Pelicula este o productie Olanda, 2000, de Vuk Janic, cu o durata de 83 de minute.
Urmarind destinul catorva dintre fotbalistii componenti ai echipei de aur a Iugoslaviei anilor ’80, filmul analizeaza ingerinta conflictelor politice si entice in sport si transformarea stadioanelor in teren de confruntare. Considerati odata eroi nationali si adulati de stadioane intregi in tot spatiul Iugoslaviei de atunci, fostii coechipieri au ajuns sa joace dupa 1990 in nationale diferite. Aceiasi oameni, care ii aclamau cu cativa ani in urma, ii huiduie pe jucatorii sarbi la Zagreb si pe cei croati la Belgrad. Visul potentialei echipe nr.1 a Europei s-a sfarsit. Jucatorii si galeriile lor trebuie sa se adapteze noii situatii. 

Boban, Prosinecki, Savicevic, Mihajlovic, Suker...
Toti s-au nascut si au crescut in aceasi tara, avand aceleasi vise.
In 1987 castiga Campionatul mondial de Jurniori din Chile. „Cilienii” ( cum a ajuns sa fie cunoscuta echipa) au jucat impreuna pana la declansarea razboiului din Iugoslavia. In 1991 jucatorii din Croatia si cei din Slovenia au parasit echipa. Un an mai tarziu, „parintele” echipei – antrenorul Ivica Osim demisioneaza deoarece sarbii bosnieci incep sa bombardeze orasul unde locuia – Sarajevo. Sub presiunile comunitatii internationale, restul echipei este trimisa in 1992, la Campionatul European de Fotbal din Suedia. Acesta avea sa insemne sfarsitul dramatic al  promitatoarei echipe a Iugoslaviei, formata din 11 jucatori.
Subiectul din   The last Yugoslav football team a devenit o metafora pentru fragmentarea Iugoslaviei ca tara.
Regizorul Vuk Ianic a crescut in Sarajevo si, fiind copil, adesea mergea cu tatal sau la meciurile echipei nationale de fotbal. Acest film este insasi povestea sa despre tara lui care se destramase, spusa prin prisma fostilor lui eroi “ chilienii”. Intr-o maniera sensibila regizorul vorbeste cu jucatorii si familiile lor, cu prietenii acestora . Se intoarce in satele unde acestia s-au nascut si au crescut si ne arata pamantul ars de razboi unde acesti jucatori au lovit pentru prima data mingea de fotbal. Locul nu seamana nici pe departe cu majoritatea cluburilor europene si stadioanele unde joaca ei acum.

In martie 1999, "prietenii din Chile" aveau sa joace primul lor meci de cand forta lor s-a destramat, intr-o infruntare directa in cadrul meciurilor preliminare ale Campionatului European din 2000.
Mijatovic, Savicevic  si Mihajlovic pentru  Iugoslavia si Suker si Boban pentru Croatia.
Dar acest prim meci pentru calificare, foarte tensionat, a fost amanat din cauza razboiului din Kosovo.
Cateva luni mai tarziu meciul se va juca la Belgrad. Era pentru prima data de cand incepuse razboiul, cand jucatorii croatieni ajungeau in Iugoslavia. Tensiunea creata in jurul acestui “meci istoric” era cu atat mai mare cu cat a doua zi era programat un protest in masa impotriva presedintelui Milosevic. Echipa Croatiei, ajunsa pe locul trei in lume doar cu doi ani in urma, a jucat execrabil.
Doua luni mai tarziu, meciul din retur s-a jucat  la Zagreb in Croatia. Acest meci avea sa fie si mai tensionat. Echipa Iugoslaviei se afla in urma clasamentului in grupa, iar pentru Croatia era un meci pe vita si pe moarte. Sucker, Boban si echipa lor trebuiau sa castige pentru a se califica la Euro 2000. Ceea ce a fost mai chinuitor in meci a fost momentul cand jucatorii se vedeau fata in fata, desi era pentru a doua oara. Jucatori care se cunosteau bine, care crescusera impreuna si impartasisera bucuria de a fi campioni la juniori ca o echipa foarte unita, de prieteni, acum erau divizati de interese contradictorii, de ura altora si de extinderea razboiului.   

Intre aceste doua meciuri, documentarul urmareste povestea “generatiei de aur” nationalei Iugoslaviei si visele lor spulberate. Razboiul i-a constrans pe fiecare sa plece in alta tara, sa adopte o alta nationalitate, un nou imn national si o noua echipa nationala de fotbal. Pentru unii alegerea a fost usoara, altii, insa, au fost macinati de nesiguranta si au suferit de pe urma acestor decizii imposibile.
Politica a afectat fairplay-ul jocului si a tras in jos pe unii dintre cei mai talentati si promitatori tineri odata cu ea.

Vuk Ianic s-a nascut la Sarajevo, a absolvit Academia de Teatru si Film din Belgrad. A lucrat ca regizor de film si Tv la Televiziunea din Sarajevo. A realizat numeroase documentare, majoritatea dintre ele fiind premiate. Cateva exemple: -Premiul Special “Armande Lanoux” la Festivalul International de Televiziune Monte Carlo – pentru documentarul Village in the fog
-“Prix Italia”  in 1991 pentru documentarul  Halda.

Primarul Gheorghe Ciuhandu a declarat ca nominalizarea reprezinta un mod de a rasplati si incuraja eforturile Primariei de dezvoltare a turismului in oras, decizia fiind luata dupa o selectie riguroasa, anunta Prompt Media.
Comitetul Swiss Tourism Awards a decis ca premiul la categoria "Cities on Human Scale" sa revina Timisoarei. In scrisoarea trimisa edilului, oficialitatile elvetiene au explicat motivele pentru care au ales orasul banatean: "Istoria sa fascinanta, arhitectura eleganta, similara cu cea a Vienei, caldura cu care te intampina, caracterul cosmopolit care combina diferite culturi, numeroasele parcuri si gradini, viata culturala bogata, care reuneste muzee, galerii, teatre, Opera si Filarmonica, ospitalitatea locuitorilor, localurile si restaurantele primitoare, in care se vorbesc romana, germana, maghiara, italiana, sarba si alte limbi in acelasi timp sunt doar cateva dintre motivele care ne-au indemnat sa acordam acest premiu Timisoarei". Decernarea premiului va avea loc in noiembrie, in cadrul celui mai prestigios targ de turism din Elvetia.

foto: Catedrala Ortodoxa, un simbol al Timisoarei

Potrivit purtatorului de cuvant al Administratiei prezidentiale, Adriana Saftoiu, temele acesti consultari sunt gasirea unor solutii pentru stabilizarea situatiei politice, accelerarea reformei institutionale si analiza evolutiilor cu privire la votul uninominal, transmite Hotnews.
"De asemenea, in cadrul consultarilor pot fi abordate si alte teme propuse de catre partidele politice", a spus Adriana Saftoiu, citata de aceeasi sursa.
Saptamana trecuta, la Cotroceni au avut loc consultari care au avut ca tema introducerea votului uninominal. La sfarsitul acestora, Traian Basescu a declarat ca in cazul in care parlamentul adopta un proiect de lege pe aceasta tema intr-o prioada de timp rezonabila, el renunta la organizarea referendumului.
PNL, PSD, PD si PC s-au angajat sa sustina in Parlament reforma sistemului de vot.

foto: Palatul Cotroceni

Adica fara stapan. Ca sa vina din nou «ungurii»  sa faca «dreptate», sa stea cu poporul la taifas, si sa-l indrepte pe «calea cea buna», desigur spre Ungaria, dar prin Uniunea Europeana. Caci, la o adica, dati-ne voie sa va intrebam, dragi frati romani, de ce n-ar putea fi considerata la fel si Bucovina noastra ? Ca o Tara a nimanui, sau ca  o stana fara de stapan ?
Numai ca romanii adevarati nu vor ajunge la carma tarii. Pentru ca acolo sant preferati de obicei oameni care pun interesele lor personale sau de partid mai sus decat interesele natiunii romane si ale Tarii. Si apoi, cand e vorba de intereseul national, las’ ca nici romanii de rand nu-s in stare sa fie la fel de uniti ca ungurii. Sau ca evreii.  Nu mai vorbesc de ucraineni, de liderii si liderasii lor de tot felul, care n-au fost, nu-s si nici n-or fi vreodata de mamaliga, precum sunt in ultimul timp romanii. Pentru ca liderii de la Kiev sau de la Donetk, de la lvov sau de la Cernauti sunt mai intai si intai de toate Ucraineni. In Ucraina nu poate intra nici o musca fara voia lor. Nici un tantar. Imediat i se aplica stampila de interdictie si i se da titlul de persona non grata. Ca fostilor sau actualilor redactori de la Ziua Cristina Zarnescu sau Victor Roncea. Mai mult, nici un capat de ata nici un nasture, cazut aici din intamplare de la mantaua lui Ivan Turbinca, nu se retrocedeaza. Chiar daca adevaratul stapan ar avea toate actele de proprietate in regula.
Drept dovada poate fi si pichetarea Consulatului General al Romaniei de la Cernauti, intamplata in ziua de 10 martie a.c. si Declaratia de protest, semnata de liderii a sase organizatii si partide din fosta capitala a provinciei, in legatura cu hotararea din 3 martie curent a Curtii de Apel a Romaniei cu privire la reabilitarea « ocupatiei Bucovinei si Basarabiei » de catre Antonescu in 1941. 
Asa ca, daca pe Dambovita vor continua la nesfarsit ciorovaierile inutile care fac tara de rasul gainilor, sa nu va mirati, dragi prieteni si vecini, cand peste putin timp pe harta Europei vor mai aparea doua Tari independente si suverane – o Transilvanie ungureasca si o Moldova Mare ruseasca, ultima cuprinzand in hotarele ei Iasul, Vasluiul, Barladul, Suceava, Botosanii, Bacaul, Romanul si multe alte localitati stefaniene, in care veti putea intra doar cu pasapoarte de strainatate, buletine de identitate si vize  date de   Solyom Laszlo sau de Vladimir Voronin. Caci ei vor fi stapanii. Si ei, fiti siguri, vor sti sa faca ordine in tara. Dupa toate regulile europene.

Deci, daca Basescu si Tariceanu, pentru care ati dat votul in mod democratic, se tot cearta ca la usa cortului si lasa tara de izbeliste, la cheremul strainilor, fara ca sa dea riposta ferma la orice atingere a intereselor nationale, va putem imprumuta noi, vecinii dumneavoastra, niste cazaci, ca sa-i puneti in locul lor.  Sa-i alegeti hatmani. Ca noi de acesti avem cata frunza si iarba. Patrioti sadea ! Chiar mai multi decat ne trebuie. Pe timpuri ne-ati dat dumneavoastra  niste moldoveni, care au devenit hatmani la noi. De exemplu, pe Nicoara Potcoava si pe Danila Apostol. Acum e timpul sa va intoarcem binele facut. Asa ca va putem oferi asa degeaba, fara dobanda cativa cazaci. Ca sa va apere tara. Daca singuri nu stiti cum s-o faceti, va vom invata noi. Or, noi, ucrainenii, suntem oameni generosi. Intotdeauna dam mai putin, ca sa putem lua mai mult dupa.
Pentru Romanian Global News, C.H. din Cernauti

foto: Relatii de prietenie intre Ungaria si Rusia la nivel inalt

Potrivit corespondentului Romanian Global News la Budapesta, 50 de lucrari ale unor artisti plastici romani (25 de pictori, graficieni, sculptori etc.), vor omagia intr-o expozitie de anvergura, memoria marelui artist. Expun printre altii: Constantin Flondor, Romul Nutiu, Delia Corban, Leon Vreme, Peter Jecza, Constantin Raducan, Bela Szakats, Constatin Catargiu. Expozitia omagiaza si 70 de ani de la inaugurarea ansamblului sculptural de la Targu Jiu prin lucrari de sculptura si arta decorativa inspirate de personalitatea si opera marelui artist, lucrari concepute in spirit brancusian.
Expozitia va fi vernisata la ICR Budapesta, si va ramane deschisa publicului amator pana pe data de 30 aprilie.

Gabriel Gherasim: Doamna Nicolae, va rog dati-ne cateva date biografice despre dumneavoastra.
Diana Nicolae: Ma voi limita doar la cateva date biografice, care sper sa creioneze o imagine concisa si clara privind evolutia mea. M-am nascut intr-o familie de medici de provincie si am copilarit si invatat pe meleagurile Bucovinei, la Radauti. Dupa absolvirea Facultatii de Jurnalistica in Bucuresti, am lucrat in presa scrisa si audiovizuala ca reporter, editor, director de creatie, cat si in publicitate, in calitate de copywriter (specialist in drepturi de autor). Experienta mea profesionala a fost intotdeauna dictata de dorinta de a ma exprima si de a-mi gasi cel mai potrivit drum in viata. Printre nenumaratele experiente profesionale de care am avut parte in Romania, cea mai benefica a fost cea de scriitor si asistent de productie pentru Radio BBC. Am lucrat cu profesionisti care m-au inspirat si mi-au dat incredere in viitor. As putea spune, ca experienta alaturi de BBC, a fost definitorie in cariera mea. Dupa numeroase incercari de a-mi gasi cea mai potrivita pozitie in presa romaneasca, m-am hotarat sa-mi continui studiile. Am fost acceptata intr-un program de Masters in productie de televiziune si film la Universitatea din Carolina de Nord, Greensboro, care m-a sustinut financiar in perioada studiilor, si de unde am absolvit in anul 2003, avand ca teza de masteratat filmul documentar "Red darkness before dawn" (Intunericul rosu inainte de zori). Dupa absolvirea masteratului, am ales cariera universitara si am obtinut o pozitie la Facultatea de comunicare si jurnalistica, la Bennett College, in Carolina de Nord. Astazi predau ca Assistant Professor in cadrul Universitatii Rowan, din New Jersey, in departamentul de radio, televiziune si film.

G.G.: Ce este "Intunericul rosu inainte de zori" si ce v-a motivat crearea sa?
D.N.: "Intunericul rosu inainte de zori" este un film documentar de 65 minute, care expune si condamna ororile comunismului. Filmul este compus din declaratii ale detinutilor politici, care au experimentat detentia si tortura in inchisorile si lagarele de munca din Romania, cat si din cele ale catorva istorici. Ideea centrala se contureaza in jurul inchisorii de la Sighet, ca simbol al inceperii exterminarii elitelor romanesti si al represiunii comuniste. Au fost mai multi factori care m-au determinat sa realizez acest film. Unul dintre ei e personal, dictat de suferintele familiei mele in timpul regimului comunist, de cele ale tatalui meu, care a crezut cu tarie in schimbare si a incercat sa contribuie la ea in 1989, dar la scurt timp a fost profund deziluzionat. M-a motivat de asemenea, dorinta de a cunoaste adevarul istoric, un drept pana la urma, care ne-a fost negat, si la care in sfarsit imi doream sa am acces, sa-l inteleg. Un alt motiv foarte important a fost dorinta de a prezenta drama unor oameni, care desi au suferit pentru tara, in puscariile comuniste, astazi sunt uitati, ignorati, desconsiderati si chiar persiflati, chiar de catre calaii lor, aflati acum la putere, sau liberi sa traiasca in pace. Apatia din tara, dorinta de a uita si de a merge mai departe a autoritatilor, m-au intrigat in toata perioada petrecuta in Romania. Am considerat de datoria mea sa nu las ca timpul sa stearga din memoria noastra acele vremuri odioase, si sa contribui prin filmul meu la procesul moral, la asanarea morala, de care tara noastra are atata nevoie. Nu stiu in ce masura am si reusit, dar lucrul de care pot sa spun ca sunt mandra, este faptul ca am inregistrat pentru eternitate, cateva dintre dramele unor oameni, a caror suferinta nu a fost auzita pana acum si care ar putea sa constituie modele de urmat pentru generatiile urmatoare. Eu consider ca un popor care-si ingroapa sau neaga istoria e un popor fara perspective de progres. Poporul roman a avut parte de destula impostura si de aceea am considerat necesar sa contribui cu ceva la demascarea acesteia. Traiesc cu speranta ca valorile se vor rearanja in Romania, dar totodata sunt convinsa ca pentru asta, fiecare dintre noi trebuie sa contribuie cu ceva. Acesta este modul in care, consider eu, ca pot sa contribui.

G.G.: De ce este rememorarea ororilor comunismului importanta pentru romanii care le-au trait?
D.N.: Cred ca rememorarea acelor orori este importanta atat pentru cei ce le-au trait, cat si pentru noile generatii, tocmai pentru ca acele cumplite timpuri sa nu mai revina vreodata. De asemenea, fara o cunoastere a istoriei reale, nu putem vorbi de reabilitare morala in Romania. Si as vrea sa o citez aici pe Ana Blandiana, a carei motto m-a ghidat pe parcursul realizarii acestui film: "Cand justitia inceteaza sa fie o forma de memorie, memoria insasi poate fi o forma de justitie". Poate ca vom putea ierta, poate ca multi dintre cei care au suferit au si facut asta, dar cu siguranta nu avem dreptul sa uitam. Cred ca aceasta este cea mai importanta idee, pe care filmul meu incearca sa o transmita.

G.G.: De ce este cunoasterea ororilor comunismului importanta pentru cei care s-au nascut in Tara si din parinti romani in general, dupa 1989?
D.N.: Cum spuneam si mai devreme, fara cunoasterea istoriei reale, si fara o denuntare a ororilor acesteia, nu poti construi o societate normala, bazata pe incredere si pe valori solide. Daca dam uitarii acele timpuri, inseamna ca jertfa celor care s-au sacrificat pentru tara, a fost de prisos. Ca sa poti merge mai departe, trebuie sa scoti din radacini raul. In Romania insa, din pacate, un astfel de proces intarzie sa aiba loc, iar generatiile nascute dupa 1989 nu mai stiu mare lucru despre trecut. Intr-una dintre discutiile mele cu istoricul si cercetatorul Florin Constantinescu, de la Universitatea din Bucuresti, domnia sa imi marturisea cu regret: "Romania este o tara terminata din punct de vedere istoric". Nu stiu daca eu impartasesc in totalitate opinia domniei sale, dar ma tem ca ea se poate adeveri daca nu luptam pentru cunoasterea adevarului istoric si pentru dreptate. Cred, de asemenea, ca cei care au rezistat acelor timpuri sunt adevaratele modele, pe care generatiile de azi ar trebui sa le urmeze. Eu consider ca multi dintre tinerii de astazi, din Romania, sunt debusolati si pentru faptul ca nu au la ce sa se raporteze. Din vocabularul tinerilor de astazi a disparut patriotismul, iar nationalismul este asociat cu extremismul. Eu consider ca acestea sunt doar cateva dintre tarele comunismului, de care nu vom scapa, daca nu vom alege sa vorbim deschis despre trecut. De curand, Televiziunea Romana a difuzat rezultatele unui concurs, prin care se incerca stabilirea unui clasament al celor mai mari zece romani, de-a lungul istoriei, clasament bazat pe preferintele publicului din Romania. Am fost surprinsa, si am constatat cu durere, ca un nume ca cel al lui Iuliu Maniu, un patriot care nu a renuntat la principii si la iubirea de tara pana la moarte, nu a fost nici macar mentionat. De aceea, cred ca este esential ca tinerii studenti, cercetatori, sa aiba acces la arhive, nu doar la documentele din dosare, dar si la arhivele de film si radio, pentru a putea afla adevarul despre istoria recenta a Romaniei. Nu putem vorbi de o democratie reala, daca accesul la arhive este prohibitiv si limitat. Nu cred ca simpla integrare europeana ne va vindeca de toate pacatele. Daca noi nu vom trata bolnavul acasa, ma tem ca el va risca sa moara pe drum.

G.G.: Care a fost reactia publicului occidental la filmul dumneavoastra?
D.N.: Filmul a fost apreciat de publicul occidental, si primit cu reala emotie de catre cei care au avut ocazia sa-l vizioneze. In Statele Unite, filmul a fost selectat de PBS (Televiziunea Publica Nationala), pentru difuzare, la putin timp dupa ce a fost produs, onorat ca finalist al premiilor Dore Schary, de catre “Antidefamation League”. De asemenea, a fost solicitat de catre Hoover Institute pentru a fi inclus in arhive, ca prim material audio-vizual pe aceasta tema, in limba engleza, de la Universitatea Standford. Au fost de asemenea si alte institutii dedicate cercetarii comunismului din Statele Unite si Europa, ca de exemplu, Institutul de Studii Europene de la Budapesta, care a solicitat filmul ca material de documentare si cercetare.

G.G.: Ce ati spune stangistilor din Occident care insista sa mentina parerea ca "si comunismul a avut parti bune"?
D.N.: Le-as recomanda sa vizioneze filmul. E greu pentru cineva care nu a trait intr-un astfel de sistem sa-i inteleaga mecanismele de functionare. Este simplu sa fii de stanga din fotoliul si comfortul de acasa, citind o doctrina care pe hartie suna ideal. Din punctul meu de vedere, comunismul nu a avut nici o parte buna, iar efectele lui se pot vedea si astazi, la aproape saptesprezece ani de la caderea lui.

G.G.: Cum pot cititorii nostri sa vizioneze "Intunericul rosu inainte de zori"?
D.N.: Filmul exista in centrele de cercetare mentionate mai sus, cat si in diverse centre universitare, iar cei interesati il pot achizitiona trimitand un e-mail pe adresa: info@cineluci.com sau accesand site-ul www.cineluci.com.

G.G.: Ce planuri aveti pe viitor?
D.N.: In afara proiectelor la care lucrez cu studentii mei de la universitate, am un proiect personal, un alt film documentar despre Romania, pe care sper sa-l finalizez in perioada urmatoare. Este un film despre un fenomen, care desi nu neaparat contemporan, se manifesta foarte acut in Romania zilelor noastre, asa-numitul fenomen de "brain drain", sau de "emigrare de materie cenusie".

G.G.: Cum pot cititorii nostri sa va contacteze?
D.N.: Ma puteti oricand contacta la urmatoarea adresa de e-mail: info@cineluci.com sau accesand site-ul de internet www.cineluci.com.

G.G.: Va multumesc pentru interviu!
D.N.: Si eu va multumesc mult pentru posibilitatea pe care mi-ati oferit-o, de a impartasi cu cititorii dvs. cateva dintre ideile care au stat la baza realizarii acestui documentar. Sper ca urmatorul film sa aiba acelasi impact atat in Statele Unite, cat si in tara, si sa contribuie pe cat posibil, la imbunatatirea imaginii noastre peste hotare.
de Gabriel Teodor Gherasim, New York