Alegeţi rezoluţia ecranului: Ajustare automată 800x600 1024x768

Menu Principal

Home
Românii
Contact
Home

Arhiva 2007

<<
August 2007
>>
D
L
M
M
J
V
S
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  
Ultimele pregatiri pentru Universitatea de Vara Izvoru Muresului editia a IX-aPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :436
Monday, 13 August 2007
{mosimage}In perioada 16 – 19 august a.c. se va desfasura, in Complexul pentru Tineret si Sport din Izvoru Muresului, editia a IX-a a Universitatii de Vara a romanilor de pretutindeni, sub genericul „Romania europeana si romanii de pretutindeni”, bucurandu-se de inaltul patronaj al Presedintelui Romaniei.

Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni (FNRP) si Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH) impreuna cu Episcopia Ortodoxa a Covasnei si Harghitei sunt pe ultima suta de metrii cu pregatirile pentru desfasurarea acestei editii. Dintre personalitatile invitate de catre organizatori mai multi ministrii, consilieri si oameni politici au confirmat participarea: Teodor Stolojan, Presedinte PLD, Bogdan Chiritoiu, Consilier de Stat, Roberta Anastase, Deputat PD, Lia Olguta Vasilescu, Deputat PRM, Eugen Tomac, Consilier Presedintie, Mihai Stanisoara, Consilier Prezidential, dr. Pavel Abraham, Presedintele ANA, Vasile Dancu, Senator PSD, Mihai Ungheanu, Senator PRM, Gheorghe Flutur, Senator, Anca Boagiu, Deputat PD, Sorin Frunzaverde, Vicepresedinte PD, Victor Ponta, Vicepresedinte PSD. Dintre ministrii, Ministrul Afacerilor Externe, Adrian Cioroianu, Ministrul Educatiei si Cercetarii, Cristian Adomnitei, Ministrul Justitiei Tudor Chiuariu si Ministrul Economiei si Comertului, Varujan Vosganian au fost invitati si organizatorii asteapta confirmarea acestora. O astfel de invitatie a fost lansata si Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, care in acest an a acordat Universitatii de Vara Izvoru Muresului inaltul sau patronaj. Precizam ca Presedintele Traian Basescu a vizitat cele doua judete, harghita si Covasna, saptamana trecuta cand a avut deja discutii cu diriguitorii locali pe mai multe domenii de interes insa organizatorii spera sa le faca si lor cinstea de a participa la una din zilele inscrise in program, dupa cum ne-a declarat Ioan Lacatusu, Directorul Centrului European de Studii Covasna-Harghita, din Sf. Gheorghe, unul din organizatorii manifestarii.

O tema de real interes pentru societatea romaneasca in tranzitie, si nu numai, o va reprezenta dezbaterea pe traficul de fiinte umane, pe care organizatorii au realizat-o in acest an in colaborare cu Departamentul de Stat al Statelor Unite. „Filmul pe care il vom prezenta participantilor este pe cat de socant pe atat de real si ceea ce este mai tragic este ca ni se poate intampla oricaruia dintre noi. Este un nou flagel, o forma de scalvie alba, daca vreti, in care victimele sunt exploatate pana la punctul final. Dintre victime mai nou cad prada copiii sub 14 ani care sunt folositi in special pentru prostitutia infantila. Filmul a fost prezentat la Viena in cadrul unei intalniri internationale si avem privilegiul de a-l prezenta in Romania la aceasta scoala de vara in premiera”, ne-a declarat Daniela Soros, vicepresedinte FNRP.

Printre atractiile acestei editii se va numara si standul de produse traditionale din Valea Timocului sarbesc, cu palinca din respectiva zona, carnuri afumate, miere de albine si caciuli traditionale din blana de oaie. Lansarile de carte si standul cu vanzare vor imbogati si ele activitatile propuse de catre organizatori.

Finantatorii acestei editii sunt Guvernul Romaniei, prin Cancelaria Primului Ministru, Agentia Nationala pentru Tineret – Harghita, Episcopia Ortodoxa a Covasnei si Harghitei si Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni.

Printre sponsorii acestei editii se numara Petrom Service, Borsec, REBU SA, Western Union, Hungastro, Romar Medical si PDG Advertising.

Romanian Global News, alaturi de Realitatea TV sunt partenerii media principali ai evenimentului alaturi de alte media din tara si de peste hotare: Radio Targu Mures, Radio Romania International, ziarul Flux – Chisinau, revista Spirit Romanesc – Australia, Observatorul – Toronto, revista Pagini Romanesti – Noua Zeelanda, Timoc Press – Serbia, Euro TV – Chisinau, Radio Voz de Setubal – emisiunea in limba romana,  Radio Gratz – tot emisiunea romaneasca si Informatia Harghitei, ca presa locala.
 
Italia si Spania, tarile cu cei mai multi imigranti romaniPDF Print E-mail
Roma, Italia / Romanian Global News
Accesari :361
Monday, 13 August 2007
{mosimage}Italia si Spania au devenit tarile in care se afla cel mai mare numar de imigranti romani. Potrivit portalului romania-italia.net, Lazio, Piemonte si Veneto sunt regiunile din Italia cu cea mai mare priza la romanii care decid sa se stabileasca in aceasta tara.Statisticile neoficiale arata ca in Spania se afla cel putin doua milioane de cetateni romani, in timp ce in Italia numarul acestora este de 1-1,5 milioane de romani. Cele doua tari sunt preferate de romanii cu varsta cuprinsa intre 23 si 40 de ani care au un nivel de pregatire scazut, anunta o statistica recenta emisa de Centrul de cetatenie romana, in timp ce Marea Britanie este destinatia preferata de cei care detin studii superioare.
In peninsula italiana ultimele informatii arata ca majoritatea romanilor din aceast tara se afla la Lazio, ca regiuni urmand Lombardia si Piemonte. La nivelul comunitatilor nationale individuale, romanii ocupa primul loc in toate comunele din regiunea Roma, exceptand Nettuno unde majoritari sunt bulgari, cu 20%. In Lazio, din numarul total al strainilor, care ajunge la
418.823, 12% provin din Romania. Un exemplu e Civitavecchia unde orasul Piatra-Neamt e reprezentat de aproximativ 1000 de persoane provenind din aceasta parte a Moldovei si care au decis sa se stabileasca aici. In Lazio se afla un sfert din romanii prezenti in Italia, respectiv 90.000 de persoane, potrivit informatiilor Caritas din regiune, desi numarul lor neoficial este mult mai mare. La Roma, mai mult de un imigrant din patru este roman, dar Torino depaseste aceasta statistica, avand un imigrant din trei roman, adica 34,5%. Urmeaza, potrivit ultimei statistici oficiale efectuata de Institutul National Italian de Statistica, Milano (5.532), Padova (4.105) si Verona (3.040). La nivel teritorial, doar 33,6% dintre acestia locuiesc in marile orase, in timp ce restul de 66,4% a ales localitatile mai mici de langa marile aglomerari urbane.
 
Prima intalnire comuna a tinerilor romani ortodocsi din America si Canada, in MichiganPDF Print E-mail
Troy, SUA / Romanian Global News
Accesari :320
Monday, 13 August 2007
{mosimage}Biserica ortodoxa romana Sfinta Treime din localitatea americana Troy, statul Michigan, a gazduit in perioada 19- 22 iulie prima intalnire comuna a tinerilor romani ortodocsi din America si Canada. Tinerii venind din diverse orase din America si Canada au strabatut sute de kilometri avand un scop comun: acela de a se ruga impreuna si de a se cunoaste mai bine. In mijlocul celor prezenti s-au aflat Inalt Preasfintitul Nicolae Condrea (foto) si Preasfintitul Ioan Casian, care i-au binecuvantat pe cei prezenti si i-au indemnat sa continue sa se intalneasca si sa se roage la Dumnezeu impreuna, ajutand cat mai multi tineri sa-si mantuiasca sufletele.
De asemenea, la aceasta intalnire au avut loc seminare prezentate de parintele David Hudson care a pus intreabarea: „Cine suntem noi?” si, in acelasi timp, i-a ajutat sa gaseasca un raspuns. Concluzia a fost ca identitaea noastra nu este bazata pe lucrurile materiale pe care le avem ci, dimportiva, identitatea noastra este Dumnezeu, adica credinta noastra ortodoxa.
Aceasta intalnire a mai continut si alte concursuri si jocuri. De asemenea, tinerii au cantat cu voce mareata si plini de emotie cantece traditionale romanesti, alaturi de arhiereii prezenti, parintele Nicolae Clempus si parintele David Hudson, care le-au readus aminte de Romania, unde bisericile zidite sunt bijuterii arhitecturale.
Aceasta prima intalnire a adus deja roade si i-a incurajat ca pe data de 31 august pana pe 3 septembrie 2007 sa se intalneasca din nou la biserica ortodoxa romana „Toti Sfintii” din Toronto, informeaza Nicholas Marandici, citat de Tineretul Ortodox Roman din America si Canada.
 
Placa memoriala pentru parintele Roman MiscutiaPDF Print E-mail
Crastor, Ungaria / Romanian Global News
Accesari :396
Monday, 13 August 2007
{mosimage}In ultima duminica din luna iulie, in biserica ortodoxa romana din Crastor a avut loc o zi de sarbatoare. In cadrul Sfintei Liturghii, s-a resfintit capela, la care in ultimele luni s-au facut mai multe restaurari, s-a facut un parastas si s-a dezvelit o placa in amintirea fostului preot paroh Roman Miscutia.

Crastorenii s-au bucurat cu aceasta ocazie sa-l aiba in mijlocul lor pe noul episcop al romanilor din Ungaria, PS Siluan (foto).
„Lucrarile care s-au facut la aceasta biserica sunt mai vechi, s-au facut lucrari de restaurare si refacere a zidurilor inca din timpul Prea Sfintitului Parinte Episcop Sofronie, dar nu s-a ivit ocazia de a se sfinti aceste lucrari. Invitatia am primit-o inainte de a fi hirotonit si instalat ca si episcop, din partea familiei parintelui Roman Miscutia”, ne-a declarat PS Siluan, care a subliniat ca ajutorul principal in renovarea capelei de la Crastor a venit de la Bucuresti, din partea Secretariatului de Stat pentru Culte.
„Comunitatea credinciosilor ortodocsi din Crastor este tot mai mica. Doar cativa batrani participa la slujbele care se tin din doua in doua saptamani. Acestia mai stiu sa spuna in romaneste Tatal nostru si alte rugaciuni si cantari bisericesti, dar predica trebuie sa o spunem deja in limba maghiara”, ne-a spus parintele paroh Alexandru Seres, care l-a urmat in pastorire la Crastor pe regretatul Roman Miscutia. In aceasta duminica de 29 iulie, mica turma a credinciosilor din Crastor a fost inmultita de numerosi oaspeti veniti din Sercad, Jula, Chitighaz, precum si o delegatie din Cefa, condusa de primarul acestei localitati infratite cu Crastorul. Din soborul preotesc a facut parte si protopopul locului, parintele Origen Sabau si parintele singhel Nicolae.
Roman Miscutia s-a nascut in 1915, intr-o numeroasa familie romaneasca din Jula, ca al 15-lea copil al familiei Miscutia. A fost hirotonit intru preot in 1936, pentru comunitatea ortodoxa din Crastor. Atunci, slujbele se tineau in bisericuta de lemn, care se afla langa casa parohiala si scoala confesionala. Cladirea capelei actuale a fost cumparata in 1943, de la cultul baptist. Parintele Roman a slujit aceasta comunitate timp de 55 de ani, perioada cand de multe ori trebuia sa se deplaseze sa tina slujbele si pentru credinciosii din Apateu, Sacal, Peterd sau Vecherd. Roman Miscutia s-a stins din viata la varsta de 77 de ani, pe 29 iulie 1991. Parintele a avut o singura fiica, pe doamna Elena Miscutia Baracsi, care alaturi de familia si rudele, pastreaza vie amintirea lui.
„De multi ani ne-am tot gandit sa facem aceasta placa memoriala, ca sa cinstim amintirea scumpului nostru tata si bunic. La inceputul acestui an a plecat dintre noi si mama mea, a carei pierdere o simtim si acum. De aceea ne-am gandit, ca acum cand s-au terminat si lucrarile de renovare la capela, si avem deja si episcop, in ziua cand s-au implinit 16 ani de la moartea tatalui meu, sa ne amintim de el cu un parastas si cu o mica festivitate. Au fost vremuri grele acelea cand tatal meu a fost preot aici la Crastor, dar si-a facut intotdeauna datoria pentru salvarea sufletelor romanilor ortodocsi de aici”, ne-a spus doamna Elena Miscutia.
(Un articol de Eva Iova, „Foaia Romaneasca” din Ungaria)

 

 
PS Petru Gherghel la Sanctuarul ”Madonna della Neve” din BadaluccoPDF Print E-mail
Badalucco, Italia / Romanian Global News
Accesari :342
Monday, 13 August 2007
{mosimage}PS Petru Gherghel, episcop de Iasi, a fost prezent in perioada 4-6 august in localitatea italiana Badalucco, la evenimentul sarbatorii de catre comunitatea parohiala de aici a sanctuarului dedicat Maicii Preasfinte si intitulat "Madonna della Neve".Actiunea a avut loc pe 5 august si l-a avut pe ierarhul roman in calitate nu numai de oaspete, ci si de celebrant principal. Sambata, 4 august, la ora 21.00, s-a oficiat o Liturghie solemna pontificala prezidata de episcopul Petru, fiind prezenti si vicarul general al diecezei gazda, vicarul episcopal pentru preoti si pr. Petrica Mihalute, vicar parohial al concatedralei din San Remo, si pr. Anton Robu, paroh si decan al Vicariatului de Valle Argentina. Dupa Liturghie s-a format o procesiune cu statuia Maicii Domnului, la care au participat oficialitati civile si militare, membri ai unor congregatii si multi credinciosi.
Duminica, 5 august, zi de sarbatoare, deja la primele Liturghii celebrate la sanctuar, la orele 08.00, 09.00 si 10.00, au fost multe spovezi si impartasanii.
Liturghia pontificala prezidata de ep. Petru Gherghel s-a celebrat la ora 11.00. Preasfintitul a fost intampinat de primarul localitatii, de autoritati civile si militare si fanfara "Sfanta Cecilia".
Intreaga comunitate, cat si multi pelerini veniti din localitatile apropiate sau fii ai comunitatii aflati in diaspora (s-a estimat prezenta a aproape 2000 de persoane la aceasta sarbatoare) au participat si au ascultat cuvintele de har pe care Preasfintitul Petru le-a transmis cu mult elan si daruire spirituala, iar corul tinerilor a sustinut sfanta Liturghie prin cantece inaltatoare.
Dupa Liturghie s-a facut procesiune imprejurul sanctuarului, in sunetele fanfarei "Sfanta Cecilia" din parohie.
Momentul de final s-a tinut in sanctuar unde toata ziua lumea s-a oprit pentru un moment de rugaciune sau pentru a aprinde o lumanare, informeaza pr. Anton Robu, citat de Episcopia Romano-Catolica de Iasi.
Luni dimineata, 6 august, Preasfintitul Ghereghel a intretinut o discutie cu episcopul local al diecezei in resedinta din San Remo, iar in timpul zilei a putut vizita Bazilica Sanctuar al Inimii lui Isus si bazilica "Madonna Miracolosa di Taggia", o frumoasa bazilica mariana.
Seara, la ora 19.00, s-a celebrat o solemna Liturghie la sfarsitul careia episcopul Petru a putut inca o data sa adreseze cuvinte de har comunitatii pastorite de pr. Anton Robu.
La anul jubiliar al sanctuarului, in 2005, comunitatea s-a bucurat de prezenta IPS Mons. Ioan Robu, arhiepiscop de Bucuresti, care a prezidat acest eveniment de har, iar in acest an l-a avut in mijlocul ei pe episcopul Petru Gherghel.
 
Editia 2007 a Cupei Faptu’Divers, un succesPDF Print E-mail
Ontario, Canada/Romanian Global News
Accesari :272
Monday, 13 August 2007
{mosimage}"Cupa Faptu' Divers" si Picnicul Romanesc organizate de Saptamanalul romanesc din Canada Faptu' Divers au fost un succes.Cei care nu au putut participa la acest eveniment vor avea ocazia sa ia parte la o alta editie, ce se preconizeaza a se desfasura anul viitor, anunta publicatia romaneasca. "Cupa Faptu' Divers" este cel mai mare eveniment al romanilor din Canada. Evenimentul este destinat romanilor din toata Canada, dar, de la prima editie organizata in anul 1997, la cele doua actiuni initiate de cel mai citit saptamanal romanesc din Canada au participat si romani din Statele Unite ale Americii. Pana in prezent, picnicul si cupa fotbalistica nu au avut un loc fix de desfasurare, gazde fiind pentru miile de romani si Niagara on The Lake,  dar si Hamilton. Cei care au luiat parte la aceasta manifestare sunt indemnati sa trimita e-mailuri cu impresiile lor de la cea de a 11-a editie a Picnicului si Cupei Faptu' Divers la adresa cupa@faptudivers.com.
 
Zilele filmului romanesc la StockholmPDF Print E-mail
Stockholm, Suedia / Romanian Global News
Accesari :355
Monday, 13 August 2007
{mosimage}Capitala Suediei va gazdui in perioada 24- 26 august, la cinematograful Zita Folkets Bio, cea de-a doua editie a Zilelor Filmului Romanesc.Evenimentul va contine o retrospectiva a filmelor castigatorului de la Cannes de anul acesta, Cristian Mungiu, dar va arunca si o privire asupra vietii tinerilor dinaintea caderii comunismului, va petrece o noapte in focul revolutiei din 1989 si va povesti despre cultura romano-evreiasca, informeaza ICR din Stockholm.
Invitatii festivalului sunt Radu Gabrea (regizor al peliculelor „Cocosul decapitat” si „Rumenye, Rumenye”), Cristian Vararu (actor in „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”), Madalina Ghitescu (actrita in „Marilena de la P7”) si Adina Bradeanu (critic de film). Programul va contine difuzari ale filmelor „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii” si „Trafic” de Catalin Mitulescu, „Lampa cu caciula”, de Radu Jude, „Marilena de la P7”, de Cristian Nemescu, „Ryna”, de Ruxandra Zenide, „Rumenye, Rumenye”, de Radu Gabrea, „Hartia va fi albastra”, de Radu Muntean, „Cocosul decapitat”, de Radu Gabrea, „Mariana”, „Mana lui Paulista”, „Nici o intamplare”, „Zapping”, „Corul Pompierilor”, „Occident”, toate de Cristian Mungiu. Proiectiile sunt in limba romana, cu subtitrare in engleza sau suedeza. Vizionarile sunt urmate de discutii cu invitatii si cu criticul de film Adina Bradeanu.
Cinematograful Zita Folkets Bio se afla la adrea BirgerJarlsgatan 37 111 45 Stockholm. Pretul unui bilwet de intrare este de 50 de coroane. Biletele se pot rezerva sau cumpara direct de pe pagina de web www.zita.se, iar rezervarea se poate face si prin telefon la casa de bilete la numarul 08-23 20 20. Casa se deschide cu o ora inaintea primei vizionari a zilei.
Zilele Filmului Romanesc sunt organizate la initiativa Institutului Cultural Roman de la Stockholm, in colaborare cu Cinematograful Zita si Novemberfilm. In paralel cu vizionarile de la Zita vor fi prezentate alte trei filme romanesti in colaborare cu Cinemateca din Stockholm.
 
Sfanta Maria, sarbatorita la biserica ortodoxa romana din OsloPDF Print E-mail
Oslo, Norvegia / Romanian Global News
Accesari :345
Monday, 13 August 2007
{mosimage}Biserica ortodoxa romana din Oslo, situata la adresa Thor Olsensgate 9, ii asteapta pe romanii aflati in capitala norvegiana sa ia parte duminica, 19 august, la sarbatorirea Sfintei Maria in aceasta parohie.Slujba duminicala a Sfintei Liturghii va incepe la ora 12:30 si va fi urmata de un gratar un curtea bisericii, informeaza pagina de web a comunitatii romanilor din Norvegia, care citeaza conducerea parohiei.
 
Arta romaneasca la LondraPDF Print E-mail
Londra, Anglia / Romanian Global News
Accesari :325
Monday, 13 August 2007
{mosimage}Incepand de miercuri, 15 septembrie, Matei Bejenaru (foto), artist vizual si director al Bienalei Periferic din Iasi, se va afla la Londra, unde va fi pana pe 23 septembrie in rezidenta la Attic Arts.Ca artist in rezidenta la ICR Londra, Matei Bejenaru va pregati un proiect care va fi prezentat la celebra galerie londoneza Tate Modern (Level 2) la mijlocul lunii septembrie, informeaza Institutul Cultural Roman din Londra.
Impreuna cu un grup de artisti si filozofi, romanul a fondat in 2001 Asociatia Vector, institutie care organizeaza Bienala si sprijina constant artistii locali. Este totodata membru al echipei editoriale a revistei Vector - arta si cultura in context, destinata artei contemporane in Europa de Sud Est. Ca artist, Bejenaru este interesat de efectele globalizarii asupra tarilor post-comuniste, de schimbarea radicala a mentalitatilor si stilului de viata. In 2003, pentru a doua editie a Bienalei de la Tirana, a instalat un rezervor de apa in centrul orasului oferind gratuit apa locuitorilor. In 2005, a realizat un Ghid de calatorie pentru muncitorii romani ilegali, expus in 2006 la Thyssen-Bornemisza Contemporary Art in Viena, iar in 2007 la Bienala de la Praga 3 si la Galeria Posibila din Bucuresti.
 
Basarabenii de la Trigon, in concert la ParisPDF Print E-mail
Paris, Franta / Romanian Global News
Accesari :323
Monday, 13 August 2007
{mosimage}Formatia basarabeana de etnojazz Trigon va sustine in lina noiembrie un recital in cadrul Festivalului de Jazz JazzyColors 2007 ce se desfasoara la Paris.Trigon, care va reprezenta Romania, va evolua miercuri, 28 noiembrie, de la ora 20:00, la Centrul cultural ceh, aflat la adresa 18 rue Bonaparte, 75006 Paris, anunta Institutul Cultural Roman din Paris.
Afirmat din Norvegia pana in Noua Zeelanda si din Japonia pana in Spania, grupul basarabean Trigon creeaza o sinteza sui generis intre melosul specific arealului romanesc si spiritul libertar-cosmopolit al jazzului. Alaturi de virtuozul violei Anatol Stefanet evolueaza trei tineri muzicieni de inalta clasa: Dorel Burlacu/keyboards, muzicuta; Vali Bogheanu/sax sopran, fluegelhorn, caval, voce, fluiere, percutie, ghitara-bas; Gari Tverdohleb/baterie, percutie, xilofon.
 
„Ryna", proiectat in capitala FranteiPDF Print E-mail
Paris, Franta / Romanian Global News
Accesari :313
Monday, 13 August 2007
{mosimage}Pelicula „Ryna”, realizata de romanca Ruxandra Zenide, va fi difuzat joi, 27 septembrie, la Salle Prestige du Publicis Cinemas 129, situat pe celebrul bulevard Champs Elysees din Paris.Ryna este unul dintre cele mai reusite filme feminine romanesti din ultimii zece ani. Doroteea Petre, care a primit premiul de interpretare feminina la Festivalul International de Film Cannes 2006, sectiunea „Un certain regard”, pentru rolul din pelicula „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii” de Catalin Mitulescu, ii confera Rynei un farmec ingenuu, chiar si in salopeta naclaita de ulei si cu parul tuns scurt, baieteste. Acesta este primul lungmetraj al regizoarei Ruxandra Zenide, care se distinge prin calitatile de fin observator al psihologiei feminine, anunta Institutul Cultural Roman din Paris.
 
Proiect romanesc poetico-plastic la VenetiaPDF Print E-mail
Venetia, Italia / Romanian Global News
Accesari :321
Monday, 13 August 2007
{mosimage}O noua manifestare romaneasca va avea loc luni, 27 august, de la ora 18:30, la sediul Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica din Venetia, aflat in Palazzo Correr (foto), fiind vorba despre proiectul poetico-plastic "Venetia – poduri de cuvinte", semnat de poeta Ruxandra Cesereanu si artistul plastic Calin Stegerean.Proiectul isi propune sa impartaseasca publicului italian in general si venetian in special rezultatul unui demers artistic nascut din intilnirea cu celebrul oras lagunar, prin sintonia a doua arte ce vor in acest fel sa-si potenteze mesajul. Acest demers comun este al doilea dupa cel initiat in calatoria din 2003 a poetei Ruxandra Cesereanu si a artistului plastic Calin Stegerean, in cadrul manifestarii poetico-plastice "La Malcontenta "Venetia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane", anunta IRCCU din Venetia. Actualul proiect "Venetia - Poduri de cuvinte" consta intr-o expozitie plastica concretizata de artistul Calin Stegerean (care va portretiza Venetia exclusiv prin podurile sale) si in textul aferent podurilor venetiene desenate, alcatuind niste poduri de cuvinte, precum "Ponte dei Sospiri", "o caleasca mormant, un cavou intre cer si ape, dar fara ca nimeni sa poata spune amin".
 
Doua trupe teatrale din Romania, la Festivalul Uniunii Teatrelor Europene din ItaliaPDF Print E-mail
Torino, Italia / Romanian Global News
Accesari :320
Monday, 13 August 2007
Teatrul Bulandra si Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca vor participa in perioada 23 octombrie-31 decembrie la Festivalul Uniunii Teatrelor Europene (UTE), eveniment ce se va desfasura la Torino.Tema editiei va fi „Teatrul antic grecesc si nasterea Europei”, anunta primaria din Torino. Cele doua spectacole se vor juca pe 10 si 11 noiembrie,  „Pecato fosse puttana” la Teatro Nuovo, de John Ford, regia M. Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, spectacol titrat in limba italiana, si pe 17 si 18 noiembrie, la Limone Fonderie Teatrali Moncalieri, Sala mare, piesa „Long Friday”, de Andras Visky, regia Gabor Tompa, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca, spectacol titrat in limba italiana.
Teatrul Bulandra este membru al Uniunii Teatrelor din Europa, iar regizorul roman Alexandru Darie (director al Teatrului Bulandra din Bucuresti) este, din decembrie 2006, presedintele UTE. Uniunea Teatrelor din Europa este o asociatie fondata in martie 1990 la initiativa regizorului Giorgio Strehler. Obiectivul sau este de a contribui la constructia Uniunii Europene prin cultura si teatru, de a dezvolta actiuni culturale comune care sa depaseasca barierele lingvistice in favoarea unui teatru artistic, considerat instrumentul ce uneste cultura si duce la fraternitatea intre popoare. Uniunea incurajeaza productiile si coproductiile, schimburile de experienta intre teatre, respectand identitatea si traditiile culturale ale fiecaruia.
In fiecare an Uniunea organizeaza un festival care prezinta productiile teatrelor membre, gazduit de unul dintre ele. De asemenea, uniunea organizeaza ateliere pentru tineri actori.