Abunda semnalele care indica faptul ca ”solutionarea” conflictului transnistrean este subiect intens de dezbatere. Cele sase intalniri Putin – Voronin, vizita presedintelui ucrainean in Basarabia, diverse eliberari din functii la Chisinau, biletul de avion pentru Valeriu Pasat, declaratii recente ale unor inalti functionarii europeni, iminenta solutionare a chestiunii Kosovo si multe altele sugereaza asa ceva. Undeva, in spatele cortinei, actori importanti si mai putin importanti ai scenei (geo)politice regionale dezbat viitorul statut al Transnistriei in statul reintegrat.
Unii o fac avand interese directe, statale sau personale, altii mize conjuncturale si fara legatura directa cu zona. Unii negociaza cinic avand constiinta limpede ca „solutia” va fi orice numai solutie reala nu, dar realpolitik-ul prevaleaza intotdeauna, mai ales cand e vorba despre tarisoare aproape anonime. Altii se imbata cu iluzia – precum „tovarasii de drum” de altadata - ca lucrurile vor merge spre bine. Pe altii, pur si simplu, nu ii intereseaza consecintele, numai rezultatul, caci bagajele stau pregatite pentru a porni, cu gloria de rigoare, spre alte mari si zari ale nenorocirii si nedreptatii umane. Caci sunt multe.
Pe scena insa, si nu in spatele ei, lucrurile par sa stea altfel. Realitatile de pe teren s-au schimbat cu o rapiditate mai mare decat imaginatia negociatorilor, iar permisibilitatea pentru orice vine „de sus” este incomparabil mai mica decat in 2003. Dificultatea nu consta astazi in gasirea „solutiei”, cat in implementarea ei.
Chisinaul sta astazi sub semnul acestei tensiuni care, pe termen scurt si mediu, ii va redesena profilul puterii politice. Inainte de a vedea cum poate el reactiona si care sunt posibilele linii de miscare sa-i inventariem, rapid, prestatia anterioara.

Mai multe strategii, nici o strategie
Ca proiect de politica externa, liniile majore pe care Chisinaul s-ar fi putut plasa in ultimii ani in relatie cu problematica transnistreana nu sunt atat de multe.
1. Rezolutiile OSCE. Indeplinirea Rezolutiilor OSCE de la Summitul din 1999 de catre Federatia Rusa a fost unul dintre argumentele Chisinaului vreme indelungata. Un argument comod, utilizat insa chiar si atunci cand devenise limpede ca e neconvingator. A fost initial minat de contra-argumentele Moscovei dupa care rezolutiile ar fi fost indeplinite si, in plus, subrezit de urmatoarele rezolutii ale aceluiasi OSCE care, parca rusinata de ceea ce a facut la Istambul, a revenit ulterior la formule mai putin contondente la adresa Rusiei. Argumentul a pierdut, treptat, orice putere de convingere si capacitate de mobilizare. Chisinau a mai continua sa il foloseasca, inertial, chiar daca aproape nimeni nu mai credea in el.
2. Argumentul suveranitatii. Constatand esecul, unele voci au sugerat la un moment dat schimbarea repertoriului diplomatic. Nu rezolutiile OSCE trebuie sa fie argumentul forte al Chisinaului, ci suveranitatea statului Basarabia. In numele acestei suveranitati Basarabia trebuie sa argumenteze oriunde s-ar afla si la orice tribuna diplomatica ar putea accede. Nu a fost sa fie. Argumentul, desi invocat, nu a devenit niciodata proiect coerent de politica externa.
3. Argumentul NATO. Scenariul NATO sau scenariului de tip georgian ar fi fost mai degraba utilizat ca scenariul de raspuns la inflexibilitatea rusa. Exasperati de cinismul Moscovei si de refuzul ei de a-si retrage trupele, liderii de la Chisinau ar fi putut deschide, in subsidiar, si aceasta linie de diplomatie publica, intr-o prima instanta. Nu a fost asa. In realitate, liderii de la Chisinau nu au fost niciodata, si nu sunt nici acum, exasperati de Moscova! Nu au vrut sa fie niciodata georgieni – pe ai caror lideri ii dispretuiau sau considerau inconstienti in relatia cu Rusia – sau baltici. „Efectul Stockholm” la nivelul decidentilor de la Chisinau a fost, cu rarisime exceptii, regula politica de la independenta incoace.
In esenta, aceasta linie de diplomatie publica consta in accentuarea propensiunii spre NATO a populatiei din Basarabia – remarcabila ca potential in conditiile in care discursul despre NATO e tabu la nivel oficial -, conservarea acestei orientarii si utilizarea ei ca arma de negociere. Ideea nu este a implicarii NATO in solutionarea conflictului transnistrean, ci pregatirea unei eventuale renuntari la neutralitate. Faptul ca acest scenariu ar fi trebuit negociat cu parteneri occidentali este evident. La fel de evident este insa ca inainte de orice negociere trebuia pregatit terenul – studii non-guvernamentale despre efectele benefice ale integrarii in NATO in termeni economici, investitionali, analize comparative cu alte tari care au urmat acelasi patern etc. Evolutiile au aratat insa ca aceasta varianta nu a fost niciodata nici macar ipotetica. Si nici nu va fi.
4. Dreptul international. Argumentul dreptului international ca linie principala de atac diplomatic, inclusiv demararea unor procese internationale, a fost cel mai bine exprimata de Raportul Biroului de Avocati din New York, dar si preluata in analize de alti experti. Decizia CEDO din 2004 in care Federatia Rusa a fost acuzata explicit ca agresoare in conflictul transnistrean este parte a acestui pachet. Desi invocata la Chisinau, aceasta linie de argumentare nu a capatat niciodata consistenta unui proiect. In treacat fie spus, daca ar fi de identificat reprosul cel mai mare care s-ar putea aduce Chisinaului oficial in ultimii ani in raport cu chestiunea transnistreana, acest tine indiscutabil de nefructificarea plenara a Raportului avocatilor americani. Pentru o asemenea ratare cineva ar fi trebuit sa plateasca, fie ca motivele sunt inconstienta sau lipsa de profesionalism fie altele, mai grave, dar egale ca efect.
Ideea in jurul caruia pivoteaza Raportul este cea a dreptului la autodeterminare care trebuie clarificat si asumat ca atare in practica internationala. Subiectul autodeterminarii este „poporul”, iar acesta trebuie definit cu claritate. Daca acesta nu exista, dreptul la autodeterminare se suspenda. Pe cazul Transnistriei, argumentul autodeterminarii cade, pentru ca nu avem de-a face cu un popor.
O campanie internationala declansata din concluziile Raportului avocatilor americani ar fi fructificat eforturile acestora e aceasta directie. Nu a fost sa fie, iar reprosul s-a auzit nu o data la Chisinau. In realitate insa, ceea ce s-a sesizat mai putin in aceasta dezbatere, este ca principalul contra-argument impotriva Chisinaului intr-o eventuala campanie bazata pe Raportul avocatilor americani era tocmai... ideologia sa oficiala. Adica cea moldovenista pe care acesta si-o asuma cu sarg si cu inconstienta. Nu o vom repeta-o indeajuns: ideologia moldovenista este cea mai separatista idee vehiculata dincolo de Prut, pentru simplu motiv ca permite Tiraspolului sa argumenteze in oglinda. Inclusiv in cazul Raportului avocatilor americani. Argumentul cu definirea obiectiva a unui popor in dreptul international si care ar face problema independentei Transnistriei caduca in lipsa de „popor” este minat sistematic de eforturile moldoveniste de la Chisinau care inventeaza de zor etnii si limbi. Iar eventuala „solutie” la care ar recurge Chisinaul oficial, respectiv trecerea la argumentele subiective – autodefinirea identitara – ca mod de definire a poporului ar submina puternic argumentul initial aplicat „poporului” transnistrean...

Transnistria sau copilul cu mai multe moase. Si care nu se iubesc intre ele...
Cu toate avantajele sau dezavantajele lor, nici unul dintre aceste proiecte nu a fost insa asumat pana la capat si nici sustinut coordonat de catre diplomatia oficiala sau publica a Chisinaului. Practic, astazi nu exista o pozitie clara si articulata a Chisinaului in raport cu problematica transnistreana. In plus, nu mai e deloc clar cine vorbeste pentru ea si cine exprima Chisinaul in aceasta chestiune. Si aici e nodul chestiunii. Problema diplomatiei Basarabia nu sta atat in calitatea personalului – si ea comentata critic nu o data de catre specialisti si cu bune temeiuri – cat in confuzia evidenta si intretinuta a competentelor. Intre atributiile de pe hartie si realitatile efective este o prapastie pe care numai o buna intelegere a realitatilor din Basarabia o poate face comprehensibila. Altminteri, comentatorul extern sau diplomatul se blocheaza inevitabil.
Cazul transnistrean este emblematic. Cand cea mai importanta problema a statului – definita asa de presedintele lui – este pusa in sarcina unui consilier pe politica interna, cu ignorarea aproape ostentativa a Ministerului de Externe si a purtatorului legitim de mandat, devine evident ca organigrama guvernamentala trebuie citita in realitate altfel. Adica pe dos. Ca orice stat negociaza pe multiple planuri este evident, dar aceste planuri sunt coerente, coopereaza si, mai important, se coordoneaza la un punct. Ceea ce la Chisinau nu pare deloc a fi cazul.
Reactiile in acest caz de ignorare a atributiilor, si nu e doar cazul MAEIE, au fost bizare din orice perspectiva institutionala moderna. In loc de tentativa pentru a reinstaura birocratizarea buna a institutiilor statului, am asistat, in schimb, la riposte neasumate public si dublate de tentative de a cuceri sau recuceri simpatia celui care tine in pumnul sau puternic toata organigrama. Respectiv, a sefului statului. Mai pe sleau spus, cand atributiile unora intre guvernanti au fost incalcate, reactia acestora a fost de cele mai multe ori nu institutionala, ci personala: dorinta de a convinge mai mult, de a (re)intra in gratiile conducatorului, de a deveni ei favoritii si de a putea submina ei echipa / echipele considerate adversare. Geografia acestor distributii de putere nu este foarte clara, dar profilul simpatiilor sau antipatiilor din cercul puterii de la Chisinau au razbatut uneori in presa.
Astazi asistam la o schimbare. Luptele din spatele scenei puterii de la Chisinau au fost pana acum batalii pentru obtinerea acreditarii prezidentiale. Aproape de fiecare data a castigat acelasi pol de putere. De acum inainte, batalia nu se va mai petrece doar in spatele scenei. Va cobora in „public”: nu atat in parlamentul sau guvernul republicii cat in interiorul partidului de guvernamant.

Reconfigurarea spatiului puterii si cele trei fisuri din Partidului Comunistilor
Ca Partidul Comunistilor nu se poate si nu se va putea reforma niciodata este o evidenta de care numai cine nu a vrut sa o vada nu a vazut-o. Si aceasta realitate poate fi developata mai bine prin cateva evolutii, veritabile fisuri, care, discret sau nu, se petrec la nivelul partidului de guvernamant.
Prima fisura este cea de la nivelul liderilor guvernamentali si a celor din cercul de putere, afiliati direct sau indirect Partidului Comunistilor. Cum am vazut deja, cearta pentru suprematie si „intrare” la lider a marcat evolutia politica de la Chisinau. Astazi, pusa in fata unui test major in chestiunea transnistreana si confruntata cu declin politic evident, „echipa” puterii intr-o intr-o etapa noua. Daca ne invata ceva istoria – si nu ne invata de regula foarte multe – este ca beneficiarii si perdantii oricarui eveniment semnificativ sunt personajele de pe scena, nu cei din spatele ei, chiar daca, deseori, nu sunt ele artizanii acelor evenimente. De aici riscul pentru guvernantii de la Chisinau. Indiferent care ar fi atitudinea lor personala sau prestatia de pana acum, ei, si nu sforarii nevazuti, vor fi eventualii incasatorii sau beneficiari ai „solutionarii”. Ei, si nu sfetnicii apropiati ai presedintelui vor fi trasi la raspundere si aratati cu degetul in cazul unei vanzari evidente. Daca nu azi, maine cu siguranta.
Cum vor reactiona acestia devine extrem de important. Ei sunt in general oameni tineri. Indiferent de gesturile de pana acum, conjuncturale, obediente etc., destinul lor politic ar trebui sa inceapa cu adevarat de acum incolo. Eventual, chiar in 2009. Aici este dilema si sub aceasta sabie a lui Damocles stau liderii politici de pe scena de la Chisinau. Pana s-a creat. Calculele incep sa se (re)faca, echipele sa se regrupeze, interesele sa se disipe. Cum vor reactiona fiecare dintre ei urmeaza sa vedem.
A doua este adancirea fisurii dintre presedintele Partidului Comunistilor – pana mai ieri figura sacrosancta - si liderii de partid informali sau formali, nu neaparat implicati direct in actul guvernarii. Numirea lui Veaceslav Iordan drept candidat la primaria Chisinaului si esecul evident al partidului in teritoriu au accentuat aceasta pana. Revoltele sunt iminente. Diversele factiuni din partid pot fi tinute in frau atunci cand partidul merge bine, dar nu atunci cand partidul se indreapta spre esec, iar esecul a fost estimat anterior de unele voci care au trecut neascultate. Acum vine vremea bilantului, iar esecul trebuie asumat. Daca cineva s-a infruptat masiv din laurii victoriei, cineva trebuie sa se infrupte si din turta amara a infrangerii. Adica sa plateasca. Constiinta ca partidul merge spre dezastru si ca cei care il conduc sunt vinovati de asta este a doua mare fisura.
A treia fisura este cea intre liderul Partidului Comunistilor si teritoriu, adica institutiile locale. Tehnic vorbind, este o fisura la nivelul verticalei puterii si care lasa un loc gol intre liderul maximus si cei care trebuie sa ii implementeze vointa pe teren.
Mai concret. Daca in perioada apogeului Partidului Comunist si al Presedintelui Voronin acesta era suficient sa murmure doar, caci cei din jurul sau se grabeau sa-i citeasca pe buze si sa transmita de urgenta dorintele la orice nivel, astazi lucrurile se schimba. Subrezirea verticale puterii inseamna de fapt ca nu mai exista acele structuri intermediare – institutii de forta, juridice, economice etc. - dispuse fara rest sa transmita si eventual sa implementeze dorintele / ordinele cele mai inalte. Incep gripajele institutionale. Canalele se blocheaza, oamenii se recuza ambiguu, raspunderile se disipa, telefoanele nu mai raspund, ordinele nu se mai executa „intocmai si la timp”. Chiar fara sa fie explicita, rezistenta va fi tacita. De aici inainte, pentru ca ceva sa fie implementat la nivele local, liderul va trebui sa intervina personal.
Fenomenul nu este necunoscut si nici singular. In acest caz, se formeaza o „garda pretoriana” care, loiala inca liderului, va avea si insarcinarea sa implementeze pe teren ceea ce acesta vrea. Consecinte? Acumularea din ce in ce mai mare a puterii in mana liderului, fara intermediari, de data asta. Concomitent, alienarea altor membrii de partid sau fosti loiali de la nivele executive sau locale, care devin acum marginali sau inutili. Verticala puterii se destrama caci totul incepe sa depinda de un singur om si aliatii sai cei mai apropiati. Vertical puterii se transforma in ciocanul puterii.
Date fiind aceste evolutii, oricat de paradoxal ar suna, de acum inainte si pana in 2009 pe scena de la Chisinau un rol esential in reconfigurarea puterii il vor liderii formali sau informali ai Partidului Comunist in confruntarea lor directa sau indirecta cu cei pe care ii considera vinovati de esecul intern si extern al unui partid considerat fara fisura.

In loc de concluzii
Transnistria devine astazi subiectul cel mai fierbinte pe agenda Basarabiei, iar efectele se resimt la toate nivelele.
Pe plan intern, miza Transnistria devine – cuplata cu evolutiile electorale recente – elementul care va reconfigura spatiul puterii de la Chisinau, caci fiecare dintre actorii care joaca acum pe scena va trebui sa ia o decizie. Vechi aliante si loialitati se pot prabusi, si altele pot sa apara. Linia orizontului devine de fapt un singur punct: 2009. In lumina acestui „orizont” vor gandi si actiona actorii politici individuali sau colectivi.
La nivel geopolitic, asistam la o recalibrare diplomatica a regiunii, unde vectorii de politica externa ai unor actori nationali sau globali se vor ciocni inevitabil. Elementul de noutate este insa altul. Si anume faptul ca interesele nationale se vor internationaliza sau europeniza, iar cele globale vor capata haina nationala. Distinctiile devin din ce in ce mai greu de facut.
Semnalul a fost dat recent la Bucuresti, unde „Europa” a vorbit cu un accent maghiar evident. Dar despre asta, intr-un material viitor.
Dan Dungaciu pentru Romanian Global News

De luni, 16 iulie, Guverul de la Madrid a pus in functiune doua linii telefonice pentru asistenta cetatenilor care doresc mai multe informatii cu privire la noua masura, a spus prim-vicepresedintele Guvernului, Maria Teresa Fernandez de la Vega, in cadrul conferintei de presa de la Consiliul de Ministri.
Proiectul de lege aprobat zilele trecute de catre Guvern reglementeaza plata unei sume unice de 2500 de euro pentru un copil nascut sau adoptat, cu efect retroactiv de la ora 00.00 a zilei de 3 iulie, suma ce va fi acordata spaniolilor dar si rezidentilor legali in Spania.
Cetatenii straini care beneficiaza de aceasta masura trebuie sa fi trait in Spania doi ani inainte de nastere sau de adoptie, a adaugat vicepresedintele. Fernandez de la Vega a mai spus ca a fost elaborat un model de cerere, diponibila incepand de luni, 16 iulie, la birourile Agencia Tributaria si Trezoreriei Generale a Asigurarilor Sociale, dar si pe paginile de web ale ambelor institutii. Obiectivul este ca procedeul de intrare in posesia acestei sume de bani sa fie cel mai simplu cu putinta. Astfel, pe langa ghiseele celor doua instituii, Guvernul va pune la dispozitie, tot de luni, doua linii telefonice pentru cetatenii care doresc mai multe informatii.
„Speram sa putem realiza cea mai mare parte a platilor pana la aprobarea legii in decembrie, iar cand va fi in vigoare, platile se vor face in luna urmatoare nasterii“ a mai spus reprezentanta guvernului.
Noua alocatie este „universala si cumulativa“ si o vor primi toate familiile cu rezidenta legala in Spania, dar ea nu anuleaza alte masuri de sprijin existente. „Cei care vor solicita plata in data de 16 iulie, o vor putea primi – dupa calculele noastre – in luna decembrie“ a anuntat Fernandez de la Vega, care a adaugat ca spera ca situatia sa se normalizeze la finele anului.
Guvernul „se ocupa si se preocupa de familii, asa cum o demonstreaza faptul ca aproba aceasta noua alocatie de 2500 de euro pentru nastere, universalizarea platii pentru maternitate, legea Egalitatii si salariul de baza pentru femeile care nu primesc cotizatia sau cei 2200 de euro pe care muncitoarele ii primesc pentru fiecare copil mai mic de 3 ani “ a mai spus ea.

Noile ordine cu care s-au facut intelegeri sunt cele care reglementeaza profesiile de avocat, contabil acreditat in management, dentist, igienist dentar si tehnician dentar. Pe data de 12 iulie au mai fost adaugate doua profesii: agronom si medic veterinar.
Daca in Romania aveati una din profesiile enumerate mai sus si va intrebati ce anume noile intelegeri vor aduce pentru dumneavoastra, raspunsul este unul dezamagitor: nu prea multe.
Acordurile incheiate se concentreaza mai mult pe incurajarea ordinelor profesionale sa devina mai transparente fata de imigranti si nu ofera prea multe solutii pentru cineva care vrea un loc de munca „maine” intr-una din meseriile reglementate. Dar este totusi un pas inainte!

MICC lupta cu dinozaurii
Noile acorduri ale MICC urmaresc trei obiective:
1. Ameliorarea calitatii informatiei cu privire la accesul la profesiile si meseriile reglementate. Ministerul vrea la acest punct ca informarea sa fie disponibila imigrantului cat timp acesta se afla in tara sa de origine, pentru ca acesta sa cunoasca inainte de a veni in Québec care sunt etapele necesare pentru a putea sa-si practice profesia.
2. Ameliorarea procesului de recunoastere a competentelor. Ordinele vor fi ajutate sa-si puna la punct instrumente de evaluare a competentelor care sa permita un proces echitabil, transparent si eficace al recunoasterii acestora. Acest obiectiv va fi realizat si prin conceperea de ateliere si prin punerea la punct a documentatiei pentru examenele de acces in ordin.
3. Ameliorarea accesului la formare de varf. Este unul dintre cele mai ambitioase obiective. El vizeaza punerea la punct a unor cursuri de perfectionare de scurta durata la sfarsitul carora imigrantii pot sa-si insuseasca competentele care le lipsesc pentru a-si putea exercita profesia in Québec. Aceste cursuri pot fi de la cursuri de franceza pana la cursuri asupra unor tehnici sau tehnologii folosite preponderent in America de Nord sau cursuri de etica.
„Aceste noi intelegeri vor ajuta ordinele profesionale sa fie mai bine pregatite pentru a evalua si recunoaste pregatirea si experienta acumulata in afara Québecului de catre imigranti. In consecinta acestia vor fi la randul lor mai bine pregatiti pentru a intra pe piata de munca din Québec in domeniul lor de competenta” a declarat Yolande James, ministrul Imigratiei.
Suna foarte frumos dar realitatea e mai putin roza decat pare. Doar Baroul Québec si Ordinul Dentistilor au anuntat actiuni concrete. Baroul va oferi in acest an, la sfarsitul lunii septembrie, o sedinta de informare gratuita de o zi tuturor celor care au facut o cerere de echivalenta in ultimii cinci ani. Aceasta inseamna 500 de persoane. Pe langa informatiile despre sistemul judiciar din Québec, Baroul va folosi aceasta ocazie pentru a organiza o activitate de réseautage, pentru a permite celor care vor sa practice avocatura sa-si gaseasca contacte printre cei care sunt deja membri ai Baroului.
Dentistii vor beneficia de ateliere preparatorii in care vor putea invata cum se deruleaza examenele de admitere in ordin. Ordinul Dentistilor si-a luat angajamentul de a informa de o maniera clara cum se vor desfasura examenele, prin oferirea de exemple concrete si de exercitii practice. Ei spera ca aceste ateliere vor imbunatati rezultatele pe care le vor obtine dentistii imigranti.

Sunt ordinele profesionale gata sa ajute imigrantii?
De cand Codul profesiilor a fost modificat, in iunie 2006, Baroul a acordat doar cinci permise restrictive temporare. Acestea ofera, pentru cinci avocati imigranti, posibilitatea de a practica diverse activitati in domeniul dreptului. Aceasta spune multe despre cat de pregatite sunt ordinele profesionale pentru a ajuta imigrantii. Dintre toate ordinele implicate in recentul acord cu MICC, doar Ordinul Dentistilor, Baroul si Ordinul Contabililor Acreditati in Management ofera informatii despre aceasta pe siteurile lor internet. Restul e tacere.
Interesul MICC pentru a ajuta imigrantii este sincer si laudabil. Ordinele profesionale sunt insa niste organizatii incremenite in proiect, nereformate, care au un management dezastruos si lipsit de viziune. Ele sunt un factor care franeaza dezvoltarea Québecului, impiedicand provincia sa beneficeze de competentele imigrantilor chiar si in domenii unde exista o criza de personal, cum este cazul medicilor sau infirmierelor. Nimeni nu cere echivalari fara un suport in spate. Suntem de acord ca nu oricine termina o facultate este si competent in domeniul sau de activitate.
Imigrantii doresc doar o recunoastere corecta si transparenta a competentelor.

Dinozaurii Quebecului
Ordinele profesionale si MICC au inceput demersurile pentru a gasi o solutie la problema recunoasterii calificarilor imigrantilor inca din 1971. Rezultatul: in 2007, la 36 de ani distanta, ordinele au nevoie de subventii de la MICC (deci de la bugetul de stat) pentru a-si pune la punct instrumente de informare a imigrantilor asupra demersurilor de a accede la profesiile reglementate.
Intrebarea este ce au facut ordinele si managerii lor timp de 36 de ani pentru imigranti, daca nici macar nu au pus la punct programe informative pentru acestia? Baroul a anuntat ca va oferi o sedinta de informare persoanelor care au facut o cerere de echivalare in ultimii cinci ani. De ce nu a facut-o si acum cinci ani, acum patru ani?
Ordinele par ca au ca obiectiv sa se protejeze pe ele insele si pe membrii lor de tot ce inseamna concurenta, pentru a crea artificial iluzia unei penurii pe piata de munca, ceea ce le poate justifica cererile de cresteri salariale.
Un articol de Viorel Anghel, Pagini Romanesti

foto: ministrul Imigratiei din Canada impreuna cu reprezentantii asociatiilor muncitoresti