Alegeţi rezoluţia ecranului: Ajustare automată 800x600 1024x768

Menu Principal

Home
Românii
Contact
Home

Arhiva 2007

<<
Iulie 2007
>>
D
L
M
M
J
V
S
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        
Expozitia europeana Spatii Sonore Sibiu 2007PDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :373
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Orasul Sibiu dispune de o bogata traditie arhitectonica si muzicala. Alaturi de partenerii sai Goethe-Institut reevalueaza aceasta mostenire, plasand-o intr-un context inovativ, contemporan.Artisti renumiti in domeniu au prezentat pentru prima data in Romania lucrari in spatii anume selectate ale Capitalei Culturale Europene, invitand publicul sa participe la un eveniment artistic deosebit. 
La vernisajul care a avut loc ieri, 1 iulie, la ora 11.00, in foaierul Primariei Municipiului Sibiu, au fost prezenti urmatorii artisti: Christina Kubisch (Berlin), Andreas Oldorp (Hamburg), Sam Auinger (Linz/Berlin), Aernoudt Jacobs (Brussel), Martin Riches (England/Berlin), Erwin Stache (Leipzig), Edwin van der Heide (Rotterdam) si Stefan Rummel (Berlin).
In diversitatea si dinamica ei, arta sonora s-a dezvoltat ca o importanta forma de arta a prezentului care actioneaza la limita cu alte genuri artistice. In stransa legatura cu artele traditionale, din ea razbat impulsuri care vizeaza schimbarea gandirii estetice in ansamblul ei. Arta sonora se afla in multiplele ei forme de manifestare la granita dintre muzica, sculptura, arte vizuale si noile medii electronice.
O caracteristica importanta a artei sonore este raportarea ei la spatiul dat. Astfel, mai mult de jumatate dintre lucrarile prezentate in cadrul expozitiei „Spatii Sonore Sibiu 2007” au fost realizate pentru spatiul ales.
Preambulul expozitiei l-a constituit un workshop condus de Christina Kubisch, cu tema „Instalatii sonore in spatiu dat”, la care vor participa studenti germani si romani. Lucrarile care au rezultat in urma acestui workshop au fost prezentate in Turnul Sfatului, in ziua de 30 iunie, incepand cu ora 16.00.
Workshopul a fost realizat in colaborare cu Academia de Arta a Universitatii din Cluj si Hochschule der Bildenden Kunste Saarbrucken.
Proiectul „Spatii Sonore Sibiu 2007“ face parte din programul oficial al capitalei culturale din acest an. Organizatorul proiectului este Goethe-Institut Bukarest, avand ca si co-organizator Centrul Cultural German Sibiu, Evenimentul s-a bucurat de sprijinul Auswartiges Amt, British Council, Ambasada Regatului Tarilor de Jos, Ambasada Austriei.
Expozitia este deschisa de marti pana duminica, intre orele 12.00-20.00. 
 
Un seminar international sub egida Forumului Marii Negre pentru Dialog si Parteneriat la NeptunPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :327
Monday, 02 July 2007
{mosimage}In perioada 1-3 iulie se desfasoara la Neptun seminarul international „Civil Emergency Planning: Building National and Regional Capability”.Evenimentul are loc sub egida Forumului Marii Negre pentru Dialog si Parteneriat fiind organizat de catre Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul Internelor si Reformei Administrative.   
Seminarul reprezinta una dintre componentele de dezvoltare a initiativei Forumului Marii Negre, alaturi de alte proiecte de interes pentru regiune, cum ar fi: dezvoltarea colaborarii intre structurile regionale din zona Marii Baltice si ale celor din regiunea Marii Negre, dialogul inter-cultural si inter-religios, precum si cooperarea trans-frontaliera in domeniul protectiei mediului.
Cu ocazia seminarului va fi lansat un proiect in domeniul situatiilor de urgenta si al gestionarii crizelor al carui scop final vizeaza constituirea unei retele a entitatilor/structurilor institutionale implicate in gestionarea urgentelor civile in statele regiunii Marii Negre, evaluarea comuna a riscurilor trans-frontaliere si a mecanismelor nationale, precum si a posibilelor linii de actiune pentru imbunatatirea cooperarii si eficientei in prevenirea si combaterea acestor riscuri. Seminarul va prilejui, totodata, convenirea parametrilor generali de derulare a proiectului si planificarea urmatoarei intalniri.
Evenimentul de la Neptun reuneste reprezentanti la nivel inalt si la nivel de experti ai organizatiilor si structurilor de gestionare a urgentelor civile din regiunea Marii Negre, a Marii Baltice, a Marii Mediterane si a Marii Nordului, alaturi de reprezentanti ai Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Reactiei la Dezastre (NATO), ai Comisiei Europene, ai companiilor din domeniul privat, precum si diplomati ai statelor din spatiul pontic sau euro-atlantic.            
Seminarul are loc la scurt timp dupa Comunicarea Comisiei Europene pe tema „Sinergia Marii Negre – o noua initiativa de cooperare regionala”, document care marcheaza demararea procesului comunitar de definire si materializare a instrumentelor prin care Uniunea Europeana intentioneaza sa se implice in regiunea pontica.  Documentul deschide calea unei implicari sporite a Uniunii Europene in regiune si face referire la Forumul Marii Negre pentru Dialog si Parteneriat, in randul mecanismelor relevante de cooperare regionala. Demersul Comisiei corespunde obiectivelor Romaniei in spatiul pontic si este un prim exemplu al capacitatii Romaniei de a contribui la modelarea politicilor UE.
 
Permisele de munca pentru straini vor fi eliberate de Oficiul Roman pentru ImigrariPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :438
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Oficiul Roman pentru Imigrari (ORI) a preluat activitatea de eliberare a documentului care atesta dreptul la munca al strainilor de la fostul Oficiu pentru Migratia Fortei de Munca, ca urmare a intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.55/2007 privind infiintarea ORI prin reorganizarea Autoritatii pentru straini si a Oficiului National pentru Refugiati, precum si modificarea si completarea unor acte normative si a Hotararii Guvernului nr.639/2007 privind structura organizatorica si atributiile ORI.Potrivit Prompt Media, persoanele fizice si juridice care doresc eliberarea documentelor mentionate se pot adresa la ghiseele special amenajate din Bucuresti, strada Eforie, nr. 3-5, sector 5, incepand de astazi, 2 iulie, de la ora 12.00. Pentru informatii, sunt disponibile telefoanele 310.13.24 si 311.88.95.
 
Fondurile UE pentru agricultura au inceput deja sa fie distibuitePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :383
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Viticultorii sunt printre primii beneficiari ai fondurilor europene la care Romania are acces in calitate de Stat Membru al Uniunii Europene.Derularea platilor a inceput vineri, 29 iunie, cand Ministerul Agriculturii  si Dezvoltarii Rurale (MADR) prin Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, a acordat sprijin financiar viticultorilor care au realizat programe privind masuri de reconversie/restructurare a plantatiilor viticole in campania 2006/2007.
Potrivit Prompt Media, aceasta forma de sprijin se acorda din Fondul European pentru Garantare Agricola (FEGA) si insumeaza 24,6 milioane lei (echivalentul a circaa 7,5 milioane euro). Ministrul Decebal Traian Remes a precizat ca efectuarea acestor prime plati este una din prioritatile post-aderare ale MADR, care actioneaza in sensul absorbtiei integrale a fondurilor europene in scopul consolidarii economico-sociale a satului romanesc.
 
A demarat programul de analize medicale gratuite pentru toti romaniiPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :493
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Pe 1 iulie a demarat programul de evaluare a starii de sanatate a populatiei.Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a facut joi, 28 iunie, cateva precizari in acest sens.
Potrivit acestuia, citat de Prompt Media, programul este finantat integral de Ministerul Sanatatii Publice. S-a estimat ca suma necesara derularii acestui program este de 300 milioane euro.  Banii vor fi alocati din fondurile proprii ale ministerului. Cetatenii Romaniei vor beneficia gratuit de o consultatie clinica si un set gratuit de analize care sa ajute la depistarea unor eventuale afectiuni cardiace, hepatice, renale, diabet, anemii etc.
Fiecare cetatean va primi acasa o scrisoare cu pasii de urmat si cu doua taloane nominale. Pe un talon scrie “Medic” si cu acesta cetateanul se va prezenta la consultatie, la medicul de familie, in luna in care este nascut. Acest talon va ramane la medicul de familie. Pe al doilea talon scrie “Laborator de analize” si  cu el cetateanul se va prezenta la laboratorul sau punctul de lucru stabilit pentru a i se recolta analizele recomandate.
Medicul de familie va scrie si va parafa pe spatele talonului analizele recomandate. Investigatiile paraclinice care pot fi efectuate in cadrul programului sunt stabilite de catre medicul de familie in urma examenului clinic. Daca in urma acestor examene medicul de familie suspecteaza existenta unei boli pacientul va fi trimis la medicul specialist. Persoanele asigurate care au fost depistate cu probleme de sanatate care nu pot fi rezolvate de medicul de famile examinator vor fi trimise de catre acesta, cu bilet de trimitere, la cabinetele de specialitate pentru precizarea diagnosticului si a atitudinii terapeutice.
In final, pe baza tuturor acestor informatii, tot medicul de familie va fi cel ce va trage concluziile asupra starii de sanatate a pacientului. Medicul de familie va programa asiguratii  de pe lista in luna in care acestia sunt nascuti. Vor fi programati in perioade bine stabilite de medicul de familie si cetatenii neasigurati care au solicitat sa se inscrie  pe lista sa.
Parcursul unui cetatean in acest program va fi  - medic de familie-labotrator pentru recoltare analize - medic de familie pentru interpertare analize si recomandari in functie de rezultate, anunta Prompt Media.
Nu vor face acest control persoanele care in ultimele 30 de zile au efectuat investigatiile paraclinice mentionate in program, in laboratoare care indeplinesc conditiile stabilite de prezentul ordin, bolnavii cronici cunoscuti si dispensarizati de catre medicul de familie care in ultimele 90 de zile, au efectuat investigatiile paraclinice mentionate in program, in  laboratoare care indeplinesc conditiile stabilite de prezentul ordin si copiii de la 0-3 ani, cu exceptia recomandarii exprese a medicului.
 
Reuniunea Comitetului de Implementare a Conventiei de la EspooPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :331
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Cea de a douasprezecea reuniune a Comitetului de Implementare a Conventiei de la Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontalier a avut loc la Geneva in perioada 26-28 iunie.Sarcina Comitetului, infiintat in anul 2001, este de a analiza respectarea obligatiilor asumate prin Conventie de catre Parti si de a le sprijini in vederea indeplinirii acestor obligatii.
Comitetul a fost sesizat de Romania, la data de 23 ianuarie, cu privire la neindeplinirea, de catre Ucraina a obligatiilor asumate prin Conventie in contextul construirii de catre aceasta a canalului de mare adancime Dunare - Marea Neagra precum si a concluziilor Comisiei de Ancheta Internationala constituita in temeiul prevederilor Conventiei.
Delegatia romana a prezentat Comitetului, cu ocazia reuniunii, evaluarea sa cu privire la incalcarea, de catre Ucraina, a prevederilor Conventiei de la Espoo si a concluziilor Comisiei de Ancheta Internationala, subliniind ca proiectul ucrainean trebuie suspendat pana la realizarea conformitatii acestuia cu prevederile Conventiei.
Delegatia Ucrainei a insistat asupra faptului ca acest stat a respectat, pe intreg parcursul proiectului, prevederile Conventiei si ca, pentru lucrarile care vor fi intreprinse in viitor, se vor avea in vedere prevederile privind impactul asupra mediului in context transfrontalier precum si concluziile Comisiei.
In vederea pregatirii raportului, membrii Comitetului au adresat o serie de intrebari, in special delegatiei ucrainene, urmand ca o varianta preliminara a acestui raport sa fie transmisa celor doua parti in luna octombrie. Varianta finala a raportului cuprinzand concluziile Comitetului va fi suspusa spre aprobare Adunarii Statelor Parti la Conventia de la Espoo, care va avea loc in Romania, in luna mai 2008.
 
Romania reprezentata la Forumul de Securitate al Consiliului Parteneriatului Euro-AtlanticPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :377
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Adrian Cioroianu, ministrul afacerilor externe al Romaniei, a participat in perioada 28-29 iunie, la Ohrid, in Macedonia, la Forumul de Securitate al Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC), cu tema „Promovarea pacii si stabilitatii: provocari si solutii curente”.Agenda dezbaterilor a cuprins trei subiecte de maxim interes si actualitate pentru comunitatea internationala, si anume, situatia din Afganistan (castigarea conflictului, respectiv, castigarea pacii), Balcanii de Vest (Kosovo si viitorul Balcanilor; perspectivele integrarii euro-atlantice ale Balcanilor), securitate energetica (relatii strategice si surse de incredere; rolul NATO si al altor organizatii internationale).
Ministrul roman al afacerilor externe a participat in calitate de vorbitor principal la panelul dedicat analizarii perspectivelor integrarii euro-atlantice a Balcanilor, din 29 iunie. In interventia sa, oficialul roman s-a referit, in principal, la cele trei procese de transformare cu care se confrunta regiunea Balcanilor: reforma sectorului de securitate, intensificarea cooperarii la nivel regional si procesul de integrare, atat europeana, cat si euro-atlantica, a tuturor statelor din regiune.  Romania considera ca integrarea cu succes in UE si NATO reprezinta cheia asigurarii stabilitatii si securitatii in Balcani. De asemenea, ministrul roman de externe a subliniat ca la ultimul Summit de la Riga, sefii de stat si de guvern ai statelor NATO au declarat ca la urmatoarea reuniune de nivel inalt, din 2008, Alianta intentioneaza sa transmita noi invitatii de aderare catre acele state care indeplinesc criteriile si sunt in masura sa contribuie la stabilitatea si securitatea spatiului euro-atlantic. 
Cu prilejul participarii la Forumul de Securitate EAPC,  seful diplomatiei romane a avut intrevederi cu Nikola Gruevski, Primul Ministru al Macedoniei si cu Kolinda Grabar-Kitarovic, ministrul afacerilor externe al Croatiei. Principalele subiecte abordate au fost stadiul pregatirii tarilor respective pentru integrarea in NATO, in perspectiva Summit-ului Aliantei de la Bucuresti, din 2008, situatia de securitate din regiune, indeosebi problematica aferenta reglementarii statutului provinciei Kosovo si posibilitati de aprofundare a cooperarii bilaterale, in special in domeniul economic.
Cioroianu si-a manifestat optimismul in ceea ce priveste posibilitatea transmiterii unor invitatii de aderare la Summit-ul NATO de la  Bucuresti si a incurajat autoritatile statelor aspirante sa continue pe linia pregatirii temeinice pentru aderare. A exprimat, totodata, disponibilitatea autoritatilor romane de a impartasi din experientele relevante pe linia integrarii europene si euro-atlantice.
 
1920 de ani de la urcarea pe tron a lui Decebal au fost aniversati la OrastiePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :370
Monday, 02 July 2007
{mosimage}1920 de ani de la urcarea pe tron a marelui rege dac Decebal au fost marcati la Orastie printr-un spectacol cu adevarat coborat din istorie.

La eveniment au participat si locuitori ai celor doua orase infratite cu municipiul Orastie, Helmstedt si Raat. “Olimpiada dacilor”,  prima actiune care a inceput sirul manifestarilor, a inceput in Piata Centrala si a constat in jocuri si concursuri dotate cu premii.
Potrivit Prompt Media, vernisarea expozitiei intitulate “Dacii” a fost al doilea moment al zilei. “Orastie a fost Capitala tuturor dacilor. Baza de dezvoltare a civilizatiei lor a constituit-o prelucrarea fierului, elemente legate de arhitectura lor civila. Principalele lor constructii au fost din lemn, cu exceptia celor din Muntii Orastiei care au fost de piatra. Am expus vase pentru provizii, ceramica fina, elemente de arhitectura sacra si militara. Tot ce a functionat aici, de la Burebista la Decebal. Toate au avut o componenta sacra pentru ca in centrul acestor lucruri se afla Muntele Sfant al dacilor: Kogaion. Am adus si reconditionat o macheta a Muntilor Orastiei pe care sunt marcate toate descoperirile arheologice”, declara Mihai Castaian, cercetator la Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane Orastie.

Semnul dacic
Poate cel mai important moment al zilei a constat in inaugurea oficiala a monumentului, sugestiv intitulat, “Semn dacic”. Monumentul, care este creatia sculptorului Nicolae Adam, din Orastie, reprezinta o arma de lupta a stramosilor nostri care au fost dacii. Amplasarea lui tocmai la intrarea in Orastie dinspre Deva face din acest monument o veritabila “piatra de hotar”: de aici, se poate spune, pe buna dreptate, ca incepe “Tara Dacilor”, dupa cum spune primarul localitatii, Iosif Blaga.  Este al treilea monument inchinat istoriei dacilor ridicat la Orastie. Monumentul este ridicat cu ajutorul financiar al Ministerului Culturii si a costat peste 50.000 de lei. 
“In viziunea mea sabia ridicata a fost una ofensiva, inspirata dupa dintele de lup pe care dacii l-au avur ca totem. Prin ridicarea lui am simtit ca creez o punte peste timp, ca Dacia ne trimite noua un mesaj”, declara Nicolae Adam, artistul plastic care a ridicat monumentul. Au urmat, apoi, in cursul dupa amiezii, manifestarile cultural- artistice pregatite de catre organizatori pentru aceasta veritabila sarbatoare a municipiului Orastie. Astfel, au interpretat melodii si dansuri populare Ansamblul folcloric “Doina Muresului” din localitate, precum si solistii Ana Almasana Ciontea si Eugen Pistol, ambii din judetul Hunedoara.
Au fost, de asemenea, sarbatorite aniversarile a cinci ani de la infratirea Orastiei cu orasul german Helmstedt si a zece ani cu orasul Raat din Israel. Odata cu venirea serii, au inceput si concertele de muzica usoara sustinute de solisti si formatii din judet si din tara, informeaza Prompt Media.

 
Monede dedicate aniversarii a 550 de ani de la urcarea pe tron a lui Stefan cel MarePDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :325
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Banca Nationala a Romaniei va pune in circulatie, in scop numismatic, incepand de astazi, 2 iulie, o moneda din aur, o moneda din argint si o moneda din tombac cuprat, dedicate aniversarii a 550 de ani de la urcarea lui Stefan cel Mare pe tronul Moldovei.Potrivit Prompt Media, moneda din aur are valoare nominala de 100 lei si greutate de 6,452 grame, cea din argint – valoare nominala de 5 lei si greutate de 15,55 grame, iar cea din tombac cuprat – valoare nominala de 1 leu si greutate de 23,5 grame.
Toate cele trei monede aniversare au pe avers, in jumatatea inferioara, intrarea Cetatii de Scaun de la Suceava si inscriptiile „Cetatea de scaun a Sucevei” si „Romania”, iar in jumatatea superioara, valoarea nominala, stema Romaniei si anul de emisiune „2007”.
Reversul prezinta portretul lui Stefan cel Mare, stand in picioare in fata tronului; la exterior, inscriptiile in arc de cerc „550 ani de la urcarea pe tron”,  „Stefan cel Mare” si anii de domnie „1457-1504”.
Tirajul emisiunii este de 750 exemplare (cate 250 bucati pentru fiecare moneda). Punerea in circulatie se realizeaza prin sucursalele Bucuresti, Iasi, Cluj si Timis ale Bancii Nationale a Romaniei, anunta Prompt Media.
 
6 romani morti intr-un accident in apropiere de RomaPDF Print E-mail
Roma, Italia/Romanian Global News
Accesari :379
Monday, 02 July 2007
{mosimage}6 romani, 4 barbati si doua femei, si-au pierdut viata, si alti 3 au fost raniti, intr-un accident de microbuz, in Italia.Soferul masinii inmatriculate in judetul Bacau a pierdut controlul asupra vehicolului, dupa ce aparent, a adormit la volan. Microbuzul s-a rasturnat, inainte de ora locala 7, pe autostrada 1, intre Florenta si Roma. Politia italiana a declarat ca victimele sunt romani, judecand dupa documentele gasite la fata locului. Autoritatile italiene au stabilit identitatea celor noua romani care se aflau in microbuzul care s-a rasturnat. Cei ingrijorati de soarta rudelor pot trimite solicitari scrise la numarul de fax 3196869, la Directia Consulara din MAE.
Teribilul accident a avut loc la km 539 al Autostrazii Soarelui, care face legatura intre Roma si Florenta. Soferul microbuzului, inmatriculat in judetul Bacau a pierdut controlul volanului, s-a lovit de parapetul de protectie si s-a rasturnat. Se pare ca ipotezele care se iau in calcul sunt pierderea controlului autovehicolului dupa adormirea la volan, sau explozia unui pneu. Ceialti trei romani care au scapat cu viata au fost transportati la spitale din Roma. Starea lor este acum destul de grava.
 
Reactii ale PIR la accidentul rutier din ItaliaPDF Print E-mail
Roma, Italia/Romanian Global News
Accesari :350
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Presedintele Partidului Initiativa Romaneasca, Partidul Romanilor din Italia, Giancarlo Germani (foto), s-a deplasat ieri, 1 iulie, la ora 12.00 locala, la spitalul Sandro Pertini din Roma.Acolo se afla internata una din victimele tragicului accident rutier din dimineata zilei de 1 iulie,  in care si-au pierdut viata sase conationali.
Giancarlo Germani s-a interesat de soarta romancei internata de urgenta, care se afla inca la acel moment in sala de operatie. Medicii au asigurat totusi ca romanca nu este in pericol de moarte.
Geta Lupu, Secretar National al Partidului Initiativa Romaneasca, Partidul Romanilor din Italia s-a deplasat de asemenea ieri, la ora 18.00 locala, la Spitalul San Camillo- Forlanini din Roma- sectia de chirurgie toracica. Aici se afla internata J.Z., una din cele 3 persoane supravietuitoare in urma tragicului accident rutier de azi dimineata. Este vorba despre o doamna de 33 de ani originara din Buhusi, de etnie rroma. 
Respectam dorinta doamnei de a nu divulga numele, pentru a nu alerta familiarii din Romania. Acum dansa se afla in conditii stabile. A avut un puternic traumatism toracic, fractura a sternului si a unuia din picioare.
Doamna ne-a dat mai multe detalii asupra accidentului: calatorea inspre Romania cu un grup de alti 8 romani, toti din Buhusi, majoritatea rude intre ele, in afara de o tanara originara din Constanta. Toti lucrau in agricultura in Sardegna. Era foarte ingrijorata de soarta persoanei cu care convietuia, prezenta de asemenea in microbuz.
 
50% dintre romani au incredere in presedintele Traian BasescuPDF Print E-mail
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Accesari :354
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Activitatea presedintelui este in continuare apreciata de romani.La intrebarea “Cat de multumit sunteti de activitatea lui Traian Basescu (foto) in calitate de presedinte al Romaniei”, 59% dintre cei chestionati au declarat ca sunt foarte multumiti sau destul de multumiti, in vreme ce 41% s-au declarat destul de nemultumiti sau foarte nemultumiti, asa arata ultimul sondaj de opinie realizat de INSOMAR.
Presedintele Traian Basescu se afla, astfel, in scadere cu 2 procente fata de luna trecuta.
In ceea ce priveste activitatea premierului Calin Popescu Tariceanu, doar 20% au raspuns ca sunt multumiti sau foarte multumiti. Increderea in premier a crescut in schimb fata de luna trecuta cu o jumatate de procent.
Democratii ar fi prima optiune a romanilor daca duminica viitoare ar avea loc alegeri anticipate. PD ar aduna 47% din optiunile romanilor, urmat de PSD cu 18 procente, si PNL cu 13. Pe locurile urmatoare se afla PNG si Partidul Romania Mare cu cate 6 procente. Potrivit sondajului INSOMAR, UDMR, PLD, PC, PNTCD si Forta Democrata ar ramane in afara legislativului.
Traian Basescu isi pastreaza cea mai mare cota de incredere la nivelul electoratului. 54% au multa si foarte multa incredere in seful statului, urmat de Theodor Stolojan cu 28 de procente. 27% dintre romani au multa si foarte multa incredere in Gigi Becali. Pe urmatoarele pozitii se afla liderul PD, Emil Boc, si liderul PSD, Mircea Geoana, in timp ce Calin Popescu Tariceanu ocupa pozitia a sasea.
Sondajul INSOMAR a fost realizat in perioada 20-25 iunie, pe un esantion de 1330 de persoane si are o marja de eroare de plus minus 2,7%, informeaza Realitatea TV.
 
Chirtoaca si patriotii basarabeni au evitat capcana electorala intinsa de TariceanuPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :486
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Fostii detinuti politici romani Alexandru Lesco, Andrei Ivantoc si Tudor Petrov Popa, precum si noul primar din Chisinau, liberalul Dorin Chirtoaca, au lipsit de la intalnirea cu premierul Tariceanu (foto), aflat in Basarabia, invocand motive de boala, audiente sau neraspunzand la telefon, informeaza Mediafax.Premierul Tariceanu a avut o intrevedere privata cu presedintele Basarabiei, Vladimir Voronin, pe tema relatiilor politice si economice dintre cele doua state. Intalnirea tete-a-tete dintre cei doi oficiali a fost urmata de o vizita la combinatul de vinuri "Milestii Mici", aflat in apropiere de Chisinau, unde Tariceanu si Voronin au servit masa, alaturi de membrii delegatiilor oficiale. Aflat  in vizita oficiala in Basarabia vineri, 29 iunie, premierul Tariceanu a avut o intalnire si cu reprezentantii societatii civile, la Ambasada Romaniei din Chisinau. La intalnire au fost invitati si Alexandru Lesco, Andrei Ivantoc, Tudor Petrov Popa si Dorin Chirtoaca, insa acestia nu au mai participat la aceasta intalnire. Primarul Chisinaului, Dorin Chirtoaca, s-a intalnit la inceputul acestei saptamani la Bucuresti cu presedintele Basescu, in cadrul primei vizite in Romania dupa castigarea alegerilor locale.
 
Presiunea asupra justitiei si coruptia - probleme grave in BasarabiaPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :371
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Influenta asupra justitiei si coruptia raman in continuare probleme grave pentru Basarabia, atesta raportul cu privire la Indicatorii Reformei Justitiei pentru Moldova al Asociatiei Avocatilor Americani (ABA)/Initiativa pentru Suprematia Legii, prezentat vineri, 29 iunie, la Chisinau.

„In Moldova este pe larg raspandita presupunerea ca multi judecatori sunt corupti, insa existe putine dovezi palpabile intru sustinerea acestei presupuneri”, constata raportul. Cu toate acestea se mentioneaza ca unii judecatori au in proprietate case si masini scumpe, fiind imposibil ca ei sa le fi procurat din salariile relativ modeste. De asemenea, neexecutarea aproape a jumatate din hotararile judecatoresti in cauze civile si de contencios administrativ ramane in continuare o problema grava. Mai mult, intarzierea nejustificata a executarii hotararilor judecatoresti s-a soldat cu adoptarea de catre Curtea Europeana pentru Drepturile Omului (CEDO) a unui sir de hotarari impotriva RM pentru incalcarea Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.
Printre evolutiile pozitive ale sistemului judecatoresc basarabean, raportul mentioneaza reducerea imunitatii largi de care s-au bucurat judecatorii in privinta raspunderii pentru prejudiciile cauzate, prin adoptarea unor hotarari judecatoresti care ulterior se determina ca contin erori judiciare. In 2006, Parlamentul a impus raspunderea personala oricui, inclusiv si judecatorilor sau procurorilor a caror activitate, fie cu intentie sau din culpa grava, a constituit temei pentru adoptarea unor hotarari ale CEDO. Mai tarziu, Parlamentul a extins raspunderea personala a judecatorilor pentru a permite statului recuperarea compensatiei achitate pentru incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului garantate de Constitutie si de tratatele internationale la care RM este parte.
Directorul Initiativei pentru Moldova, Corrine Smith,a mentionat ca raportul ofera o baza pentru evaluarea mersului reformei in justitia RM. „Credem ca raportul este indeosebi important si oportun in lumina reformelor ulterioare pe care le planifica conducerea sistemului judecatoresc din Moldova”.
Raportul analizeaza in ce masura sistemul judecatoresc din Basarabia se aliniaza la standardele internationale, analizeaza mersul reformei in justitie si identifica punctele forte si problemele majore. Potrivit raportului, judecatorii continua sa se confrunte cu provocari semnificative, desi impactul deplin al amendamentelor recente la legislatia cheie care reglementeaza activitatea sistemului judecatoresc mai urmeaza a fi determinata.

foto: presedintele Basarabiei, Vladimir Voronin

 
Comunistii de la Chisinau nu vor oficializarea Craciunului pe stil nouPDF Print E-mail
Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
Accesari :348
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Fractiunea parlamentara majoritara a comunistilor s-a opus, vineri, in Parlamentul de la Chisinau declararii zilei de 25 decembrie (Craciunul pe stil nou) zi oficiala de odihna, transmite Agentia Deca-press.Propunerea a fost facuta de deputatii social-liberali, care considera ca astfel circa 25% din cetateni, care sarbatoresc Craciunul pe stil nou, ar fi pusi in conditii egale cu restul populatiei.
Deputatul comunist, Victor Stepaniuc, a spus ca Basarabia se conduce de unele traditii in acest sens, care nu trebuie neglijate. Deputatul sustine ca tot timpul in Basarabia s-a sarbatorit Craciunul pe stil vechi si doar in perioada 1918-1940, cand actualul teritoriu al tarii a facut parte din Romania, s-a incercat trecerea la stilul nou. Respingerea proiectului a fost recomandata de majoritatea comisiilor parlamentare si de Guvern.
 
Populatia romaneasca din Aragon in numar tot mai marePDF Print E-mail
Zaragoza, Spania/Romanian Global News
Accesari :430
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Populatia romaneasca din Aragon s-a multiplicat de 165 de ori din anul 2000 pana in prezent.Daca atunci erau 248 de cetateni romani in regiune, astazi sunt nu mai putin de 40.946, potrivit recensamantului de la 1 ianuarie 2007. Numai in ultimul an numarul de romani ajunsi in regiune s-a ridicat la 11.393. Cifra totala a romanilor depaseste numarul de locuitori din Teruel si La Almunia, la un loc. Potrivit portalului spaniol Heraldo.es, daca romanii s-ar reuni intr-un singur oras acesta ar putea fi cea de-a treia capitala a Aragonului. Cu toate acestea, surse din cadrul Asociatiei Romania Interculturala sustin ca „mai sunt inca multi”, dar ca in planurile tuturor intotdeauna se vorbeste despre o intoarcere in Romania.
„Cand iesi pe strada este ca si cum ai fi in Romania” spune Marilena Stoica, o tanara care se afla in Zaragoza de cinci ani. Sosirea romanilor aici a cunoscut o crestere spectaculoasa: de la 248 in 2000, la 11.605 in 2003 si 24.645 in 2005. Romanii sunt nationalitatea cea mai numeroasa din zona, si reprezinta 33% din totalul populatiei straine din Aragon. Pe provincii, majoritatea (31.511) louiesc la Zaragoza, 5.046 la Teruel si 4.389 in Huesca. 
Institutul Aragonez de Statistica estimeaza ca majoritatea imigrantilor se intorc dupa cativa ani la caminele lor, la fel cum s-a intamplat si cu spaniolii care au emigrat in anii 60. Vicepresedintele Asociatiei Romania Interculturala, Maria Muresan, este convinsa ca aceasta previziune se va adeveri. „Vin aici in cautare de locuri de munca si de bani. Multi isi cumpara case in Romania, pentru ca este un moment bun, si pentru ca vor sa se intoarca peste cativa ani” explica ea. Totodata, trebuie spus ca este tot mai mare si numarul romanilor care isi cumpara case si in Aragon, pentru ca reprezinta o investitie. Mentalitatea este „cand plec, o vand si imi recuperez banii”.
Munca si posibilitatea de castiga mai mult este motivatia care ii face sa isi paraseasca tara de origine, unde este foarte dificil sa traiesti de la o luna la alta. Majoritatea barbatilor lucreaza in constructii, dar sunt si multi care sunt angajati ca soferi. Altii au reusit sa obtina posturi in administratie, sanatate sau in educatie. „In general, suntem destul de bine situati. Nu ne putem plange” spune Maria Muresan. In plus, aderarea la Uniunea Europeana a fost de folos, pentru ca astfel romanilor li s-au recunoscut studiile.
87% dintre romani sunt ortodocsi, si numai 5% catolici. Aurel Nae este singurul preot din Aragon si isi are parohia la Biserica Catolica Inmaculada Concepcion din Zaragoza, unde oficiaza slujbe, dar pentru botezuri, nunti si inmormantari se deplaseaza in orice punct din comunitate. La el vin foarte multi romani care ajung in Spania fara bani, fara contracte de munca, iar el trebuie sa ii gazduiasca, sa ii consilieze si uneori sa le plateasca drumul inapoi catre casa.
Pentru ca acest ajutor sa poata fi acordat si pe viitor, Asociatia Romania Interculturala a solicitat Primariei din Zaragoza un teren municipal pentru construirea unei biserici ortodoxe romanesti, pentru ca deja numarul de credinciosi este foarte mare. 
 
Romanii din Nisa isi fac asociatiePDF Print E-mail
Nisa, Franta/Romanian Global News
Accesari :330
Monday, 02 July 2007
Cativa romani intreprinzatori de la Nisa vor sa infiinteze o asociatie pentru a putea organiza si recensa populatia de origine romana din regiune.Unul dintre obiectivele imediate ale asociatiei este acela de initiere a unui curs optional de limba, cultura si civilizatie romana. Acest proiect va permite elevilor romani din scolile franceze pastrarea si cultivarea limbii materne, contactul cu istoria, geografia si literatura noastra, si nu in ultimul rand, reintegrarea fara examene de diferenta in scolile romanesti in eventualitatea reintoarcerii in tara de origine. Traseul e lung si intortocheat, sprijinul Ministerului Educatiei in faza actuala practic inexistent, iar disponibilitatea persoanelor cu initiativa destul de limitata ca timp, se arata pe forumul romanilor din Franta.
Initiatorii acestui demers asteapta din partea celor interesati exemple de proiecte similare sau de astfel de experiente, ca si informatii utile cu privire la pretentiile administratiei franceze. Adresa de e-mail la care pot fi contactati este stalexis76@yahoo.com.
 
Activitatea consulara a Ambasadei Romaniei la Ottawa, inchisa intre 2 iulie si 10 augustPDF Print E-mail
Ottawa, Canada/Romanian Global News
Accesari :317
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Activitatea consulara a Ambasadei Romaniei la Ottawa va fi sistata in perioada 2 iulie si 10 august ca urmare a concediului legal de odihna in care se va afla diplomatul responsabil cu probleme consulare.In intervalul mentionat, romanii din zona care aveau nevoie de diferite servicii consulare sunt rugate sa adreseze cererile care nu suporta amanare Consulatului general al Romaniei la Montreal (persoanele domiciliate in provinciile Quebec, New Brunswick, Nova Scotia, Prince Edward Island si Newfoundland & Labrador), respectiv Consulatului general al Romaniei la Toronto (persoanele domiciliate in provinciile Ontario, Alberta, Manitoba, British Columbia si Saskatchewan), anunta Ambasada Romaniei la Ottawa.
 
Consulatul din Torino amana data deschideriiPDF Print E-mail
Torino, Italia/Romanian Global News
Accesari :322
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Noul sediu al Consulatului General al Romaniei din Torino ce va fi situat in Via Ancona n. 7 nu a fost inca deschis.Surse oficiale din cadrul Consulatului din Milano declara ca noul sediu de la Torino nu va fi deschis inaintea vacantei de vara, „data deschiderii acestuia nu va fi in luna iulie a acestui an” si ca „Toti factorii umani implicati in acest proces conlucreaza pentru deschiderea acestei misiuni consulare cat mai urgent posibil”, informeaza pagina de web a primariei din Torino.
 
Final de misiune pentru consilierul cultural al Ambasadei Romaniei la BernaPDF Print E-mail
Berna, Elvetia/Romanian Global News
Accesari :290
Monday, 02 July 2007
Consilierul cultural al Ambasadei Romaniei la Berna, Vasile Igna, si-a incheiat misiunea pe 30 iunie, dupa cinci ani de activitate.Diplomatul a contribuit la dezvoltarea relatiilor romano-elvetiene si promovarea unui dialog deschis cu originarii din Romania care traiesc in Elvetia. In cei cinci ani de activitate la Berna, Vasile Igna a promovat numeroase proiecte in domeniul artistic si interuman, prin care Romania si-a putut populariza cu succes valorile cultural-umaniste recunoscute. O data cu incheierea activitatii in serviciul diplomatic roman, Vasile Igna marcheaza iesirea la pensie, informeaza Ambasada Romaniei la Berna.
 
“In Australia sunt aceiasi romani, cu plusurile sau cu minusurile lor”PDF Print E-mail
Adelaide, Australia/Romanian Global News
Accesari :412
Monday, 02 July 2007
{mosimage}“Spirit of Romania”, revista romaneasca din Australia,a publicat recent un interviu cu parintele Viorel Stoica (foto) de la Biserica Ortodoxa Romana “Sfantul Nicolae” din Adelaide.Redam in cele ce urmeaza textul sau integral, furnizat de colegii nostri de la aceasta publicatie.
Liliana Stoian: Bine ne-am regasit Prea Cucernice Parinte Viorel Stoica si va transmit ganduri de bine si din partea Asociatiei Comunitatii Romanesti din Australia de Sud.
Viorel Stoica: Doamne-Ajuta!, va spun si eu stimata doamna Liliana Stoian atat dumneavoastra cat si tuturor membrilor Asociatiei Comunitatii Romanesti din Australia de Sud din a carei conducere cu onoare faceti parte impreuna cu sotul dumneavoastra, domnul Tibi Stoian.
L.S.: As dori parinte Viorel sa prezint membrilor asociatiei noastre si tuturor romanilor care vor fi interesati si care vor avea ocazia sa citeasca revista asociatiei “ARIPI Romanesti” cateva aspecte din viata si activitatea Parohiei Ortodoxe Romane “Sfantul Nicolae” din Adelaide, pe care o conduceti atat spiritual, ca Preot Paroh canonic randuit de la Patriarhia Romana din Bucuresti, cat si organizatoric, fiind si Presedintele acestei organizatii incorporate, si poate ceva mai mult, in masura in care este cu putinta, din viata personala a Prea Cucerniciei Voastre, prin cateva intrebari la care v-as ruga sa imi raspundeti.
V.S.: Cu placere. Multumesc pentru aceasta initiativa si va apreciez interesul in acest scop mai ales ca sunt un cititor fidel al revistei “ARIPI Romanesti”, pentru care am toata consideratia avand in vedere profesionalismul si dragostea depusa din partea dumneavoastra pentru redactarea acesteia. 
L.S.: Am sa incep, fireste, cu o intrebare legata de inceputurile Prea Cucerniciei voastre pe pamant australian. De cat timp sunteti preot la Biserica Ortodoxa “Sfantul Nicolae” din Adelaide?
V.S.: Am candidat impreuna cu alti preoti si, in urma selectiei, am fost numit de catre conducerea Patriarhiei Romane din Bucuresti preot paroh pentru aceasta parohie, urmand sa-mi incep activitatea la 1 mai 2002, dar toate aspectele ce le comporta procedurile de obtinere a vizei de intrare in Australia au mai luat ceva timp astfel incat am ajuns aici abia pe 12 septembrie 2002. Asadar, anul acesta in septembrie, voi implini 5 ani de pastorire a acestei parohii.
L.S.: Multi inainte cu sanatate, cum zice romanul, va urez si eu! Ce ne puteti spune despre Biserica Ortodoxa Romaneasca “Sfantul Nicolae” din Adelaide? De cat timp functioneaza, cine a intemeiat-o, cati membri are parohia, alte date importante care trebuiesc tinute minte.
V.S.: Referitor la aceasta intrebare am sa raspund un pic documentat si asta pentru ca sunt ceva ani de la infiintarea acestei parohii si cea mai mare parte din cei care au fost primii intemeietori astazi nu mai sunt printre noi, plecand la Domnul, iar din cei pe care-i mai avem din “generatia de aur”, cum ne place noua sa-i numim si care mai frecventeaza astazi in mod regulat biserica, isi amintesc de aceasta in mod diferit. De aceea spuneam ca voi raspunde documentat, facand referire la “Cartea de Aur” a parohiei in care se pastreaza datele referitoare la biserica ortodoxa de aici. Nu se precizeaza insa nici aici cine a intemeiat cladirea bisericii sau cui a apartinut pana sa fie cumparata.
“Parohia Ortodoxa Romana ‘Sfantul Nicolae’ a luat fiinta la initiativa  unui mic grup de romani din Adelaide, capitala statului Australia de Sud, la data de 4 noiembrie 1973, sub jurisdictia canonica a Patriarhiei Romane. In mod practic, activitatea parohiei a inceput la sfarsitul lunii octombrie 1974, cand la Adelaide a sosit primul preot paroh, parintele Constantin Iana, impreuna cu sotia sa, Gabriela.”
“In primii cinci ani de activitate se poate spune ca parohia a fost ambulanta: slujbele aveau loc, in schimbul unei mici chirii, in biserica Anglicana ‘Sfantul Pavel’, in zona centrala a orasului unde preotul se prezenta in fiecare duminica cu valiza care continea Sfanta Evanghelie, Sfantul Antimis, un rand de vase liturgice improvizate si un rand de vesminte. Aceasta stare de lucruri a durat aproape cinci ani, interval in care, prin organizarea de agape, tarabe cu prajituri, tombole, vanzari de haine vechi, etc., parohia a reusit sa puna laolalta o mica suma de bani cu care sa se poata aventura la cumpararea unei biserici proprii.
Si iata ca in luna iulie a anului 1979, dupa nenumarate cautari si dezamagiri, caci preturile erau cu mult deasupra posibilitatilor parohiei, Sfantul Nicolae a facut o minune si a scos in cale bisericuta situata la 9 Gilbert Street, Ovingham, care a putut fi cumparata din fondurile proprii, la care s-a adaugat un imprumut de la Consiliul Australian al Bisericilor. Pentru a evita orice probleme legate de epitropia parohiei, aceasta a fost incorporata conform legislatiei din Australia de Sud, capatand astfel statut de persoana juridica.”
“Biserica era foarte modesta, iar sala de intalniri alaturata intr-un stadiu foarte avansat de deteriorare, cu tavanul prabusit pe podea si fara instalatie de apa sau electricitate. Totusi, a existat insa astfel posibilitatea de a se oficia slujbele.”
“Reparatiile la biserica si sala de intalniri au inceput odata cu sosirea vremii bune, in octombrie acelasi an, iar la vizita facuta de I.P.S. Antonie Plamadeala la 25 mai 1980, biserica era pregatita pentru sfintire iar sala de intalniri putea fi folosita.”
In ceea ce-i priveste pe membrii parohiei aici as putea sa va raspund concret apeland la “Statutul de organizare si functionare a parohiei” care, la Articolul 3 - Membrii - precizeaza foarte clar cine si in ce conditii sunt membrii parohiei: “Se disting doua categorii de membri: a) - Membri prin Botez; b) - Membri cu drept de vot in Adunarea Parohiala.
 a) - Prima categorie cuprinde in general orice persoana majora sau minora, de origine romana sau de orice alta origine, care este botezata dupa randuiala Ortodoxa sau convertita la Ortodoxie si este in legatura cu Parohia.
 b) - A doua categorie cuprinde numai pe acei membri din prima categorie care sunt majori, duc o viata curata si isi indeplinesc anual indatoririle spiritual-morale si materiale fata de Parohie, adica: a sustine, intari si raspandi credinta Bisericii Ortodoxe; a lucra astfel ca toti credinciosii sa vietuiasca conform invataturilor acestei credinte; a frecventa sfanta noastra biserica si a participa la sfintele slujbe; a se impartasi cu Sfintele Taine la altarul bisericii noastre, in conformitate cu regula bisericeasca; a indeplini faptele milei crestine; a intretine si a ajuta biserica noastra si pe slujitorii ei. Acestia sunt membrii cu drept de vot in Adunarea Parohiala.”
Asadar, conform literei “a”, stim ca parohia are un numar mare de membri dar nu vom putea sti niciodata numarul lor exact, iar conform literei “b” se intelege foarte clar ca numarul membrilor cu drept de vot se schimba de la an la an, cand mai multi, cand mai putini, pierzand sau redobandindu-si dreptul de vot in functie de cum isi indeplinesc conditiile cerute de Statut.
Ca date importante ce trebuiesc tinute minte as preciza mai intai sarbatoarea Sfantului Nicolae, Hramul bisericii noastre (6 decembrie) cand, in mod special, se oficiaza slujba in sobor cu mai multi preoti, se pomenesc ostenitorii ce au sprijinit si ajutat biserica trecuti acum la odihna la Domnul si se face o agapa frateasca in sala aferenta bisericii. Mai apoi, dar nu mai putin lipsit de importanta, as aminti sarbatoarea Nasterii Domnului (25 decembrie), cu toata incarcatura de frumuseti ce le comporta zilele de Craciun  si cea a  Invierii, care in fiecare an se schimba ca data de sarbatorire. Fiecare din aceste sarbatori are importanta sa aparte, dar asta nu inseamna ca si slujbele ce se oficiaza duminica sau in cinstea sfintilor nu au importanta lor. Orice bun credincios are acasa “Calendarul Crestin Ortodox” si dupa el se poate ghida usor in ceea ce priveste datele importante in care biserica trebuie sa fie pusa pe primul loc in ceea ce priveste activitatile ce le desfasoara.
L.S.: Cum vi se pare comunitatea romaneasca din Adelaide, fata de credinciosii care veneau la biserica in Romania?
V.S.: Vedeti dumneavoastra, doamna Liliana, daca vrem sa analizam oamenii si modul lor de prezenta ca romani aici, in Australia, ar trebui sa tinem cont in mod logic si de conditiile de viata si de existenta cu totul diferite fata de cele din Romania. Altfel spus, sunt aceeasi romani cu plusurile sau cu minusurile lor, dar unii mai mult, altii mai putin integrati in sistemul de viata australian. 
Traiti tot aici de ceva vreme, stiti si dumneavoastra, nu trebuie sa va spun eu, ca fiecare din noi si-a adus de-acasa pe langa bagajele materiale si pe cele legate de cultura, de neam, de traditie si de credinta. Mai departe fiecare le pune in practica si se comporta ca atare in mod liber, dupa cum doreste, mai ales ca tocmai aceasta libertate au cautat-o venind aici in Australia.
Comunitatea, si ma refer in mod special la membrii parohiei ce ii avem aici, este intr-adevar diferita fata de enoriasii ce-i pastoream in tara. Eu nu judec pe nimeni, nu vreau sa condamn in ghilimele fiind spus pe nici un membru al comunitatii pentru modul in care ia deciziile personale sau pentru familia lui intr-o directie sau alta dar, ce pot sa remarc, este faptul ca cea mai mare parte din romanii veniti aici au pierdut mult din dulceata rugaciunii si dragostei fata de Dumnezeu si chiar de semeni.
Personal, eu sunt aici ca pastor duhovnicesc si am menirea sa sprijin credinciosii si sa-i calauzesc in drumul lor spre mantuire. Numai ca unii cauta acest drum, altii nu sunt interesati de acesta si, ce e cel mai rau, avem si din cei care atin calea si se impotrivesc cu orice chip ca altii sa nu gaseasca sau sa rataceasca acest drum al mantuirii. Dumnezeu va face insa multe minuni si credinta va dainui intotdeauna in sufletele credinciosilor de aici, trecand peste toate ispitele si piedicile asternute in calea lor de cel viclean.
L.S.: Care sunt cele mai importante lucruri in viata care trebuiesc urmate de toti credinciosii?
V.S.: E usor sa incep acum a cita din Sfanta Scriptura sau din scrierile Sfintilor Parinti despre ceea ce ar trebui sa faca fiecare pentru a-si indeplini cu responsabilitate menirea de om ca si creatie a lui Dumnezeu, indeplinind in acelasi timp poruncile Lui, dar stiu ca asta nu ar ajuta prea mult intr-o lume atat de tehnica si moderna ca cea in care traim. De aceea apelez, cum mi-ati solicitat de atatea ori, la cuvinte si expresii mai simple, care pot merge usor la sufletul fiecaruia. 
Lasand la o parte grijile lumesti pe care fiecare si le face pentru existenta si pentru viata de zi cu zi a lui sau a intregii familii, credinta in Dumnezeu,  faptele bune, viata morala ca exemplu pentru cei din jur, postul, rugaciunea din adancul sufletului si nu doar formala, facuta de fiecare in parte, dragostea si ajutorul pentru cei din jur, fara barfa, fara dusmanie, fara cearta, fara vesnica invidie care strabate atatea inimi de romani, participarea la sfintele slujbe cat se poate de des, toate acestea trebuie sa se regasesca in viata fiecaruia din noi. Numai vietuind astfel Dumnezeu sta in inima noastra si va fi cu noi in tot ceea ce intreprindem.
Sigur ca nu am sa incep aici sa tin predici, pentru asta avem biserica unde toti pot gasi sfaturile si invataturile cuvenite pentru a duce o viata curata si bine placuta lui Dumnezeu. Am dat doar cateva repere de viata care ar trebui sa calauzeasca activitatile zilnice a fiecaruia dintre noi.
L.S.: Ce trebuie sa faca credinciosii pentru a primi Sfanta Impartasanie?
V.S.: Pentru a primi Sfanta Impartasanie orice credincios trebuie sa sa se pregateasca in prealabil. Aceasta pregatire consta din doua aspecte: pregatirea trupului si cea a sufletului. Pentru cei invatati cu aceste pregatiri poate fi considerat usor, pentru altii foarte greu. Cert este ca totul este legat de vointa si dorinta fiecaruia.
In primul rand credinciosul care urmeaza a primi Sfanta Impartasanie trebuie sa se spovedeasca, adica sa-si marturiseasca pacatele. Asta o face fiecare catre Dumnezeu in prezenta preotului duhovnic care mai apoi il indruma spre indreptare si-i face o rugaciune de iertare si de dezlegare de pacatele facute. Nimeni nu se poate impartasi daca nu se spovedeste inainte, singura exceptie facand-o copiii pana la varsta de 7 ani.
Un alt aspect important in pregatirea pentru a lua Sfanta Impartasanie il reprezinta impacarea cu ceilalti. O inima care tine ura si dusmanie nu se poate deschide indeajuns pentru a primi Sfanta Impartasanie.
Mai apoi, infranarea de la poftele trupesti (inclusiv impreunarea) cel putin cu cateva zile inainte si abtinerea de la mancare si bautura pana la impartasire in ziua impartasirii. Numai celor bolnavi pe moarte li se poate administra Sfanta Impartasanie daca au mancat inainte.
Si nu in ultimul rand rugaciunile de iertare a pacatelor ce se fac de catre preot cu mainile pe capul penitentului imediat dupa Taina Spovedaniei dar si citirea pravilei pentru impartasire, adica a rugaciunilor pregatitoare pentru impartasirea cu vrednicie, pe care de regula le citeste tot preotul in numele credinciosilor, in biserica, inainte de impartasire.
L. S.: Ce pacate mai grele domina in randul credinciosilor, ce sfaturi le oferiti si ce se poate face pentru a incerca sa le combatem?
V.S.: As porni sa va raspund la aceasta intrebare definind pacatul ca fiind o calcare cu deplina stiinta si cu voie libera, prin gand, cuvant sau fapta, a voii lui Dumnezeu. Si, pentru ca voia lui Dumnezeu ni s-a aratat noua oamenilor in legile Sale, putem sa mai numim pacatul si ‘faradelege’. Mentionam insa ca pacatul nu tine de firea omului, ci el s-a ivit prin reaua intrebuintare a voii libere cu care a inzestrat Dumnezeu pe om. Deci originea pacatului nu este de la Dumnezeu, nu El este urzitorul pacatului si nici nu-l voieste, dar il ingaduie, fiindca in acelasi timp nu voieste sa stirbeasca libertatea de vointa a omului.
In cultul nostru ortodox preotilor le este cu desavarsire interzis sa divulge secretul spus de catre cei veniti la spovedit (marturisit). Asta in masura in care ar preciza sau ar lasa sa se inteleaga de catre altii cine anume si ce pacate are pe suflet. A enumera insa anumite pacate mai grele ce sunt savarsite de multe ori cu buna stiinta de catre crestini, modul cum ii sfatuieste preotul in combaterea si mai ales in nerepetarea lor, asta nu poate fi decat constructiv sufleteste pentru altii din jur. Sa nu uitam insa ca radacina pacatului sta in ‘pofta’ si ca de cele mai multe ori la baza pacatelor sta ‘ispita’ la care nu multi pot sau stiu sa se impotriveasca.
Pacatele grele sunt acele pacate prin care cineva, cu multa rautate a voii sale, savarseste lucruri oprite in mod lamurit de poruncile dumnezeiesti. Tot un pacat greu savarseste cineva si atunci cand nu implineste in mod voit poruncile dumnezeiesti, din care pricina raceste in dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele sau. Aceste pacate grele se mai numesc si ‘pacate de moarte’, fiindca rapesc credinciosului harul dumnezeiesc, care este viata lui, si-i pregatesc moartea, adica chinurile iadului.
Dintre pacatele mai grele cu care ma confrunt in activitatea de pastorire a turmei duhovnicesti as aminti: din cele capitale pe toate (mandria, iubirea de argint, desfranarea, pizma sau invidia, lacomia, mania si lenea); din cele impotriva Duhului Sfant as pomeni  impotrivirea fata de adevarul dovedit al credintei crestine, increderea nesocotita in bunatatea lui Dumnezeu, deznadejdea, nepocainta pana la moarte si nesocotirea darurilor lui Dumnezeu; iar din categoria pacatelor ‘strigatoare la cer’ cum sunt cele numite in credinta ortodoxa ma intalnesc in spovedanii cu ‘sodomia’, adica desfraul impotriva firii, precum si impiedicarea cu buna stiinta a zamislirii de prunci sau lepadarea lor prin avort si cu pacatul lipsei de cinste si multumire fata de parinti.
Este evident ca, avand in vedere diversitatea pacatelor, si sfaturile ce le ofer celor cazuti in acestea sunt la fel de diverse, mai ales ca intotdeauna trebuie tinut cont de posibilitatile de perceptie, de pregatire si de intelegere a penitentilor. Nu e deloc usor sa fii duhovnic. Si, totusi, capacitati depline se poate considera ca le are un duhovnic care nu numai il cearta si-i aplica pedeapsa (canon) unuia cazut in pacat, ci mai ales daca il face sa inteleaga gravitatea acelui pacat si sa-i insufle si puterea de a nu-l mai repeta.
Pentru combaterea pacatelor sfatuiesc pe toti crestinii sa duca o viata morala, pazind in permanenta poruncile dumnezeiesti. Prin poruncile care ni le-a dat isi arata Dumnezeu voia Sa cea atotsfanta, dupa care trebuie sa se calauzeasca crestinul in viata. De aceea, datoria crestinului este sa cunoasca, sa inteleaga bine si sa implineasca poruncile lui Dumnezeu, pe care Mantuitorul le-a cuprins si le-a desavarsit pe scurt in porunca ‘dragostei’.
L.S.: Ce ar trebui facut pentru aceia care isi pierd credinta in Iisus Hristos, cum ar trebui readusi la credinta?
V.S.: Despre pierderea credintei nu cred ca ar fi cazul sa vorbesc. In primul rand credinta nu este un obiect sa-l poti pierde usor sau mai greu. Poate fi vorba cel mult de lepadarea de credinta, de dorinta cugetului liber sau chiar de impotrivire fata de cele sfinte din diferite motive aparute in viata cuiva. Referitor la acestia, este important de stiut mai intai daca intr-adevar au avut credinta la modul concret pana sa renunte la ea, cat de traitori au fost in credinta lor si daca ei, personal, au simtit vreun ajutor prin faptul ca erau in legatura credintei.
Intelegandu-le mai apoi motivele pentru care s-au lepadat sau au renuntat, vor trebui sfatuiti cu un deosebit tact pastoral pentru reintoarcere, spre a nu te izbi de o reminiscenta a urii lor impotriva lui Dumnezeu, dupa care, dezvoltandu-le dorinta de intoarcere sau sadind-o in sufletul lor daca aceasta nu mai exista, sa-i sprijinim in noul lor mod de viata conform legilor crestine. Stiind ca nu-i usor sa te intorci undeva unde ai facut rau inainte, rabdarea, ajutorul si bunatatea celor din jur vor fi acelea care il vor readuce pe cel in necaz din nou la credinta.
L.S.: Aveti vreun exemplu, de aici sau din Romania, in care s-a dovedit ca intoarcerea la credinta a adus pace si fericire pentru persoana respectiva?
V.S.: In general, in activitatea mea de preot, am avut de-a face cu cei credinciosi. Cei care se lepadau de credinta nu-i mai interesa cum ar putea sa o dobandeasca inapoi. Stiut fiind faptul ca insusi Hristos a spus:”Eu sunt Calea, Adevarul si Viata!” nu exista un alt mod de a trai in adevar si de a merge pe calea cea buna in viata decat alaturi de El. Asa incat, cu siguranta, cei care s-au lepadat sau se indeparteaza de credinta, vor cauta din nou conlucrarea cu Dumnezeu, fie ea mai mult sau mai putin consistenta. Numai atunci vor cunoaste cu adevarat pacea si fericirea launtrica.
L.S.: Cine este liderul dumneavoastra spiritual si cum v-a inspirat prin invataturile si sfaturile primite?
V.S.: Asta e o intrebare mai personala. Totusi, nu am sa va ascund faptul ca am avut multe contacte spirituale si apropieri de duhovnicii renumiti din Romania. Atat in anii studentiei cat si in perioada studiilor aprofundate la masterat, am calatorit mult pe la manastirile din tara si pe la schituri. Am avut ocazia sa intalnesc astfel persoane cu o deosebita incarcatura spirituala, monahi, stareti, egumeni, duhovnici cu adanca traire. Dintre toti, cel mai legat sufleteste am fost de Prea Cuviosul Parinte Arhimandrit Cleopa Ilie de la Sfanta Manastire Sihastria-Neamt, pe care l-am vizitat in mai multe randuri. Sfaturile duhovnicesti primite, invataturile dar si scrierile sale care imi erau si imi sunt cele mai la indemana reprezinta pentru mine un ideal de inaltare spirituala.
Cuvintele Prea Cuviosului Parinte Arhimandrit Cleopa Ilie, izvorate din cuget curat, sustinute cu temeiuri scripturistice si din Sfanta Traditie, s-au revarsat cu mireasma duhovniceasca, captivand inimile multor credinciosi. Raspunzand chemarii si dragostei crestine cu care era solicitat, nu si-a ingaduit odihna, fiind permanent la indemana credinciosilor. Dupa ore intregi de discutii apologetico-misionare, de indrumare a parintilor si a fiilor sai duhovnicesti, desi obositoare, gasea totusi timp mereu, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa dea tuturor raspunsuri sigure si corecte de teologie dogmatica, morala, canonica, misionara, filocalica, istorico-patristica si liturgica. De aceea il consider, asa cum spuneati, liderul meu spiritual.
L.S.: Ce ne puteti spune despre revista pe care o editati la biserica, “Cuvantul Vietii”?
V.S.: Pentru un scurt istoric al acesteia apelez inca o data la “Cartea de Aur” a parohiei de unde am putea desprinde cateva repere informationale importante legate de stadiul de la care s-a pornit pana s-a ajuns la forma in care se prezinta ea astazi.
“In faza initiala, parohia din Adelaide a colaborat cu celelalte parohii din Australia si Noua Zeelanda la alcatuirea si tiparirea unei publicatii comune, ‘Altarul Strabun’, scos pe baza unui ajutor substantial de la Patriarhia Romana. Foarte curand  insa, a devenit limpede ca acea publicatie, care aparea trimestrial, nu era suficienta pentru nevoile de informare ale enoriasilor, fiind necesara o publicatie care sa apara mai des. Astfel ca din luna decembrie a anului 1974 a inceput sa apara ‘Crainicul’, publicatie constand din doua pagini sapirografiate, cu aparitie lunara, pentru a-i tine pe credinciosi la curent cu noutatile din parohie. Materialele de intindere mai mare au continuat sa apara in publicatia comuna a parohiilor ‘Altarul Strabun’, pana in 1987, cand taindu-se fondurile pentru publicatie primite de la Patriarhia Romana, aceasta si-a incetat aparitia. Publicatia parohiala si-a continuat insa viata, incorporata intr-o publicatie mai mare si cu continut mult mai bogat, ‘Cuvantul Vietii’.
Pe langa materialele de spiritualitate si invatatura ortodoxa, cele culturale sau istorice si stirile din viata parohiei, publicatia mai cuprindea si doua pagini de informatii comunitare, adresate mai ales persoanelor in varsta si celor care aveau mai putine cunostinte de limba engleza. De la inceputul ei, din 1974, publicatia a aparut sub ingrijirea preotului Constantin Iana pana in 1990, cand a fost preluata de Doamna Gabriela Iana.”
La venirea mea aici, in septembrie 2002, odata cu preluarea Oficiului parohial, a arhivei si a administratiei parohiale in sine, am preluat si redactarea publicatiei ‘Cuvantul Vietii’ pe care am incercat sa o dezvolt putin schimbandu-i totodata un pic si din grafica. Publicatia aparand in mod constant la interval de doua-trei luni, toate cheltuielile de redactare, tiparire si multiplicare fiind suportate de famila mea cu mici exceptii.
Incepand cu primul trimestru al acestui an, nemaifiind ajutat financiar de la parohie cu nici o retribuire inca din octombrie 2006, publicatia a intrat intr-un impas care se va termina in curand. Probabil chiar de luna viitoare ‘Cuvantul Vietii’ va aparea din nou cu aceeasi ingrijire atenta, continuand sirul aparitiilor bilunare sau trimestriale.
L.S.: Traim intr-o tara in care limba engleza si bisericile catolice domina, multi dintre copiii nostri urmeaza scoli catolice si sunt educati mai mult in aceasta directie. Ce parere aveti despre aceasta, credeti ca ar trebui sa existe mai multe scoli si posibilitati pentru a educa pe copii in stil ortodox? Si care este marea diferenta intre sistemul catolic si cel ortodox?
V.S.: Traim in tara in care ne-am ales sa traim. Multe ne convin, multe nu ne sunt poate pe plac. Am plecat din Romania, o tara din cate imi amintesc cu un procentaj de peste 90% ortodoxa si ne-am mutat in Australia unde ne asteptam, ce-i drept, sa fie diferente la nivel de cultura, de mentalitate, de educatie si printre alte multe ca acestea si de religie. Asta nu inseamna ca religia anglincana sau cea catolica, predominante aici, ar fi o piedica in pastrarea si continuitatea credintei noastre stramosesti.
Mai ales in aceste vremuri, cand se incearca apropierea Bisericilor surori prin slujbe comune sau conferinte si intruniri ecumenice, trebuie sa fim deschisi in a respecta religia fiecaruia, avand in vedere si faptul ca aproape toate Bisericele si credintele au un front comun: lupta impotriva pacatului.
Sa nu uitam ca si in Sfanta Liturghie Ortodoxa ce se oficiaza in fiecare duminica sau zi de sarbatoare ne rugam pentru pacea in toata lumea, pentru bunastarea sfintelor lui Dumnezeu biserici si pentru unirea tuturor asa incat, am putea spune, ca religia ortodoxa este una dintre cele mai prietenoase si pacifiste religii.
Faptul ca unii romani au ales sa-si dea copiii la scoli cu denominatie catolica nu reprezinta o problema pentru nimeni, tinand cont de anumite nemultumiri vehiculate de unii sau altii referitoare la scolile de guvern. Cei mai multi parinti care si dispun de posibilitati financiare prefera scolile private, iar aceste scoli private sunt constituite la umbra bisericilor, in general catolice. Nu e nimic rau in asta, copiii putand beneficia de o educatie aleasa si de cunostinte aprofundate in domeniul religios care nu le poate fi decat de folos in viata. Peste ceea ce studiaza la scoala parintii pot adauga la cunostintele religioase ale copiilor invataturi ale religiei traditionale stramosesti ortodoxe, avand si posibilitatea de a fi prezenti impreuna cu acestia in fiecare duminica la sfanta noastra biserica unde eu, ca preot, pe langa scrierile despre Sfintii Parinti din care se face citire la slujbe si cantarile cu caracter religios, am intotdeauna un cuvant de invatatura pentru cei prezenti.
Este adevarat ca daca ar fi existat si scoli private constituite tot la umbra bisericilor dar cu denominatie ortodoxa in mod sigur multi romani ar fi ales aceste scoli. Sa nu intelegem gresit ca romani de-ai nostri au ales sa-si dea copiii la scoli catolice pentru ca au vrut sa-i indeparteze de credinta ortodoxa. Acestea erau variantele din care puteau alege intr-o tara, asa cum spuneati, dominant catolica. Asta nu inseamna ca nu regret faptul ca aici sunt extrem de putine scoli ce-i pot educa pe copii in stil ortodox.
Logic, diferente intre sistemul scolar catolic si cel ortodox sunt destule nu ca si organizare scolara cat mai ales ca si apartenenta religioasa. In mod concret diferentele se fac doar in prezentarea adevarului religios din punctul de vedere catolic sau ortodox in functie de denominatia scolii respective. Dar, cum spuneam, fiecare isi poate tine religia lui, nimic nu se face prin constrangere sau obligativitate, iar rolul parintilor in pastrarea credintei ortodoxe de catre copii lor este hotarator, nu prin impunere ci prin ajutor explicativ, identitate si exemplu.  
L.S.: Cat este de important duhovnicul pentru un tanar crestin?
V.S.: As spune ca nu numai pentru un tanar crestin este important duhovnicul ci pentru fiecare crestin indiferent de varsta pe care o are. Probabil v-ati referit la faptul ca tineretea este partea din viata in care ispitele sunt cele mai mari iar tinerii au mai putina experienta in a se feri de acestea. Toti trebuie sa ne spovedim, chiar si aceia carora ni se pare ca nu gresim si nu pacatuim cu nimic. Dar mai cu seama pentru cei tineri, duhovnicul reprezinta adevaratul sprijin spiritual  la care trebuie sa apeleze cu incredere aproape in fiecare problema sau pas pe care vor sa-l intreprinda.
Vedeti bine, viata nu e deloc usoara, are urcusuri si coborasuri si, de multe ori la necazuri, suntem adesea porniti spre a ne razvrati impotriva lui Dumnezeu, iar la bucurii exista adesea riscul nonsalant al uitarii faptului ca tocmai Dumnezeu este izvorul sau cauza bucuriei in care ne aflam. O colaborare stransa cu duhovnicul ne poate aduce pacea, linistea, constientizarea si increderea necesara spre a trece hopurile si a fi din nou in caldura dragostei divine si face ca bucuriile intamplate sa se repete si ele, fiind binecuvantati in ascultarea fata de Dumnezeu.
L.S.: Cu ce alte biserici si grupari religioase tineti legatura in Australia?
V.S.: « Inca de la inceputurile ei, parohia a devenit membra in organizatia ‘Good Neighbour Coucil of South Australia’ si a participat activ la manifestarile initiate de ea pana cand aceasta si-a incetat activitatea, in 1980. Una dintre cel mai mari realizari ale acestei organizatii, care a luptat pentru drepturile si acceptarea imigrantilor, a fost infiintarea serviciilor gratuite de interpreti si traducatori.
O parte dintre activitatile si actiunile acestei organizatii au fost preluate de catre ‘Migrant Resource Centre’, unde parohia ‘Sfantul Nicolae’ este membra de la bun inceput.
Dintre organizatiile cu profil religios, trebuie mentionate Consiliul National al Bisericilor (la nivel federal), unde parohia este membra din 1977, si Consiliul Ecumenic la nivel de stat. »
Tinem de asemenea legaturi cu toate bisericile ortodoxe din Adelaide, indeosebi cu bisericile grecesti, dar si cu celelalte parohii ortodoxe romanesti surori din celelalte orase, chiar cu unele colaborand mai indeaproape prin prezenta mea ca preot la slujbele de hram oficiate acolo sau a preotilor de acolo la parohia noastra pentru slujbe in sobor la ocaziile speciale.
L.S.: Ce sfaturi le-ati da tuturor cititorilor acestei reviste?
V.S.: In primul rand sa fie cat mai uniti la asa mare departare de tara, sa nu-si uite traditiile si cultura, sa-si respecte credinta stramoseasca printr-o comuniune permanenta cu Dumnezeu care ne ocroteste, ne iubeste si ne hraneste din darurile Sale nemasurate, sa fie vesnic gata de a ajuta pe cei in necazuri si mai ales sa nu uite ca sunt romani, cu tot ceea ce comporta acest aspect.
L.S.: Va multumesc Prea Cucernice Parinte Viorel Stoica pentru amabilitatea pe care ati avut-o in a ne acorda acest interviu si va doresc din partea mea personal si a Asociatiei Comunitatii Romanesti de aici multe succese si impliniri in activitatea pe care o desfasurati la Parohia Ortodoxa Romana “Sfantul Nicolae” din Adelaide.
V.S.: Si eu va multumesc, doamna Liliana Stoian, si rog pe Bunul Dumnezeu sa va ocroteasca in tot ceea ce intreprindeti in viata de zi cu zi, atat pentru familia dumneavoastra cat si pentru noi, romanii de aici, care va simtim mereu aproape de noi si va iubim. Doamne-Ajuta si binecuvantari!
(Interviu realizat de Liliana Stoian pentru Asociatia Comunitatii Romanesti din Australia de Sud)
 
Licari de speranta pentru romanii si cultura romana din BraziliaPDF Print E-mail
Brazilia/Romanian Global News
Accesari :383
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Am primit zilele acestea o invitatie din partea noului ambasador al Romaniei in Brazilia, Prof. Dr. Mihai Zamfir (foto), care va oferi pe ziua 3 iulie un mic cocktail pentru a sarbatori sosirea sa in Brazilia.

Venirea sa a creat o asteptare pentru o schimbare radicala a relatiilor (sau pana anul trecut - in lipsa acestor relatii) intre ambasada si comunitatea romaniilor de pe aceste meleaguri. Ar fi redundant sa amintesc cat de ineficienta a fost ultima ambasatoare, care a reusit sa starneasca cele mai neplacute comentarii, atat din partea romanilor cat si a brazilienilor.
Dar privelistea ce ni se asterne in fata, cu venirea noului diplomat, este destul de promitatoare. Am discutat cu diversi romani, dar si brazilieni indragostiti de cultura noastra, si toti sunt entuziasmati de sosirea unui diplomat cu istoricul artistic si pozitiile politice ale domnului Zamfir. Speram la timpuri mai fructoase in relatiile culturale Romania - Brazilia. Este intotdeauna benefic sa ne amintim ca avem de recuperat ranile cauzate de deceni de ignoranta comunista, si trebuie sa cultivam in noii romani care sunt acum pe bancile scolii, identitatea culturala fara de care ar fi imposibil sa construim un viitor prosper si durabil.

Din Brazilia, Vlad Radu Poenaru, corespondent RGN

 
Medalion “Cristian Nemescu” la TorunPDF Print E-mail
Torun, Polonia/Romanian Global News
Accesari :359
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Institutul Cultural Roman din Varsovia organizeaza in perioada 7-16 iulie, in localitatea poloneza, Torun, in cadrul Festivalului International „Vara filmelor”, un Medalion „Cristian Nemescu”. Filmul “California Dreamin’” (nesfarsit), recent premiat la Cannes, va deschide festivalul, in seara zilei de 7 iulie, printr-o proiectie de gala. Vor mai fi prezentate mediu-metrajul “Marilena de la P7” si scurt-metrajele “Poveste la scara C”, “Mihai si Cristina”, “Mecano” si “La bloc oamenii mor dupa muzica”, informeaza ICR din Varsovia.
Actritele Maria Dinulescu si Madalina Ghitescu, precum si monteur-ul Catalin Cristutiu vor fi prezenti la proiectia de gala si vor vorbi despre personalitatea si arta tanarului cineast roman, disparut in conditii tragice la mijlocul anului 2006.
Regizorul roman Cristian Nemescu (foto) a murit in luna august a anului 2006 alaturi de inginerul de sunet Andrei Toncu. Cei doi se aflau intr-un taxi care a intrat in coliziune in centrul Bucurestiului cu un SUV, masina fiind condusa de un cetatean britanic care a trecut pe culoarea rosie. Expertiza tehnica a demonstrat ca masina britanicului atinsese o viteza de 113 km/h, in timp ce taxiul circula doar cu 42 km/h.
 
Participare romaneasca la Festivalul Filmului European de la BruxellesPDF Print E-mail
Bruxelles, Belgia/Romanian Global News
Accesari :325
Monday, 02 July 2007
Pelicula “California Dreamin’”, semnata de Cristian Nemescu, reprezinta in aceasta perioada Romania in cadrul celei de-a cincea editii a Festivalului Filmului European de la Bruxelles.Acesta se desfasoara intre 29 iunie si 7 iulie in Place Flagey din capitala belgiana, informeaza pagina de web a romanilor din Belgia. Pe langa programul normal, ca bonus, se pot urmari gratuit in fiecare seara proiectii de film si concerte in aer liber.
“California Dreamin’” a fost distins cu marele premiul al sectiunii “Un Certain Regard” la editia din acest an a Festivalului de Film de la Cannes. Povestea filmului este plasata in anul 1999, in timpul razboiului din Iugoslavia, cand, intr-o mica asezare romaneasca, un sef de gara si in acelasi timp mafiot local, opreste un tren NATO cu echipament militar pazit de soldati americani care traverseaza Romania fara acte de transport, dar avand aprobarea verbala a guvernului roman. Sosirea americanilor transforma mica asezare in satul tuturor posibilitatilor, iar intre fata sefului de gara care vrea sa plece cu orice pret departe de satul prafuit si un militar american se infiripa o poveste de dragoste. Intre timp, vrand sa-si continue drumul, comandantul fortelor americane organizeaza o revolta locala impotriva sefului de gara. In final, trenul pleaca, lasand satul in plina anarhie
 
Fotograful roman Mircea Cantor, in expozitie la ParisPDF Print E-mail
Paris, Franta/Romanian Global News
Accesari :355
Monday, 02 July 2007
{mosimage}O serie de lucrari semnate de fotograful roman Mircea Cantor (foto) pot fi admirate pana pe 15 august la Centrul Pompidou din Paris, in cadrul expozitiei plurivalente “Airs de Paris”.Aceasta este deschisa de pe 25 aprilie si reuneste 73 de artisti din mai multe domenii, printre care se mai numara pictura si arhitectura. Tema expozitiei este, asa cum reiese din titlul sau, capitala franceza, informeaza portalul roumanie.com. Mircea Cantor este un tanar fotograf, nascut in anul 1977, reprezentat de Galeria Yvon Lambert si singurul artist roman in viata care expune la Centrul Georges Pompidou din Paris. Cantor s-a nascut in Oradea si si-a facut studiile academice in Cluj, iar in anul in 2004 a obtinut Premiul Paul Ricard, cel mai important premiu francez acordat tinerilor artisti. Artistul se mai poate mandri cu faptul ca este co-editorul revistei de arta contemporana “Version”, o revista romaneasca care se gaseste in aproape toate galeriile de prestigiu din lume.
 
Expozitie de costume populare romanesti, obiecte de artizanat si picturi, in AdelaidePDF Print E-mail
Adelaide, Australia/Romanian Global News
Accesari :383
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Sediul primariei din Adelaide, Australia de Sud va gazdui in perioada 29 august – 2 octombrie o expozitie de picturi, costume populare romanesti si obiecte de artizanat, organizata de Asociatia Comunitatii Romanesti din Australia de Sud.Ceremonia de deschidere a expozitiei va avea loc pe data de 29 august, intre orele 18:00-18:30, la sediul primariei, fiind oficiata de primarul din Adelaide, Lord Mayor Michael Harbison, impreuna cu Chairman de la Multicultural SA, Mr Hieu Van Le, informeaza Liliana Stoian de la Asociatia Comunitatii Romanesti din Australia de Sud, citata de revista “Spirit of Romania” din Australia.
La eveniment vor participa invitati din partea guvernului local, de la diverse organizatii guvernamentale, alte grupari etnice, precum si membri ai comunitatii romanesti din Adelaide. Intrarea la ceremonia de deschidere se va face pe baza de invitatii. Persoanele care doresc sa participe la ceremonie sunt rugate sa anunte asociatia nu mai tarziu de 15 iulie.
Expozitia in premiera de la primaria din Adelaide a fost initiativa Asociatiei Comunitatii Romanesti din Australia de Sud. Proiectul a fost condus si coordonat de Liliana Stoian impreuna cu un comitet format din Dorina Michas, Doina Radulescu, Adrian Dragomirescu, Alexandrina Cristea, Magda Vacariu si Juliana Barton.
Printre artistii romani care vor expune o parte din picturile lor se numara Dorina Theodora Michas, Diana Strenc, Magda Vacariu, Amalia Alpareanu, Mihaela Cheva si Adrian Dragomirescu.
Pentru detalii suplimentare se poate lua legatura cu asociatia romaneasca la adresa de  e-mail: romanian.association@gmail.com.
 
Expozitie de fotografie cu participare romaneaca la CosladaPDF Print E-mail
Coslada, Spania/Romanian Global News
Accesari :286
Monday, 02 July 2007
{mosimage}O expozitie de fotografie va fi organizata de primaria din Coslada. Inaugurarea va avea loc joi, 5 iulie, la ora 20.00 in Centro Civico El Cerro din Coslada (strada Manuel Azana, fara numar), unde va canta grupul Trio Victoria si se va servi mancare romaneasca.Expozitia va fi deschisa intre 5 si 31iulie, de luni pana vineri, intre orele 10.00-13.00 si 17.00-22.00.
 
Cristina Spatar in turneu la LondraPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :326
Monday, 02 July 2007
{mosimage}In luna iulie, fanii londonezi ai Cristinei Spatar (foto) vor putea asista la o serie de concerte ale cantaretei.Cristina Spatar se va afla in perioada 6-29 iulie, la Londra, unde va sustine mai multe concerte. Primul concert va avea loc vineri, 6 iulie, la restaurantul romanesc din capitala britanica The Britannia. Celelalte concerte sunt programate pentru sambata, 14 iulie, la discoteca Pomodoro; duminica, 22 iulie, la restaurantul 32 Old Bailey si duminica, 29 iulie, din nou la restaurantul The Britannia. Toate concertele vor avea loc cu incepere de la ora 20.00, cu exceptia ultimului, programat pentru ora 17.00. Reprezentatiile Cristinei Spatar vor fi insotite de show-uri cu dansatoare exotice, discoteca cu Dj Tutu, promotii si multe alte surprize. Pretul unui bilet la concerte este de 10 lire sterline.
 
Premiul "Integracion Cultural 2007" pentru ambasadorul Romaniei la MadridPDF Print E-mail
Madrid, Spania/Romanian Global News
Accesari :304
Monday, 02 July 2007
{mosimage}Reprezentantii revistei “Romania Cultures”, editata de Agentia Advierta, au inmanat, la data de 13 iunie, ambasadorului Romaniei la Madrid, Maria Ligor (foto), premiul "Integracion Cultural 2007" pentru contributia semnificativa la integrarea romanilor in societatea spaniola.Discutiile care au urmat ceremoniei de premiere au subliniat importanta publicatiilor in limba romana din Spania, nu numai din punctul de vedere al informarii membrilor comunitatii romanesti cu privire la realitatile spaniole dar si din perspectiva pastrarii legaturilor cu Romania. De asemenea, s-a apreciat ca afinitatile culturale dintre Romania si Spania au transformat comunitatea romaneasca intr-una dintre cele mai bine integrate din Spania. Totodata, a fost mentionata dinamica pozitiva a relatiilor economice si cooperarea foarte buna intre autoritatile romane si spaniole, la nivel central cat si la nivel local, precum si  in cadrul unor proiecte de infratire administrativa.
 
Concert de pian din seria Tineri Muzicieni Romani la LondraPDF Print E-mail
Londra, Anglia/Romanian Global News
Accesari :322
Monday, 02 July 2007
Institutul Cultural Roman din Londra continua seria de concerte Tineri muzicieni romani la Londra, organizata in anii precedenti la biserica St Martin-in-the Fields.Programul va continua vineri, 6 iulie, cu un concert de violoncel si pian, sustinut de violoncelistul roman Andrei Simion si pianista britanica Rosie Richardson, care vor interpreta lucrari de Mendelssohn, Beethoven si Chopin.
Concertul va avea loc la sediul Institutul Cultural Roman din Londra (1 Belgrave Square, London SW1X8PH), intre orele 19.00 si 21.00. Intrarea este libera. Pentru rezervari, se poate suna la numarul de telefon 0207 752 0134, sau se poat etrimite un email la adresa office@icr-london.co.uk.