Accesul la proiectie este liber, anunta ICR.
„Joi”, ziua eliberarilor din inchisoare, este titlul psihodramei scrise, cu ajutorul unui actor profesionist, de un detinut (zis „Administratorul”) de la Penitenciarul de maxima siguranta Arad. Alaturi de el, alti 13 condamnati la ani grei. Impreuna, descopera in teatru o forma de libertate. Una care le aduce o neasteptata recunoastere si, totodata, invitatii din partea unor institutii artistice „de afara”. A fi sau a nu fi (86 min), documentar tulburator despre penitenta, scena si viata, ne dezvaluie ce urmeaza atunci cand ropotul aplauzelor se stinge.

Printre filmele regizate de Anca Damian se mai numara “Muzeul de la Sosea” (2006, selectionat in sectiunea competitiva la International Festival of Films on Art - Montreal - 2007), “Calatorie in Romania” (2004, selectionat la Astra Film Fest si la Dakino), “PORTO FRANCO 2000” (2001, premiat la DAKINO, selectionat la FILMVIDEO 2001, Montecatini si la Festivalul de Film de arta de la Palazo Venezia – Roma), “Trecatorul Pamantului-Ion Nicodim” (1998, Premiul special al juriului la Millennium Film Festival on Fine Arts- Szolnok) “VICTOR BRAUNER”(1993,  Selectionat la Festivalul Filmului de la Sao Paolo).
Regizor, director de imagine, producator de film, Anca Damian este  doctor in Cinematografie si Media si conferentiar universitar la U.N.A.T.C. “I.L. Caragiale” Bucuresti.

„Colaboram de mult cu Moldova in cadrul programului Parteneriat pentru pace. NATO trebuie sa depuna cat mai multe eforturi pentru intarirea atmosferei de incredere pe baza respectarii integritatii teritoriale a statelor... Alianta Nord-Atlantica ramane adepta politicii „usilor deschise” pentru tarile europene care doresc sa intre in organizatia noastra si sunt gata sa-si asume responsabilitatile corespunzatoare. De-a lungul ultimilor zece ani, procesul de extindere a NATO, ca si cel al largirii UE, a devenit un puternic instrument de stimulare a conducerilor statelor est si central europene in sensul angajarii de ample si complexe reforme democratice. Astfel, aceste tari au devenit parteneri mai stabili si mai de incredere pentru aliatii din NATO si pentru vecini. De aceea, nu se poate spune ca acest proces se face pe seama cuiva anume.”
Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, Moscova, iunie 2005

„Notez ca Moldova a avut o relatie pozitiva si stransa cu NATO in ultimii 10 ani, fiind membru al Programului Parteneriat pentru pace. Aceasta relatie, pe care noi am incurajat-o, este parte a viziunii presedintelui Bush in cazul Europei, pe care el o vede integra, libera si pasnica... Articolul 10 din Tratatul Atlanticului de Nord stipuleaza ca orice tara europeana care impartaseste principiile Tratatului, doreste si poate sa contribuie la asigurarea securitatii in zona euroatlantica, poate deveni membru al Aliantei, daca este invitata sa faca acest lucru de catre tarile care sunt deja membre. Si Moldova intr-o zi ar putea deveni membru”.

Ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al SUA in Moldova, Heather M. Hodges, august 2005

„Ce se va intampla daca totul se blocheaza iarasi in negocierile pentru Transnistria, daca acestea intra in impas, daca trupele ruse nu se retrag? Ce varianta mai are Chisinaul la indemana?”

Reporter: - Domnule Dungaciu, sunteti unul dintre cei care sustin de mult si, uneori, insistent nevoia apropierii R. Moldova de NATO. De ce aceasta insistenta?
Dan Dungaciu - - Cand in anul 2003 in timpul marilor manifestatii de protest, organizate de PPCD in Piata Marii Adunari Nationale, erau fluturate – pentru prima data in R. Moldova! – drapelele Aliantei Nord-Atlantice, reactiile au fost contradictorii. Unii au fost uimiti, altii le-au salutat tacit, iar altii, cei mai multi, au tacut cu ingrijorare asteptand cu teama urmarea. Spre usurarea acestora din urma, continuarea nu a existat. Prea putine dezbateri politice sau publice s-au petrecut in R. Moldova. Jurnalistii, comentatorii politici, analistii etc., cu rarisime exceptii, si ma refer aici la unele articole sporadice sau unele emisiuni de radio, au pastrat tacerea asupra subiectului.

R. - Este astazi nevoie de o dezbatere pe aceasta tema?
D.D. - Cu siguranta! Dezbaterea este cu atat mai necesara astazi, cand apare din ce in ce mai clar cat de fluida este situatia R. Moldova din punctul de vedere al securitatii, cat de putin pare ca republica depinde de ea si cat de mult de altii care nu ii vor, neaparat, binele.
Eu nu afirm aici ca maine R. Moldova trebuie sa intre in NATO – ar fi absurd! Nu ar putea nici daca ar vrea. Ceea ce afirm eu este ca optiunea NATO trebuie sa fie, cel putin, discutata. Exista in societatea din R. Moldova circa 30% din populatie care sunt pro-NATO si circa 30% nehotarati in aceasta chestiune. E un procent foarte bun! Adica este unul care necesita obligatoriu o dezbatere. Practic, acesti 30 la suta nu au nici o reprezentare, nici o voce, in dezbaterea publica! Ce stim despre ei? Cum au ajuns la concluzia asta? Din ce pricini?.... Nu stim... De aceea cred eu ca ONG-urile ar trebui, macar ele, sa manifeste o atentie mai consistenta asupra problemei, pentru ca altfel lasa impresia ca vocea politicului – astazi extrem de reticenta si negativa la orice idee de apropiere de NATO – devine dominanta si la nivelul societatii civile.
Miza mea principala este deci pledoaria pentru declansarea unei dezbateri urgente in R. Moldova si nu numai legata de posibila aderare a R. Moldova la Organizatia Atlanticului de Nord. Nu cunosc rezultatul acestei dezbateri, fireste. Dar dezbaterea trebuie sa existe!

R. - Contraargumentul celor care se opun unei adeziuni la NATO este Transnistria!
D.D. - Repet: eu nu afirm aici ca R. Moldova trebuie sa intre in NATO. Eu spun doar ca trebuie sa discute, cel putin, acest subiect. In al doilea rand, sa legi NATO direct de conflictul transnistrean e absurd. Pentru ca sugereaza ca NATO ar fi motivul pentru care, de 15 ani, mare lucru nu s-a obtinut in solutionarea conflictului. Ceea ce este, evident, aberant. Despre NATO nici macar nu s-a pomenit vreme de 15 ani, dar lucrurile nu imi pare ca au evoluat pozitiv pentru R. Moldova. Dimpotriva! Dar de ce, intreb, nimeni nu a venit si cu ideea unei posibile adeziuni la NATO a R. Moldova dupa ce Chisinaul a incasat atatea umilinte si esecuri in ceea ce s-a numit procesul de reglementare a conflictului transnistrean? Cel putin, ca alternativa de negociere?
Raman la convingerea mea ca asta a fost o greseala strategica a Chisinaului.

R. - Dar astazi?
D.D. - Dar maine? - intreb eu. Ce se va intampla daca totul se blocheaza iarasi in negocieri, daca acestea intra in impas – de fapt si sunt de un an de zile! -, daca trupele ruse nu se retrag? Ce varianta mai are Chisinaul la indemana? Are macar varianta Georgiei? Evident, nu. Pentru ca nu a pregatit-o din timp. Pentru ca astazi sau maine, in R. Moldova, este imposibil sa iti imaginezi, ca in Georgia, ca parlamentul ar vota unanim directia NATO si si-ar asuma toate consecintele. In R. Moldova aceasta varianta nu exista. Si nu exista pentru ca populatia nu e pregatita sa suporte asemenea tensiune si sa mentina asemenea miza. Unul dintre motive este si ca elita guvernamentala nu a pregatit-o niciodata pentru asa ceva... Se culege ce s-a semanat.
„A securiza o comunitate (societate, sistem etc.) nu mai inseamna astazi a aseza cateva tunuri sau tancuri la frontiera”

R. - Va propun sa schimbam registrul. Ati spus la inceput ca R. Moldova are astazi probleme de securitate...
D.D. - Da, dar inainte de a particulariza, permiteti-mi cateva precizari mai degraba teoretice. Conceptia asupra „securitatii” este astazi radical schimbata. A securiza o comunitate (societate, sistem etc.) nu mai inseamna astazi „a aseza cateva tunuri sau tancuri la frontiera”. Cresterea complexitatii problemelor secolului XX genereaza o reevaluare a domeniului „studiilor de securitate” cu consecinte majore la nivel teoretic si aplicativ. Pentru a pricepe evolutiile semnificative din domeniul relatiilor internationale sau al studiilor de securitate trebuie sa dam inapoi, fie si succint, filmul evolutiei domeniului care ne preocupa aici.
Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, doctrina realismului / neorealismului – cu accent pe bipolaritatea sistemului – a fost dominanta (Razboiul Rece). Una dintre caracteristicile acestei doctrine din perspectiva interesului nostru imediat este distinctia dintre „high politics” si „low politics”. Chestiunea securitatii era legata de primul aspect – „securitatea” viza cu precadere problema „politico-militara”. Chestiunea mediului, a economiei, problemele sociale si „interne” apartineau celui de-al doilea domeniu. „Low politcs” devenea interesanta doar in momentul cand avea impact direct asupra domeniului militar sau diplomatic.
Aceasta dihotomie avea sa intre in criza dupa 1990, la fel si definitia „securitatii”. Colapsul URSS a dus nu doar la o criza a sistemului politic mondial, dar si la o criza a teoriei care il flanca. Dupa cum arata un Edward Kolodziej, de pilda, securitatea Uniunii Sovietice a fost total compromisa nu de lipsa capacitatilor militare – enorme la acea data -, ci din pricini socioeconomice. Observatia are consecinte decisive mai cu seama pentru distinctia „high” si „low politics”, care isi diminueaza, progresiv, relevanta. Esecul definitiei „traditionale” a securitatii deschide perspectiva unei noi dezbateri, care nu se lasa mult asteptata si care preia, de fapt, cateva dintre trendurile detectabile deja inainte de 1990.

R. - Iata ca esecul URSS a marcat si aceasta dezbatere...
D.D. - E perfect adevarat!... Anii ‘90 marcheaza aparitia unei evolutii majore in ceea ce priveste perspectiva asupra securitatii, ca reactie la schimbarile majore din sistem. Grupul cel mai semnificativ de cercetatori se va consacra cu numele „Scoala de la Copenhaga”. Culminatia eforturilor lor sunt lucrarile de la finele anilor 80 in care autorii reiau analiza securitatii in termeni militari – „securitate militara”, societali – „securitate societala”, economici – „securitate economica”, de mediu – „securitate de mediu” si politici – „securitate politica”. Aceste dimensiuni opereaza la nivele diferite: state, grupuri de indivizi (etnii), regiuni sau contexte globale. Modelul este suplu si suficient de fin pentru a include aici chestiuni ignorate prea mult: saracia, migratia, traficul de persoane, riscurile de mediu, amenintari economice sau politice. Trebuie sa insistam – mai ales pe cazul R. Moldova - asupra a ceea ce se numeste „securitate societala”, caci este definitorie (si) pentru discutia noastra.
Importanta scolii, in ciuda criticilor aduse de-a lungul anilor, este enorma, si nu doar la nivel teoretic. Fundamental pentru scopul nostru este nu doar faptul ca acest stil de abordare introduce in problematica securitatii si a elaborarii doctrinelor de securitate chestiunile identitare, ci si faptul ca impactul ei s-a resimtit si la nivelul celor mai puternice aliante militare din toate timpurile.

R. - Cum se leaga NATO de evolutiile descrise mai sus?
D.D. - Se leaga! In 1991, la summitul de la Roma, NATO decreta – intr-un limbaj ce aminteste izbitor de cel al Scolii de la Copenhaga -, ca securitatea are acum cinci dimensiuni: militara, economica, societala, politica si de mediu. Este performanta cea mai durabila si concreta a acestei perspective: si-a imprimat pecetea la cel mai inalt nivel al politicii mondiale.
Consecinta: orice stat NATO sau care vrea sa adere la alianta este astazi obligat sa-si articuleze dispozitivul de securitate in acord cu cerintele care ii revin dintr-o asemenea adeziune. Ma refer aici la elaborarea doctrinei de securitate nationala si, in consecinta, la definirea si elaborarea, in functie de aceasta doctrina, a tuturor dispozitivelor logistice – forte militare, servicii speciale, legislatie, centre intelectuale si academice, institute de cercetare, conferinte, publicatii, enciclopedii etc. - pentru a o pune in practica, pe toate componentele ei.
NATO este cea mai importanta organizatie de securitate pe care a cunoscut-o vreodata omenirea. Atributiile ei cele mai importante sunt in acord cu perspectiva larga despre securitate cu care opereaza organizatia. Structurile create in cadrul NATO permit tarilor membre sa-si coordoneze politicile, in scopul indeplinirii acestor sarcini fundamentale. Ele asigura o permanenta conlucrare si cooperare in domeniul politic, economic, ca si in alte domenii nonmilitare, precum si formularea de planuri comune de aparare; stabilirea infrastructurii, a echipamentelor si facilitatilor de baza, necesare operatiunilor fortelor militare; si aranjamentele pentru programe si exercitii comune de instructie.
Fie si parcurgerea rapida a documentele emanate de NATO indica limpede faptul ca functiile, atributiile si efectele aderarii la Alianta sunt astazi altele decat cele care rezultau din asemenea gest inainte de 1989. Asumarile sunt totale, la fel si actiunile Aliantei. De aici insistentele oficialilor occidentali ca dimensiunea politica a integrarii in NATO este cruciala, sau accentul pe „amenintarile neconventionale” care ameninta Europa sau spatiul NATO dinspre Marea Neagra: traficul de droguri, migratia ilegala, trafic de armament si de persoane etc., etc.
R. Moldova este parte a sistemului de securitate la Marea Neagra si trebuie sa constientizeze acest lucru cat mai urgent

R. - Domnule Dungaciu, de ce R. Moldova ar trebui sa fie mai atenta la optiunea NATO?
D.D. - Exista cateva evolutii externe care fac din perpetuarea statutului de „neutralitate” al Moldovei – oricum fictiv din moment ce trupele ruse sunt inca stationate pe teritoriul ei – extrem de problematic. Doar unul l-as invoca aici: esecul Constitutiei Europene.
Unul dintre efectele blocajului la care pare sa ajunga UE este starea de spirit a populatiei din „zona gri” a aderarii, respectiv acele state care au facut revolutii (sau evolutii) (si) in numele apropierii, apoi a integrarii in UE. Puse in fata unui refuz, ne putem astepta ca, treptat, sa basculeze inapoi, adica acolo de unde „revolutiile colorate” le-au scos pentru un interval de timp... Semnalele de satisfactie in acest sens au fost deja consemnate.
Un singur exemplu: sub titlul „Esecul Constitutiei Europene – o sansa pentru Rusia”, un geopolitician de formula lui Aleksandr Dughin scrie: „In mod cu totul neasteptat, dupa colosalele sale ultime esecuri pe frontul geopolitic in spatiul post-sovietic, Moscova a mai primit o sansa. Lovitura data de francezi euroatlantismului este deosebit de avantajoasa pentru Rusia. De acum inainte, sansa rapidei integrari in UE a opozantilor „portocalii” din CSI a picat, euroatlantismul a slabit si, prin urmare, s-au consolidat pozitiile Rusiei. Nu mai ramane decat ca Moscova sa foloseasca corect si eficient esecul adversarilor”.
R. Moldova trebuie sa evalueze corect situatia creata si sa decida ferm pe ce directie va merge in viitorul mai mult sau mai putin apropiat.
Trebuie adaugat aici ca ceea ce Dugin numeste disputa dintre „euroatlantism” si „eurocontinentalism” este extrem de vie in Franta si Germania sub denumirea de „atlantism” versus „neo-gaullism”. In Germania aceasta disputa este astazi cruciala, tinand seama de viitoarele alegeri care ar putea modifica directia strategica a tarii. In ultimii trei ani, cancelarul german Gerhard Schroeder, impreuna cu presedintele Frantei, Jacques Chirac, a optat pentru un concept „neo-gaullist” despre Europa, care doreste sa-si construiasca identitatea sa politica si geostrategica in opozitie cu Statele Unite ale Americii. Aceste vremuri par sa apuna. In schimb, Angela Merkel a sugerat deja ca, pe termen lung, va actiona pentru a conecta Germania cu mai multa fermitate in contextul transatlantic. Declaratiile de politica externa ale lui Merkel nu contin nici un indiciu „neo-gaullist”, respectiv ideea ca Europa trebuie sa actioneze ca o contrapondere la politica externa a Statelor Unite ale Americii si – dupa cum observa comentatorii politici - acelasi lucru se poate spune despre diversii oameni politici considerati a fi probabilii candidati ai ei la functia de ministru de Externe.
“Functia cruciala pe care NATO o poate juca este cea de rationalizare a unei societati”

R. - Ce alte ratiuni ar mai fi?
D.D. - Ar fi si ratiuni pe care le putem numi interne. Este vorba despre functiile „nemilitare” pe care NATO le indeplineste si care, desi scapa multor analisti, sunt cruciale pentru orice evolutie regionala. Aceste functii sunt extraordinar de importante mai cu seama in zonele foste ale URSS si unde societatile nu si-au gasit echilibrul necesar unei functionari adecvate cu obiectivele lor. Acestor societati le lipseste cadrul in care sa functioneze adecvat.
Si ajungem acum la functia cruciala pe care NATO o poate juca: cea de rationalizare a unei societati. Criza sistemica evidenta pe care o parcurge R. Moldova – criza de functionare a institutiilor, deficit democratic, selectie a elitelor etc. – nu poate fi depasita decat prin schimbarea regimului de rationalitate a sistemului in integralitatea lui. La fel cum a aratat, de pilda, cazul Romaniei sau Bulgariei, aceste modificari majore nu se petrec (doar) din interior – ele se intampla mult mai rapid si eficient atunci cand, din exteriorul, se fixeaza cadrul (forma) de derulare a proceselor. NATO ar putea functiona ca un asemenea cadru, cel mai plauzibil la ora actuala si care ar putea genera schimbarea necesara a sistemului de functionare (social, politic, economic etc.) al R. Moldova.

Cred ca aveti dreptate!
Mai mult decat atat. R. Moldova nu are voie sa aseze ouale integrarii euroatlantice doar in cosul UE. Ea trebuie sa incerce si solutii de alternativa, iar cea mai la indemana este astazi NATO. In plus, este si mai realista, in conditiile in care UE pare ca merge tot mai amenintator spre inchiderea usilor, nu spre deschiderea lor.
Si inca ceva: oricat de cinic ar suna asta acum, in conditiile de functionare ale societatii din R. Moldova, un lucru trebuie constientizat cu pregnanta: mai bine aderarea la NATO (sau UE) maine, decat obtinerea unor victorii democratice punctuale (libertatea presei, licenta de functionare etc., etc.) astazi.

„Ar trebui sa incetam sa mai comparam din punct de vedere al neutralitatii R. Moldova cu... Elvetia! Chiar si umorul are limitele lui!”

R. - Care ar fi recomandarile dumneavoastra?
D.D. - In primul rand, sa incetam sa mai comparam din punct de vedere al neutralitatii R. Moldova cu... Elvetia! Chiar si umorul are limitele lui!
Dincolo de asta, ceea ce cred eu este ca in orice dezbatere despre plasarea unei tari intr-un areal de securitate, miza cruciala ramane reactia populatiei, a societatii, a liderilor de opinie. Din acest punct de vedere, o dezbatere mai consistenta la Chisinau pe chestiunea optiunilor de securitate a R. Moldova se impune cu necesitate. Este evident astazi ca asa- numita „neutralitate” nu si-a dovedit in nici un fel utilitatea. Alternativele trebuie cercetate, iar singura optiune viabila – miza NATO – este una care nu a fost explicata sau dezbatuta indeajuns. Decizia trebuie fundamentata pe dezbatere serioasa, nu etichete sau sabloane politice formulate apodictic. In acest sens, media, societatea civila prin canalele aferente trebuie sa deschida un dialog la capatul caruia optiunea de securitate a R. Moldova sa se intrevada mai clar. Astazi nu este clara deloc. Declaratiile proeuropene ale liderilor nu sunt neaparat o garantie – in R. Moldova nu s-a atins deocamdata masa critica pentru optiunea nord-atlantica. Asta inseamna atingerea pragului institutional si uman (functionarea institutiilor, nivel de educatie si orientare al persoanelor din administratia politica si civila, schimburi economice, culturale sau sociale, acorduri politice etc.) dupa care procesul de integrare euroatlantica devine ireversibil sau, cel putin, ca intoarcerea spre fostul spatiu sovietic (CSI etc.) nu se mai poate face. Acest aspect – atingerea masei critice – este ceea ce diferentiaza cel mai ferm R. Moldova de Romania sau Bulgaria. (Daca atingerea acestei mase critice se realizeaza cu acordul sincer sau nu al liderilor politici care o genereaza nu are nici o importanta, pana la urma.)

R: - Ati vorbit de NATO ca proces politic. La ce va referiti?
D.D. - Ideea NATO ca proiect politic e cruciala. NATO nu este doar proiect militar (Islanda, tara NATO, nu are armata, iar Coreea de Nord, desi cu una dintre armatele cele mai performante din lume, nu va intra, cu acest regim, niciodata in NATO), ci si politic. Valorile democratice trebuie aparate si exportate politic, in primul rand. Trebuie evitata cu necesitate situatia din Ucraina, unde discrepanta dintre elita politica si populatie in ceea ce priveste integrarea in NATO este, astazi, aproape imposibil de gestionat. Daca acceptarea integrarii in UE depaseste la nivelul populatie 50 %, NATO se bucura de acordul a circa 20 % din populatia Ucrainei, in ciuda declaratiilor favorabile ale conducerii politice. Astazi, partidele politice evita abordarea subiectului, din ratiuni evidente. Este unul dintre efectele regimului Kucima care, chiar daca a facut la un moment pasi semnificativi spre apropierea de NATO (cel putin in comparatie cu R. Moldova care a sabotat sistematic procesul – vezi „Parteneriatul pentru Pace”), nu a facut din asta o dezbatere cu miza nationala (sa mai adaugam ca tocmai aceasta apropiere a armatei ucrainene de NATO a fost unul dintre elementele care au asigurat succesul Revolutiei Portocalii – un efect pervers pe care Kucima nu l-a luat suficient in calcul!).
Asistam acum in Ucraina la un paradox: societatea civila, singura care mai poate discuta liber despre NATO nu are exercitiul dezbaterii despre subiect, iar partidele politice nu au motivatia electorala. O asemenea evolutie trebuie sa fie o lectie pentru R. Moldova – dezbaterea legata de Alianta Tratatului de Nord trebuie sa inceapa de acum, mai cu seama ca sustinerea publica a acestei organizatii este astazi in R. Moldova mai consistenta decat in Ucraina.

„Curatenie in sistemele sau institutiile de securitate nu poate face in R. Moldova decat NATO!”

R. - Mai este apoi experienta vecinilor...
D.D. - Desigur! Nici o tara dintre cele scapate din fostul lagar socialist nu s-a integrat in UE fara a trece mai intai prin furcile caudine ale NATO. Si nu e greu de inteles de ce. Integrarea in NATO este un proces. Si tocmai acest proces este unul care modifica radical, aproape, configuratia institutionala a unui spatiu (schimbari la nivel administrativ, uman, la cel al criteriilor de selectie etc.). Este ceea ce inseamna capacitatea Aliantei Tratatului de Nord de a rationaliza sistemele sociale, despre care am mai vorbit.
Starea actuala a societatii din R. Moldova, macinata de coruptie, sisteme de cumetrii in selectia si promovarea cadrelor de orice fel (nivel politic, administrativ, academic), coruptia institutionalizata si coruptia de stat, conducere si loializarea subordonatilor prin dosare si santaj etc., etc. nu are, deocamdata, nici o legatura cu functionarea unei societati care vrea sa se integreze in UE. Din aceasta pricina, integrarea initiala in NATO a fost o conditie fundamentala – si este inca! – pentru integrarea ulterioara in UE a societatilor din rasaritul Europei. Inclusiv a R. Moldova.
Mai mult. Daca ne uitam la Planul de Actiuni UE-R. Moldova, constatam ca nu exista acolo nici un domeniu referitor la reforma institutiilor de securitate. Sa crezi ca poti democratiza sau europeniza aceste societati, provenite din fosta URSS, fara asemenea reforme la nivelul institutiilor de forta e o iluzie, daca nu o prostie crasa. IPAP-ul incearca sa faca asta si sa compenseze lipsurile Planului de Actiuni – dar poate? Eu ma indoiesc.
Curatenie in sistemele sau institutiile de securitate nu poate face in R. Moldova, si nu numai, decat NATO! Este o experienta prin care au trecut toate tarile rasaritene care s-au integrat ulterior in UE. A fost dur, dureros, deseori inestetic, au cazut capete, scandalurile din presa s-au tinut lant, s-au schimbat ierarhii, au fost perdanti ai proceselor etc., etc.
Dar e o naivitate pentru cineva sa creada ca se poate altfel. Sper sa ma insel in ceea ce priveste R. Moldova. Dar nu cred.
A consemnat Alexei Lungu, Flux

foto: Dan Dungaciu