Arhiva 2007 -
decembrie, 2007
-
noiembrie, 2007
-
octombrie, 2007
-
septembrie, 2007
-
august, 2007
-
iulie, 2007
-
iunie, 2007
-
mai, 2007
-
aprilie, 2007
-
martie, 2007
-
februarie, 2007
-
ianuarie, 2007
|
| Reprezentatia multimedia MenschMaschine – KlangMaschine la Sibiu | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :484 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}MenschMaschine – KlangMaschine este o reprezentatie multimedia cladita in jurul relatiei dintre oameni, masini si sunete, un spectacol unic in care actorii sunt transformati in masini de productie, masinile in material sonor, obiectele sonore in instrumente, toate acestea avand ca scena...o hala industriala.Spectacolul MenschMaschine – KlangMaschine (om-masina, sunet-masina) reprezinta un proiect comun Sibiu-Luxemburg ce va avea loc maine, 26 iulie, de la ora 21.30 la centrala termica a fabricii SIMEROM din Sibiu. Spectacolul MenschMaschine – KlangMaschine a fost creat special pentru acest an in care Sibiul si Luxemburgul si Marea Regiune sunt Capitale Culturale Europene si are ca subiect “industria” si rolul pe care aceasta l-a avut in evolutia umanitatii. Spectacolul, ce a fost pus in scena pentru prima data la Luxemburg, urmareste practic evolutia industriala de la inceputurile masinii cu aburi pana la roboti foarte complecsi capabili sa inlocuiasca complet fiinta umana. Textul, cules din cele mai ciudate surse (instructiunile de folosire ale unor aparate electrocasnice, descrierea unor materiale, etc.) capata sens datorita maiestriei cu care este asamblat, folosind ca tehnica, colajul. Muzica nu poate fi atribuita unui gen anume deoarece se foloseste atat de mijloacele muzicii experimentale cat si cea de jazz, muzica clasica, muzica din afara spatiului european sau pur si simplu zgomote. Intreaga coloana sonora a fost creata dupa ideile artistei Sigune von Osten, directorul artistic si “vocea” pe care o veti auzi in spectacol. Alaturi de ea veti asculta Ansamblului ArtPoint, un grup fondat in anul 1996, compus din solisti cu care artista din Luxemburg a colaborat de-a lungul anilor. Aspectul transfrontalier cu alte arte (arte vizuale, literatura, film) si cu alte genuri muzicale este principiul de baza al acestei cooperari. Ansamblul Art Point a participat, printre altele, la proiectul cross-over “Novermberland” cu Gunter Grass, la expozitia “Coexistance” cu muzeul Seam din Ierusalim si la proiectul industrial “Carreau Sonore” din sectorul minier Lorena. Evenimentul este organizat de Asociatia Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007 si Ansamblul ArtPoint. Intrarea este libera, insa, datorita spatiului limitat, se va face in baza unor tichete de loc oferite de organizatori la intrare. Capacitatea spatiului de spectacol din incinta SIMEROM este de 100 de locuri pe scaune si 150 de locuri in picioare. | | Expozitia de grafica « Descoperirea peisajului. Inceputurile modernitatii romanesti » | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :316 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Cabinetul de Desene si Gravuri al Muzeului National de Arta al Romaniei prezinta in perioada 25 iulie–4 noiembrie, in cadrul Galeriei de Arta Romaneasca Moderna, expozitia Descoperirea peisajului . Inceputurile modernitatii romanesti.Selectia celor 38 de lucrari de grafica evidentiaza multiplele fatete ale peisajului ca gen pictural si retraseaza un istoric al modului in care au fost abordate spatiul si miscarea in pictura la inceputurile artei moderne romanesti. Aparitia peisajului in arta romaneasca ca gen pictural a insemnat o eliberare fata de constrangerile impuse de pictura oficiala (portretul si compozitiile istorice) si o modernizare a viziunii plastice. Expozitia Descoperirea peisajului. Inceputurile modernitatii romanesti prezinta trecerea de la peisajul de tip academist la cel impresionist, insistand asupra peisajului romantic. Acest demers expozitional ofera publicului ocazia sa admire opere ale unor artisti precum: Theodor Aman, Ion Andreescu, Carol Popp de Szathmary, Sava Hentia, Henri Trenk, Ion Georgescu, lucrate in tehnici diverse (acuarela, creion, carbune etc.). Publicul va putea de asemenea sa aprecieze lucrarile prin intermediul unor vizite cu ghidaj gratuit. Acestea vor fi sustinute de organizatoarea expozitiei, Petruta Vlad Murvai, specialist al Muzeului National de Arta al Romaniei. Vizitele se vor desfasura in zilele de sambata, 18 august, 15 septembrie si 20 octombrie, de la ora 11.00. Participarea se face pe baza de programare la telefon: 314 81 19. | | MCC acorda 54.000 lei pentru oamenii de cultura romani in strainatate | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :479 | | Wednesday, 25 July 2007 | Ministerul Culturii si Cultelor a acordat burse si granturi in valoare totala de 54.000 lei, pentru 21 de persoane care vor desfasura activitati culturale in strainatate, in domenii artistice, coregrafice, literare sau management cultural.Bursele si granturile au fost acordate de MCC in cadrul celei de-a treia sesiuni din acest an a Fondului National de Mobilitate, informeaza MCC. Astfel, in domeniul Muzica si Muzicologie, MCC a acordat doua burse, pentru Dans si Coregrafie - 9 burse, iar pentru Literatura si Dramaturgie - 4 granturi. De asemenea, s-au mai acordat sase burse si granturi in domeniul Management cultural. Potrivit Mediafax, MCC a organizat, pe 15 iulie, cea de-a treia sesiune din acest an a concursului pentru acordarea de burse si granturi in vederea sprijinirii oamenilor de cultura romani in strainatate, suma totala disponibila fiind de circa 100.000 de lei. MCC acorda in acest an burse si granturi de studiu in strainatate in valoare toatala de 400.000 de lei, suma fiind distribuita in cele patru sesiuni de selectie organizate in 2007: 1 februarie, 15 aprilie, 15 iulie si 15 octombrie. | | 18 tineri germani evalueaza progresele postaderare din Romania si Bulgaria | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :500 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Organizatia Politifabrik din Berlin a initiat un proiect inedit, denumit "EU Checker", care consta in efectuarea de expeditii in Romania si Bulgaria de catre un grup de 18 tineri germani, pentru a sesiza schimbarile produse aici de aderarea la UE, relateaza Deutsche Welle in pagina electronica.Grupul va transmite in direct, cu ajutorul Internetului, timp de doua saptamani, incepand cu data de 20 iulie, materiale audio si fotografii ale experientelor traite in noile state comunitare, subliniind caracteristile pozitive si negative ale celor doua tari balcanice. Partenerii media din Germania vor prelua aceste materiale si le vor transpune in articole sau reportaje de televiziune. Expeditia va avea drept punct de plecare orasul bulgar Ruse, unde grupul se va imparti in doua, urmand sa ajunga in cele mai importante locatii turistice, culturale si administrative din cele doua tari, precizeaza Deutsche Welle, adaugand ca Sibiul este un punct cheie in cadrul acestei excursii. Potrivit Mediafax, cei 18 participanti au fost selectati dintr-un grup de 115 candidati, organizatorii incercand sa asigure un echilibru intre participantii din Germania de Est si cea de Vest. | | Concurs pentru ocuparea a 11 posturi la Consiliul Magistraturii | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :480 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Consiliul Superior al Magistraturii si Inalta Curte de Casatie si Justitie organizeaza la Bucuresti, pe data de 10 septembrie un concurs pentru ocuparea a 11 posturi de magistrat asistent la Inalta Curte de Casatie si Justitie, astfel:- 3 posturi vacante la Sectia civila si de proprietate intelectuala; - 3 posturi vacante la Sectia penala; - 2 posturi vacante la Sectia comerciala; - 1 post vacant la Sectia contencios administrativ si fiscal; - 1 post vacant la Sectiile Unite si Completul de 9 judecatori, cu specialitatea drept penal; - 1 post vacant la Directia legislatie, studii, documentare si informatica juridica, cu specialitatea drept civil. Inscrierea candidatilor la concurs se face in perioada 27 iulie–13 august, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii - Directia resurse umane si organizare, din Bucuresti, iar taxa de inscriere la concurs este de 350 RON. La concurs se pot inscrie absolventii facultatilor de drept, care indeplinesc conditiile prevazute de art. 14 alin. (2) lit. a – d si ale art. 67 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, modificata si completata si a conditiei de minimum 5 ani vechime in functiile prevazute de lege, la data sustinerii concursului. Examinarea candidatilor se face prin sustinerea unei probe scrise de verificare a cunostintelor teoretice si a unei probe scrise practice, conform prevederilor art. 10 din Regulamentul privind organizarea si desfasurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat asistent la Inalta Curte de Casatie si Justitie, aprobat prin Hotararea nr. 293/2007, a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. | | Romania a stabilit relatii diplomatice cu Uniunea Bahamas | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :456 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Recent, Romania si Uniunea Bahamas au stabilit relatii diplomatice la nivel de ambasador. Este cel de al 180-lea stat membru ONU cu care Romania a incheiat relatii diplomatice.Prin stabilirea de relatiile diplomatice, statele promoveaza prietenia si buna vecinatate, contribuind, in acest mod, la mentinerea pacii si a securitatii la nivel mondial. La nivel particular, stabilirea relatiilor diplomatice concretizeaza obligatia constitutionala a Romaniei de a intretine si dezvolta relatii pasnice cu toate statele si relatii de buna vecinatate, intemeiate pe principiile si pe celelalte norme general admise ale dreptului international. Stabilirea relatiilor diplomatice intre Romania si Uniunea Bahamas reprezinta, printre altele, premisa dezvoltarii cadrului juridic bilateral in domenii de interes comun, respectiv premisa consolidarii relatiilor politice si de colaborare intre cele doua state. | | Acordarea facilitatii „Viza la sosire” pentru cetatenii romani care calatoresc in Indonezia | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :449 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Indonezia informeaza in legatura cu decizia Guvernului Indoneziei privind includerea Romaniei pe lista statelor ai caror cetateni pot obtine viza de intrare in Indonezia in sistemul „viza la sosire”.Vizele obtinute in acest sistem nu pot fi extinse sau preschimbate in nici un fel de permis de sedere si se acorda pentru perioade de la 7 la 30 de zile, taxele fiind de 10 USD, respectiv 30 de USD. Posibilitatea obtinerii vizei la sosire a fost acordata si pentru cetatenii din Algeria, Cehia, Fiji, Libia, Letonia, Lituania, Panama, Slovenia, Slovacia si Tunisia.
| | Romanii pot concura pentru un post prin intermediul Oficiului European pentru Selectia de Personal | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :444 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Ministerul Afacerilor Externe informeaza ca Oficiul European pentru Selectia de Personal (EPSO) anunta un nou concurs pentru selectarea de asistenti in domeniul tehnologiei informatiilor si a comunicatiilor (IT).Competitia, care a fost publicata de catre EPSO in Jurnalul Oficial C 163 A din 17 iulie, se refera la pozitia de asistenti (grad AST3) in domeniul tehnologiei informatiilor si comunicatiilor (IT). La acest concurs pot sa se inscrie cetateni din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, inclusiv Romania, printre conditiile esentiale de inscriere fiind: o diploma de studii in domeniul tehnologiei informatiilor si comunicatiilor (IT), o experienta relevanta de cel putin 3 ani, precum si cunoasterea uneia din limbile engleza, franceza sau germana. Data limita pentru inscrierea online in baza de date a EPSO este 12 septembrie. Informatii suplimentare privind acest concurs sunt publicate pe site-ul EPSO (http://europa.eu/epso/index_en.htm) . Cetatenii romani care doresc sa participe la astfel competitii sunt invitati sa urmareasca site-ul EPSO si al Ministerului Afacerilor Externe pentru a afla ultimele noutati in legatura cu concursurile organizate de institutiile europene. De la data aderarii Romaniei la UE, cetatenii romani au dreptul de a lucra in cadrul institutiilor comunitare, procedura standard de obtinere a unui astfel de post fiind concursul. Orice cetatean roman care indeplineste conditiile cerute de institutiile comunitare se poate prezenta la concursurile organizate periodic, avand sansa sa devina functionar european. | | UE lauda reformele din Romania | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :509 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Ministrii de externe ai tarilor comunitare au evaluat mecanismul de monitorizare a Romaniei si Bulgariei, in cadrul Uniunii Europene.La reuniunea de la Bruxelles, cei 27 de oficiali au incurajat cele doua tari sa continue reformele in domeniul justitiei si agriculturii. Ministrii au subliniat ca mecanismul Comisiei Europene de cooperare si verificare functioneaza bine si contribuie pozitiv la rezultatele obtinute de guvernele de la Bucuresti si Sofia. Potrivit Antena 3, raportul de evaluare a reformelor in agricultura in Romania si Bulgaria va fi publicat in noiembrie, iar anul viitor, cele doua tari vor trebui sa prezinte progresele pe care le-au inregistrat in domeniul justitiei si in lupta impotriva coruptiei. | | Jumatate dintre romanii cu intentie de vot ar alege PD la parlamentare | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :466 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}49% dintre romanii cu intentii de vot ar alege Partidul Democrat, daca duminica viitoare ar avea loc alegeri, arata ultimul Barometru de Opinie Publica realizat de Fundatia Soros si dat publicitatii marti.Potrivit studiului, realizat in perioada 21 mai-4 iunie, doar 54,8% dintre respondenti au mentionat un partid cand au fost intrebati cu cine ar vota daca duminica ar fi alegeri parlamentare. Dintre acestia, 20% ar vota PSD, pe locul trei situandu-se PNL cu 11%, urmat de PNG cu 7%. Atat PRM, cat si UDMR ar primi 4%, iar PLD - 2%. Dar 28,1% dintre romani sunt indecisi, iar 13,9% spun ca nu ar merge la vot. In privinta increderii pe care romanii o au in institutii, Biserica se afla pe primul loc, cu 86%. Armata beneficiaza de increderea a 60% dintre respondenti, Uniunea Europeana - 51%, Presedintie - 41%, Justitie - 24%, Guvern - 18%, Parlament - 13%, partidele politice aflandu-se pe ultimul loc, cu 11%. Potrivit Hotnews, studiul a fost realizat pe un esantion de 1999 de respondenti de 18 ani si peste 18 ani si are o marja de eroare de minus plus 2,3%. | | Grav incident antiromanesc si antiortodox in Ungaria | | | |
| Bichisciaba, Ungaria/Romanian Global News | | Accesari :764 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Zilele trecute, biserica ortodoxa romana din Bichisciaba a fost locul unor acte de vandalism, transmite corespondentul Romanian Global News din Ungaria.Dupa ce joi noaptea, spre vineri dimineata, persoane necunoscute au intrat cu forta pe usa laterala a bisericii si au aruncat pe jos icoane si alte obiecte bisericesti, luni seara, 23 iulie, in jurul orei 20.00, biserica din nou a fost sparta, de aceasta data insa faptasii au aprins masa din altar, icoane si prapuri. Primul act de vandalism a fost comis noaptea, pe intuneric. Infractorii au intrat in biserica fortand usa din lateral. Dupa parerea specialistilor de la politie, care au cercetat cazul si au luat amprente, spargatorii au fost niste tineri, care nu s-au dus pentru a fura, doar cu scopul de a batjocori sfintele lucruri. Din biserica nu s-au furat bunuri, doar ca faptuitorii au devastat-o si au spart icoanele, ne-a informat preotul paroh Teodor Marc. Luni seara, intre orele 19.00 si 20.00, deci inca la lumina zilei, persoane necunoscute au intrat din nou cu forta in biserica ortodoxa din Bichisciaba, de aceasta data insa dand foc obiectelor sfinte de pe masa din altar, unor prapuri, aruncand la pamant icoane si candelabre. „Ne-a socat ceea ce s-a intamplat la biserica. Niciodata nu am intalnit inca astfel de caz. Din biserica nu a disparut nimic, deci faptasii nu au intrat cu scopul de a fura, ci doar de a distruge”, a spus parintele paroh. Pagubele incendiului sunt in jur de 5 milioane de forinti. Politia din Bichisciaba a dat anunt cerand ajutorul cetatenilor pentru a da de urma autorilor infractiunii. Politia ofera 200 de mii de forinti pentru informatiile care ajuta la gasirea faptasilor, iar Autoguvernarea Romaneasca a Judetului Bichis acorda in plus inca 100 de mii de forinti. Inca in dimineata zilei de luni, atat Episcopia Ortodoxa Romana din Ungaria, cat si Ambasada Romaniei de la Budapesta si Consulatul General al Romaniei de la Jula au contactat autoritatile ungare la cel mai inalt nivel cerand ajutor maxim si urgent in rezolvarea cazului de vandalism la biserica romaneasca. Episcopia Ortodoxa Romana din Ungaria, cu profunda ingrijorare, a luat cunostinta de actele de profanare si distrugere comise de cateva persoane necunoscute la biserica ortodoxa romana din Bichisceaba, in data de 23 iulie, cand a fost incendiata masa Sfantului Altar, cateva icoane, prapuri si strani, precum si de tentativa de profanare din 20 iulie, cand probabil ca aceleasi persoane au fortat usa laterala a bisericii si au aruncat pe jos icoane si alte obiecte de cult. Episcopia Ortodoxa Romana din Ungaria solicita, cu toata taria, sprijinul autoritatilor de stat ungare, pentru a se lua toate masurile ce se impun spre a se evita asemenea fapte in viitor si pentru restaurarea cat mai grabnica a acestui monument istoric, sfant locas de spiritualitate ortodoxa si romaneasca. | | IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei:Declaratia dlui Voronin e o blasfemie si ramane pe constiinta lui | | | |
| Chisinau, Basarabia/Romanian Global News | | Accesari :564 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}N-am vazut, din pacate, declaratia dlui presedinte Voronin facuta, la Condrita, in fata capilor Bisericii, dar am auzit de ea.Insa, daca dl Voronin a declarat anume aceste lucruri reprobabile despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos, atunci este foarte grav. Nimeni nu are dreptul sa vorbeasca asemenea lucruri despre Hristos, despre Dumnezeire. Pentru ca asa ne spune Sfanta Scriptura: „Cel care a adus hula asupra Duhului Sfant, nu i se iarta pacatele nici in veacul acesta, nici in veacul de apoi”. Declaratia dlui presedinte Voronin este o blasfemie, ea va ramane pe constiinta lui toata viata si pe viitor dansul va suporta consecinte dureroase. Comunistii sunt cei care au demolat bisericile, chiar daca acum tot ei sunt cei care le restaureaza . Atunci cand a coborat Mantuitorul Hristos pe pamant, nici nu exista ideea de comunism. De unde a luat aceste lucruri? Probabil ca Duhul cel rau i-a insuflat gandul si cuvintele acestea. | | Pulsul Estului - Ofensiva agentilor geografiei active | | | |
| Chisinau, Basarabia/Romanian Global News | | Accesari :564 | | Wednesday, 25 July 2007 | | {mosimage}Chestiunea transnistreana revine in actualitate. Aceasta se datoreaza faptului ca Basarabia s-a transformat intr-un actor cheie intr-un nou joc geopolitic. Extinderea frontierei geopolitice a UE si NATO spre est a determinat ca rusii sa lanseze o alta strategie care sa asigure suprematia intereselor acestora in spatiul post-sovietic, exercitand presiuni de ordin economic, militar si politic asupra mai multor state independendente din estul Europei, printre care se numara Basarabia. Cronogeometria politica permite a distinge doua tipuri de putere: distantionala si institutionala. Cel distantional infaptuieste controlul spatiului, este extensiv si bazat pe actiune/ termen lung. Pe cand, cel institutional efectueaza controlul timpului, este intensiv, bazat pe actiune/ termen scurt. De obicei, in spatiul post-sovietic, tipul institutional a predominat in viata politica. Abia, acum, prin anumite actiuni ce tin de fenomenul transnistrean, de politica externa si de integrarea europeana s-a accentuat tipul de putere distantional. Dar revine fulminant in viata noastra social-politica si tipul institutional. Ultima mostra a acestuia o constituie noul plan de reglementare a diferendului transnistrean, considerat a fi creatiunea lui Voronin si a comunistilor moldoveni. Daca ne masoara vulnerabilitatile si slabiciunile tarul Putin, sau este o intoxicare ruseasca servita populatiei prin intermediul puterii politice de la Chisinau, o vom afla in timp. Condamnarea adversarilor politici la inactivitate sau lipsa de proiect pe care o face presedintele Voronin este motivata prin declinul politic pe care il inregistreaza partidul comunist si continua descrestere a credibiltatii aceastei formatiune. Iurie Rosca, liderul popularilor din Basarabia, vizat de liderul comunist ca n-are un asemenea proiect, a calificat planul lui Voronin si incercarile lui de a rezolva criza transnistreana, in special, cu ajutorul Rusiei, ca pe o revenire a Chisinaului pe orbita politica a Moscovei. In actualitate, puterea politica nu isi mai poate exercita rolul pe verticala si este lipsita de o reteta fermecata care i-ar scoate din criza politica. Asa au aparut rusii, Zubacov si tematica reglementarii diferendului transnistrean. Faptul ca actuala formatiune politica a lansat un proiect politic pe cazul transnistrean, asta nu inseamna ca acesta tebuie sa fie luat deja ca model. Proiecte pe diferendul transnistrean au existat, s-au perindat cu duiumul in spatiul public si care au avut un efect zero, cu exceptia faimosului Memorandum Kozak. Numai planul Kozak a presupus desfiintarea statului Basarabia. Liderul comunist acuza opozitia de lipsa de proiect si crede ca prin noul plan de reglementare transnistreana, elaborat de apostolii partidului sau si expertii straini, a dat o lovitura politica. Absolut fals! Un proiect politic este asumat daca are viitor si insumeaza niste obiective precise de satisfacere a necesitatilor populatiei. Decat proiect gandit prost, mai bine deloc. S-a trecut cu electorala si un mesaj adresat opiniei publice ca te ingrijesti de destinele statului, ca produci reintregirea nu mai au un efect scontat. Astazi nu mai trece planificarea din timpul sovietic. Astazi cantitatea inseamna un atribut al calitatii proiectului sau marfii. Pe de alta parte, de ce este nevoie de proiecte, planuri, scenarii noi daca nu exista conditii ca sa fie implementate. Doar sa ne dam in stamba si sa imitam un anume rol?
Terenul minat al ordinii internationale Revigorarea unor atitudini ostile intre Est si Vest face jocul politic mai incitant si mai interesant in privinta reasezarii viitoarei ordini internationale. Putem vorbi despre reinventarea „razboiului rece” in alt mod. Conferinta de la Munhen ainsemnat o noua cotitura in relatiile dintre Est si Vest. La Munhen, tarul rus Putin, a criticat in termeni extrem de duri Statele Unite, pe care le-a considerat "un factor de instabilitate in lume". Tarul de la Kremlin a adus grave acuze Washingtonului ca "a incalcat toate limitele posibile" si ca foloseste forta aproape necontrolat, in intreaga lume. Tensiunea pe continentul european este in crestere si dupa ce Rusia a anuntat suspendarea Tratatului CFE, care limiteaza armamentul conventional pe continent. Moscova propune elaborarea unui nou tratat privind nivelul inarmarii in Europa, sau modernizarea actualului Tratat al Fortelor Conventionale in Europa (CFE). Moscova are o pozitie contradictorie privind dialogul cu NATO pe aceasta tema. Unii experti deja prevad un scenariu de razboi rus prin izbucnirea unui conflict intre Statele Unite si Rusia in urmatorii 10-15 ani. Limbajul razboiului rece reinvie, iar expertii militari rusi incep sa teasa scenarii terifiante despre un eventual conflict cu americanii. In acest momemt, razboiul diplomatic intre Londra si Moscova se extinde si asupra Uniunii Europene. Inca n-a fost exprimata o pozitie europeana unita. Scandalul politic si diplomatic dintre Marea Britanie si Rusia pare fara de sfarsit si pare sa se deruleze pe mai multe planuri. Exista unul al acuzelor reciproce, altul al minimalizarii efectelor acestei stari de tensiune fara precedent in istoria recenta a dialogului dintre Londra si Moscova. Pe de alta parte, conform fostului secretar american al apararii William Perry, sistemul militar al Rusiei de detectare a lansarii de rachete nucleare s-a deteriorat, antrenand riscul unui "razboi nuclear neprevazut"...
Occidentul, Rusia, Kosovo si agenda ONU Diplomatia rusa face apel la occidentali "sa traga concluziile bune" din esecul inregistrat in dosarul Kosovo si "sa nu limiteze in timp" noile negocieri care vor fi angajate in cadrul Grupului de contact. Totodata, diplomatia rusa a tinut sa precizeze ca suspendarea discutiilor in Consiliul de Securitate al ONU asupra Kosovo nu inseamna retragerea acestui dosar din competenta ONU. Diplomatia rusa sustine ca decizia finala asupra statutului provinciei trebuie luata de Consiliul de Securitate pe baza unui acord intre sarbi si etnicii albanezi din Kosovo, adaugand ca numai un verdict al Consiliului poate fi legitim. SUA si aliatii lor europeni au esuat sa garanteze o independenta pentru Kosovo in cadrul ONU, ca urmare a amenintarilor Rusiei cu blocarea prin veto a proiectului de rezolutie. SUA si Uniunea Europeana au batut in retragere cu privire la viitorul statut al Kosovo si vor sa initieze noi negocieri intre Belgrad si Pristina. Serbia si aliatul sau rus au respins in mai multe randuri proiectul de rezolutie discutat la ONU, pe motiv ca acesta promoveaza ideea independentei pentru provincia sarba cu majoritate albaneza, o perspectiva respinsa ferm de Belgrad. Exemplul Kosovo nu reprezinta o analogie adecvata pentru Transnistria. Rusia actioneaza diferit dar foloseste explicit cazul Kosovo ca presiune asupra comunitatii internationale. De la nodul gordian la cel transnistrean Intre Chisinau si Tiraspol, de la 1988 intotdeauna au existat disensiuni, iar diferendul nistrean n-a fost solutionat, nici odata cu venirea comunistilor, care s-au aratat din start si deschis sa se reprezinte ca exponenti ai moscovei in politica interna si externa. Consilierii presedintelui Putin la instaurarea comunistilor in Basarabia au fost printre primii care s-au aratat destul de sceptici privitor la aceasta ascensiune pro-rusa in acest teritoriu. Fiind considerata ca duce o politica duplicitara in raport cu Rusia- metropola sa, Basarabia a fost dezavantajata in raport cu Transnistria, care era considerata, drept aliatul geostrategic traditional si continuu fidel -centrului sau politic. Chisinaul nu oferea credibilitate in balanta cu Tiraspolul, iar propria creatie, deocamdata trebuie sa ramana intacta. Moscova a reusit cu succes sa creeze conflicte in spatiul post-sovietic, pe care le-a congelat si se afla in prezent intr-o forma latenta. Din acest considerent, presedintele rus Vladimir Putin a respins la 22 iunie proiectul de acord cu privire la reglementarea conflictului transnitrean, prezentat de Voronin. Chiar daca din septembrie anul trecut, cand Chisinaul a inceput discutiile secrete cu Moscova, in afara formatului oficial de negocieri (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, OSCE, Ucraina, Uniunea Europeana si Statele Unite), consilierul presedintelui Voronin pe probleme interne, Mark Tkaciuk, si ministrul moldovean al Reintegrarii, Vasile Sova, au efectuat sapte vizite la Moscova. Tot atatea vizite a avut si generalul Iuri Zubakov, in Chisinau. Prin refuzul lui Putin de a sprijini acest proiect politic se subantelege clar ca metropola rusa vrea sa testeze capacitatea si volumul de cedare din partea Chisinaului. Cat si pana unde?! Strategia Rusiei dintotdeauna a fost: totul sau nimic. Cand va avea garantii certe ca ne supunem cu ochii larg deschisi, ea va actiona! Insasi, faptul, ca Moscova a adoptat o politica de dublu standart in raport cu celelalte republici post-sovietice, confera rolul ei de putere regionala cu tendinte de superputere. Pe de alta parte, presedintele Federatiei Ruse, Vladimir Putin, afirma ca Rusia nu este dispusa sa ocupe un loc in spate cand este vorba despre teritorii sensibile din strainatatea apropiata. Statul moldav mai este supus unui razboi holotropic din partea Rusiei, adica informational, economic, cultural, religios, politic etc. Inca de la proclamarea independentei. Daca Moscova va accepta planul „comunist” atunci ne putem trezi ca se vor produce cedari succesive din partea Chisinaului si va avea loc o reorientare vizibila spre polul estic, care va proba calitatea temeinica daca Basarabia. Daca are sanse si poate sa fie un partener serios si o proprie pronuntie pe arena internationala. Daca este vizata de metropola rusa ca avand destinul de “zona de debuseu” si de avanpost al politicii „neoimperiale” rusesti de ingradire a expresiei occidentale spre Est. In perioada cand s-a destramat URSS-ul, Guvernul sovietic de la Moscova a elaborat un plan strategic bine determinat pentru republica noastra – crearea a inca doua formatiuni cu orientare statala –Transnistria si Gagauzia. Daca pentru cea de-a doua formatiune Chisinaul a reusit sa gaseasca o formula de coexistenta, nu acelasi lucru s-a intamplat si cu fantoma statala, care are nucleul actional la Tiraspol. Datorita acestui plan Comratul deja pretinde tratament echitabil. In trecut, ca urmare a consecintelor conflictului transnistrean, Chisinaul a fost nevoit sa abdice de la traseul prooccidental, care i se oferea, prin gura ex-secretarului de stat american, G.Becker si sa-si indrepte fata spre Moscova, in urma vizitei lui Rutkoi & K. Mai apoi din formatul de negocieri s-a desprins Romania, asa ca efectuarea acestuia trebuia sa-l indeplineasca: Rusia, Ukraina, Basarabia, Tiraspolul si OSCE. S-a ajuns la formula 5+2 prin includerea SUA si UE.
Securitatea nationala si calitatea statului In politica de stat se pune un accent major pe termenul de securitate nationala. Securitatatea poate fi definita ca un „raport dinamic intre amenintari si capacitati”, dar in care potentialul militar nu mai ocupa un loc central. Securitatea nationala este bine definita pentru a controla conditiile interne si externe, pentru ca opinia publica a unei anumite comunitati sa fie favorabila pentru autonomia tarii, pentru bunastarea ei. In actualitate aspectul economic este prioritar celui militar, atunci cand identificam securitatea nationala. Amenintarile si vulnerabilitatile unui stat quantifica capacitatea statului. Exista amenintari explicite sau de teritorii (in spatiul post-sovietic ar fi Transnistria, Osetia, Abhazia). Uneori, amenintarile pot afecta regimurile unor state sau pot aparea dintr-o directionare ideologica. De aceea, fiecare guvern este obligat sa elimine vulnerabilitatile si amenintarile care planeaza asupra sa prin instrumentul politic, economic sau militar. Dar, un guvern, prin politica sa interna, poate deveni el insusi un pericol pentru securitatea nationala. Intrucat forta militara nu mai poate face fata noilor tipuri de amenintari (debilitatea economica a diverselor societati, fundamentalismul religios, migratiile masive, atacurile teroriste, interesele de grup, crima organizata etc.), securitatea trebuie sa se bazeze pe reducerea amenintarilor. Un element cheie ce tine de securitatea nationala constituie natura politicii externe a statului, prin cele trei stari: aliniere, nealiniere sau neutralitate. Daca alinierea ca formula poate fi formala(tratat politic, militar, economic) sau efectiva(dependenta fata de un anumit actor politic sau consortiu de actori politici), nealinierea reprezinta starea de politica conjuncturala. Neutralitatea, concept care lumea o identifica mai tot timpul cu Elvetia. Interesul fata de securitatea nationala este legat de politica realista, denumit simplu interes national. Exista 3 interse fundamentale ale statelor nationale: 1) protejarea populatiei; 2) mentinerea si largirea relatiilor cu alte state; 3) conservarea patrimoniului national. In afara de aceste trei componente ale Sfintei Treimi a interesului national, un alt obiectiv il constituie prestigiul, ceea ce presupune modul de coordonare si aplicare a interesului national la nivel international. Intresul national are o influenta majora asupra functionarii politicii externe a statelor. Rolul calitatii nationale a statului se reflecta prin: a) resurse naturale; b) demografia; c) orientarea economica; d) politica miltara; e) functionarea sistemului de guvernare; impune motivatia actionala sau, altfel spus, promovarea interesului national. Lupta/ competitia intre actorii scenei internationale este inevitabila, iar evitarea ocuparii exclusive a acesteia, de catre un stat(ori o coalitie) determina alinierile(aliantele) care se produc. In actualitate, dar si-n viitorul apropiat, nu exista un „guvern” care sa ordoneze relatiile dintre actorii arenei internasionale, adica statele definite teritorial. In absenta acestuia, statele se afla intr-o continua lupta, utilizand nu rareori violenta, pentru a-si amplifica propria putere. Abilitatea de a-i face pe altii sa intreprinda ceea ce nu vor- este asociata, in paradigma puterii, de posedarea de resurse. Asa se explica faptul ca planificatorii puterii statelor iau in considerare populatia, resursele naturale, volumul economiei, fortele militare, stabilitatea politica, coeziunea nationala etc. Insumarea acestor resurse nu da automat cantitatea de putere a unui actor din sfera internationala. Exista legaturi subtile intre aceste resurse si capacitatea statelor de a asigura conversia lor in putere concreta, adica masurata in potentialul de a schimba comportamentul altor actori(fie prin utilizarea fortei, fie prin amenintarea cu aceasta). Aceasta capacitate de conversie este neaparat necesar sa fie sesizata si cuantificata in operatia de predictie pe arena internationala, precum si-n stabilirea corecta a raporturilor de forte dintre doua sau mai multe state (coalitii). Actorul scenei internationale aplica puterea in relatiile cu ceilalti in 2 feluri: Primul este utilizarea puterii in mod direct pentru a impune schimbarea comportamentului competitorului. Ceea ce inseamna utilizarea fortei militare, in principal, pentru a impune vointa proprie asupra inamicului/ competitorului, fapt care, in pofida glisajului sus mentionat catre aspectul economic al puterii (de la cel predominant militar), continua sa fie utilizat si astazi si, probabil, multa vreme in viitor. Cea de a doua modalitate de aplicare a puterii este cea indirecta sau coptiva(a doua fata a puterii), care utilizeaza atractia culturala si institutionala a unui actor asupra celorlalti, in scopul schimbarii comportamentului acestora din urma. Nevoia de strategie pentru politica externa Basarabia se identifica ca un stat european. Aceasta este datorita istoriei sale, pozitiei sale geografice, apartenentei la traditia culturala a civilizatiei romanesti si europene, a componentei demografice, posibilitatilor economice legate de tarile Europei. Dificultatile exprimarii sale geopolitice intervin ca urmare a faptului ca nu a iesit din zona de influienta a proiectelor euroasiatice si nu si-a gasit nici loc in arealul spatiului european. In continuare, politica externa a Basarabiaeste conditionata de balansarea intre interesele Rusiei si a Occidentului, care pune de nenumarate ori in situatii delicate. Prioritatile geopolitice ale Chisinaului deriva din urmatoarele aspecte: a) Renasterea identitatii europene. Integrarea in structurile europene si euroatlantice, cresterea potentialului economic si politic in scopul accelerarii integrarii in aceste organisme, participarea in structurile de securitate europeana si reevaluarea relatiei cu NATO si tendinta de asigurare a securitatii si protectiei patrimoniului national prin accederea in institutiile Aliantei Nord Atlantice. Conform actualei strategii Basarabiaparticipa numai in cadrul programului NATO “Parteneriatul pentru pace” si are un Plan Individual de Actiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova – NATO. Integrarea in structurile europene trebuie sa fie urmata prin transcenderea in spatiul cultural european, unde investitiile economice din Apus ar fi succedate de investitii culturale si informationale romanesti si europene; b) Politica de neutralitate. Ca sa fie realizate cu mai multa eficacitate, interesele nationale, Basarabiatrebuia sa puna in practica o strategia de “neutralitate activa”, promovand un statut asemanator Suediei in relatiile acesteia cu structurile de securitate europeana. Mesajul lui Voronin ca “In Moldova nu trebuie sa ramana oameni in uniforma militara. Niciodata nu vom renunta la neutralitatea constitutionala a statului nostru” iar colaborarea cu NATO trebuie sa se rezume la aspectul civil este in totalitate fals. Lipsa de proiect accentuat in G.U.A.M, absenta vocalizata, in cadrul patrulaterului statelor care formeaza opozitia in cadrul Comunitatii Statelor Independente si in fata Rusiei releva certe tendinte de modificare a cursului politic actual al Basarabia, este sesizabila o apropiere mai accentuata de Moscova. Pe de alta parte, presedintele Federatiei Ruse, Vladimir Putin, afirma ca Rusia nu este dispusa sa ocupe un loc in spate cand este vorba despre teritorii sensibile din strainatatea apropiata. Basarabia trebuie sa-si asume niste valori politice. Ori imbratiseaza Vestul, ori cade in bratele Estului. Vestul presupune mai intai de toate dezvoltarea unui parteneriat strategic cu SUA si UE. SUA si Vor sustine financiar si politic Basarabiadoar cand se vor incredinta in sinceritatea si loialitatea acesteia. Investitiile masive dinspre Apus trebuie sa se bazeze pe o logica. Parteneriatul strategic cu SUA trebuie sa devina prioritar in politica externa a Chisinaului. Transformarea independentei politice a Chisinaului in dependenta economico-politica fata de Moscova via Tiraspol. Spatiul post-sovietic isi reaseaza si reevalueaza interesele prioritare si principiale referitor la noile realitati geopolitice aparute. Continua balansare a actorilor politici precum Ucraina si Basarabia, care initial se prezentau ca cei mai fideli promotori al spiritului occidental in regiune si li s-au oferit “usi largi deschise” de catre vestici, astazi tot mai pregnant se plaseaza la polul eurasismului, care marseaza spre vectorul de influienta rus. Ma intreb daca Basarabiaare nevoie de o strategie de politica externa si pe conflictul transnistrean pentru urmatorii 10 ani. O politica ofensiva, de initiativa, este tot mai greu de condus dupa planuri prealabile, intr-o lume ca aceea de astazi cand absolut totul este miscare. Cum va fi lumea peste doi ani cu noi lideri la Washington, la Moscova si o noua comisie la Bruxelles? Dar la Chisinau? Ce putem proiecta cand cei trei vectori care ne orienteaza politica externa si pot avea o evolutie greu de prevazut? Eu cred ca se poate proiecta ecuatia Integrarii in UE si NATO. Chiar daca politica externa se manifesta tot mai mult ca reactie rapida si contra masura, e tot mai conjuncturala, iar marele proiect european e tot mai greu de asumat in lumea noastra postmoderna europeana ( pan-hungarica la Chisinau), prin canalizarea energiilor creatoare ale cetatenilor nostri putem chema Europa spre noi. Este nevoie de vointa, luciditate si continuarea parcursului asumat politic. Polul american si idealul proiectului O strategie a politicii externe se constituie si pe baza predictionala. Planificatorii de politica extetrna studiaza de pe acum pe unii candidati la funtia de sef al celui mai puternic stat de pe mapamond cum este SUA. Spre exemplu, Barack Obama si Mitt Romney, candidati cu sanse reale la obtinerea nominalizarii democrate, respectiv republicane in cursa prezidentiala, si-au prezentat obiectivele de politica externa. Obama isi prezinta proiectele de politica externa sub titlul „Reinnoirea statutului de lider al Americii“, insistand asupra faptului ca epoca de hegemonie americana nu s-a incheiat inca. Dupa Irak, americanii ar putea fi tentati sa se concentreze pe ceea ce se intampla in interiorul tarii si sa doreasca o mai mica implicare a SUA la nivel international: aceasta ar constitui o greseala, sustine Obama. Acesta crede, asemeni majoritatii predecesorilor sai, in rolul mesianic al Statelor Unite in lume, in destinul „celui mai democratic stat“ de a conduce lumea: „Trebuie sa conducem lumea prin fapta si prin exemplu“, scrie democratul. De asemenea, candidatul este sustinatorul ideii de securitate colectiva la nivel mondial: „Securitatea si bunastarea fiecarui american depind de securitatea si bunastarea celor care traiesc dincolo de granitele noastre“. Exemplele din care se inspira Obama pentru politica sa externa sunt presedintii democrati Franklin D. Roosevelt, Harry Truman si John F. Kennedy. Mitt Romney, candidatul republican care se afla pe locul doi in optiunile republicanilor pentru presedintie, in urma fostului primar newyorkez Rudolf Giuliani, se axeaza in politica externa pe principiul - „Sa ne ridicam la nivelul unei noi generatii de provocari globale“. Romney considera ca niciodata in istoria americana nu a existat o divizare mai mare a clasei politice in ce priveste politica externa, divizare ce trebuie depasita. Politicienii americani ar trebui sa invete de la „generatia de aur“ din timpul si de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Mitt Romney il evoca drept model pe Ronald Reagan.
In loc de concluzii Solutionarea conflictului transnistrean tine in exclusivitate de competenta si interesele de termen lung a Basarabia. In joc este pusa independenta Basarabiasi vectorul geopolitic. Independenta reala a unui stat se bazeaza pe trei aspecte primordiale: 1. Capacitatea de a face fata amenintarilor externe si de a rezolva problemele politice interne; 2. Elaborarea si aplicarea politicii externe conform intereselor nationale; 3. De a face parte benevol din aliante strategice cu alte state pentru asigurarea securitatii nationale. Sansele de reintregire a Basarabiei devin de la o zi la alta tot mai infime. "Singura solutie verosimila de rezolvare a conflictului transnistrean este decuplarea provizorie a Transnistriei de restul statului pentru a putea fi administrata de o organizatie internationala", sunt de parere de comentatori si experti politici, care aduc o serie de argumente, apreciind ca preluarea controlului efectiv asupra Transnistriei ar fi posibila doar in cazul unei interventii in forta a Washingtonului, lucru putin probabil, deoarece Occidentul nu vrea o ciocnire directa cu Moscova. Scenarii care au la baza modelul cipriot, kosovar, belgian, Tirolul de sud, etc. sunt pana in prezent dezbatute de corpul analitic de experti. Intre timp a aparut planul Voronin care se pare ca tinteste doar asigurarea intereselor economice ale unor grupuri de interes, nu continutul si perspectiva de reintregire a statului moldav. Acest plan nu raspunde chemarii de-a explica cum vor dfi asigurate drepturile si libertatile cetatenesti in regiunea unde domina un regim criminal. Dar aceasta este o alta intrebare... Planurile vin si pleaca...Nevoia de transformare sistemica a Basarabia intr-un stat cu vocatie si perceptie euroatlantica trebuie sa constituie idealul suprem si de coeziune a cetatenilor. Pentru Romanian Global News, Octavian Sergentu | | Ratiunile conflictului transnistrean se intrevad in discursul lui Voronin | | | |
| Chisinau, Basarabia/Romanian Global News | | Accesari :516 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}O „solutie” care ar exclude definitiv optiunea NATO pentru Basarabia inseamna o forma de trasnistrizare! Si ar pecetlui victoria Rusiei in razboiul inceput in 1992! Declaratia in limba rusa ale presedintelui Voronin (foto) in cadrul emisiunii „Conversatii cu presedintele”, difuzate vineri, 20 iulie, la postul de televiziune NIT a reiterat ideea de mentinere a asa zisei neutralitati a Basarabia si, in consecinta, de refuz categoric a integrarii in NATO. Afirmatia este parte a aceleiasi viziuni care domina politica externa a Chisinaului de 15 ani incoace. Si care s-a dovedit perdanta. Singura concesie facuta este semnarea IPAP, dar modul cum trateaza Chisinaul oficial institutia NATO – rezolvarea problemelor sociale, distrugerea de pesticide etc. – seamana cu atitudinea unui posesor de computer ultraperformant, dar pe care acesta il foloseste numai la introducere de texte. Adica o investitie nefructificata si consumatoare de resurse fara dividende reale. In al doilea rand, populatia din Basarabia ramane extrem de deschisa la mesajul NATO, caci o proportie de 30% acceptare plus 30% indecizie in conditiile unui boicot mediatic pot genera usor, odata cu schimbarea orientarii de la varful puterii si declansarea unei campanii publice, o optiune de 50% pro-NATO. Asa s-a modificat, de altfel, si optiunea pro europeana in Basarabia! In al treilea rand, argumentele livrate in interviul presedintelui sunt aceleasi si la fel de neconvingatoare. Asa zisul argument ca „fortele noastre armate nu pot influenta in nici un fel in Europa” nu este unul care sa te departeze de NATO - dimpotriva! Caci singura institutie care garanteaza securitatea in aceasta parte de lume este NATO prin Articolul 5 – nu UE, cel putin deocamdata. In al patrulea rand, a fi sub umbrela NATO inseamna nu doar garantii de securitate pentru respectivul stat – ceea ce nu e putin deloc, dar si garantii pentru investitorii strategici care ar dori sa vina aici. Intr-o tara precum Basarabia, ocolita sistematic de investitori si in care banii occidentali preconizati sa vina sunt bani politici, nu economici, adica bani directionati politic si care singuri, niciunde si niciodata nu au pus in miscare o economie, acest argument ar trebuie serios regandit. S-a interesat cineva la Chisinau cate avantaje economice au avut tarile care s-au integrat in NATO? A intrebat cineva la Bucuresti, de pilda? Poate n-ar strica... In al cincilea rand, auzim aceeasi obsesiva declaratie „niciodata nu vom renunta la neutralitate”. Dincolo de faptul ca nici un politician care stie nitica istorie nu mai poate spune astazi „niciodata”, sa reamintim ca, tehnic vorbind, singurul document care nu poate fi abrogat sau modificat de un stat este „Declaratia de Independenta”. Restul, inclusiv Constitutia, sunt atacabile si amendabile. Asa cu cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit, si rafturile arhivelor sunt doldora de texte constitutionale declarate sacrosante si intangibile la vremea lor. In al saselea rand, si continuand ideea anterioara, este foarte plauzibil ca unul dintre motivele „solutionarii” grabite a conflictului sa fie tocmai acesta, adica de a opri NATO obligatoriu pe Prut. „Solutionarea” trebuie citita nu in orizontul realitatilor prezente, ci in orizontul evolutiilor din 2009! A devenit astazi limpede, dupa alegerile locale, ca Parlamentul din 2009 va arata altfel decat cel actual si va actiona in consecinta. Cu posibile consecinte si la nivelul reorientarii strategice a Basarabia. De aceea, devine acum un obiectiv major pentru cei care s-au opus totdeauna orientarii euro-atlantice a Basarabiaremodelarea Parlamentul astfel incat pachetul de control care ar permite renuntarea la neutralitate sa ramana in mana celor controlati de Moscova. Si aici, in graba „solutionarii”, se dezvalui inca o data ratiunile conflictului transnistrean. Caci daca acest conflict a fost in primul rand unul geopolitic si politic - si asta a fost! - atunci devine evident ca orice asa zisa solutie care a ar exclude definitiv optiunea NATO pentru Basarabia, acum sau in viitor, inseamna, de fapt, o forma de trasnistrizare! Adica a doua victorie a Federatiei Ruse in conflictul transnistrean sau pecetluirea victoriei Federatiei Ruse in razboiul din 1992! Pentru ca, in definitiv, acesta a fost si mai este inca scopul principal al Moscovei in aceasta zona: blocarea nu atat a UE, cat a NATO la Prut si prezervarea pozitiei strategice numita Transnistria, care dupa „solutionare” se extinde la nivelul Basarabia, ca locatie strategica si element de negociere pe axele Ucraina si Marea Neagra. Pentru Romanian Global News, Dan Dungaciu | | Consiliul Municipal al Chisinaului controlat de o majoritate necomunista | | | |
| Chisinau, Basarabia/Romanian Global News | | Accesari :483 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Presedintii Partidului Liberal (PL), Partidului Popular Crestin Democrat (PPCD), ai Aliantei „Moldova Noastra” (AMN), si Partidului Democrat (PD) au anuntat despre formarea coalitiei majoritare in Consiliul Municipal Chisinau (CMC), declaratia de constituire a acesteia fiind semnata ieri, 24 iulie, in cadrul unei conferinte de presa.Presedintele PL, Mihai Ghimpu a declarat ca decizia de consituire a coalitiei majoritare inseamna exprimarea vointei partidelor semnatare de a asigura o activitate eficienta a autoritatilor municipale. „Am purtat discutii amiabile in favoarea unei guvernari eficiente a capitalei. Nu ne unesc functiile, ci responsabilitatea in fata cetatenilor care ne-au acordat vot de incredere”, a mentionat Ghimpu. ” Prin crearea respectivei coalitii, speram sa contribuim la realizarea principiului autoguvernarii colectivitatilor locale. Majoritatea care s-a format astazi nu este orientata impotriva cuiva, ci are drept scop realizarea unor actiuni pozitive si constructive pe care le asteapta societatea. De asemena, trebuie sa determinam Guvernul sa nu priveasca cu ostilitate acele majoritati care nu sunt comuniste, ceea ce e o sfidare a votului alegatorilor”, a declarat, la randul sau, Iurie Rosca, presedintele Partidului Popular Crestin Democrat. Presedintele AMN, Serafim Urecheanu, a confirmat, de asemenea, ca noua coalitie a fost formata neconditionat. „N-am dorit sa anticipam unele lucruri, de aceea ne-a luat ceva timp pana am anuntat despre formarea majoritatii. Sunt sigur ca Dorin Chirtoaca va fi un primar bun. Avand sustinerea unor oameni cu experienta in CMC, deciziile luate vor fi in favoarea locuitorilor capitalei”, a mentionat Urecheanu. „Nu dorim o lupta intre Primarie si Guvern, caci are de suferit populatia. Speram prin interventiile in Parlament sa reusim sa promovam o tratare egala a tuturor consiliilor locale, indiferent de coloratura majoritatii”, a declarat, in cadrul Aceleiasi conferinte, presedintele PD Dumitru Diacov. Semnatarii au regretat ca nu s-a ajuns, deocamdata, la o intelegere cu social-democratii lui Eduard Musuc si ai lui Dumitru Braghis. In acordul de constituire a majoritatii in Consiliul Municipal Chisinau se spune ca semnatarii documentului se obliga sa respecte interesele legale ale cetatenilor, sa actioneze in vederea solutionarii problemelor lor; sa creeze conditii pentru dezvoltarea mediului de afaceri, atragerea investitiilor autohtone si straine, cresterea numarului locurilor de munca si a salariilor. Formatiunile se mai angajeaza sa realizeze economia de piata functionala, sa stimuleze spiritul intreprinzator; sa construiasca locuinte sociale pentru cei defavorizati si familii tinere, sa dezvolte sistemul ipotecar de constructie, sa promoveze concurenta libera pe piata constructiilor. | | Primarul Chirtoaca democratizeaza viata Chisinaului | | | |
| Chisinau, Basarabia/Romanian Global News | | Accesari :440 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoaca (foto), a solicitat Comisariatului municipal de politie sa nu impiedice desfasurarea manifestarilor cu caracter pasnic, in cazul in care acestea nu au autorizare de la autoritatile locale.Potrivit primarului, politisti ar trebui doar sa monitorizeze situatia pentru ca manifestarile pasnice fac parte din drepturile si libertatile fundamentale ale omului. Chirtoaca s-a referit la cazul unei organizatii neguvernamentale, fara a mentiona numele acesteia, care, desi a depus cerere pentru autorizatie la Primarie, nu a obtinut-o in timp util, din care cauza s-a ajuns la altercatii cu politia. O alta cerinta inaintata de primar Politiei municipale a fost intensificarea, pe timp de canicula, a activitatilor de deblocare a principalelor artere ale capitalei de transportul care stationeaza pe partea carosabila. Potrivit lui Chirtoaca, in aceste zile, politia ar trebui sa plaseze inspectori, ca si in cazul delegatiilor oficiale, la o distanta rezonabila pe strazi pentru a preveni stationarea mijloacelor de transport. El spune insa ca problema nu va putea fi solutionata cu amenzi. Primarul a cerut politistilor „actiuni ferme in acest sens, deoarece traficul pe timp de canicula reprezinta o problema in plus, cu riscuri pentru sanatate”. Seful Sectiei ordine publica a Comisariatului municipal de politie, Iurie Crijanovschi a declarat, in cadrul sedintei operative de luni, 23 iulie, ca o astfel de solicitare a fost anticipata si ca deja pe arterele capitalei a fost dislocat un numar mare de politisti pentru optimizarea traficului. | | Dumitru Ilinca invita comunitatea romaneasca sa se implice in viata politica | | | |
| Torino, Italia/Romanian Global News | | Accesari :450 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Dumitru Ilinca are 37 de ani, locuieste langa Padova, este casatorit, are un copil si este titularul unei sali de fitness.Face parte dintre primii care au adus public in discutie problema prezentei la vot a romanilor, in perspectiva alegerilor europarlamentare. A fost solicitat chiar de catre Gazeta Romaneasca sa-si exprime punctele sale de vedere, moment in care s-a oferit sa candideze pentru Parlamentul European si a facut apelul strangerii celor 100.000 de semnaturi. Imediat dupa ce a fost publicat articolul din editia de februarie a Gazetei romanesti, Dumitru Ilinca a avut imensa surpriza sa fie sunat de catre oameni simpli care l-au incurajat si l-au asigurat de sustinerea lor in demersul sau de a candida. Nu acelasi lucru s-a intamplat si cu asociatiile romanesti din Italia care au tratat propunerile sale cu indiferenta. Iata mesajul pe care, prin intermediul site-ului Realitatea din Italia, Ilinca il transmite romanilor din Italia: "Daca nu am uitat de unde si de ce am emigrat, daca vrem sa construim un viitor pentru copiii nostri, daca vrem sa cladim o Europa unde unii nu-s mai cetateni ca altii, daca vrem sa contam tot timpul si nu doar din 4 in 4 ani cand au nevoie de voturile noastre, daca vrem sa schimbam legea electorala romana, daca vrem sa avem proprii reprezentanti atat in Parlamentul Romaniei cat si in Parlamentul European, daca vrem sa ne putem exprima dreptul de vot cat mai aproape de casa netrebuind sa ne deplasam la sute de kilometri, daca vrem sa fim respectati tot timpul, atunci trebuie sa abandonam comoditatea si sa incercam sa ne implicam mai mult in viata politica a Europei... Ne deranjeaza cand anumiti politicieni romani vin in Italia si incearca sa deschida birouri parlamentare sau incearca sa transforme reprezentanti ai comunitatii romanesti in agenti electorali. Isi permit toate astea pentru ca ii lasam noi sa o faca, pentru ca oameni capabili ca domniile voastre nu ofera o alternativa politica. Din punct de vedere strategic, mai au de invatat MITICII de Bucuresti, pentru a avea voturile romanilor din diaspora... Nu au nevoie de birouri parlamentare, ci de organizatii si candidati din mijlocul nostru, cei care cunoastem realitatea din Italia. Un "baron" ales parlamentar nu va putea niciodata sa reprezinte pe cei din diaspora. Romanii care traiesc in Italia prefera sa stie ca daca au probleme, printre consilieri gasesc oameni precum: Sorin Cehan, Claudia Martinescu, Marian Mocanu, Geta Lupu, Iulian Manta, Aurelia Mirita, Ciprian Manoliu, Miruna Cajvaneanu, Elena Radulescu, Toader Teodorescu, etc! Este nevoie de unitate, este nevoie sa realizam ca a venit timpul sa abandonam egoismul, orgoliul si polemicile putin constructive ,manifestari care duc doar la dezbinare. Sa facem o politica a bunului simt, in folosul cetateanului simplu stiind ca daca nu participam nu se va schimba nimic. Dar pentru asta conteaza sa-ti pese - asa incepe, conteaza sa vrei - asa pornesti, conteaza sa crezi - asa rezisti, conteaza sa lupti - asa construiesti, conteaza sa invingi - asa reusesti". Dumitru Ilinca este membru al Partidului Identitatea Romaneasca, fost responsabil al partidului in regiunea Veneto, functie din care si-a dat demisia. De asemenea, a declarat ca intentia de a candida s-a transformat in aceea de a sustine pe oricine ar demonstra ca e capabil sa adune comunitatea romaneasca pentru a o face mai unita si mai puternica. | | „Vocea Basarabiei” vrea sa transmita in direct sedintele Legislativului de la Chisinau | | | |
| Chisinau, Basarabia/Romanian Global News | | Accesari :514 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Postul de radio „Vocea Basarabiei” isi declara disponibilitatea de a transmite in direct, pe frecventele din gestionare, sedintele plenare ale Parlamentului, incepand cu sesiunea din toamna-iarna 2007.Fondatorii postului au anuntat marti, 24 iulie, intr-o conferinta de presa ca au facut deja demersuri in acest sens catre Legislativ si ca sunt in asteptarea deciziei Biroului Permanent. Potrivit directorului postului, Veaceslav Tabuleac, proiectul nu va implica costuri fabuloase pe care le-a invocat Radio Moldova atunci cand a sistat transmisiile din Parlament. „Nu stim deocamdata cat ne va cere Parlamentul pentru chiria spatiului in care vom monta aparatajul, dar nu ar trebui sa fie o suma mare, tinand cont ca nu vom ocupa decat 1m2 si ca avem drept scop informarea cetatenilor. In rest, este vorba de costuri pentru intretinerea frecventei si consumul de energie electrica, estimativ 200 lei lunar”, a mentionat Tabuleac, precizand ca transmiterea semnalului catre biroul din Chisinau al postului de radio urmeaza sa se faca prin satelit. „Ne asumam aceste cheltuieli, cat si costurile de emisie spre beneficiul consumatorului”, a mai spus sursa citata. „Nu cred ca cheltuielile mari au fost adevaratul motiv pentru care Radio Moldova a sistat transmiterea in direct a sedintelor Parlamentului. S-a renuntat din motive politice”, a opinat Valeriu Saharneanu, unul din fondatorii postului „Vocea Basarabiei”. „Vocea Basarabiei” dispune la ora actuala de 7 frecvente active. Pe parcursul a 7 ani de existenta a postului, Consiliului Coordonator al Audiovizualului i-a respins peste 70 de cereri de solicitare a frecventelor. Actualmente radioul pretinde 7 frecvente care vor fi puse in concurs, cel mai probabil, in septembrie curent ( in Proteagailovca – 101,1 MHz, Comrat – 101,6 MHz, Bender – 104,0 MHz, Chisinau – 105,2 MHz, Balti - 92,0 MHz, si Causeni – 91,9 MHz). | | Alleanza Nazionale solicita expulzarea strainilor fara loc de munca | | | |
| Genova, Italia/Romanian Global News | | Accesari :469 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Consilierul regional Gianni Plinio (foto) si consilierul comunal din Genova, Bernabo Brea au solicitat zilele trecute primarului din Genova, Marta Vincenzi, sa puna la punct un plan avand ca scop identificarea si apoi expulzarea strainilor care nu sunt capabili sa isi demonstreze deplina independenta si atosuficienta economica.Cei doi consilieri genovezi fac referire in acest sens si la cazul romanilor, ca si la cel al romilor, care traiesc din surse ilicite de venit. Potrivit celor doi, planul ar urma sa fie dezvoltat in colaborare cu Fortele de Ordine si cu Politia Municipala. “Primarul Vincenzi trebuie sa ia modelul colegului sau din Milano, Moratti, care a pus la punct recent in colaborare cu Fortele de Ordine un plan de control – stocarea intr-o baza de date a informatiilor care sa stea la dispozitia Politiei Municipale din toate comunele privinciei – pentru a se stopa astfel prezenta tot mai mare a cetatenilor straini, fie ei si comunitari, in mod special romani, care provoaca probleme si care nu se stie din ce traiesc. Astfel, potrivit noului decret legislativ, in concordanta cu directiva Uniunii Europene, cetatenii comunitari au voie sa circule si sa ramana pe teritoriul statelor membre ale UE cu conditia sa demonstreze ca au mijloace proprii de intretinere: cetateanul strain care, la distanta de 90 de zile de la propria identificare nu este in stare sa declare o locuinta, un loc de munca si asistenta sanitara, trebuie, potrivit legii, sa fie expulzat imediat”. | | Un roman a ajuns proiectant la TGV | | | |
| Paris, Franta/Romanian Global News | | Accesari :532 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Printre cei peste 10.000 de oameni care au lucrat peste opt ani la cel mai mare santier feroviar contemporan s-a aflat si un roman.Ajuns in Franta in vacanta anului 1990 si cind a aflat ca se cauta oameni cu specialitatea sa - constructor de cai ferate - a decis sa ramina. Era constient ca nu va fi integrat si asimilat cu usurinta, ca unul de-ai lor, dar a plecat de la premisa ca scoala romaneasca si experienta sa il vor ajuta sa razbeasca. A avut mereu responsabilitatea unor lucrari de anvergura. In prezent a ajuns sa gestioneze milioane de euro investiti in imensul santier pentru constructia noii linii a TGV Est - trenul de mare viteza care pleaca din Franta spre Germania, Luxemburg si Elvetia, cu ramificatii ulterioare catre estul continentului. Colegii lui se mindresc ca din marea familie care a construit trenul de mare viteza face parte si un roman. Dupa 17 ani de activitate pe toate santierele de cale ferata din Franta, Adrian Stanculescu (foto) este mindru ca are o frumoasa carte de vizita pentru inginerii romani. Potrivit Cotidianul, pregatirea lucrarilor in avans cu trei luni inainte de inceperea lor efectiva pe oricare dintre santierele pe care a lucrat este ,,marele secret“ al succesului sau. Adrian Stanculescu spune ca, la prima sa prezentare a unui plan de acest gen, pe care l-a gindit „in culori“ - pentru fiecare etapa alta culoare - a fost privit cu surprindere. Rezultatele au demonstrat insa ca viziunea sa a fost cea corecta. Pregatirea in amonte a lucrarilor a permis depistarea si monitorizarea tuturor eventualelor probleme care ar fi putut intirzia finalizarea lucrarii in termenul prevazut. La urmatorul proiect, 40 la suta din fondurile necesare au fost deblocate din start, de la prima sedinta a beneficiarilor cu echipa de constructori. Metoda Stanculescu, cum spun colegii sai: planificarea lucrarilor pe urmatoarele noua luni, decalate pe cite trei luni, fiecare segment reprezentat cu alta culoare in graficul lucrarilor, respectarea termenelor, eliminarea din timp a eventualelor probleme, reducerea timpului de lucru si, implicit, a costurilor au adus companiei succesiv alte comenzi importante, lucru care i-a permis acesteia sa se extinda progresiv. Au urmat lucrari din ce in ce mai complexe, pentru care inginerul roman a asigurat activitati incepind de la studii de piata si pina la dosare de contencios, trecind prin urmarirea productiei si a respectarii elementelor contractuale atit de Europeenne des Travaux Ferroviaires (ETF), intreprinderea la care lucreaza, cit si de clienti ai RRF si SNCF din Franta. „Increderea colegilor si a partenerilor de afaceri a fost foarte importanta pentru mine de la bun inceput“, spune inginerul roman. „Pentru a-i cunoaste pe oameni, inca de la inceputul activitatii mele am batut cu piciorul toate santierele de cale ferata la care lucrau peste 250 de oameni, tocmai pentru a afla opinia lor. Cind colectivitatea nu accepta ceva, e greu apoi sa mergi mai departe. Mai ales daca e vorba de probleme salariale“, spune Stanculescu. „Cind sint prevederi legale, nu e loc de discutii, dar, daca apar lucrari neprevazute si e nevoie de plati suplimentare, incerc sa le rezolv. Si ei stiu asta“, explica inginerul. Inainte de a se integra echipei de la TGV Est, Adrian Stanculescu a fost trimis de firma sa sa coordoneze tronsonul care i-a revenit acesteia de la Eurostar, linia de cale ferata de sub Canalul Minecii, care leaga batrinul continent de Marea Britanie. Inginerul roman spune ca cei aproape cinci ani de activitate pe santierele din Marea Britanie (2000-2004) au fost, de asemenea, o experienta importanta. A lucrat si la constructia primei linii TGV din Anglia, intre tunelul de sub Canal si Londra, dar si la modernizarea liniei feroviare din regiunea Manchester. Avantajul, spune Stanculescu, a fost ca britanicii au preferat sa lucreze pentru linia de TGV cu tehnica si mina de lucru franceze, fapt care a permis racordarea fara probleme a retelelor de o parte si de alta a Canalului. In schimb, la racordul cu reteaua germana, care exista deja, a fost nevoie de realizarea unui sistem de dubla semnalizare, pentru a permite trenurilor germane sa circule in Franta si celor franceze in Germania. Gratie cooperarii initiale cu francezii, britanicii pot sa ajunga la 200 km de cale ferata modernizata pe an, proiect care in Franta costa 150 de milioane de euro/an. Inginerul roman spera sa ajunga sa traiasca momentul in care TGV-ul va ajunge si in Romania. Iar daca va fi nevoie va veni sa lucreze pe acest santier. Este constient ca este un proiect de mare anvergura, care va necesita fonduri consistente, insa el poate deveni realitate daca este pregatit din timp si inclus in pachetul de proiecte feroviare europene. Importanta este, in opinia sa, alegerea adecvata a traseului, care va determina si costul final al proiectului. O varianta fiabila ar fi prin sudul tarii, pentru a evita Muntii Carpati, viaductele si tunelurile necesitind lucrarile cele mai costisitoare. Stanculescu mai spera sa revada domeniul cailor ferate si pe cel al lucrarilor de infrastructura, revenind in Romania la importanta pe care o aveau in anii ‘80, cind, in ciuda dificultatilor, s-au facut investitii in utilaje speciale necesare acestui domeniu. | | Tabara de 10 zile la Bucuresti pentru copiii din Transnistria | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :489 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Patruzeci si sapte de copii din Transnistria vor fi oaspetii Primariei Sectorului 2 din Bucuresti, intr-un proiect inedit destinat socializarii copiilor romani din centrele de plasament si ai celor din familiile transnistrene.Potrivit Prompt Media, incepand de astazi, 25 iulie, si pana pe 5 august, cei 47 de copii cu varste cuprinse intre 14 si 18 ani insotiti de trei indrumatori, vor vizita Capitala Romaniei alaturi de gazdele lor - asistentii sociali ai Primariei sectorului 2, care le-au pregatit un program special, bogat si variat. Copiii vor avea bucuria sa viziteze diferite obiective turistice emblematice pentru Bucuresti: Palatul Parlamentului, Muzeul Satului, Muzeul National de Arta al Romaniei, Muzeul Taranului Roman, Gradina Botanica, Gradina Zoologica, Muzeul Cotroceni, Muzeul “Grigore Antipa”. Nu vor lipsi plimbarile prin parcurile si gradinile bucurestene - Cismigiu, Herastrau, Tineretului, inclusiv o zi de distractie la Water Park din Otopeni si o excursie la munte, la Brasov. Pe tot parcursul taberei, oaspetii din Transnistria vor fi gazduiti in Centrul de Ingrijire si Gazduire “Cantemir”, aflat in administrarea Primariei Sectorului 2, iar restul cheltuielilor necesare vor fi asigurate cu sprijinul unei firme din domeniul medical care s-a aratat interesata de acest proiect. | | Autocar si turisti romani prinsi intr-o aventura bulgareasca | | | |
| Sofia, Bulgaria/Romanian Global News | | Accesari :479 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Un autocar romanesc a fost urmarit timp de doua ore de politia rutiera bulgara, pentru ca soferul a refuzat sa se legitimeze.Potrivit Mediafax, politia rutiera bulgara a urmarit, duminica dimineata, aproape doua ore, un autocar turistic romanesc, dupa ce soferul, George Pietraru, care depasise viteza legala, initial a oprit, iar apoi a incercat de trei ori sa se sustraga controlului politiei, transmite agentia de presa Sofia News. Soferul ar fi condus cu 105 km/ora pe o portiune de drum unde viteza maxima admisa era de 80 km/ora. Potrivit unor surse din presa bulgara, Pietraru s-ar fi bazat pe un ordin intern al politiei bulgare conform caruia agentii de circulatie nu aveau voie sa opreasca soferi romani decit in cazul unor abateri grave. Ordinul era menit sa incurajeze turismul bulgaresc, dar a fost suspendat pe 1 iulie, suspendare de care probabil soferul nu stia. Prima data, vehiculul a fost oprit pentru depasirea limitei de viteza legala linga satul Opanet. Soferul a coborit din autocar, dar a refuzat sa prezinte documentele agentilor de politie. Intre timp, cel de-al doilea sofer al autocarului s-a urcat la volan si a demarat fara permisiunea politiei. Cei trei politisti au reusit sa depaseasca autocarul si l-au oprit din nou. Pasagerii au intervenit in disputa cu agentii bulgari si au cerut sa fie dusi la cea mai apropiata sectie de politie. Agentii au fost de acord, i-au cerut soferului sa urmeze patrula de politie, dar, la un moment dat, autocarul a luat-o brusc in alta directie. Oprit a treia oara, in apropiere de Plevna, soferul a fost de acord in cele din urma sa arate politiei actul personal de identitate, dar nu si documentele touroperatorului si ale vehiculului. Aproape 40 de turisti care calatoreau la bordul autocarului au coborit atunci si au blocat drumul, timp de circa 15 minute, astfel ca s-au format cozi de masini pe ambele sensuri de mers ale drumului. Turistii i-au filmat si i-au fotografiat pe politisti, conform presei bulgare, pentru a-i putea identifica in ipoteza ca ar fi pretins mita. Politia i-a dat soferului o amenda pentru depasirea limitei de viteza, care va fi trimisa la Vilcea, orasul in care domiciliaza acesta. Amenda, in valoare de 200 de euro, si propunerea de suspendare a permisului pentru doi ani vor fi transmise de bulgari Politiei Romane, singura institutie care poate decide sanctionarea soferului.
| | Aproximativ jumatate din angajatii din domeniul hotelier din Spania sunt imigranti | | | |
| Madrid, Spania/Romanian Global News | | Accesari :417 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}40% dintre angajatii din domeniul hotelier din Spania sunt imigranti romani, italieni, latino-americani sau marocani, iar in cazul Madridului si Cataluniei procentul se ridica pana la 60%, potrivit unui raport al companiei de angajare temporara, Randstad, dat publicitatii marti, 24 iulie.Conform acestui raport, in vara lui 2006 (iulie-septembrie), 65% din personalul angajat in Madrid si 66% din cel angajat in Catalunia provenea, in mod principal, din tari precum Ecuador, Peru, Columbia si Argentina. Columbienii si ecuadorienii lucreaza in principal in Madrid, Barcelona, Valencia, Zaragoza si Guadalajara (80% dintre ei se concentreaza in aceste cinci provincii). Marocanii au o prezenta extrem de semnificativa in Catalunia (47%) si Extremadura, in timp ce romanii prefera intr-un procent de 70% Madrid si Guadalajara, si numai 5% Barcelona. Pe de alta parte, multi tineri spanioli dar si din alte tari ale Uniunii Europene se concentreaza in numar mare in Levante si Andalucia, fenomen datorat faptului ca multi tineri profita in perioada vacantei de vara si isi incep experienta laborala in domeniul hotelier. | | ”4 luni, 3 saptamani si 2 zile” se lanseaza in Franta, dar cu avertisment | | | |
| Paris, Franta/Romanian Global News | | Accesari :478 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Pelicula premiata cu Palme d’Or a lui Cristian Mungiu, “4 luni, 3 saptamni si 2 zile” va fi difuzata in cinematografele franceze incepand cu data de 29 august, fiind destinata publicului larg, insa va fi insotit de un avertisment, potrivit ministerului Culturii de la Paris.Comisia de clasificare a creatiilor cinematografice, care a vizionat filmul marti seara a propus ca filmul sa intre in sali cu mentiunea pentru public larg dar cu urmatorul avertisment: “Subiectul filmului, abordarea sa si anumite scene ale sale sunt susceptibile de a provoca tulburari spectatorilor sensibili si mai ales celor mai tineri, pentru care este necesara compania” se arata in comunicatul ministerului. Ministrul francez al Culturii si Comunicarii, Christine Albanel a decis sa urmeze acest aviz, se mai arata in comunicatul care mentioneaza totodata ca nu este singura creatie premiata cu Palme d’Or care a fost insotita de masuri de avertisment sau de restrictii. Ministrul francez al Educatiei, Xavier Darcos, a calificat deja filmul ca fiind “prea dur” pentru un public de adolescenti, si a indicat ca urmeaza sa se decida asupra difuzarii sale catre liceeni si elevi dupa ce va cunoaste avizul comisiei de clasificare a creatiilor cinematografice. | | Centenar Alfred Jarry la Lisabona | | | |
| Lisabona, Portugalia/Romanian Global News | | Accesari :244 | | Wednesday, 25 July 2007 | | {mosimage}In perioada iulie-august 2007, Institutul Cultural Roman din Lisabona gazduieste o expozitie ocazionata de implinirea unui secol de la moartea lui Alfred Jarry - foto (1873-1907).Aceasta este prima actiune realizata in comun de catre ICRL si Institutul Franco-Portughez din capitala lusitana. Curatoarele expozitei (deschisa de luni pana vineri, intre orele 11-13 si 15,30-18,30) sunt Claire Dupuy, din partea franceza, si Roxana Ripeanu, din cea romana. | | "Oedip" de Enescu va fi montata la Opera Nationala din Paris | | | |
| Paris, Franta/Romanian Global News | | Accesari :462 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Opera "Oedip" de George Enescu se va monta in stagiunea 2010-2011 la Opera Nationala din Paris, sala Garnier. "Nicolas Joel este noul director al Operei Nationale de la Paris si cand am fost la Paris am luat masa cu el si mi-a confirmat definitiv ca in stagiunea 2010-2011 se va monta «Oedip» de Enescu la Opera Mare din Paris, in sala Garnier. E un lucru mare, este prima data dupa 1936 ca se remonteaza «Oedip» la Paris, unde a fost si premiera spectacolului", a spus Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului "George Enescu" si director al Operei din Viena, citat de Mediafax. Opera "Oedip" a fost creata de compozitorul roman George Enescu in perioada 1921-1931, creatia fiind dedicata sotiei sale, Maria Tescanu Rosetti. Premiera operei Oedip a avul loc la Paris pe 13 martie 1936 si s-a bucurat de succes. | | Dan Anghelescu va antrena echipa algeriana MO Bejaia | | | |
| Alger, Algeria/Romanian Global News | | Accesari :504 | | Wednesday, 25 July 2007 | {mosimage}Tehnicianul roman Dan Anghelescu (foto stanga) a ajuns marti, 24 iulie, la Alger, unde va antrena echipa algeriana de fotbal MO Bejaia, alaturi de adjunctul sau, si el roman, Nicolae Babeti.Aspectele financiare ale contractului nu au fost inca anuntate, acesta fiind de altfel si scopul intalnirii de ieri intre roman si patronul echipei algeriene. Nu este pentru prima data cand Anghelescu s-ar afla la bara tehnica a unei echipe algeriene, dupa experientele avute deja la USM Blida, NA Hussein-Dey si USM Harrach. Anghelescu a spus ca este foarte incantat ca revine in Algeria, tocmai pentru ca cunoaste bine aceasta tara. ”Sunt foarte multumit de revenirea mea in Algeria. Este o tara pe care o iubesc mult si de cand am primit propunerea de a prelua MO Bejaia, nu am ezitat niciun minut pentru a-mi face bagajele” a spus el. | |
|
|