevarat cand s-a nascut Christos, Nasterea era tinuta deseori in septembrie, adica in timpul festivalului evreiesc al trompetelor (Rosh Hashanah din zilele noastre). De fapt, timp de peste 300 de ani, oamenii au vazut Nasterea lui Christos in diverse date. In anul 274, solstitiul a cazut pe 25 decembrie. Imparatul Roman Aurelian a proclamat data ca “Natalis Solis Invicti”, festivalul nasterii soarelui invincibil. In 320, Papa Julius I a mentionat 25 decembrie ca data oficiala a nasterii lui Iisus Christos.

Craciunul oficial, insa negeneralizat - In anul 325, Constantin cel Mare, primul imparat roman crestin, a introdus Craciunul ca o sarbatoare fixa pe 25 decembrie. A mai introdus si Duminica in a 7-a zi din saptamana ca de sarbatoare, si sarbatoarea mobila (Pastele). In Anul Domnului 354, Episcopul Romei Liberius a ordonat in mod oficial credinciosilor sai sa celebreze Nasterea lui Iisus pe 25 decembrie. Chiar si dupa ce Constantin a oficiat 25 decembrie ca Nasterea lui Christos, crestinii isi aminteau inca data ca o sarbatoare pagana, si nu impartaleau bunele intentii ale imparatului. Craciunul nu si-a capatat recunoasterea oficiala printre crestini decat relativ recent. In unele zone protestante sarbatorirea Craciunului a fost chiar interzisa. In Anglia, Oliver Cromwell a interzis sarbatorile Craciunului intre 1649 si 1660 prin asa-numitele Legi Albastre, in credinta Craciunului ca o zi solemna.

Cand multi dintre protestanti au scapat de persecutiile Bisericii Catolice fugind in coloniile din toata lumea, interesul pentru sarbatorile vesele de Craciun a fost reaprins. Cu toate astea, Craciunul nu a fost nici macar o sarbatoare legala pana in secolul trecut. Si, tineti minte, in acel timp, nu exista nici un personaj care sa-l intrupeze pe Mos Craciun (Santa Claus). Craciunul devine popular in secolul al XIX-lea - Popularitatea Craciunului a fost impulsionata in 1820 de cartea lui Washington Irving “Cum se tine Craciunul la Bracebridge Hall”. In 1834, Regina Angliei Victoria si-a adus sotul german, Printul Albert, la Castel, introducand in imperiu traditia Bradului de Craciun si a colindelor ce se tineau in Europa. Cu o saptamana inainte de Craciun, in 1834, Charles Dickens a publicat O Colinda de Craciun (in care a scris ca Scrooge ii cerea lui Cratchit sa lucreze si despre intrunirea de Craciun a Congresului SUA). Era deja atat de popular incat nici biserica nici guvernele nu mai puteau ignora importanta Sarbatorilor Craciunului.

In 1836, Alabama a devenit primul stat din SUA care a declarat Craciunul sarbatoare legala. In 1837, cartea lui T.H. Hervey “Cartea Craciunului” a devenit de asemenea un best-seller. In 1860, ilustratorul american Thomas Nast s-a inspirat din povestirile europene despre Sfantul Nicolae, patronul sfant al copiilor, pentru a-l crea pe Mos Craciun (Santa Claus). In 1907, Oklahoma devenea ultimul stat american ce declara Craciunul sarbatoare legala. An de an, tari din lumea intreaga incepeau sa recunoasca Craciunul ca zi in care se aniverseaza Nasterea lui Iisus. Craciun Fericit! - Astazi, multe dintre obiceiurile pagane sunt reflectate in Craciun.

Iisus s-a nascut in martie si totusi Nasterea sa este celebrata pe 25 decembrie, in momentul solstitiului. Sabatorile de Craciun se termina in a 12-a zi de Craciun (6 ianuarie), aceeasi perioada cat se serba si reintoarcerea Soarelui de anticii romani si pagani. De aceea nu surprinde ca puritanii crestini - sau chiar crestinii conservatori - sunt deseori suparati deoarece Craciunul “nu este atat de religios pe cat ar trebui sa fie”, uitand ca acesta nu a fost de fapt sarbatorit deloc pana relativ recent. Pomul de Craciun - Se spune ca Sfantul Bonifaciu, un calagar din Crediton, Devonshire, Anglia, care a fondat biserici crestine in Franta si Germania in secolul  al VII-lea, a dat intr-o buna zi peste un grup de pagani adunati langa un stejar pentru a sacrifica un copil zeului Thor. Pentru a opri sacrificiul si a salva viata copilului, Bonifaciu a doborat copacul cu o lovitura puternica de pumn. In locul sau a crescut un mic bradulet. Sfantul a spus paganilor proslavitori ca braduletul subtire era Copacul Vietii si era marturia vietii eterne a lui Christos. Se mai spune ca Sfantul Bonifaciu a folosit forma triunghiulara a bradului pentru a descrie Sfanta Treime a Dumnezeului Tata, a Fiului si Sfantului Duh.

Pana in secolul al XII-lea, pomii de Craciun erau atarnati de tavan ca un simbol al crestinatatii. Insa, in acele timpuri, dintr-un motiv pe care nimeni nu l-a putut explica, brazii erau atarnati cu varful in jos. Copacii ca simbol - Pomii au fost un simbol al vietii cu mult inainte de crestinism. Egiptenii antici aduceau in casele lor ramuri verzi de palmier, in cea mai scurta zi a anului, in decembrie, ca un simbol al triumfului vietii asupra mortii. Fenicienii din antichitate foloseau tufisuri sacre in loc de temple. Romanii isi decorau casele cu brazi vesnic verzi in timpul saturnaliilor, un festival de iarna in cinstea lui Saturn, Zeul Agriculturii. Preotii druizi decorau stejarii cu mere aurii pentru festivitatile solstitiului de iarna. In timpul lui decembrie, in Evul Mediu, pe copaci erau atarnate mere rosii ca un simbol al sarbatoririi lui Adam si Eva si erau numiti copacii paradisului. Se spune ca Martin Luther (1483-1546) a fost primul care a decorat Pomul de Craciun cu lumanari pentru a arata copiilor cum stralucesc stelele in noptile intunecoase.

Prima referire despre un brad decorat pentru Craciun apare la Riga, in Lituania, in 1510. In 1521, Printesa Hél?ne de Mecklembourg a intodus bradul de Craciun in Paris dupa ce s-a casatorit cu Ducele de Orleans. Mai exista o referire scrisa cu privire la pomul de Craciun in Germania, datata din 1531. O alta referinta celebra, din 1601, este a unui vizitator la Strasbourg, Germania (acum parte din Franta) care a consemnat o familie care decora un copac cu “napolitane si bete de zahar aurii rasucite (zahar de orz) si flori de hartie de toate culorile”.Pomul de Craciun a fost intodus in Statele Unite ale Americii de colonistii germani si de mercenarii platiti sa lupte in Razboiul de Secesiune. In 1804, soldatii americani stationati la Fort Dearborn au tarat copaci din padurile inconjuratoare in baracile lor.

Marea Britanie a facut cunostiinta cu pomii de Craciun in 1841, cand sotul german al Reginei Victoria, Printul Albert a adus un brad de Craciun pentru familia regala la Castelul Windsor. Obiceiul Bradului de Craciun s-a raspandit cu repeziciune in clasa mijlocie, spre muncitori, si prin colonii (unde steagul imperial flutura uneori in varful copacului). Colinde de Craciun - Apostolii cantau cantece de rugaciune, multe bazate pe psalmi. Ca fondatori de biserici, entuziasmul lor a inspirat noile lor congregatii catre cantec. Insa din nefericire nu ne-au lasat copii ale partiturilor lor muzicale. Una dintre cele mai vechi colinde de Craciun este din secolul al IV-lea, Jesus refulsit omnium, compusaade Sf.Hilary din Poitiers.

In timpul secolului al XII-lea, Sf. Francis din Assisi a introdus in mod oficial Colindele de Craciun in slujbele religioase. Ca patron al artelor, a inspirat compozitorii si poetii zilei sa faca muzica de Craciun. Cantecele usoare si vesele de Craciun au fost introduse multi ani mai tarziu, in Renasterea Italiana - anii 1400, timpul lui Leonardo da Vinci si Michaelangelo. Prima copie cunoscuta a unei colinde englezesti a fost scrisa de Ritson prin 1410. De-a lungul anilor, calugarii au contribuit si ei semnificativ la compunerea temelor muzicale biblice. Cand Johannes Gutenberg a inceput sa-si invarta presa de tipar in 1454 copii ale colindelor au putut fi distribuite aproape gratuit. Oricum, trebuie retinut ca sarbatoarea de Craciun a fost suprimata de puritanii timpului; Craciunul nu a devenit popular pana tarziu in secolul trecut. De aceea, multe din colindele de Craciun pe care le cunoastem astazi nu sunt citate direct din Biblie si au fost compuse relativ recent.. Colindele de Craciun au fost interzise intre 1649 si 1660 in Anglia de Oliver Cromwell care credea ca aceasta sarbatoare ar trebui sa fie o zi solemna. (Cromwell a abolit, de asemenea, si monarhia). Cand protestantii, inspirati de Martin Luther, s-au alaturat bucuriei Colindelor de Craciun, multi au trebuit sa plece in Europa sub presiunea Bisericii Catolice. Au luat cu ei colindele de Craciun la noile lor case din toata lumea. In 1649, John de Brebeur a scris prima colinda americana de Craciun, numita Iisus S-a Nascut. Din fericire, in Europa, cand colindele nu puteau fi cantate in biserici, si-au gasit locul in alta parte. Piesa religioasa, renumita in intreaga lume, Patimirea, a fost pusa in scena in Oberammergau, Germania, in 1634 (si a fost jucata la fiecare 10 ani de atunci).

In anii 1700, muzica lui Mendelssohn si Händel a fost adaptata si folosita in loc de colinde de Craciun. Silent Night, Holy Night - Noapte Linistita, Sfanta Noapte - Probabil cea mai cunoscuta colinda de Craciun este Noapte Linistita, scrisa in 1818 de un preot asistent austriac Joseph Mohr. I s-a spus cu o zi inainte de Craciun ca orga bisericii era sparta si ca nu va fi reparata la timp pentru Ziua de Craciun. Intristat, s-a asezat sa scrie trei versuri care sa poata fi cantate de cor cu muzica de chitara. “Stille Nacht, Heilige Nacht” a fost auzit pentru prima data la Litughia de Noapte in Biserica Sf. Nicolae in Oberndorf, Austria. Congregatia asculta cum vocile lui Fr. Joseph Mohr si a dirijorului corului, Franz Xaver Gruber, sunau in toata biserica in acompaniamentul chitarei lui Fr. Mohr. Astazi, Silent Night, Holy Night este cantata in peste 180 de limbi, de milioane de oameni. Felicitari de Craciun - Desi sculptorii in lemn au reprodus teme religioase in Europa Evului Mediu, prima felicitare comerciala de Craciun si Anul Nou a fost desenata in Londra, Anglia, in 1843. John Callcott Horsley (1817 - 1903), un pictor narativ britanic si academician la Academia Regala, a desenat prima felicitare de Craciun si Anul Nou la sugestia si cererea prietenului sau, Sir Henry Cole, care a fost primul director la Muzeul Victoria.

Horsley a desenat prima felicitare de Craciun in 1840, insa a ajuns la vanzare in 1843, cand s-au oferit 1.000 bucati pentru un pence fiecare. Felicitarea nu a fost primita fara controverse, pentru ca infatisa o familie ridicand paharele pentru toast de Craciun. Puritanii le-au denuntat imediat. Ideea era excelenta insa pentru altii. Felicitarile de Craciun au devenit foarte populare si alti artisti au urmat imediat conceptul lui Horsley. O felicitare deosebit de populara a fost desenata de artistul englez William Egley in 1849. Felicitari de Anul Nou - Felicitarile nu erau noi. Inca de la litografia perfecta a lui Aloys Senefelder in 1796, comerciantii trimeteau clientilor lor urari de bine pentru noul an. (Litografia este o tehnica prin care un numar mare de imagini sau texte desenate mai intati pe o piatra cu o structura foarte fina puteau fi reproduse pe hartie.) Felicitarile de Craciun au inlocuit cu timpul Felicitarile de Anul Nou, cu exceptia Frantei unde era o preferinta pentru cele din urma. Prima felicitare produsa in SUA a fost de un litograf german, Louis Prang, care a emigrat in New York in jurul anului 1850.

Prang a pus la punct un atelier in Boston, Massachusetts, in 1860, si a inceput sa produca primele felicitari color cu scene din povestile de iarna pentru Craciun si Anul Nou. In timpul Razboiului Civil American, Abraham Lincoln a cerut unui desenator politic, Thomas Nast, pentru a-l ilustra pe Mos Craciun (Santa Claus) cu trupele unioniste pentru a le sustine curajul. Nast a fost primul care a prezentat un Mos Craciun in traditionala de pe-acum, mantie rosie cu o curea de piele lata. In zilele noastre, exista o gama de felicitari pentru aproape orice ocazie.