Arhiva 2007 -
decembrie, 2007
-
noiembrie, 2007
-
octombrie, 2007
-
septembrie, 2007
-
august, 2007
-
iulie, 2007
-
iunie, 2007
-
mai, 2007
-
aprilie, 2007
-
martie, 2007
-
februarie, 2007
-
ianuarie, 2007
|
| Discursul presedintelui Traian Basescu, adresat Camerelor reunite ale Parlamentului | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :630 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Traian Basescu, a adresat astazi, 30 mai a.c., un mesaj Camerelor reunite ale Parlamentului. Romanian Global News reda integral discursul Presedintelui Romaniei:„Domnilor Presedinti ai Camerelor,
Doamnelor si domnilor senatori si deputati,
Excelentele Voastre,
Doamnelor si domnilor,
Imediat dupa integrarea tarii noastre in Uniunea Europeana, s-a format in actualul Parlament o majoritate de conjunctura, a carei cifra – 322 – a facut ocolul Romaniei si chiar al lumii. Aceasta majoritate a hotarat suspendarea din functie a Presedintelui legitim ales prin votul popular din 2004, chiar daca avizul Curtii Constitutionale arata clar ca acuzatiile impotriva mea, ca sef al statului roman, nu aveau nici o baza constitutionala. Decizia dumneavoastra a costat bani publici pentru organizarea referendumului si a generat deturnarea vietii institutionale normale catre o tema fara sustinere populara. De asemenea aceasta decizie a deteriorat relatia institutionala dintre Parlament si Presedinte si intre Guvern si Presedinte prin angajarea fara rezerve a Primului Ministru si a celor doua partide aflate la guvernare in coalitia antiprezidentiala. Practic s-au inlocuit, printr-un abuz de putere al Guvernului, alegerile pentru Parlamentul European cu referendumul pentru destituirea presedintelui.
Pe 19 mai, poporul roman s-a manifestat la urne. Peste sase milioane din cele opt milioane de cetateni care si-au exercitat votul mi-au reconfirmat increderea lor. 75 la suta dintre alegatori il sprijina pe Presedinte, pentru ca sprijina de fapt agenda de modernizare a statului roman. Intr-o democratie europeana, care functioneaza normal, un asemenea scor electoral ar fi declansat imediat demisia guvernului si organizarea de alegeri anticipate. Sunt nevoit sa va reamintesc ca democratia este acel sistem politic in care vointa populara se reflecta corect in compozitia parlamentului si a executivului.
Asadar trei patrimi dintre parlamentari [322 din 440 prezenti] au pledat pentru demiterea sefului statului, in vreme ce tot trei patrimi din totalul alegatorilor prezenti la urne au decis sustinerea sefului statului pentru functia de Presedinte. O asimetrie numerica atat de ampla intre reprezentanti si cei pe care ii reprezinta pune in evidenta o prapastie intre Parlament si popor, intre votul din 2004 si situatia actuala. Intr-o democratie autentica asemenea dezechilibre sunt corectate imediat. Nu alegatorii sunt cei care au deviat de la cursul normal, ci reprezentantii poporului in forul legislativ.
Din pacate, comportamentul coalitiei antiprezidentiale de dupa anuntarea rezultatului la referendumul din 19 mai demonstreaza - in vazul tuturor romanilor - ca multi dintre dumneavoastra au ramas prizonierii asa-zisei „democratii originale”. Liderii partidelor care au declansat procedura de suspendare, nu doar ca nu si-au asumat responsabilitatea dupa votul popular din 19 mai, dar acum ii vedem actionand pentru intrarea sau ramanerea la guvernare. Ei sunt cei care astazi, dupa sanctiunea referendumului, vor sa decida pasii urmatori. Ei sunt cei care transmit mesajul cel mai neobisnuit pentru o democratie: daca pierzi in fata poporului, atunci poti sa emiti pretentii pentru a-l guverna.
In calitate de mediator intre stat si societate, potrivit articolului 80 din Constitutia Romaniei, am datoria de a va semnala contradictia aparuta in urma votului romanilor de la referendumul din 19 mai. Este vorba de contradictia dintre vointa poporului suveran si vointa unei majoritati parlamentare care nu reflecta orientarea majoritara a cetatenilor cu drept de vot. Este inadmisibil ca vointa poporului sa ramana captiva in cadrul unei majoritati de conjunctura, cu partide care sfideaza agenda cetateanului, preferand sa continue jocurile de culise. Votul de la referendum arata ca aveam dreptate in luna februarie 2007 cand, adresand Parlamentului un mesaj, spuneam ca societatea romaneasca evolueaza mai dinamic decat liderii politici de astazi ai Romaniei.
La 19 mai, reactia corpului electoral a demonstrat ca o coplesitoare majoritate a romanilor doreste ca tara sa fie condusa ca un veritabil stat de drept, cu o justitie independenta si reprezentanti dedicati interesului public si nu intereselor private sau intereselor unui grup oligarhic. Prin votul lor, cetatenii Romaniei ne impun tuturor responsabilitatea de a elimina decalajul dintre prioritatile societatii romanesti de astazi si actiunile clasei politice. Partidele au primit mandatul imperativ de a construi, intr-un cadru democratic, viitorul european al Romaniei si nu pe acela de a provoca crize institutionale artificiale, pagubitoare pentru interesele natiunii si pentru imaginea noastra in lume.
In acest sens, va adresez chemarea de a parasi zona improvizatiilor democratice si de a ne concentra asupra constructiei institutionale pe care corpul electoral ne-o cere! Aceasta este responsabilitatea noastra. Consider ca dupa condamnarea oficiala a crimelor comunismului din Romania, la 18 decembrie 2006, dupa intrarea in Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007, si dupa referendumul din 19 mai, Romania a intrat intr-o noua etapa a istoriei sale. Pentru a valorifica sansele acestui nou ciclu istoric avem nevoie de o noua elita politica capabila sa genereze proiecte responsabile si sa gestioneze inteligent resursele umane, materiale si comunitare de care dispunem; o elita care sa-i reprezinte cu adevarat pe romani si care sa recredibilizeze actul politic. Avem nevoie de o elita care sa conjuge competenta cu simtul responsabilitatii.
Doamnelor si domnilor,
Principiul fundamental al oricarui sistem democratic este respectul fata de vointa nationala exprimata prin vot. In actualul context exista o singura solutie onesta: demisia guvernului si organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Dupa consultarile cu partidele parlamentare, pe care le-am organizat la Palatul Cotroceni, la inceputul acestei saptamani, inteleg cu regret faptul ca alegerile anticipate nu reprezinta pentru cea mai mare parte a partidelor o solutie acceptabila chiar daca partidele au fost sanctionate dramatic prin votul popular la referendumul din 19 mai 2007 . Inteleg si faptul ca, pentru aceste partide politice, intalnirea cu electoratul este inoportuna. Imi permit totusi sa va atrag atentia ca o asemenea pozitie anti-electorala corespunde exclusiv unor interese pe termen foarte scurt.
Liderii partidelor care au esuat la referendumul din 19 mai vorbesc acum despre o reconciliere cu Presedintele. Va atrag atentia ca e nevoie de o reconciliere a acestor partide cu propriul lor electorat. Dupa rezultatul votului din 19 mai nu e suficient sa spunem: vom colabora, vom avea bune relatii, vom lucra impreuna! E moral si democratic sa cereti o reconfirmare din partea celor care v-au trimis in functiile publice si care v-au contrazis fara nici un echivoc la referendum. De aceea, fac un apel la responsabilitatea fata de interesul national, fac un apel la constiinta fiecarui parlamentar si ma gandesc aici, in primul rand, la aceia dintre dumneavoastra care au votat, uneori la comanda politica: v-ati asumat o responsabilitate majora. Cei pe care ii reprezentati in urma alegerilor din 2004 v-au dat un vot de blam pe care trebuie sa il respectati. Numai respectand votul din 19 mai, puteti arata ca ii respectati pe cetatenii acestei tari. Aveti sansa ca, intorcandu-va la electorat, sa confirmati faptul ca-i reprezentati pe cetateni si ca puneti interesul national si democratia mai presus de orice interes partizan.
Numai in sistemele politice nedemocratice o minoritate care a mobilizat doar 25 la suta dintre alegatori poate pretinde sa decida pentru o majoritate de aproape 75 la suta. Cei care vor acum sa guverneze Romania fara sa tina cont de aceasta majoritate sunt intr-o grava eroare politica si vor sa se sustraga principiilor de baza ale democratiei.
In acest moment, dumneavostra, fiecare dintre parlamentari, indiferent de partid, aveti responsabilitatea directa de a gasi o solutie pentru iesirea din actuala situatie nedemocratica. Indiferent de formula pentru care veti opta, eu voi ramane atasat adevaratelor solutii democratice si voi respinge orice aranjament de culise.
Voi fi intotdeauna partenerul celor care au inteles mesajul alegerilor din decembrie 2004, reconfirmat in mai 2007. Acest mesaj poate fi rezumat in cateva solutii, de a caror indeplinire depinde succesul noii Romanii:
1. Reforma profunda a clasei politice prin introducerea votului uninominal, legea lustratiei si reprofilarea standardelor de competenta profesionala si morala a candidatilor la alegerile parlamentare. 2. Clarificarea sistemului politic prin definirea raporturilor intre Presedinte, Guvern si Parlament, precum si infiintarea Parlamentului unicameral, sau in cazul mentinerii Parlamentului bicameral, o reducere semnificativa a numarului de senatori si deputati, reorganizarea administrativa a tarii, toate, pe temeiul unei noi Constitutii cu adevarat europene.
3. Garantarea unui sistem juridic independent si eficient, care sa duca la diminuarea coruptiei si la disparitia definitiva a starii de impunitate de care nomenclatura tranzitiei s-a bucurat in mod nedrept. 4. Situarea educatiei nationale in centrul proiectului de societate pentru Romania de maine. Poporul roman va avea un viitor prosper numai daca vom construi un sistem de educatie competitiv, pe deplin adaptat cerintelor unei economii in plina expansiune, iar asta inseamna reforma curiculara, descentralizarea controlului administrativ al scolilor si alocarea a 6 la suta din PIB pentru educatie incepand cu anul 2008.
5. Rezolvarea problemei absorbtiei fondurilor europene si stabilirea unor criterii obiective pentru realizarea investitiilor. Nu este deloc inutil sa va reamintesc riscul de a rata beneficiile imediate ale integrarii in Uniunea Europeana din cauza faptului ca informatia despre fondurile ce pot fi accesate este distribuita preferential, iar asistenta institutionala pentru realizarea de proiecte eligibile este ineficienta. 6. Avem nevoie de o viziune pe termen lung asupra Romaniei. Spre exemplu, trebuie ca mediul rural, agricultura, turismul, industria energetica sa beneficize de strategii coerente si realiste de dezvoltare, ca de altfel si alte domenii prioritare.
7. Sistemul de sanatate trebuie regandit si descentralizat prin transferul controlului administrativ catre administratiile locale. Este inadmisibil ca bugetul sa cresca in ultimii sapte ani de patru ori, iar pacientii si medicii sa nu resimta beneficiile acestei cresteri pentru ca licitatiile pentru medicamente si echipamente sunt viciate de coruptie si clientelism.
8. Trebuie deschis un dialog mult mai amplu cu toate organismele societatii civile. In momentul de fata, numeroase decizii politice sunt luate fara o veritabila consultare a partenerilor sociali. In schimb, observam cum oligarhia tranzitiei doreste sa exercite un adevarat monopol asupra deciziilor Guvernului. Solutia este incurajarea sutelor de mii de intreprinzatori mici si mijlocii prin politici publice menite sa tranforme economia romaneasca intr-un spatiu al concurentei loiale si al competitivitatii la nivel european si global. La fel de adevarat este faptul ca firmele romanesti performante din domenii precum IT-ul, constructii, turism, industrie alimentara, trebuie stimulate sa se asocieze pentru a face fata concurentei pe piata europeana, dar mai ales pentru a ramane competitive pe piata romaneasca.
9. Avem nevoie de legi pentru structurile de securitate nationala care sa puna la dispozitia acestora instrumentele si mijloacele pentru a le face eficiente in lupta impotriva traficului de droguri, a traficului de carne vie, a coruptiei la nivel inalt, a prevenirii actelor de terorism indreptate impotriva populatiei, a luptei impotriva retelelor crimei organizate transfrontaliere. Nu prin interdictii care accentueaza ineficienta structurilor de securitate a statului in aceste domenii vom proteja libertatile cetatenilor, ci prin demilitarizarea acestor institutii si prin intarirea severa a controlului parlamentar asupra lor.
Toate aceste obiective nu pot fi realizate decat prin constituirea unui guvern puternic, sprijinit de o majoritate asumata in mod transparent; un guvern competent, care sa aplice exclusiv politica interesului national, fara a-si limita actiunea la interesele unor persoane si grupuri nereprezentative. Dincolo de nevoia unui Guvern care sa aplice exclusiv politica interesului national, Romania are nevoie de un guvern legitim din punct de vedere electoral, asa cum el poate rezulta in urma unor alegerilor anticipate.
Daca partidele parlamentare vor continua sa refuze principiile de baza ale democratiilor de tip european, atunci criteriile pentru desemnarea unui guvern cu o legitimitate maxima fata de realitatea politica a momentului trebuie sa fie cautate in rezultatul alegerilor parlamentare din 2004 si, de asemenea, a rezultatelor referendumului din 19 mai 2007. Trebuie avut in vedere faptul ca referendumul din 19 mai reprezinta cea mai recenta confruntare a alesilor cu electoratul. Nu exclud posibilitatea ca liderii partidelor parlamentare si Primul Ministru, sa refuze confruntarea cu electoratul si sa persiste in eroarea de a nu fi de acord cu organizarea alegerilor anticipate. Va reamintesc ca la sfarsitul acestui an vor fi organizate alegeri pentru Parlamentul European, la jumatatea anului viitor vor avea loc alegeri locale, iar pana cel tarziu la inceputul lui 2009 vor avea loc alegeri parlamentare. Daca solutia pe care o veti gasi pentru o noua majoritate parlamentara va deturna sensul votului popular, va rog sa aveti convingerea unei sanctiuni drastice din partea cetatenilor pentru cei care vor mistifica pronuntarea democratica de la 19 mai si din 2004.
Doamnelor si domnilor,
Avem, fiecare la locul nostru, datoria de a contribui la accelerarea dezvoltarii nationale, pentru a profita cum se cuvine de apartenenta noastra la Uniunea Europeana. Politicienii se afla acum in fata unei alternative radicale: pot intra in istoria Romaniei ca figuri pozitive ale destinului national sau pot actiona vremelnic ca obstacole in calea realizarii acestuia. Nu trebuie sa ratam aceasta sansa, nu avem dreptul sa ne jucam cu rabdarea romanilor, pe baza iluziei ca poporul ne va tolera la nesfarsit erorile.
Va indemn sa facem politica pentru viitorul tuturor si al fiecaruia! Am intrat intr-un stadiu in care numai cei ce urmaresc politica interesului national vor putea sa mai aspire vreodata la privilegiul de a-i reprezenta pe romani. Daca nu gasim o solutie corecta, exista riscul major ca romanii sa-si piarda increderea in capacitatea democratica a institutiilor noastre; sa-si piarda increderea in vot ca principal mod de exercitare a vointei majoritare.
In pofida tuturor rastalmacirilor si speculatiilor partizane, respectul meu in calitate de Presedinte fata de institutia Parlamentului este real. Sunt dator, totodata, sa va transmit cu toata taria mesajul ca impopularitatea acestei institutii esentiale a democratiei, accentuata de infrangerea prin vot a deciziei celor 322, poate conduce la ruperea definitiva a reprezentantilor natiunii de cetateni si la consolidarea nedorita a unor miscari sau ideologii antidemocratice. Deriva sistemului politic democratic spre un sistem oligarhic are ca principal simptom incapacitatea clasei politice de a mai reactiona la semnalele venite din societate. In urmatoarea perioada, avem ocazia sa demonstram impreuna ca nu acceptam un regim politic in care democratia ne ofera doar parghii formale pentru a sustine diferite interese oculte si in care, indiferent de votul romanilor, nimic nu se schimba.
Romanii nu au votat pe 19 mai pentru persoana Traian Basescu si nici impotriva unor lideri politici. Ei au spus NU coruptiei si abuzului politic; ei au votat pentru ca Romania sa fie mai bine guvernata. Personal, cred in schimbare, in dialog si negociere sincera, in vederea binelui comun. Dar va rog sa nu-mi cereti atitudini care pot compromite speranta si increderea cu care milioane de cetateni m-au reinvestit pe 19 mai. In numele lor va adresez chemarea de a raspunde urgentei acestui moment. In numele lor, va invit sa luati deciziile pe care poporul roman le asteapta.
Va multumesc.” | | In luna lui ciresar, muzica si jocuri la Muzeul National de Arta al Romaniei | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :553 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Muzeul National de Arta al Romaniei dedica luna iunie unor programe speciale pentru copii, luna lui ciresar fiind prilejul unor intalniri ludice si amuzante pentru cei mici. Astfel, Muzeul National de Arta al Romaniei invita copiii, parintii si profesorii sambata, 2 iunie, incepand cu ora 17.00, in Sala Auditorium pentru a lua parte la programul special „Arta pe portativ”. Intalnirea va fi interactiva si interdisciplinara, incluzand piese muzicale interpretate de ansamblul de muzica veche Collegio Stravagante (printre care Sonata reprezentativa si Sonata ingerului pazitor de Heinrich Ignatz Biber), explicatii pe intelesul copiilor despre evolutia muzicii si a instrumentelor muzicale si proiectii cu imagini ale unor opere de arta....cu muzica. Programele pentru familii organizate de Muzeul National de Arta al Romaniei in luna iunie se intituleaza Masurat in lung si-n lat/ omul de artisti sculptat si au loc in Galeria de Arta Romaneasca Moderna. Participantii sunt invitati la o discutie despre ipostazele omului in arta – modul in care este infatisat anatomic, varstele sale, expresie, mimica si gesturi – trecand prin clasicism, avangarda, expresionism. In atelier copiii vor modela in lut o figura umana. Copiii si tinerii sub 18 ani au intrare libera pe 1 iunie la Muzeul National de Arta al Romaniei.
| | Galele internationale de balet gazduite de Opera Nationala Bucuresti | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :539 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Prima scena lirica a tarii gazduieste in zilele de 2 si 3 iunie, de la ora 18.30, Galele Internationale de Balet, eveniment de exceptie care reuneste alaturi de prim-solisti ai Operei Nationale Bucuresti, o serie intreaga de artisti romani si straini de mare valoare, informeaza siteul Operei bucurestene.Opera Nationala Bucuresti va fi reprezentata de Corina Dumitrescu, Ovidiu Matei Iancu, Teodor Ciocoiu, Cristina Opincaru, alaturi de care va dansa, din nou, Razvan Mazilu (foto), relateaza Hotnews. Teatrele lirice din tara au acceptat, de asemenea, cu generozitate, invitatia de a colabora la realizarea celor doua spectacole, astfel incat vor evolua in acele zile la Bucuresti Felicia Serbanescu si Horatiu Chereches, prim-balerini ai Teatrului “Oleg Danovski” din Constanta, precum si Silvia Domintean si Lucian Bacoiu, de la Opera Nationala Romana din Cluj-Napoca. Opera Nationala din Bucuresti ii va gazdui, de asemenea, pe Bogdan Aliceica si Sean Stewart, solisti ai American Ballet Theatre, Daniil Simikin, solist al Operei de Stat din Viena, Cristina si Alexi Terentiev, de la Opera din Chisinau, Vessa Tonova, de la Opera Nationala din Bulgaria. Potrivit informatiilor transmise de aceesi sursa, elevi ai Liceului de coregrafie „Floria Capsali” din Bucuresti au fost invitati sa danseze alaturi de balerinii celebri, conferind spectacolelor un plus de emotie si prospetime si avand ocazia sa absoarba din experienta partenerilor lor din acele zile. Regia spectacolelor apartine lui Sergiu Anghel. | | Enciclopedie si documentar pe teme etnoculturale la ICR | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :600 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}La Institutul Cultural Roman vor avea loc miercuri, 30 mai, de la ora 17.30, lansarea enciclopediei etnoculturale CD-ROMania si proiectia filmului documentar Dragus 2x40, in regia lui Titus Muntean (foto). Dublul eveniment este organizat de Fundatia Arte Vizuale si Institutul Cultural Roman, iar accesul publiului este liber, anunta ICR. CD-ROMania – o enciclopedie etnoculturala este un proiect conceput si initiat de Fundatia Arte Vizuale in anul 1997, cu scopul de a oferi o privire de ansamblu asupra mostenirii culturale a Romaniei. Coordonatorul proiectului este regizorul si producatorul Vivi Dragan Vasile, directorul Fundatiei Arte Vizuale. Pentru realizarea enciclopediei etnoculturale, realizate sub forma unui ghid interactiv trilingv (roman–englez–francez), s-au folosit materiale documentare apartinand Bibliotecii Academiei Romane, Institutului de Etnografie si Folclor „Constantin Brailoiu”, Muzeului de Etnografie din Brasov, Muzeului Civilizatiei Populare Traditionale “Astra” din Sibiu, Muzeului Agriculturii din Romania si Muzeului de Etnografie al Maramuresului. Enciclopedia CD-ROMania va fi prezentata de Ioana Popescu, director de cercetare la Muzeul Taranului Roman. Filmul documentar Dragus 2x40, in regia lui Titus Muntean, este o productie a Fundatiei Arte Vizuale. Cu o durata de 26 de minute, filmul reia experienta inceputa de echipa sociologului Dimitrie Gusti, autor, in anul 1929, al primului documentar stiintific din Romania, in satul Dragus, de la poalele Fagarasului. Dupa 40 de ani, in vremea lozincilor comuniste, studioul „Sahia” filmeaza in acelasi sat, folosind comparatia ca platforma pentru ideea „noului sat romanesc”, inevitabil fericit, in bunastare si plin progres. La aproape 80 de ani de la filmul lui Dimitrie Gusti, in urma unui razboi mondial, instaurarii si apoi caderii comunismului, realizatorii filmului Dragus 2x40 incearca sa afle cum arata satul in zilele noastre. Lucrurile sunt mai putin simple decat par. Titus Muntean a mai regizat lungmetrajul Examen (2003) si serialul de televiziune Lombarzilor 8 (2006). La proiectia filmului va vorbi regizorul Alexandru Solomon. | | Conferinta sustinuta de Christina Zarifopol-Illias la Institutul Cultural Roman | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :653 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}La Institutul Cultural Roman, Dr. Christina Zarifopol-Illias (foto) va sustine pe 5 iunie, de la ora 18.00, conferinta „O ambasada culturala a Romaniei in Statele Unite ale Americii: Programul de Studii Romanesti de la Indiana University”. Evenimentul face parte din ciclul Intalniri si (re)intalniri la ICR. Christina Zarifopol-Illias, absolventa de studii clasice a Universitatii Bucuresti, s-a stabilit in 1980 in SUA. Profesor Asociat de Studii Clasice si Limba si Literatura Romana la Universitatea Indiana, este supervizor al programului de limba latina destinat primului an de studiu si initiatoarea Programului de Studii Romanesti. Detinatoarea a numeroase titluri academice: IU Trustees Teaching Award (2002), Teaching Excellence Award (Slavics and Classics, 1998, 1999, 2000). In 1999 a fost distinsa cu Premiul Kenneth Rexroth Memorial Translation pentru traducerea, impreuna cu Adam J. Sorkin, a unui volum de poeme de Marta Petreu. Christina Zarifopol-Illias este autoarea volumului Portrait of a Pragmatic Hero. Narrative strategies of self-presentation in Pliny's letters si a ingrijit editia scrisorilor inedite Mihai Eminescu - Veronica Micle: Dulcea mea Doamna/Eminul meu iubit (ambele la Editura Polirom).
| | Premiera la Festivalul International de Teatru de la Sibiu | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :601 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Ieri, 29 mai, a avut loc un debut romanesc in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Cea mai noua membra a unei trupe germane a jucat alaturi de colegii sai premiera unei piese de teatru. Ensemble Theater Ulm vine pentru a doua oara in Romania, de aceasta data in cadrul unui festival.Potrivit informatiilor furnizate de Realitatea TV, trupa germana a prezentat in premiera Banca de pe rau, o piesa de teatru atipica. Povestea scenariului poate fi a oricui. Cinci personaje se intalnesc pe o banca, la marginea unei ape si dezbat situatiile marunte, dar esentiale prin care trec. Fiecare element prezent in piesa este exploatat de catre regizor, dar punctele cheie sunt dansul si muzica. Ensemble Theater Ulm este cunoascuta pentru preferintele artistice inedite. Trupa germana joaca spectacole in care muzica si dansul tin locul cuvintelor. Aceeasi sursa mai relateaza ca piesa prezentata in premiera la Sibiu a avut-o in distributie si pe romanca Iulia Popa. Actrita este originara din Sibiu si s-a alaturat de curand trupei. „Banca de pe rau” a fost prezentat in cadrul Festivalului International de Teatru la colegiul Andrei Saguna. | | Cinci bratari dacice expuse la Muzeul Unirii din Alba Iulia | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :551 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Cinci bratari dacice sunt expuse pentru a doua oara la Alba-Iulia. Piesele de patrimoniu recuperate din Statele Unite ale Americii si Franta sunt prezentate publicului, intr-o expozitie deschisa la Muzeul Unirii (foto).Potrivit Realitatea TV, cele cinci bratari, care cantaresc intre 850 si 1.121 de grame, au fost descoperite de autoritati la mijlocul lunii ianuarie, dupa ce fusesera sustrase si scoase din tara in 2001. Patru dintre ele au fost rascumparate de statul roman cu suma de 800.000 de lei de la un colectionar american, iar cea de a cincea a fost predata de autoritatile judiciare franceze, dupa ce fusese expusa la Expozitia Bienala a Anticarilor de la Paris, relateaza aceeasi sursa.
| | Se inmulteste numarul romanilor din Ungaria | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :648 | | Wednesday, 30 May 2007 | Preturile mici ale locuintelor din Ungaria ii determina pe aradeni sa se mute in satele de peste granita si sa faca zilnic naveta dintr-o tara in alta, pentru a ajunge la serviciu.Locul preferat de aradeni este satul Battonya, la doar doi kilometri de granita. Dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, controalele la granita cu Ungaria nu mai sunt atat de stricte si dureaza doar cateva minute, relateaza Reuters. Multi romani prefera sa cumpere apartamente la granita cu Ungaria pentru ca preturile sunt foarte mici si pentru ca sunt multe persoane care isi permit sa faca naveta din Ungaria pana in Romania. De exemplu, Sandor Kezdi, om de afaceri din Arad a cumparat anul trecut o casa cu patru camere in satul Battonya, pe care a dat 4000 de euro. Acum casa valoreaza de patru ori mai mult. "Casele de aici sunt mai ieftine cu 12 pana la 20 de mii de euro fata de cele din Arad. Plec dimineata si ma intorc seara. Stau pe terasa si ma bucur de liniste si pace dupa 12 ore de munca", spune acesta. Potrivit Reuters, nu toti romanii care au cumparat case in Battonya s-au si mutat aici. Pentru unii locuintele din satul aflat la granita cu Romania sunt o simpla investitie. "Avem probleme cu cei care cumpara case din motive speculative...aceste persoane nu au grija de ele si le lasa in paragina", spune Jozseff Karsai, primar in Battonya. Pana acum romanii au cumparat peste 100 de case in Battonya, adica aproximativ 10% din locuintele intreaga localitate, transmite aceeasi sursa. | | Moastele Sfantului Gheorghe si alte obiecte de cult au fost furate | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :627 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Racla cu moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, Sfanta Evanghelie ferecata cu argint, o cruce aurita incrustata cu pietre pretioase si alte obiecte de valoare au fost furate din Catedrala Episcopala a municipiului Giurgiu ieri, in cursul noptii.Paguba este considerata foarte mare, mai ales ca Evanghelia si alte obiecte disparute fac parte din Patrimoniul Cultural National, informeaza Antena 3. Politistii ii cauta pe faptasi pentru recuperarea obiectelor. Aceeasi sursa transmite ca din primele cercetari se pare ca nu au fost fortate usile sau ferestrele catedralei. | | Si in Romania se doreste fumatul interzis in spatiile publice | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :560 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Ministrul Sanatatii Publice, Eugen Nicolaescu, a declarat ieri, 29 mai, ca va sustine la intalnirea cu omologii sai europeni o directiva prin care fumatul sa fie complet interzis in spatiile publice, cu o perioada de tranzitie de 5 ani pentru anumite spatii ( baruri, cluburi, zone semi-rezidentiale).El a adaugat ca pe site-ul Ministerului a fost lansata, deja, o consultare publica privind interzicerea fumatului in locuri publice. Potrivit Hotnews, Eugen Nicolaescu a afirmat ca unele tari ( Italia, Noua Zeelanda, Irlanda, Uruguay, Norvegia) au interzis fumatul la locul de munca si in spatiile publice, inclusiv in restaurante, cafenele si baruri. El a adaugat ca alte state, cum ar fi Marea Britanie, au anuntat ca vor extinde legislatia care interzice fumatul in toate locurile publice. "Apreciem ca aceasta chestiune ar trebui reglementata printr-o directiva noua a Comisiei Europene, pe care Romania o va respecta", a mai spus ministrul. Din datele centralizate de Centrul de consiliere pentru renuntarea la fumat reiese ca 82,2% dintre cei care au completat chestionarul au considerat ca fumatul ar trebui interzis in toate spatiile publice inchise. 53,85% considera ca nu ar trebui acceptata nicio derogare cu privire la aceasta decizie, iar 36,59% doresc sa existe anumite spatii pentru fumat in unele locatii (baruri, cluburi si cofetarii, aeroporturi, trenuri), arata acelasi studiu. 76,7% considera ca aceste masuri ar trebui introduse de la 1 iulie 2008. Cei mai multi dintre cei care au completat chestionarele sunt tineri intre 21 si 30 de ani (39,8%), urmati de cei din categoria 31-40 de ani (33,5%). Ministrul Nicolaescu a adaugat ca delegatia romana va propune interzicerea fumatului in locurile publice, de la 1 iulie 2008, relateaza Hotnews. Prin aceste masuri, se urmareste reducerea numarul tinerilor care fumeaza si a caror varsta a coborat ingrijorator. Ministrul Sanatatii a facut aceste declaratii in cadrul unei conferinte de presa, organizata inaintea deplasarii la Bruxelles in zilele de 30-31 mai la intalnirea ministrilor Sanatatii din tarile membre UE. | | Presedintele Traian Basescu se adreseaza azi Parlamentului | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :528 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Traian Basescu (foto) sustine azi, la ora 16:00, un mesaj in fata camerelor reunite ale Parlamentului pe probleme de politica interna.
Seful statului va vorbi, in principal, despre rezultatul consultarilor de luni, 28 mai, cu liderii partidelor parlamentare privind stabilirea unei majoritati politice clare, despre votul uninominal, despre revizuirea Constitutiei, legile sigurantei nationale si despre stabilirea datei alegerilor pentru Parlamentul European. Plenul reunit va vota in aceeasi sedinta si in ceea ce priveste organizarea unui referendum pentru votul uninominal, va prelungi interimatul lui Tudor Giurgiu la sefia SRTv si i se va prezenta un raport de activitate al Autoritatii Electorale Permanente, noteaza Hotnews. Parlamentarii au stabilit ca nu vor fi dezbateri in urma mesajului prezidential, ci Legislativul va lua doar act de acesta. Partidul Romania Mare a anuntat ca nu va participa la sedinta, considerand ca seful statului vine in fata parlamentarilor "pentru a sfida partidele care l-au suspendat din functie". Si premierul Calin Popescu-Tariceanu a anuntat ca va avea, saptamana viitoare, consultari comune cu partidele parlamentare pe tema majoritatii in Parlament si a datei alegerilor europene.
| | “Scenariul Zubacov-Putin inseamna instaurarea protectoratului rusesc asupra Moldovei“ | | | |
| Chisinau, Basarabia/Romanian Global News | | Accesari :582 | | Wednesday, 30 May 2007 | | {mosimage}Opinia publica din Republica Moldova a aprobat si sustine vectorul de dezvoltare europeana a tarii noastre. Peste 70 la suta din populatia tarii crede ca integrarea in Uniunea Europeana este solutia cea mai fericita pentru dezvoltarea Republicii Moldova, pentru obtinerea bunastarii cetatenilor ei. In acest sens, modul in care trebuie rezolvata una din cele mai grave probleme ale statului nostru, problema diferendului transnistrean, trebuie sa fie in concordanta cu aceste aspiratii ale majoritatii cetatenilor moldoveni. Or, din putinele informatii care au fost publicate in mass-media autohtona rezulta ca se pregateste o rezolvare a conflictului transnistrean sub o forma care aminteste mai mult de un complot contra Republicii Moldova, bine regizat de Moscova si acolitii sai mai vechi si mai noi de la Chisinau. Lipsa de transparenta, de informare a opiniei publice asupra proiectului de rezolvare a diferendului transnistrean, ocolirea formatului existent de negocieri „5 + 2”, excluderea Uniunii Europene si a Statelor Unite din procesul de elaborare a proiectului de reglementare transnistreana sunt elemente evidente ale unei cardasii. Chiar daca autoritatile de la Chisinau au primit semnale ingrijoratoare din partea cancelariilor europene asupra modului in care intentioneaza sa puna capat problemei transnistrene, aceste autoritati au luat apa in gura, o fac pe niznai continuand, dupa cum se pare, in mare taina negocierile cu Kremlinul, negocieri care pana la urma pot fi fatale pentru actuala guvernare. Fiindca o solutionare de o asemenea maniera ne scoate din cadrul legal existent, omite prevederile Legii cu privire la principiile de reglementare ale conflictului transnistrean, atenteaza asupra principiilor constitutionale si pune in pericol functionarea institutiilor democratice din Republica Moldova. A da curs scenariului Zubakov-Putin inseamna instaurarea protectoratului rusesc nu doar asupra regiunii transnistrene, ci asupra intregii Republici Moldova. Acest lucru ne va scoate daca nu definitiv, atunci pe termen lung din procesul de integrare in structurile Uniunii Europene, proces inceput odata cu semnarea de catre autoritatile Republicii Moldova a planului de actiuni UE-RM la 22 februarie 2005.
foto: Vladimir Putin, presedintele Rusiei | | “Sper ca serviciile secrete ruse sa nu-l poata atrage pe presedintele Voronin intr-o cursa” | | | |
| Chisinau, Basarabia/Romanian Global News | | Accesari :602 | | Wednesday, 30 May 2007 | | {mosimage}In legatura cu apropiata intalnire la Sanct Petersburg intre presedintele rus Vladimir Putin si cel al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, proiectata pentru 10 iunie, in mediile politice internationale au aparut diverse zvonuri si rumori, potrivit carora cei doi ar intentiona sa semneze un document privind solutionarea diferendului transnistrean. L-am intrebat pe Iurie Rosca, vicepresedinte al Parlamentului, presedinte al PPCD, la ce surprize ar putea sa se astepte opinia publica in acest sens.
Mai intai as mentiona o evidenta: separatismul transnistrean a fost inventat si este alimentat de Moscova inca din momentul constituirii Republicii Moldova ca stat independent si reprezinta cel mai important instrument al cercurilor imperiale ruse de mentinere a tarii noastre sub controlul ei.
Vizitele frecvente ale unor functionari din anturajul presedintelui Voronin la Moscova Daca optica Moscovei nu s-a schimbat esential din momentul aparitiei acestui conflict si pana in prezent, pozitia oficialilor moldoveni a oscilat de la un moment la altul in functie de circumstantele externe sau de gradul de intelegere a problemei. In acest sens evolutia pozitiei presedintelui Vladimir Voronin si a Partidului Comunistilor pe care il conduce a cunoscut cateva etape demne de retinut. In 2001 el a venit la putere cu promisiunea de a rezolva rapid problema „reintregirii tarii” scindate, in opinia lui, din cauza fostelor guvernari nationaliste. Tot atunci el promitea aderarea la Uniunea Rusia – Belarus si oficializarea limbii ruse in calitate de limba de stat. Acest discurs public si-a mentinut valabilitatea, trecand prin iluziile federalizarii din 2002 – 2003, culminand cu pregatirea asa-numitului memorandum Kozak, pe care presedintele Voronin, sub presiunea Occidentului si a strazii, in definitiv, l-a respins. Din acel moment al lui noiembrie 2003 dateaza ruptura in relatiile dintre Putin si Voronin, ca si in relatiile celor doua state. De atunci putem constata turnura in politica externa a sefului statului dinspre obidienta fata de Moscova spre cooperarea stransa cu UE si SUA. Tocmai din acest motiv Voronin devenise inamicul numarul unu al Kremlinului, iar in perioada campaniei electorale din 2005 Moscova pregatise debarcarea lui in forta si inlocuirea cu o grupare incropita in graba din fosti nomenclaturisti sovietici si ai tranzitiei. In primavara lui 2005, criza a fost evitata, iar Voronin a acceptat consolidarea parteneriatului cu Occidentul prin semnarea Planului de Actiuni UE-RM ca si prin realizarea de comun acord cu opozitia a unei serii de reforme politice, care se inscriu in angajamentele internationale ale Republicii Moldova in materie de fortificare a institutiilor democratice si a statului de drept. Platforma de cooperare intre putere si opozitie, pe langa repretoriul tematic al eurointegrarii, s-a axat in egala masura pe o platforma comuna privind caile de rezolvare a diferendului transnsitrean. Aceasta platforma a fost consfintita in hotararea din 10 iunie 2005 a Parlamentului si in Legea din 22 iulie a aceluiasi an, ambele documente reusind sa intruneasca votul unanim din partea tuturor partidelor parlametnare si consensul intregii societati. Pentru prima data tara noastra a reusit sa manifeste o solidaritate totala si o maturitate politica exemplara in abordarea intereselor nationale. Elaborarea acelui scut juridic deosebit de valoros a deranjat Kremlinul. Au urmat presiunile energetice si razboiul comercial: pretul la gaz a saltat la cote exagerate, iar exporturile vinurilor noastre au fost blocate. In toata aceasta perioada presedintele Voronin a manifestat o principialitate si un curaj demne de respect. S-a reusit instalarea controlului vamal mixt pe segmentul transnitrean al frontierei moldo-ucrainene si instituirea formatului de negocieri „5+2”. Insa incepand cu septembrie 2006 am observat cu totii vizitele frecvente ale unor functionari din anturajul presedintelui la Moscova, unde se discuta in mod secret chestiunea Transnistriei. Nici Parlamentul, nici Guvernul, nici opinia publica si nici partenerii occidentali nu stiau nimic despre aceste consultari. A urmat ziua de 11 aprilie 2007, in care presedintele Voronin a prezentat intr-un cerc restrans cateva elemente ale unui posibil scenariu de solutionare a problemei transnistrene, dupa care Iurii Zubacov a mai facut o vizita acoperita de taina la Chisinau. In aceste conditii putem observa in atitudiniile domnului Voronin anumite oscilatii caracteristice si fostilor presedinti. Atat Snegur, cat si Lucinschi si-au legat in anumite momente in mod excesiv sperantele de rezolvare a diferendului prin captarea simpatiei Moscovei in baza unor concesii unilaterale.
Intransparenta surpa increderea fata de presedintele Voronin atat a partenerilor externi, cat si a celor interni. Din pacate, nu pot sa stiu ce anume si cum se va discuta la 10 iunie la Sanct-Petersburg. Deocamdata pare cert un singur lucru: se incearca ocolirea formatului 5+2 in favoarea celui de 1+1. In plus, partidele politice si opinia publica nu au fost nici informate, nici consultate. Aceasta lipsa de transparenta trezeste suspiciuni si surpa increderea fata de presedintele Voronin atat a partenerilor externi, cat si a celor interni. Ma tem ca de aceasta data nu este vorba de o inabilitate diplomatica sau deficienta de comunicare, ci de anumite aspecte confidentiale pe care presedintele se fereste sa le faca publice. Presupun ca valul de mister tainuieste intentia unui nou blitz-krieg diplomatic, pus la cale de Moscova pentru a lua prin surprindere Occidentul si, in egala masura, opinia publica din tara. Sa ne amintim ca memorandumul Kozak era urzit in ultima saptamana a lunii noiembrie 2003, in preajma summitului OSCE de la Maastricht, unde Rusia sperea sa vina cu un acord politic bilateral incheiat cu Moldova in detrimentul Occidentului si, in acelasi timp, in detrimentul intereselor nationale ale tarii noastre. Vladimir Voronin trebui sa faca o declaratie univoca in preajma intalnirii din 10 iunie Sper ca de aceasta data diplomatia si serviciile secrete ruse sa nu-l poata atrage pe presedintele Voronin intr-o noua cursa. Moldova nu poate spera sa poarte un dialog productiv cu Rusia in problema Transnistriei fara sustinerea SUA si UE, prea diferita este categoria de greutate a celor doi actori internationali. Pentru a recupera increderea partenerilor nostri strategici din Occident, dar si a partenerilor politici interni, presedintele Vladimir Voronin ar trebui sa faca o declaratie univoca in preajma intalnirii din 10 iunie, prin care sa isi reconfirme atasamentul fata de pozitia oficiala a statului adoptata de Parlament la 10 iunie si 22 iulie 2005 in problema diferendului transnistrean, ca si fata de formatul de negocieri 5+2, adica sa probleze inca o data corectitudinea fata de partenerii vestici. Este necesara si reafirmarea pozitiei statului nostru fata de prezenta militara rusa si fata de nevoia evacuarii trupelor si a armamentului ca preconditii pentru reglemetnarea echitabila, pasnica si durabila a conflictului. Tot aici se impune o mai larga informare din partea presedintelui Voronin a Parlamentului si a opiniei publice asupra intentiilor cu care pleaca la Sanct Petersburg. Oricare ar fi intentiile administratiei de la Kremlin, este evident faptul ca nu suntem in anul 1939, iar pacte secrete gen Moldotov-Ribbentrop, incheiate pe la spatele popoarelor, nu mai pot fi puse in aplicare in lumea moderna. Solutionarea problemei transnistrene are nevoie de un larg consens national si nu poate fi decisa cu usile inchise. A consemnat Sergiu Praporscic, Flux
| | Ultimii doi membri ai grupului Ilascu ar putea fi eliberati saptamana aceasta | | | |
| Chisinau, Basarabia/Romanian Global News | | Accesari :546 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Ultimii doi membri ai grupului Ilascu, Andrei Ivantoc si Tudor Petrov-Popa, inchisi la Tiraspol de 15 ani, ar putea fi eliberati in aceasta saptamana. Pana la aceasta ora, nu a fost facuta publica nicio informatie privind eliberarea acestora. Eliberarea celor doi detinuti basarabeni a fost anuntata la inceputul lunii mai de Valeri Litkai, asa-zisul ministru de externe in guvernul din Transnistria. De asemenea, o declaratie privind eliberarea celor doi a fost facuta, acum doua saptamani, de presedintele Asociatiei pentru Drepturile Omului din Tiraspol Grigorii Valovoi. Autoritatile transnistrene au exclus eliberarea inainte de termen a celor doi detinuti, asa cum a stabilit CEDO in urma cu cativa ani. Astfel, Andrei Ivantoc urma sa iasa din inchisoare luni, 28 mai, iar Tudor Petrov-Popa, sambata, 2 iunie, adica dupa ispasirea intregii condamnari. Ivantoc si Popa sunt ultimii arestati dintre cele patru persoane pe care militiile transnistrene le-au retinut, judecat si condamnat, in 1992, la pedepse cuprinse intre 12 si 15 ani de detentie. Ei au fost acuzati de acte teroriste in timpul razboiului din Transnistria. Ilie Ilascu, liderul grupului, a fost condamnat la moarte. La insistentele comunitatii internationale, Ilascu a fost gratiat si eliberat, in mai 2001, a primit apoi cetatenie romana si a devenit senator PRM in Parlamentul Romaniei. Colegul sau, Alexandru Lesko, a fost eliberat din inchisoare in 2004. In octombrie 2006, o delegatie a Patriarhiei Ruse i-a vizitat in inchisoare pe Andrei Ivantoc si Tudor Petrov-Popa. Membrii delegatiei au declarat, la final, ca cei doi detinuti se bucura de un „tratament adecvat medical si nu doresc sa fie eliberati inainte de termen“. Ivantoc a fost in greva foamei, intre 27 februarie si 17 martie 2006, din cauza conditiilor degradante in care traiau. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis, la 8 iulie 2004, in urma unui proces intentat in numele tuturor detinutilor de Ilie Ilascu, ca guvernele R. Moldova si Federatia Rusa se fac vinovate de condamnarea si tinerea in detentie a acestora de catre regimul nerecunoscut de la Tiraspol. CEDO a obligat guvernul de la Chisinau sa achite detinutilor despagubiri de 60 de mii de euro, iar Federatia Rusa – cate 120 mii euro. Ulterior, Comitetul de Ministri al Consiliului Europei a cerut Federatiei Ruse sa ia toate masurile pentru punerea in libertate a cetatenilor moldoveni inchisi de regimul separatist. Autoritatile separatiste au sfidat insa comunitatea internationala. In rezolutia adoptata, CMCoE si-a exprimat ingrijorarea ca cei doi detinuti raman in detentie in pofida deciziei CEDO. La finele saptamanii trecute, CMCoE au reiterat pericolul crearii unui precedent de neexecutare a hotararilor CEDO, cauzat de nerespectarea deciziei in cazul „Ilascu si altii vs Moldova si Rusia”. | | Dezbateri despre modificarea Legii minoritatilor la Budapesta | | | |
| Budapesta, Ungaria/Romanian Global News | | Accesari :584 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}La Budapesta va fi dezbatuta din nou problema Legii pentru drepturile minoritatilor nationale si etnice din Ungaria. Departamentul pentru Minoritati din cadrul Cancelariei Primului Ministru organizeaza, in ziua de 6 iunie, o conferinta despre modificarea Legii pentru minoritati, transmite corespodentul Romanian Global News in Ungaria. Dezbaterile vor avea doua teme principale: daca modificarea legii s-a dovedit a fi corespunzatoare si care sunt pasii urmatori. Inainte de masa conferentiarii vor sustine prelegeri despre partea politico-minoritara si teorie juridica, iar dupa-masa vor avea loc discutii la masa rotunda. La dezbateri sunt invitati pe langa reprezentantii autoguvernarilor minoritare, si conducatorii asociatiilor, organizatiilor civile ale nationalitatilor. Conferinta va avea loc la Casa Culturii Bulgare din Budapesta, strada Vagohid nr. 62.
| | Romania invita Basarabia in Uniunea Europeana | | | |
| Chisinau, Basarabia/Romanian Global News | | Accesari :610 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Romania doreste ca si Basarabia sa intre in atentia UE pentru o viitoare etapa a procesului de extindere in conditiile in care, in ultimii 17 ani, 10 tari din regiune au devenit membre ale Uniunii Europene, iar statele din Balcanii de Vest au primit o perspectiva certa de aderare, a declarat presedintele Romaniei Traian Basescu (foto) in cadrul Reuniunii „Europa Centrala si de Sud-Est: probleme actuale si provocari pentru viitor”.Potrivit sefului statului roman, comunitatea cetatenilor europeni presupune solidaritatea cu aspiratiile tuturor societatilor care, prin istorie si cultura, apartin spatiului de civilizatie europeana. Totodata, sustine Basescu, perspectiva aderarii la UE este cruciala pentru succesul procesului de reforma. Acordul asupra principiului aderarii la UE sau al „usilor deschise” reprezinta un stimulent puternic pentru adancirea schimbarilor interne din tarile aspirante. Perspectiva aderarii fixeaza un obiectiv clar si ofera garantia unei recompense pentru indeplinirea reformelor. „Europa de Sud-Est, ca si Europa Centrala, parcurge traseul pe care ne-am angajat si noi si pe care urmeaza sa-l continuam. Trecutul nostru recent constituie o lectie invatata atat pentru statele din Balcanii de Vest, pentru Moldova, dar si pentru celelalte state europene din zona Marii Negre care doresc apropierea de standardele UE. Este cunoscut traseul dificil pe care l-au parcurs celelalte state pe calea integrarii europene sau a reunificarii dupa 1990. Fiecare stat central european a trebuit sa-si asume reforme economice, legislative si politice substantiale. Pentru majoritatea dintre ele, acest traseu a fost legat de aderarea la NATO si UE sau de urgenta de a face fata competitiei economice la nivel global”, a mai spus Basescu. Potrivit presedintelui roman, statele Europei de Sud-Est inca se confrunta cu o serie de probleme si toate aceste trasaturi sunt desprinse din istoria recenta, iar „de aici rezulta importanta de a-i sprijini sincer pe vecinii nostri sud-est europeni si R. Moldova”. La randul lor, acestia au gasit cele mai adecvate instrumente de cooperare subregionala, care corespund scopurilor fixate, spre exemplu: Procesul de Cooperare Sud-Est Europeana (SEECP) sau GUAM-ODDE (Organizatia pentru Democratie si Dezvoltare Economica). „Sunt organizatii care corespund efortului de indreptare catre Uniunea Europeana”, a mai declarat Traian Basescu.
| | Revista Timoc 1934: „Din viata romanilor timoceni” | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :726 | | Wednesday, 30 May 2007 | Pentru actualiatatea articolelor referitoare la romanii timoceni Romanian Global News continua sa publice articole din Revista „Timoc” , din anul 1934. De atunci nimic nu s-a schimbat.
Poate doar indiferenta autoritatilor romane este mai mare...
„Stiut este de toata lumea ca pe ambele maluri ale Timocului locuieste o masa compacta de romani, pe care avand in vedere imediata lor vecinatate cu Oltenia, de care ii despart doar apele albastre ale Dunarii batrane, ii putem denumi cu drept cuvant olteni transdanubieni. Putini insa sunt aceia, care cunosc calvarul vietii lor. Pana la anul 1877, imperiul otoman, stapanind aproape in intregime peninsula balcanica, pana la Dunare, romanii timoceni, atat cei aflati astazi in Bulgaria cat si cei din Iugoslavia, formau un singur grup etnic minoritar supusi ai statului otoman. Sub stapanirea turceasca, acesti romani au trait zile mult mai fericite decat cele de azi, pe care le putem considera cu adevarat drept neagra sclavie. Acest lucru ni-l confirma marturiile personale ale oamenilor supravietuitori ai evenimentului eliberarii de sub turci, care marturii pot fi controlate oricand, iar subsemnatul cunoscandu-le ca unul ce sunt originar din partea locului. Dupa aceste marturii, romanii timoceni, pana la anul 1877, s-au bucurat de deplina libertate atat in ce priveste viata lor religioasa, cat si in cea culturala. Sub turci ei aveau bisericile lor crestine, in care serviciul religios se oficia exclusiv in limba romana de preoti romani de la fata locului, hirotonisiti in majoritatea cazurilor de biserica din tara, la Craiova, iar alte ori li se trimiteau preoti si din tara, fie ca pastori, fie ca misionari. Deasemeni, pana la acea data, ei aveau organizate pe langa bisrici si cateva scoli romanesti (com. Bregova, Cosava s.a.) conduse de preoti, sau cantareti bisericesti, in care desigur, in lipsa elementului didactic bine pregatit, invatamantul era destul de rudimentar, dar totusi elevii invatau sa scrie si sa citeasca in limba materna-romaneasca. De aceeasi libertate s-au bucurat si-n ceeace priveste viata lor intima, in care turcii nu s-au amestecat niciodata spre a le impune schimbarea datinelor si obiceiurilor stramosesti, curat romanesti. Pe acele timpuri, fiecare roman isi putea praznui sarbatorile in pace si buna voie, cu toate datinele si obiceiurile romanesti, mostenite din mosi stramosi: colinda, steaua, plugusorul, la moase, insuratitul, praznicile (patronul casei) si mai cu seama icramurile, care erau adevarate serbari si petreceri populare la care se adunau si se intalneau oameni din zeci de comune, toti fiind oaspetii satului cu icramul. In toamnele anilor imbelsugati, oamenii cu dare de mana, organizau mese comune sub cerul liber, denumite sarindare, la care pe langa ca aveau mai multi poftiti la masa pentru ospat, mai imparteau de pomana la saraci, pentru ei cei in viata, diferite obiecte, ca: mese, scaune, paturi, imbracaminte, etc. Pe langa toate acestea, ei mai aveau si deplina libertate a relatiilor de tot felul cu fratii din tara si dovada consta printre altele in nenumaratele casatorii ce se faceau intre tinerii de pe ambele maluri ale Dunarii, care se cunosc si pana in prezent. Cu un cuvant, sub turci, romanii timoceni, care nu aveau absolut nici-o alta obligatiune fata de statul otoman afara de aceea de a plati in anumite epoci ale anului micile dari la stat, se bucurau de atata libertate, incat ei aproape nu simteau dominatia turceasca si se credeau ca fac parte integranta din pamantul tarii mame. Acestea toate au fost posibile numai sub paganii turci, care la scoala mi-au fost infatisati ca cei mai feroci baturi de sange omenesc si asupritori ai crestinilor. Totusi, realitatea ni-i arata altfel, ca ei n-au fost nici asa de sovinisti si nici asa de teribili asupritori ai popoarelor stapanite de ei, fiindca altfel nu se explica cum deaproape toate bisericele romanilor timoceni, care se inalta in fiecare comuna ca vii marturii si pana azi, au luat fiinta si s-au desvoltat in timpul turcilor! Adevaratul calvar insa, al vietii romanilor timoceni, incepe odata cu retragerea turcilor dela Dunare si formarea in numele crestinismului si umanitarismului, a nouilor state succesorale: bulgar si sarb, intre care au fost impartiti oropsitii romani depe Valea Timocului. Odata cu crearea noilor granite, comunicarea romanilor din Timocul sarbesc cu cei din Timocul bulgaresc precum si relatiile lor cu tara mama, care pana atunci le era datatoare de seva a vietii, au fost cu desavarsire interzise de noii stapani: bulgarii si sarbii. De atunci ei duc o viata izolata de restul romanismului, bizuiti numai pe propria lor putere sufleteasca de a rezista tuturor urgiilor salbatice deslantuite contra lor de bulgari si sarbi pentru a-i desnationaliza. Sarbii au inceput opera de desnationalizare a romanilor timoceni (ramasi in Serbia) cu mult inaintea anului 1877, la inceput cu schimbarea numelor de localitati, apoi cu a numelor oamenilor si apoi cu distrugerea sufletelor romanesti: luandu-le preotii romani din biserici si dandu-le in schimb preoti din cei mai sovini sarbi. Asa ca astazi, in nici o biserica din foarte multe comune curat romanesti din Timocul sarbesc nu se mai aude vorba romaneasca, serviciul divin facandu-se exclusiv in limba sarba care nu este inteleasa de romanii credinciosi. Dar, adevarata nenorocire, a acestor romani, le vine dela scoala, unde copii lor invata numai in limba sarba. In scoli, invatatorii fiind recrutati din cele mai sovine elemente sarbe, cauta sa inspire in sufletele nevinovate ale micilor scolari, cel mai intarnsigent sentiment de nationalism sarbesc. Si intr-o oarecare masura aceasta metoda le-a reusit, fiindca daca stai de vorba cu un tanar dela fata locului, iti vorbeste romaneste, dar daca il intrebi ce este, iti raspunde ca este sarb. Deci rezultatul este, ca sarbii au reusit sa distruga deocamdata in acesti romani, constiinta lor nationala, urmand ca intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat sa le inlocuiasca si graiul prin limba sarba, ajungand astfel la completa lor desnationalizare. Politica aceasta de desnationalizare a romanilor timoceni, este urmarita dealtfel de autoritatile sarbesti, cu multa perseverenta si mult tact. Pentru a ilustra acest lucru este suficient a arata, ca elementele romanesti, care se disting in scoala primara, - sarba bineinteles – sunt incurajati prin diferite mijloace, de stat, a-si continua studiile mai departe si dupa ce s-au format complect in scoala sarba, sunt plasati in diferite posturi in regiuni cu populatie curat sarbeasca, pentru a rupe orice contact cu masa din care au esit. Asa ca populatia romaneasca de acolo, este vaduvita in mod sistematic de elita ei, fiindca daca ar fi lasata pe loc, ar putea la un moment dat sa apara cineva, care s-o destepte la viata ei fireasca, national-romaneasca. Daca aceasta este viata romanilor din Timocul iugoslav, apoi nici viata romanilor din Timocul bulgar nu este mai de invidiat. Dupa eliberare (anul 1877), bulgarii au gasit de cuviinta ca imediat sa interzica functionarea putinelor scoli romanesti, cate se mostenisera in regiunea Timocului din timpul turcilor, in locul lor infiintand scoli de stat cu predare in limba bulgara. La inceput, cu toate ca invatamantul era obligator, totus foarte putini din fiii romanilor s-au dus la scoala, preferand mai bine sa ramana analfabeti decat sa urmeze scoala, in care cartea se preda intr-o limba ce ei n-o intelegeau. Atunci, bulgarii nu prea au dat importanta acestui refuz al romanilor timoceni, atentia lor fiind sustrasa de multiplele alte chestiuni in legatura cu organizarea noului stat. De acest intermezzo, romanii timoceni au profitat si au urmat mai departe linistiti viata lor traditionala. In acest timp, ne mai avand scoli romanesti, au cautat sa se intareasca si sa-si organizeze bisericile in care serviciul divin se facea numai in limba romaneasca. Se parea ca intradevar pentru ei au venit timpuri mai bune, ca tara crestina in care au fost sortiti sa traiasca ii va intelege mai bine, pentru a le acorda dreptul de a avea biserica si scoala lor in care sa se citeasca si sa se invete in limba romana, iar ei urmand a fi buni cetateni ai tarii. Dar timpul le-a spulberat aceste sperante. Ei au continuat sa fie si sunt si azi cetatenii cei mai loiali ai statului bulgar, dar statul bulgar nu le-a mai dat nimic, in schimb i-a privat si de ultimele libertati, de care se mai bucurau pana la razboiul balcanic si cel mondial: de a vorbi romaneste si de a se ruga si a oficia serviciul divin in biserica in limba romana. Asa ca dupa razboiul mondial, cand toate minoritatile si-au castigat dreptul la viata libera culturala in limba materna, numai romanii timoceni si-au pierdut si ultimele libertati pe care le mai aveau. Venirea catorva tineri in tara spre a invata carte in limba materna, a fost considerata de bulgari ca inalta tadare si a fost luata drept motiv pentru a deslantui contra romanilor din Bulgaria cea mai grozava persecutie, razbunandu-se pe ei pentru esecul suferit in razboiul mondial si pierderea anumitor parti din teritoriul lor. Membrii de-ai diferitelor asociatii culturale si patriotioce iresponsabiole, ca: „Rodna Zastita”, „Cubrat”, „Culturen Comitet” s.a., au plecat in haite prin satele romanesti spre a interzice populatiei de a mai vorbi romaneste si a-si mai trimite copiii la scoala in Romania. De asemeni au interzis si preotilor de a mi ceti romaneste in biserici si pentru a fi mai siguri de reusita au adunat toate cartile romanesti de prin biserici si le-au ars (ca pe timpul lui Jan Huss) iar in locul lor le-au dat carti bulgaresti, pentru ca slujba religioasa sa se faca in limba bulgara. La aceasta opera de distrugere a elementului romanesc din Bulgaria contribuie intr-o mare masura si diferitele ligi militare de ofiteri activi si de rezerva, care de multe ori au comis acte de vandalism ca cele mai sus aratate sau au operat diferite arestarii de oameni nevinovati, maltratandu-i numai pentru motivul ca vorbesc romaneste. De asemenea, acesti vandali moderni, au interzis romanilor cu desavarsire practicarea oricaror obiceiuri ale pamantului mostenite de la strabunii lor: steaua, colinda etc, cautand sa le inlocuiasca pe cat le este posibil cu de-ale lor, care sunt cu totul striene de sufletul acelor oameni. Dar prigoana contra acestor romani, vine chiar si din parte autoritatilor organizate ale statului, sub diferite forme: amenzi nejustificate, concedieri de mici functionari numai pe motiv ca sunt romani, ordine dela mitropoliti ca preotii nici macar la inmormantari sa nu citeasca romaneste si atatea altele, care constituie un lant nesfarsit de suferinti. Aceasta este in prezent viata romanilor din Valea Timocului si dreapta Dunarii, care traiesc in doua tari deosebite: una Jugoslavia „amica si aliata” noastra si alta Bulgaria care ne tot declara ca doreste sa traiasca in bune raporturi de prietenie cu noi. Dar azi, cand traim in secolul Societatii Natiunilor, credem ca, atat sarbii cat si bulgarii, au elementara datorie de a acorda acestor romani dreptul la viata culturala libera in limba materna, iar daca nu, acordarea acestor drpturi sa se ceara cu un ceas mai devreme, de catre guvernele noastre, pe baza principiului de reciprocitate, altfel neamul va pierde peste 4-500.000 de suflete romanesti.” Andrei I. Andrei, Revista Timoc 1934
| | Ghibu si Titulescu comemorati la Chisinau | | | |
| Chisinau, Basarabia/Romanian Global News | | Accesari :625 | | Wednesday, 30 May 2007 | | {mosimage}Zilele acestea, la Chisinau sunt comemorati Onisifor Ghibu (nascut la 31 mai 1883), militant pentru Unire, autor a numeroase studii despre Basarabia, si Nicolae Titulescu - foto (125 de ani de la nastere), mare diplomat si om politic roman. La Biblioteca „Onisifor Ghibu” din capitala, care implineste 15 ani de la fondare, au demarat, marti, o serie de manifestari dedicate celor doua personalitati ale culturii romanesti – un moment aniversar cu genericul „O biblioteca simbolizand o tara”, un simpozion de istorie cu genericul „Nicolae Titulescu si Europa”, un salon de carte, cu inaugurarea expozitiilor din donatiile oferite de Biblioteca Metropolitana Bucuresti si Fundatia europeana „Nicolae Titulescu”, expozitii de documente si fotografii, lansari de carte etc.
Alexandru Corduneanu: „O sarbatoare a cartii si a simtirii romanesti” Viceprimarul de Chisinau, Alexandru Corduneanu, a spus ca Onisifor Ghibu si-a lasat amprenta, in Basarabia, nu doar in anul 1918, dar si in 1989, prin infiintarea bibliotecii care ii poarta numele – prima biblioteca de carte romaneasca din Republica Moldova. Biblioteca „O. Ghibu” este una din cele 36 de filiale – institutii culturale ale Bibliotecii municipale „B.P.Hasdeu”, este o institutie apreciata, unde au loc evenimente culturale de marca, pentru oamenii de stiinta, de cultura etc. „Tinem la aceasta biblioteca si dorim ca ea sa se dezvolte in continuare. Pentru dezvoltarea acestor institutii culturale este nevoie de alocarea mai multor bani de la bugetul municipal. Este necesar sa investim in biblioteci, in scolile de arta etc.”, a mai spus Corduneanu. La randul sau, consilierul cultural al Ambasadei Romaniei, Vasile Nanea, a mentionat ca cele doua figuri emblematice ale spiritualitatii romanesti, Onisifor Ghibu si Nicolae Titulescu, doua destine de exceptie, cu atatea similitudini si-au pastrat verticalitatea, in pofida mai multor incercari la care au fost supusi, inclusiv inchisoarea. „Ei au ramas in istorie si in memoria poporului roman, care va vorbi despre ministrul Europei (Titulescu) si eminentul pedagog Onisifor Ghibu, care a scris peste 500 de carti si studii, cele mai multe despre Basarabia. Biblioteca aceasta este un sanctuar de spiritualitate romaneasca”, a precizat Vasile Nanea.
Nu au putut obtine viza pentru Romania Directorul Biblotecii Metropolitane Bucuresti, Florin Rotaru, unul din promotorii infiintarii bibliotecii Ghibu la Chisinau s-a referit la doua proiecte care vizeaza Republica Moldova. Unul din acestea, eurocertificarea (proces la care Republica Moldova participa datorita demersurilor Romaniei), permite bibliotecarilor sa lucreze in orice tara, indiferent daca au fost incheiate acorduri de recunoastere a diplomelor de studii. Doi bibliotecari basarabeni, care urmau sa mearga in iunie in Franta, in cadrul proiectului, au ratat plecarea din cauza ca nu au putut obtine viza pentru Romania. Vasile Nanea a spus ca, „se intampla, din pacate, astfel de lucruri neplacute si nedorite”. El a precizat ca acordarea vizei dureaza 5 zile si de aceea actele trebuie depuse din timp. Un alt proiect, potrivit lui Florian, este elaborarea bibliotecii virtuale a Romaniei, care va contine toata cultura romaneasca, de pe toate meridianele lumii.
Biblioteca Ghibu – somata sa elibereze sediul actual Potrivit directorului bibliotecii Ghibu, Elena Vulpe, recent au fost reiterate zvonurile privind eliberarea sediului actual, care apartine Palatului Republicii. Asa cum s-a intamplat, cu cativa ani in urma, cu Teatrul „Eugene Ionesco”, care a fost obligat sa elibereze sediul din incinta Palatului. Presedintele Uniunii Scriitorilor, Mihai Cimpoi, a spus ca Biblioteca Ghibu este una din cele mai dinamice biblioteci, dar si cea mai hartuita. „Biblioteca a dat dovada de rezistenta fizica si intelectuala, pentru ca au fost si raman amenintarile si avertizarile de a parasi localul in care se afla”, a spus Cimpoi. Despre destinul greu si, totodata, frumos al bibliotecii au vorbit ex-ministrul Culturii, Ion Ungureanu, scriitorul Ion Hadarca etc. Ecaterina Deleu, Flux
| | Aderarea Romaniei la UE „franeaza” angajarea muncitorilor sezonieri | | | |
| Lleida, Spania/Romanian Global News | | Accesari :669 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Angajarea romanilor este principala probelema cu care se confrunta in ultima perioada asociatiile de angajatori din fructicultura, dar si sindicatele agrare, mai ales in campania actuala de culegere a fructelor.
Anagajatii sezonieri provenind din Romania au fost, in ultimii ani, colectivul majoritar. Numai in 2006, din cele 4.437 de contracte incheiate pentru campania de culegere a fructelor, aproximativ 3.500 au fost semnate de catre romani. Responsabilul pentru Departamentul de Munca si Probleme Sociale al Subdelegatiei din Lleida, Francesc Sales, s-a intalnit in urma cu o saptamana cu reprezentanti ai companiilor asociate cu Asofruit, pentru a-i informa ca, in ciuda intrarii Romaniei in Uniunea Europeana, la data de 1 ianuarie, angajatii sezonieri romani trebuie sa prezinte, pe langa permisul de sedere, un permis de munca pentru a putea fi incheiat un contract in intregime legal. Odata campania de angajare initiata, organizatii precum Unio de Pagesos, s-au intalnit deja cu primele transe de sezonieri. Principala problema, potrivit sidicatului, este aceea ca se prezinta la preselectii foarte multi romani fara acte suficiente.
| | Presa franceza analizeaza motivele exodului medicilor romani | | | |
| Paris, Franta/Romanian Global News | | Accesari :520 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Motivul principal al exodului medicilor romani este mereu acelasi: salariul, uneori de 20 de ori mai mare in Franta decat in Romania, scrie publicatia franceza Le Petit Journal incercand sa gaseasac o explicatie pentru numartul de cadre sanitare din Romania care lucrezaza in Franta.
Un specialist (radiolog, anestezist, neurochirurg) poate spera sa castige in Franta 6.000 de euro net pe luna, iar adesea mult mai mult daca lucreaza intr-o institutie privata. Tocmai de aceea peste 600 de medici romani au decis deja sa plece sis a lucreze in Franta, mai ales in regiunea pariziana. La spitalul Georges Pompidou din Paris, una dintre echipele de anestezisti este constituita in intregime din romani. In contextual acestei dorinte tot mai mari a medicilor romani de a merge la ulcru in Franta, Herve Boissin, secretarul general al Ordinului Medicilor din Paris s-a deplasat sambata trecuta la Bucucresti pentru a se intalni cu memrbii ai Colegiului roman de medici. Boissin a spus ca sunt foarte multe zone care au nevoie de medici, dar si multe incare sunt prea mult, El a adaugat ca zonele cele mai solicitate de catre doctorii romani sunt Paris, Alsacia si Coasta de Azur. “Numarul de medici romani din Franta creste in fiecare an. La Paris erau 158 in 2005, 191 in 2006 si 268 oin 2007, iar de la inceputul lunii a[rilier,a l ti 20 au venit din Romania, dintre care 18 sunt din Bucuresti”. Totodata, Boissin a tinut sa atraga atentia cu privire la incorectitutidean unora dintre anunturile din presa romana despre nivelul salariilor din Franta. El a spusca cel mai bine platita specialitate este radiologia, un medic care lucreaza in acest domeniu putand spera sa primeasca in jur de 100.000 de euro net, pe an. Dintre cei 600 de medici romani care lucreaza in Franta, 26% sunt generalisti si 19% psihiatri, iar restul sunt cardiologi, neurologi sau radiologi.
| | Intalnirile scriitorilor in grai banatean romanesc din Banatul Sarbesc | | | |
| Uzdin, Serbia/Romanian Global News | | Accesari :551 | | Wednesday, 30 May 2007 | Cea de-a VII-a editie a „Intanirilor scriitorilor in grai banatean romanesc”, manifestare cultural-literara, va avea loc in data de 9 si 10 iunie la Uzdin si Deliblata, transmite Ionel Stoit pentru Romanian Global News. Manifestarea va incepe sambata, 9 iunie, la ora 16.00 la Uzdin la „Casa Romaneasca” printr-o expozitie de publicatii si carti in graiul banatean, expozitie de pictura naiva si serata literar-muzicala. Prima editie a acestei manifestari a avut loc pe data de 1 aprilie 2000 la Uzdin unde au participat condeierii in grai banatean din Banatul istoric si cu care ocazie a fost infiintata si Uniunea scriitorilor in grai banatean romanesc in frunte cu regretatul Stefan Patrut, decanul de varsta al scrisului dialectal din Sinersig judetul Timis (Romania). Aceste intruniri au adunat an de an poeti dialectali prin localitatile banatene precum: Varset, Zrenianin, Torac, Uzdin si iata acum si la Deliblata urmand sa faca si o vizita romaniilor din Serbia de rasarit, la finele lunii iunie, la Cladova. Maine, 31 mai, se va face deplasarea la Deliblata la o slujba duhovniceasca la Biserica ortodoxa romana din loc, o masa comuna si discutii pe tema creatiilor in grai banatean, o serata literar-muzicala unde pe langa oaspeti vor paricipa si fanfaristii si elevii scolii generale din loc (unde procesul de invatamant nu se desfasoara in limba romana), apoi lansari de carte si expozitie de publicatii si carti grai banatean si de pictura naiva a pictorilor uzdineni. Speram ca si de aceasta data promovatorii culturii si indentitatii nationale vor reusi in nobila lor misiune de a pastra si promova datinile si obiceiurile strabune ale romanilor de pe aceste meleaguri prin versuri si picturi.
| | O romanca la conducerea Universitatii "Spiru Haret" din Madrid | | | |
| Madrid, Spania/Romanian Global News | | Accesari :650 | | Wednesday, 30 May 2007 | Ploiesteanca Mioara Andone Petrescu este directoarea Universitatii Spiru Haret Spania. Ea a fost multipla campioana a Romaniei la gimnastica ritmica si antrenoare a selectionatei romane cu care a participat la 2 campionate mondiale si 2 europene.
Din 2004 a ramas in Spania unde s-a ocupat in continuare de antrenorat in cadrul a doua cubluri de gimnastica ritmica sau ca antrenor personal a unor VIP-uri din masmedia spaniola, cinema sau teatru. A introdus modalitati noi de fitness, agua gim, yoga dans, gimnastica antistress, tehnici corporale in estetica miscarii si a promovat aparate de tipul girotron in pillates, a fost in echipa celor care au elaborat proiectul Centrului Hispano-Roman din Alcala de Henares, prezideaza ong-ul feminist A Flor De Piel, care se lupta pentru integrarea femeilor imigrante in viata sociala din Regatul Spaniei. Din 2007 cunoscuta Univesitate Spiru Haret a numit-o in functia de director al Centrului ID Spania cu sediul la Madrid, C/Rodriquez San Pedro nr.7.
| | Mircea Cartarescu a fost prezent la „Fiera del libro” | | | |
| Torino, Italia/Romanian Global News | | Accesari :563 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Scriitorul roman Mircea Cartarescu (foto) a fost prezent recent la Targul International de Carte (Fiera del Libro) din Torino.
Intalnirea cu scriitorul roman a avut loc la Sala Blu. In cadrul intalnirii vor interveni profesorii Marco Cugno si Marco Dotti. Mircea Cartarescu a fost singurul scriitor roman prezent la editia 2007 a Targului de carte de la Torino (10-14 mai 2007). In cadrul intalnirii a fost prezentat volumul „Orbitor”, despre care Gabriel Liiceanu scria in Cotidianul: „<<Orbitor>> al lui Mircea Cartarescu mi se pare cel mai convingator proiect literar al acestei perioade. Este neindoielnic locul operei sale si unul dintre marile locuri ale prozei romanesti. Sunt pagini in aceasta carte pe care si-ar fi dorit sa le scrie orice mare prozator al lumii. Cartarescu e sigur unul”. „Orbitor” a fost tradus de catre Bruno Mazzoni pentru Editura Voland, Roma 2007 cu titlul Abbacinante- L'ala sinistra.
| | Ambasadorul Romaniei la Ottawa va participa la EUROfEST | | | |
| Montreal, Canada/Romanian Global News | | Accesari :621 | | Wednesday, 30 May 2007 | | {mosimage}Ambasadorul Romaniei la Ottawa, doamna Elena Stefoi (foto), participa pe 30 mai la EUROfEST – Festivalul Europei de Est la Montreal, organizat de Asociatia culturala ROCADE. Doamna ambasador va prezenta delegatia oficiala a comunitatii romanesti la intalnirea cu primarul orasului Montreal, domnul Gerald Tremblay. Din delegatie fac parte regizorul Serban Marinescu, actorul Stefan Iordache si doamna Doina Bostan, reprezentant al Centrului National al Cinematografiei. Cu acest prilej, domnii Serban Marinescu si Stefan Iordache vor fi invitati sa semneze in „Cartea de aur” a orasului Montreal. Seara, in cadrul festivalului, vor rula filmele „Cel mai iubit dintre pamanteni” si „Ticalosii”, in regia lui Serban Marinescu.
| | Ana Blandiana, din nou printre romanii din Ungaria | | | |
| Budapesta, Ungaria/Romanian Global News | | Accesari :592 | | Wednesday, 30 May 2007 | | {mosimage}Renumita poeta Ana Blandiana (foto) se afla in vizita in Ungaria in perioada 27–31 mai. La Budapesta si Jula va avea loc lansarea volumului de poeme noi „Refluxul sensurilor”, in traducerea lui Gaal Aron. Potrivit corespondentului Romanian Global News, duminica, dupa sosirea poetei in Budapeasta, aceasta va face un tur cultural prin Capitala si va avea o intalnire cu scriitorii maghiari la Casa de creatie din Jaszberény. Luni, 28 mai, la ora 18.00 dupa ce poeta va face o vizita la Esztergom va avea loc lansarea de carte la sediul ICR Budapesta, unde vor fi invitati presedintele PEN Club Ungaria si scriitorul Romulus Rusan. Miercuri, de la ora 10.00, poeta se va intalni cu liderii comunitatii romanesti din Jula si va vizita Catedrala ortodoxa. Dupa-masa de la ora 17.00, in cadrul unei serate literare la Liceul romanesc „Nicolae Balcescu” din Jula va fi prezentata cartea poetei romance. Turneul Anei Blandiana in Ungaria cuprinde vizitarea celei mai vechi arhive ungare la Episcopia Ordinului Sf. Benedict, iar dupa serata literara de miercuri un dialog cu elevii Liceului „N. Balcescu” din Jula. Vizita poetei romance va avea loc cu sprijinul Institutului Cultural Roman din Budapesta.
| | Ziua Internationala a Copilului – sarbatorita si la Chisinau | | | |
| Chisinau, Basarabia/Romanian Global News | | Accesari :620 | | Wednesday, 30 May 2007 | Centru pentru Drepturile Copilului organizaeaza pe 1 iunie, la ora 15.00, in Parcul de agrement pentru copii din Gradina Publica „Stefan cel Mare si Sfant”.
Programul de 1 iunie include printre acticitati si premierea castigatorilor concursului de desene „Copiii au drepturile lor!”. De asemenea, organizatorii vor anunta beneficiarii cartilor donate in cadrul campaniei „Daruieste o carte copiilor orfani!”. Activitatile dedicate Zilei Internationale a Copilului se vor incheia cu desfasurarea Flash Mob-ului „Copiii au dreptul la o viata mai buna”, in cadrul caruia vor participa un grup de copii si parintii lor. Scopul actiunii este de a promova drepturile copiilor in Basarabia, precum si de a sensibiliza opinia publica asupra faptului ca toti copiii au dreptul la o viata mai buna. La evenimentele dedicate Zilei Internationale a Copilului vor participa un grup de copii, printre care si beneficiari ai Centrului pentru Drepturile Copilului.
Din istoricul Zilei Internationale a Copilului: 1924 - Adoptarea de catre Liga Natiunilor Unite a Declaratiei Drepturilor Copilului; 1925 - Conferinta mondiala pentru protejarea si bunastarea copiilor, organizata la Geneva; 1989 - Adunarea Generala a Natiunilor Unite adopta la 20 noiembrie Conventia privind Drepturile Copilului; 1990 – ParlamentulRepublicii Moldova a ratifica si el Conventia Natiunilor Unite (in luna decembrie, iar in februarie 1993 prevederile acestui document au intrat in vigoare ). Centrul pentru Drepturile Copilului este o organizatie neguvernamentala a carei scop principal este protectia juridica si de alta natura a copiilor si tinerilor. Beneficiarii Centrului pentru drepturile copilului sunt copii si tineri; specialisti care lucreaza cu copiii; Autoritatile Publice Centrale si Locale ce activeaza in domeniul protectiei drepturilor copilului; organizatii nationale si internationale etc.
| | Intalnire cu tinerii romani din Elvetia, la Ambasada Romaniei la Berna | | | |
| Berna, Elvetia/Romanian Global News | | Accesari :524 | | Wednesday, 30 May 2007 | | Tinerii din Elvetia originari din Romania s-au intalnit sambata, 26 mai, in cadrul unui eveniment traditional organizat de Ambasada Romaniei la sediul sau. Cea de-a IV-a intalnire anuala a acestor tineri s-a desfasurat sub forma unui picnic in gradina ambasadei, la reuniunea de anul acesta participand peste o suta de studenti bursieri, masteranzi, doctoranzi, cercetatori si stagiari romani aflati la universitatile din Berna, Zurich, Geneva, Lausanne, Neuchatel si Fribourg, anunta Casa Romanilor din Elvetia. Apreciata de cei prezenti, reuniunea constituit un prilej de intalnire a tinerilor originari din Romania, oferind posibilitatea cunoasterii reciproce, a unor schimburi de impresii si informatii, a reinnoirii legaturilor cu tara de origine. La reuniune a participat Alexandru Irimia, insarcinat cu afaceri a.i., si ceilalti membri ai ambasadei.
| | Dezvelirea bustului lui Nicolae Titulescu, la Berna | | | |
| Berna, Elvetia/Romanian Global News | | Accesari :512 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Gradina din fata Ambasadei Romaniei la Berna a gazduit sambata, 26 mai, ceremonia de dezvelire a bustului diplomatului roman Nicolae Titulescu.
Realizat in bronz de sculptorul Doru Dragusin (autor si al altor lucrari dedicate lui Titulescu, amplasate in parcul Palatului Natiunilor din Geneva si la Brasov), bustul este o lucrare de o mare expresivitate stilistica, o opera de arta ce imbogateste patrimoniul artistic al capitalei federale. Despre personalitatea diplomatului si omului politic roman, ca si despre legaturile acestuia cu Elvetia, a vorbit dr. Alexandru Irimia, insarcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei Romaniei la Berna. In prezenta artistului si al reprezentantului Ministerului Afacerilor Externe din Bucuresti, la ceremonie au participat un mare numar de tineri romani aflati la studii in Elvetia, membri ai comunitatii romanesti, diplomati, ziaristi, anunta misiunea diplomatica romana din capitala Elvetiei.
| | Zilele filmului romanesc la Oslo | | | |
| Oslo, Norvegia/Romanian Global News | | Accesari :494 | | Wednesday, 30 May 2007 | | {mosimage}Ambasada Romaniei la Oslo organizeaza in perioada 31 mai – 10 iunie, la Institutul Norvegian de Film, „Zilele filmului romanesc” la Oslo. Evenimentul are loc in colaborare cu Institutul Norvegian de Film si Centrul National al Cinematografiei din Bucuresti. Actiunea a fost inclusa in programul Institutului Norvegian de Film. Productii romanesti din ultimii ani, apartinand unor regizori tineri, filmele prezentate au fost premiate la importante competitii de gen din Europa. Din program fac parte peliculele „Occident”, care va rula joi, 31 mai, de la ora 18.30, „Marilena de la P7”/”Tertium non datur”, vineri, 1 iunie, incepand cu ora 18.30, „Moartea domnului Lazarescu”, vineri, 1 iunie, ora 20.30, „Italiencele”, marti, 5 iunie, incepand cu ora 18.30, „Moartea domnului Lazarescu”, tot marti, 5 iunie, dar de la ora 20.30, „Occident”, de la ora 18.30, „Marilena de la P7”/”Tertium non datur”, joi, 7 iunie, de la ora 18.30, „A fost sau n-a fost”, vineri, 8 iunie, la ora 18.30, dar si duminica, 10 iunie, de la 18:30, si „Italiencele”, duminica, 10 iunie, incepand cu ora 20.30, informeaza Ambasada Romaniei la Oslo.
| | Concert de pian Alina Bercu in Elvetia | | | |
| Egg, Elvetia/Romanian Global News | | Accesari :603 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Tanara pianista romanca Alina Elena Bercu (foto) va sustine joi, 31 mai, un concert extraordinar de pian, in Biserica Reformata din localitatea elvetiana Egg.
Concertul va incepe la ora 20:00, iar din program fac parte lucrari pentru pian Ludwig Van Beethoven. Concertul este organizat de Rotary Club Kusnacht din Zurich, informeaza Casa Romanilor din Elvetia. Banii care vor fi stransi in urma acestui concert vor fi folositi pentru intrajutorarea tinerilor din Sibiu. Alina Bercu este cunoscuta publicului din tara in urma performatelor sale pe scene de concert inca de la varsta de 8 ani. S-a nascut pe 9 februarie 1990, la Brasov si a inceput sa studieze pianul abia in 1998, la Campina, cu profesoara Magdalena Toma. S-a facut remarcata, in scurt timp, datorita talentului sau neobisnuit, fiind preluata in clasa profesorului universitar dr. Stela Dragulin. La numai 11 ani, Alina a sustinut un concert de pian la Sala Radio din Bucuresti, interpretand Concertul nr. 3 pentru pian si orchestra de Beethoven, in compania Orchestrei de Camera Radio, dirijata de Ludovic Bacs. La acesta s-au adaugat recitaluri in tara si in strainatate, in India si Singapore, turnee in Germania, in cadrul carora tanara pianista a concertat si in celebra sala Tonhalle din Dusseldorf. In luna martie a acestui an Alina a obtinut cea mai buna apreciere in urma participarii la Cursurile de specializare "Piano Academy Franz Liszt" desfasurate la Weimar sub indrumarea maestrului Leslie Howard (UK) cunoscut in egala masura ca solist, compozitor, dirijor si profesor.
| | Inscreri la scoala biblica a parohiei romanesti „Sf. Nicolae” din Bruxelles | | | |
| Bruxelles, Belgia/Romanian Global News | | Accesari :476 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Parohia ortodoxa romana „Sfantul Nicolae” din Bruxelles organizeaza incepand cu 1 septembrie Scoala biblica, pentru care a demarat deja inscrierile.
Programul anual se desfasoara intre 1 septembrie 2007 si 31 mai 2008. In fiecare sambata seara, pentru o ora si jumatate, incepand cu ora 19:00, cei prezenti se vor initia in citirea si intelegerea Sfintei Scripturi, sprijiniti in acest demers de pasionati ai Tainei Cuvantului si teologi. De cateva ori pe an la ore vor participa si invitati biblisti de renume. La sfarsitul ciclului anual competentele vor fi validate printr-un certificat de studii. Pana in septembrie, in fiecare sambata dupa vecernia de la ora 19:00 vor avea loc avem discutii duhovnicesti pe teme biblice ce au menirea de a-i pregati pe cei interesati pentru Scoala biblica. Pentru inscrieri se poate lua legatura cu Nestor Tache la adresa de e-mail nestortache@yahoo.com, anunta portalul romanilor din Belgia. Echipa de coordonare este formata din dr. Nestor Tache, teolog Constantin Pogor si pr Patriciu Vlaicu.
| | Picnic romanesc in Vancouver | | | |
| Vancouver, Canada/Romanian Global News | | Accesari :598 | | Wednesday, 30 May 2007 | Biserica ortodoxa romana „Sfanta Treime” din New Westminster ii invita pe toti romanii si prietenii canadieni din provincia British Columbvia sa ia parte sambata, 2 iunie, de la ora 11:00, la un picnic ce va avea loc in Stanley Park din Vancouver. Acesta reprezinta pentru participanti o ocazie de a se bucura impreuna, savura gustosii mititei si alte delicatese culinare romanesti in ambianta Parcului Stanley in locul numit Miniature Railway sau Minirailway. Tombola, surprize pentru copii precum si Grupul de dansatori 'Martisorul' vor face parte din program, infromeaza Centrul Comunuitar Romanesc din British Columbia. Donatiile stranse cu ocazia picnicului vor fi folosite de catre biserica romaneasca la pictura unui nou iconostas, sculptat in Maramures, si a interiorului acestui sfant locas.
| | Fotbalistii romani din Austria, invingatori in turneul diasporei | | | |
| Lille, Franta/Romanian Global News | | Accesari :512 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}Echipa fotbal a romanilor din Austria a castigat, in urma celor trei finale disputate pe teren de iarba, turneul de fotbal al diasporei, derulat sambata, 26 mai, in localitatea franceza Lille. Pe locurile urmatoare s-au clasat, in ordine, loturile romanesti din Luxembourg, Germania (Frankfurt), Germania (Koln), Belgia si Franta. Sase echipe romanesti de fotbal din Austria, Belgia, Gemania 1 si 2, Luxemburg si Franta au participat sambata, 26 mai, la un mini-turneu al diasporei romane din Europa, care a avut loc la complexul sporiv LUC din Lille. Fiecare echipa a jucat cu ceilalti participanti la competitia Eu-Ro-Foot, meciurile durand cate 15 minute in parte.
| | Mocanita circula din nou la Viseul de Sus | | | |
| Viseul de Sus, Romania/Romanian Global News | | Accesari :593 | | Wednesday, 30 May 2007 | {mosimage}In prezenta numerosilor oaspeti din Elvetia si Olanda sambata, 26 mai, s-a deschis in mod festiv sezonul turistic 2007 la CFF Viseu de Sus. Turistii care vor veni in aceasta zona vor avea posibilitatea sa circule cu trenul cu abur, care va functiona incepand cu aceasta data zilnic, exceptand duminicile si sarbatorile ortodoxe. Pana in septembrie trenul va pleca in fiecare dimineata din gara CFF la ora 08:30 spre statia Faina de pe Valea Vaserului. Calatoria pe Valea Vaserului va fi facuta prin intermediul locomotivei „Elvetia”, proaspat reconditionata de catre elvetieni, informeaza Alexa Eli, pentru Romanian Global News.
| | 19 poeti romani intr-un volum antologic de poezie | | | |
| Bucuresti, Romania/Romanian Global News | | Accesari :609 | | Wednesday, 30 May 2007 | 19 poeti navigatori si postatori de poezie pe internet fac parte dintr-un volum antologic de poezie pe Internet. “Drumurile vietii” a iesit de sub tipar in luna aprilie a acestui an, fiind editata de Rodica Elena Lupu. Autorii inclusi in volum sunt Elena Andries, Mihai Apostu, Valeriu Cercel, Andrei Daroczi, Stefan Dumitrescu, Victorita Dutu, Aneta Georgescu, Elena Glodeanu, Alin Frentiu, Liana Icobet, Mihai Leonte, Felicia Niculina Lamasanu, Elena Munteanu, Luminita Scotnotis, Carmen Schmidt, Mariana Tanase, Niculina Vizireanu. “ A vorbi, a scrie, a imprima, a publica, sunt cercuri ale inteligentei in actiune care se largesc din ce in ce mai mult, sunt undele sonore ale gandirii. Acest spirit care viseaza, poetul este o melodie care ne incanta urechea si traieste intr-o raza de soare. (…) II apreciez mult pe autorii acestui volum, si nu pot sa nu scriu cateva ganduri despre poemele lor, pe care le-am citit si usor surprinsa, si cu interes iar nu o data, ca atunci cand am ajuns la „Drumul Crucii”, „Martiada”, „Spovedanie”, „Scriitorii se nasc, insa…”, „Vino Basarabie acasa!”, „Cea care as fi”, „In serile insingurate”, „Suflet in deriva”, „Fa-ti timp…”, „Caut…”, „Priveste-mi ochii”, „Ma plange Universul…”, „Curcubeul clipelor”, „Identitate”, „Timpul din palme plange”, cu o emotie tulbure” se arata in cuvantul editorului. “Poeziile din acest volum, intitulat „DRUMURILE VIETII”, sunt compuse din frumos si ideal. Fuziune de elemente aproape contrare pe care numai geniul le poate uni! Frumosul vrea contururi, idealul vrea infinituri”, mai scrie editorul Rodica Elena Lupu, directorul Editurii Anamarol Bucuresti.
| |
|
|