Entuziasmul cu care se reaprinsesera idealurile fauririi Romaniei Mari la inceputul anilor ’90 a murit, loiali cauzei mai sunt doar cativa romani, si acestia risipiti prin Biserica, prin presa, eventual prin mediul politic. Totusi, acum cateva zile am trait o experienta care ma determina sa fiu optimist.
Pe 27 septembrie i-am intalnit pe romanii timoceni la ei acasa si am inteles ca, oricat de mare ar fi nepasarea noastra, a „fratilor din tara“, cum ne numesc timocenii, acesti romani vor supravietui. Printre romanii timoceni adunati la slujba de sfintire a unei troite ridicate pe mosia familiei lui Dusan Parvulovici, la Sarmanovat, sat romanesc de langa Negotin, straveche cetate romaneasca timoceana, l-am cunoscut pe preotul Boian Alexandrovici. Om tanar, acest preot, un adevarat cruciat al romanismului, a infruntat cu curaj rautatea autoritatilor statale si bisericesti sarbesti, o rautate surprinzator de mare pentru un popor care se proclama crestin-ortodox, in lupta sa de a ctitori o bisericuta in satul romanesc Malainita, un loc sfant in care sa se slujeasca in limba romana. Ma gandesc la felul in care minoritatile din Romania, inclusiv cea sarbeasca, sunt tratate. Nu stim ce drepturi sa le mai recunoastem, ii tratam pe semenii nostri de alt neam, impreuna locuitori cu noi, in tara noastra, uneori mai bine decat pe romani. in Serbia, doar romanii din Banatul sarbesc se bucura de anumite drepturi, insa chiar si in cazul lor standardele sunt departe de a fi asemanatoare cu cele de la noi.
Romanii din Timoc nu sunt recunoscuti si au fost supusi timp de peste un secol la o sarbizare fortata. Abia dupa caderea dictaturii lui Milosevici, romanii timoceni au avut posibilitatea de a se organiza in structuri civice si politice. Asa s-au ridicat dintre romanii timoceni lideri precum preotul Boian Alexandrovici (Alexandru), Dusan Parvulovici (Parvu), presedintele Federatiei Romanilor din Serbia, Predrag Balasevici (Balasa), prim-vicepresedinte al Consiliului National al Minoritatii Nationale Romane, Liubisa Barbulovici (Barbu), de la Partia Democrata a Rumanilor din Serbia, sau Demici Dragan (Dragan), de la Initiativa Culturala Romaneasca din Serbia.
La slujba de sfintire a troitei de la Sarmanovat, romanii din Timoc si-au ridicat glasul pentru a cere ajutor fratilor din tara. Au facut-o cu demnitate, in ciuda faptului ca situatia lor este dificila. S-a vorbit despre frica in care traiesc romanii timoceni, teama ce-i cuprinde atunci cand vorbesc romaneste, cand spun o rugaciune in limba stramosilor, cand se striga unul pe celalalt in romaneste. Autoritatile statale si bisericesti sarbesti nu ezita sa foloseasca amenintarile si forta in incercarea lor de a-i transforma in sarbi pe romanii timoceni lipsiti de scoli si biserici de limba romana. Chiar si in timpul sfintirii troitei de la Sarmanovat, o masina a politiei sarbesti a patrulat permanent si ostentativ in zona. Nu mai vorbesc de cativa civili cu statura de sportivi care ne-au filat discret, amintindu-mi de securistii nostri.
Guvernul Romaniei a lipsit de la aceasta clipa de marturisire a romanismului sud-dunarean. Departamentul pentru relatiile cu romanii de pretutindeni, condus de secretarul de stat Mihai Gheorghiu, a ignorat evenimentul pe care cu mari riscuri l-au organizat romanii timoceni, desi organizatiile acestora au trimis cu insistenta atat invitatia de participare, cat si cererile de ajutor. Se spune ca intr-o tara normala o astfel de nepasare ar fi sanctionata cu demiterea, dar Romania, din pacate, nu este o tara normala. Cred ca l-am zarit, ratacit in multime, pe un reprezentant al Ambasadei Romane de la Belgrad, insa nu stiu daca in calitate oficiala sau mai degraba ca sa monitorizeze (pentru cine oare?) actiunea. Totusi, la insistentele cu iz de tristete si disperare ale romanilor timoceni, ca si cineva din tara sa participe la conferinta de presa organizata dupa eveniment si sa transmita un mesaj din partea fratilor din tara, cateva cuvinte au fost rostite de deputatul roman Horatiu Buzatu, aflat la eveniment in calitate neoficiala, prieten bun cu cativa dintre liderii timoceni si sustinator al luptei acestora.
Romanii timoceni formeaza o Romanie care a murit pentru politicienii nostri, o Romanie pe care politicienii o folosesc doar in campania electorala pentru a demonstra cat de „buni romani“ sunt ei. Romania de dincolo de Romania invie o data la patru ani, in vremea alegerilor, pentru ca apoi sa fie asasinata si reasezata intr-un mormant parasit pe a carui cruce scrie „Romania uitata“...
Marcel Radut SELISTE, Gazeta de Sud

Cei doi s-au intalnit in 1924 la Paris, in epicentrul modernismului.
Pe cata vreme Tristan Tzara este un scriitor de renume international, Greta Knutson este relativ necunoscuta chiar si in Suedia, intre altele pentru ca a trait si a creat in Franta. Greta Knutson a colaborat la numeroase reviste suprarealiste si a tradus poezie din limba franceza impreuna cu poetul suedez Gunnar Ekelöf. Spre sfarsitul vietii a publicat nuvele si poeme in proza in limbile franceza si germana. Lucrarile ei de arta se afla in custodia Centrului Cultural Suedez de la Paris.
Discutia de la ICR Stockholm se va axa pe opera lui Tristan Tzara si a Gretei Knutson si pe anturajul acestora. Participantii sunt Cecilia Sjöholm, profesor de estetica si autorul capitolului despre cuplul Tzara-Knutson publicat in cadrul antologiei “Portrete duble” (“Dubbelportratt”, Natur&Kultur 1995), si poetul Lasse Söderberg, care a tradus in limba suedeza din opera Gretei Knutson. Discutia va fi moderata de editorul si scriitorul Jonas Ellerström. Programul cuprinde de asemenea o lectura din poemele lui Tristan Tzara in interpretarea actorului Christian Fex. Intrare libera.