Adrian Dancea provine dintr-o familie de clujeni care, de trei generatii, numara cate un medic printre membrii ei. Parintii sai au fugit in ‘83 din tara, profitand de o conferinta la care tatal - profesor universitar la Politehnica - fusese invitat. Au cerut azil politic in Franta si, dupa un an, au solicitat intregirea familiei, ocazie cu care Adrian - care ramasese cu bunicii – a parasit si el tara. In Canada au ajuns cu totii un an mai tarziu; Adrian avea, pe atunci 15 ani.
In prezent, el este cardiolog pediatru la The Montreal Children's Hospital – McGill University Health Centre, profesor - asistent la Facultatea de medicina si Director al programului de formare in cardiologie pediatrica. El a facut o supraspecializare in interventii prin cateter la University of California din San Francisco si se pregateste acum pentru obtinerea unui MBA la Universitatea din Tenessee. Un parcurs universitar si realizari de exceptie, despre care medicul Adrian Dancea vorbeste cu modestie, intr-o limba romana aproape ireprosabila, in ciuda celor 22 de ani petrecuti pe pamant canadian.
Cat despre problemele cu care se confrunta sistemul quebechez de sanatate, solutia pe care o vede medicul roman e una singura: acceptarea privatizarii, ca sistem paralel celui de stat.

Pacientii preferati
1% dintre copiii din lume – spune Adrian Dancea - se nasc cu o malformatie cardiaca: absenta unei cavitati, o valva blocata, o gaura intre cele doua ventricule etc. Este vorba de un accident in procesul de formare a inimii (care are loc in primele doua luni de sarcina), a carui cauza nu se cunoaste. In trecut, interventiile chirurgicale erau singurele care rezolvau, in mare parte, aceste probleme; acum, cu ajutorul cateterului, o parte dintre ele se pot rezolva nechirurgical. De ce a ales domeniul pediatriei, pe care multi dintre medici il considera dificil si, prin urmare, il evita, atunci cand vine momentul specializarii? “Imi plac copiii, raspunde, simplu, Adrian Dancea. Bunicul meu dinspre mama a fost si el medic pediatru, in Cluj. Este si pentru ca acest domeniu imi ofera multe satisfactii, deoarece mare parte dintre malformatii pot fi rezolvate si prognosticul pe termen lung este excelent. Si calitatea de viata a pacientilor va fi buna, refacerea, in cazul copiilor, fiind extraordinara.” Pe de alta parte, recunoaste medicul, nimic mai trist decat esecul, in cazul unui copil. Si este foarte greu, fiindca au de a face cu parinti stresati si disperati, pe care trebuie sa ii calmeze.
“Suntem multi care lucram la aceste cazuri, aici, la Spitalul de copii, suntem o echipa. In ce ma priveste, fac consultatii, pun diagnosticul, interpretez electrocardiograme, fac toate interventiile prin cateter. Tot mie imi revine, in calitate de cardiolog, sarcina de a urmari evolutia copilului, dupa ce acesta paraseste spitalul.”
Cum isi pot da parintii seama ca sunt probleme cardiace la copilul lor? De obicei, copiii care au malformatii cardiace au probleme de sanatate imediat dupa nastere, spune Adrian Dancea. Culoarea cianozata a pielii, de exemplu, este un semn clar de boala. Sunt copii care se nasc cu insuficienta cardiaca; altii au suflu cardiac, palpitatii sau isi pierd adeseori cunostinta... In departamentul in care lucreaza, se fac in jur de 4.000 de consultatii anuale externe si aproximativ 100 de operatii pe inima deschisa. Tot in jur de 100 pe an este si numarul interventiilor cu cateter pe care le face medicul roman.

Mama – medic imigrant, fiul – medic canadian
Adrian Dancea cunoaste sistemul de sanatate quebechez nu doar din experienta directa, ci si prin prisma celor traite de mama sa, medic specializat in patologie si cu experienta in cercetare, care a trebuit sa “infrunte” sistemul in calitate de medic imigrant. “A invatat, a trebuit sa treaca prin toate etapele, nu i-a fost usor. Si-a facut rezidenta in Canada, era singura solutie.” Sistemul canadian de sanatate, in intregul lui, isi favorizeaza absolventii; pentru medicii cu diploma obtinuta in strainatate, locurile la specialitatile “mai interesante si mai competitive” sunt mai putine, sansele de a ramane in orasele mari, precum Montreal, mult mai mici. De ce stau lucrurile asa? “Este modul in care se incearca mentinerea standardelor; se spune ca aici sunt cele mai ridicate din lume, mai mult chiar decat la americani.
Mama, desi a facut atatea sacrificii ca sa poata practica medicina, considera ca sistemul de aici e riguros si il sustine.” Chiar si asa, erorile medicale nu pot fi eliminate, spune medicul, insa se asigura o limitare a lor. Adrian Dancea povesteste, in continuare, despre propriul sau drum. Dupa terminarea liceului, la Gatineau, a facut un “bac” - 2 ani - in biochimie, la Universitatea din Ottawa, pentru ca se cer anumite cursuri pentru a te putea inscrie la medicina. “Notele conteaza foarte mult, daca nu ai note foarte bune, e foarte greu sa fii acceptat. In plus, trebuie sa ai si activitati parascolare. Am dat interviul cu o comisie de admitere speciala, am fost acceptat si, intre ‘88 si ‘92 am urmat cursurile Facultatii de medicina de la Universitatea din Ottawa, in limba engleza. Cei doi ani de biochimie ii facusem jumatate in franceza, jumatate in engleza.” Dupa aceea, a urmat un an de “internat”, la Toronto -formatie postuniversitara care azi nu mai exista. Intre ‘93 si ‘96 a facut rezidenta la McGill, intre ‘96-’99, s-a format in cardiologie pediatrica, iar in‘99 s-a supraspecializat in San Francisco in interventiile prin cateter. Din 2000, Adrian Dancea este Directorul programului de formare in cardiologie pediatrica de la McGill, pe langa activitatile din spital si cele de cadru didactic la Facultatea de medicina. In plus, pregateste un Master in Business Administration (MBA), care il va ajuta sa consolideze reteaua de servii medicale pe care McGill le ofera regiunii de care raspunde. (McGill University, Universite de Montreal, Universite de Sherbrooke si Universite Laval servesc, fiecare, una din cele 4 regiuni in care este impartita provincia Quebec, din punctul de vedere al sistemului de sanatate.)

Sanatatea – prizonera politicii
Ar fi gresit, considera Adrian Dancea, sa se faca standarde diferite pentru medicii straini, insa recunoaste ca integrarea mai usoara a medicilor imigranti in sistem ar putea fi o solutie - partiala - a crizei cu care se confrunta sistemul canadian de sanatate. Partiala, fiindca adevarata problema are, dupa parerea sa, cauze mult mai adanci: “In Canada, in Quebec, atasamentul fata de sistemul de sanatate de stat are proportii mitice. Sanatatea este monopol de stat si, cata vreme va fi asa, resursele vor fi limitate, nu va exista competitie, ineficientele vor ramane greu de controlat… La fel ca intr-un guvern socialist, el ramane supus unor agenti politici. Cred ca numai in Cuba si in Coreea de Nord monopolul de stat se mentine inca. Toate teoriile economice arata ca apanajul gratuitatii il reprezinta cozile. In cazul nostru, listele de asteptare.” Sanatatea ramane o miza politica extrem de importanta, explica medicul, fiindca marea parte a celor care voteaza sunt atasati de aceasta idee a sistemului gratuit, de care beneficiaza toata lumea. Este suficient sa privim platformele electorale ale partidelor, ca sa vedem cat de mult se mizeaza pe aceasta idee, pentru a castiga electoratul. In Canada, sanatatea este “prizoniera politici”, conchide medicul.
Cu salarii inferioare si fonduri insuficiente alocate Sanatatii, cu obligativitatea cunoasterii limbii franceze, capacitatea Quebecului de a-si pastra medicii si de a atrage medici din alte provincii este destul de limitata. Mai mult, fiindca rata de imbatranire a populatiei creste vertiginos, in urmatorii 10 ani, situatia va fi si mai grea. Solutia acestei probleme nu poate fi, in opinia lui Adrian Dancea, decat acceptarea unui sistem de sanatate privatizat, care sa functioneze in paralel cu cel de stat si sa asigure decongestionarea acestuia, ca in multe dintre tarile europene. “Interventiile complexe, care impun o platforma tehnologica avansata, unde costurile sunt uriase nu vor putea fi niciodata efectuate in sistemul privat. Insa sunt altele, care pot fi foarte bine preluate de acesta.”
O mica victorie o reprezinta, spune Adrian Dancea, decizia Curtii Supreme de a nu mai considera ilegal un sistem privat de sanatate. Drept urmare, au aparut deja cateva initiative private la Montreal, o clinica de radiologie si chiar un serviciu de urgenta privat. Insa, cum nu exista asigurari pentru acestea, totul se plateste din buzunar, precizeaza medicul. In ce priveste “turismul medical”, fenomen care a capatat amploare in Quebec, Adrian Dancea nu vede de ce persoanele care au posibilitatea de a-si plati tratamentul sau chirurgia in alta parte a lumii nu ar face-o: “E ca si cum ai investi in sanatatea ta; ai o suta de mii de dolari si, in loc sa-ti iei un Mercedes de banii astia, iti platesti o operatie.”
Adrian Dancea nu face parte dintre medicii care contesta calitatea serviciilor de sanatate oferite de alte tari. Dimpotriva, el considera, de exemplu, ca medicii romani sunt buni. A avut ocazia sa se convinga de acest lucru in urma cu trei ani, cand a fost la Cluj cu o delegatie americana pentru a efectua la spitalul de acolo implanturi de proteze. Ceea ce le lipseste spitalelor romanesti nu sunt medicii buni, ci resursele, spune Adrian Dancea care se declara, totusi, optimist, in ce priveste evolutia lucrurilor in Romania.
(Un articol semnat de Simona Plopeanu, “Pagini Romanesti”)

Creat in 2006 de catre ICR Paris, acest premiu se va acorda in fiecare an unui scriitor care s-a remarcat in timpul ultimilor cinci ani in domeniul poeziei, prozei poetice si al eseului, care scrie in limba franceza, dar care nu are nationalitate franceza. In 2006 acest premiu i-a fost acordat lui Petr Kral, scriitor francofon de origine ceha. Cu ocazia ceremoniei, o parte a Orchestrei Nationale Franceze de Flaut va sustine un concert sub bagheta lui Pierre-Yves Artaud. In program se afla piese de Antonio Vivaldi, Sophie Landemore, Doina Rotaru. Soliste vor fi Ana Chifu si Magda Popa.
Evenimentul va fi organizat cu incepere de la ora 19.30, la Salonul de Aur al Hotelului Behague, resedinta Ambasadei Romaniei la Paris, beneficiind de sprijinul institutiei diplomatice.
Intrarea se face exclusiv pe baza invitatiilor personale, in limita locurilor disponibile.

foto: Benjamin Fondane

La acest eveniment international vor participa cativa profesori universitari, scriitori, cercetatori romani si portughezi, experti in opera scriitorului si ganditorului roman, cu mare pondere in configurarea perspectivei filozofico-antropologice a secolului al XX-lea.
Din partea romana sunt invitati prof. Sorin Alexandrescu, de la Universitatea de Arhitectura “Ion Mincu” din Bucuresti cu eseul intitulat “In cautarea unei noi spiritualitati: Mircea Eliade, T.S. Eliot si Charles Maurras”; prof. Mihai Zamfir, de la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti, cu un eseu despre “Eliade si Lisabona”; Micaela Ghitescu, eseista, traducatoare, cu studiul intitulat “Antero de Quental citit de Eliade”, anunta Institutul Cultural Roman din Lisabona.
Dintre profesorii portughezi, participanti la acest colocviu, fac parte prof. Jose Augusto Martins Ramos, istoric, presedintele Consiliului Stiintific al Universitatii din Lisabona, cu un eseu intitulat “Fenomenologie si istorie in studiul religiilor preclasice”; Prof. Luis Ramalhosa Guerreiro, seful Departamentului de Istorie din cadrul Universitatii Lisabona, cu un eseu despre “Sacralitate si istorie antropologica”; scriitorul Joao Bigotte Chorao: “O imagine despre Mircea Eliade”; prof. Paulo Borges, de la Catedra de Filozofie a Culturii a Universitatii Lisabona, cu lucrarea intitulata “Nostalgia Originilor, Yoga si Eliberare la Mircea Eliade”; Maria Joao Coutinho de la Facultatea de Litere si prof. Simion Doru Cristea, doctorand al Universitatii Lisabona, care au pregatit eseul cu titlul “Structuri mitologice ale fantasticului in opera lui Mircea Eliade”. Daniel Silva Perdigao, fost lector de limba romana la Catedra de Limbi Romanice a Facultatii de Litere din Lisabona va participa cu lucrarea “Trairi lusitane ale lui Mircea Eliade”.
Prof. dr. Mihai Zamfir a mai sustinut o conferinta (organizata de Institutul Camoes si de Ambasada Romaniei la Lisabona in octombrie 2003), dedicata etapei Lisabona din viata lui Mircea Eliade, ca preambul al studiului sau introductiv la Jurnalul Portughez publicat de Editura Humanitas in 2006.
In mai 2004, in cadrul Saptamanii Culturii Romane organizate de Ambasada Romaniei impreuna cu Universitatea Lisabona, scriitorul Joao Bigotte Chorao - un admirator si exeget al operei lui Eliade, cu care a intretinut si o scurta corespondenta - a prezentat o lucrare dedicata  lui Eliade, in deschiderea unei suite de manifestari cultural-stiintifice intitulate Um Olhar sobre a Romenia (O privire asupra Romaniei). 

foto: Mircea Eliade

Nemtoaica sau romanca de succes? Si ce face statul roman pentru proiectele ei in tara?

Artisti internationali in pampa Romaniei

La Carei, timp de zece zile, in cadrul Simpozionului de arta contemporana organizat in august 2006, Dorothea Fleiss a reunit 55 de artisti din 26 de tari ale lumii. Proiectul are deja o traditie de noua ani, insa doar de doi ani este organizat in incinta Castelului de la Carei, situat chiar in centrul orasului. Evenimentul e complex, se organizeaza ateliere de lucru si expozitii, excursii si spectacole, cu sprijinul autoritatilor – primaria din Carei si prefectura din Satu-Mare- si al postului de radio local Radio Transilvania, care mediatizeaza evenimentul si atrage vizitatori.

Anul acesta, intre 25 august-3 septembrie, evenimentul va fi insotit de Academia estivala, la care se pot inscrie artisti, dar si studenti din toata lumea, cei admisi primind burse in valoare de 500 de dolari.

Dani Rockhoff: S-au implicat in proiect Institutul Cultural Roman sau departamentul MAE pentru romanii din strainatate?

Dorothea Fleiss: Nu. Nici nu stiu daca acesta stie de proiect. Am facut anul trecut invitatii la Muzeul National de Arta -sectia arta contemporana-, la Ministerul Culturii, alte muzee si institutii culturale din Bucuresti. Insa nu-i intereseaza, daca nu se organizeaza in Capitala. La Bucuresti, cred ca proiectul meu este mai putin luat in serios, fiindca el se desfasoara in pampa Romaniei, unde niciodata nu se intampla nimic. Este un proiect finantat privat, de familia mea. Insa, chiar daca el nu este sustinut la nivel de stat, se bucura de ajutor de la oficialitatile locale si judetene si de la firme private. Fiind la a noua editie, cu artisti profesionisti din toata lumea, cu critici de arta si scriitori, cred ca proiectul nu va trece pana la urma neobservat.

D:R.: Cat e de simplu sa te ocupi la Carei, timp de zece zile, de 55 de artisti din lumea intreaga?

D.F. Usor nu e. Cateva exemple din trecut: sunt probleme cu vize, daca in invitatie nu se scrie un anumit paragraf, cu suportarea, in caz de probleme, a costurilor de repatriere, atunci unor invitati nu li se da viza. Cu Italia e simplu, nu insa cu Turcia si Egiptul, iar pe patru invitati arabi nu i-au lasat in tara. Eu, din Germania, nu pot face invitatiile, acestea trebuie facute din Romania, care, chiar daca a intrat un Europa, nu face parte dintre statele Schengen. Uneori, e de rasul lumii: impreuna cu un prieten din Budapesta, care l-a luat de la aeroport, a venit un coleg din Thailanda, cu pasaport diplomatic. La vama de la Urziceni, o vama mica la sapte kilometri de Carei, n-au vrut sa-l lase in tara. M-am urcat in masina si m-am dus acolo, sa vad ce se intampla. Mi s-a spus ca „N-are viza”. „Pai cum sa-i trebuiasca viza daca are pasaport diplomatic?”, am intrebat eu. Daca nu mergeam la vama, musafirul de peste mari si tari nu intra in tara. Iar pe parcursul celor zece zile, de mai multe ori l-a oprit politia pe strada. Castelul din Carei fiind in centrul orasului, artistii se plimba prin oras, merg la cumparaturi, la piata. Deci prind un pic de „feeling” de Romania. Adevarul e, ca niciodata nu stii cu cine ai de-a face. Chiar daca majoritatea invitatilor sunt artisti renumiti, nu stii, fiecare cum este implicat in politica. In fond, ce stim despre fiecare dintre noi? Insa, in cadrul proiectului Carei, mai ales universitatile trimit acesti artisti.

D.R. Exista, prin urmare, un garant moral?

D.F.: Bineinteles, acesta exista, in orice caz. Iar daca Romania n-ar avea si oameni excelenti la consulatele si ambasadele din tarile respective, multi artisti n-ar fi venit, niciodata, la Carei. Mi s-a intamplat ca o doamna consul sa imi faca la ora 11 noaptea vizele, si astfel chinezii n-au pierdut biletele de avion. Anul trecut insa, doamna directoare Nga de la Muzeul de Arta din Ho Chi Minh (Saigon) din Vietnam, nu a primit viza. Tot asa si cubanezii, sot- sotie, artisti cu lucrari la multe art-fair-uri si galerii din Germania, care nu aveau nici un fel de functie oficiala, cum avea doamna Nga.
E greu, pentru o astfel de manifestare ar fi, in mod normal, nevoie de douazeci de curatori, iar eu o fac singura.

D.R. Ce se intampla la nivel local?

D.F. Exista inca clisee in institutii: „daca sunt secretara la un anumit muzeu, atunci n-o sa scriu titluri pentru lucrarile artistilor, pentru ca nu este jobul meu”. Dar jobul meu este sa duc atatia artisti in Romania, sa lucram impreuna? Pentru ca, totusi, lucrarile raman acolo. Artistii primesc material de lucru si doneaza lucrari, care nu se vand. E un schimb cultural, lucrarile nu sunt destinate vanzarii. Insa, in fiecare an, se doneaza dupa evenimentul de la Carei, minimum 12 lucrari Consiliului Carei si Muzeului Judetean de la Satu-Mare. Asta ma doare pe mine: lucrarile sunt depozitate si nu beneficiaza de un spatiu expozitional ulterior. Mai e ceva: multi dintre artistii participanti fac performance, instalatii sau video-art. Altii sunt scriitori sau poeti, am invitati din tot spectrul artistic. Insa cei de acolo vor doar pictura. Imbucurator este, totusi, ca se incearca la Muzeul din Satu-Mare, sa mi se dea o sala de expozitie permanenta, cu aceste lucrari ale artistilor internationali. Eu sper si intotdeauna am spus, ca lucrurile bune au nevoie de timp.

Cu antene la chinezi

Dorothea Fliess e cea mai vesela pictorita pe care am intalnit-o vreodata. Energia ei debordeaza in comunicativitatea fata de oameni, in ambitia cu care realizeaza proiecte culturale internationale, in tipatul liric din volumul sau de versuri „Jurnal caligrafic” (ed. Europrint Satu-Mare, 2005), in panzele sale pline de seva si culoare. Descendenta a expresionismului tarziu, Fleiss sublimeaza tensiunea expresiei plastice intr-un abstract, in care cromatica folosita reda contrastul starilor sale de spirit. Intre enorm si miniatural, panzele pictoritei pot acoperi pereti sau nise in cotloane retrase. Galben, turcoaz, verde, rosu, portocaliu, totul in „tare”, pe alocuri inmuiat de tuse delicate, aceasta e partitura cromatica „Thea”.

Coloristica intensa o datoreaza pictorita romanca nu doar firii sale debordante, ci si unui repetat contact cu arta Extremului Orient. Cu itinerarii expozitionale pe tot globul (Romania, Ungaria, Olanda, Blgia, Argentina, Italia, Finlanda, Brazilia, Franta, Germania, India, Israel, Mexic, Noua Zeelanda, Filipine, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania, Taiwan, Bosnia, Vietnam, Turcia, China, Cuba, Japonia) Dorothea Fleiss este curator si profesor-oaspete, in fiecare an, la Belearte in Huhhot (Mongolia Interioara ) si Beijing.

„Care e relatia ta cu provincia autonoma chineza Mongolia Interioara si...caprele ei?” am intrebat-o pe Dorothea.

„Intr-adevar, mirosul de capra e prezent in mai toate restaurantele din sudul istoric al Mongoliei. Am fost invitata de mai multe ori acolo, sunt profesor asociat al Universitatii din Hohhot, capitala Mongoliei Interioare. Am avut, acum cinci ani, expozitie personala la Muzeul de arta, cu foarte mare succes. Sunt in continua legatura cu Institutul lor de relatii internationale si in fiecare an invit artisti la proiectele mele, artisti pe care ii trimite Universitatea lor. Au fost si la Carei, anul trecut. China e foarte ospitaliera si deschisa spre colaborari culturale, insa fara pile la partid nu faci nimic”.

„Visul meu este sa fac cunoscuta cultura din Est in Vest si sa fac mai bine inteleasa cultura din Vest in Est” ne spune Dorothea, in atelierul sau de lucru din centrul Stuttgartului. „ In acest sens, am fondat Asociatia „d.f.e.w.a” din Stuttgart, impreuna cu alti artisti, internationali. La inceput a fost foarte greu sa-mi realizez proiectele, insa dupa cativa ani, am inceput sa colaborez si cu Academii estivale, cu programe de schimburi interculturale, cum e Transcultural Exchange al Universitatii, Colegiului de Arte si Institutului de Tehnologie din Boston”.

Carti-obiect cu Braun si Cartarescu

Pornim de la realitatea ca orice carte este un obiect care se citeste. Cartea-obiect este insa o creatie artistica ce modifica actul propriu-zis al lecturii, activand si altfel de perceptii, decat cele intelectual-cognitive. „Legata cu sfoara, arsa, lipita, decupata, din hartie, carton, marmura, plumb, sticla sau plastic, cartea-obiect e un ‘parti pris’ pictural si sculptural“, suna o definitie.

„Am inceput sa lucrez cu ele in anul 2000, primul fiind un jurnal de calatorie” spune Dorothea. „Am cumparat o carte de la librarie cu orasul Salzburg -tocmai eram acolo cu un proiect- si, pentru ca tot scriam jurnale, am inceput sa pictez jurnale. Unele carti-obiect intra in cutii. De exemplu aceasta, una dintre cele mai noi, in colaborare cu Mircea Cartarescu si Ioana Nicolaie, care sunt acum in Stuttgart. Eu prepar o coala pictata, iar Cartarescu scrie textul, de mana”.

„In 2002, la Lago Maggiore, am facut o carte -obiect cu lucrarile si impresiile artistilor cu care am lucrat impreuna. Tehnic, cu greu se poate face in fiecare zi o pagina, fiecare foaie trebuie preparata si lasata la uscat. Nu e ca un jurnal, in care ai libertatea sa creezi cum simti. Scriitorii imi dau un text si eu lucrez cu acel text. Cu un poem, fac mai multe carti-obiecte, interpretandu-le plastic textul. Am inceput cu Volker Braun din Berlin, continuand cu Uli Rothfuss, Tahar Bekri -poet tunisian care traieste la Paris-, cu Rodica Draghincescu -careia ii ilustrez si o carte de poeme, ce va aparea in curand la o editura din Luxemburg”.

 „Nu este o directie noua, sunt multi in lume care fac carti-obiect. Recent s-a organizat un festival la Varsovia, in Polonia, insotit de o expozitie itineranta de carti-obiect cu tema „Timpul”. Anul trecut, la Seoul, in cadrul targului de carte, o intreaga hala expozitionala a fost dedicata cartilor-obiect. Am participat si eu la acest proiect, ca artista plastica reprezentand Germania, iar Ministerul Culturii din Coreea de Sud mi-a platit standul si drumul”.

„Cartile mele obiect sunt unicate, sau mie imi ramane una, scriitorului una. Este ceva foarte personal, foarte intim, ca un jurnal si nu sunt de vanzare. Am insa creatii expuse in colectii: in Biblioteca de la Alexandria, in muzeul din Washington, in colectia Babylon din Orlando, in Australia la Victoria State Library, sau la Cambridge Library in Boston”.

Am intrebat-o pe Dorothea daca nu i se pare egoist gestul ei artistic, de a nu vinde aceste lucrari. „ Da, oarecum” mi-a raspuns. „E foarte interesanta aceasta relatie, intre artist si opera. La inceputul carierei mele de artist plastic, pur si simplu nu voiam sa imi vand lucrarile, le vedeam ca pe copiii mei. Cu anii, iti dai seama ca trebuie sa se si vada ceea ce creezi”.

Katmandu, Boston si burse pentru studenti la Carei

Dani Rockhoff: Ce deplasari ai in viitorul apropiat?

Dorothea Fleiss: La sfarsitul lui martie si inceputul lunii aprilie, va avea loc bienala din Cuenca (Ecuador) unde reprezint Germania. La sfarsitul lui aprilie particip la o Conferinta la Boston, unde este invitat si d-l Joly, de la Academia  si rezidenta artistica  Schloss Solitude, din Stuttgart. La conferinta voi prezenta proiectul meu de la Carei si un nou proiect, la care pot participa si studenti. Bursele nu sunt prea mari, o bursa e de 500 USD. Dolari, pentru ca prezentarea proiectului Carei o fac cu ajutorul unei fundatii din America, de la Boston, in care sunt membru si reprezentant european. Pe websitul lor, dupa inserarea proiectului, se pot trimite si aplicatiile celor interesati.

Apoi, tot anul acesta, voi avea expozitii la Katmandu in Nepal, la Dakar in Senegal, la Lvov (Lemberg) in Ucraina, la galeria Yume din  Tokyo, iar in septembrie plec in China, pentru schimburi scolare intre universitati. Baden-Wurttembergul  are un program in acest sens, iar eu particip ca docenta a Universitatii de la Calw, si pentru ca am multe relatii cu universitati din China. In decembrie, particip ca membru de juriu la Bienala de la Adana, din Turcia. Intre 25 august si 3 septembrie, fac proiectul de la Carei, din Romania, prezentarea Academiei estivale am si am facut-o la Institutul din Calw. E un prim inceput al acestui proiect suplimentar pentru Carei. Dar acreditarea la cursurile pentru Academia estivala de la Carei se va face la Universitatea din Germania, nu in Romania. Vor putea insa sa participe studenti din Romania, Germania sau de oriunde.

Intre doua lumi

Dani Rockhoff: Ce te consideri, artist roman sau german?

Dorothea Fleiss: Este o intrebare foarte grea. Eu cred ca, in multe locuri, particip ca artist roman, depinde de proiect. Este si aceasta o politica, cum toata viata e politica: au nevoie de reprezentant roman, sau de unul german? Dar eu traiesc in Germania, si o reprezint. Acum cativa ani am avut o expozitie de grup, cu artisti internationali, in America, la Institutul Cultural Roman, East- West Gallery din New York. Eu am participat invitata de o fundatie americana, nu de reprezentantii ICR sau ai Ambasadei Romaniei la New-York. Deci sunt fortata oarecum sa reprezint Germania, desi nu eu am decis asta. Adevarul este ca, de exemplu, nici nu mi se pare potrivit ca la bienala de la Venetia, Romania sa fie reprezentata de un artist roman care traieste la Londra. Pentru mine asta e nedreptate, fata de artistii din Romania.

D.R.: Atunci, pe Dorothea Fleiss nu o putem include in categoria romani in strainatate, cu care ne mandrim !? Este un adevarata moda, la nivel de institutii ale statului roman si in mass-media romaneasca, in directia acestei actiuni recuperatorii, prin exemple.

D.F.:Eu sunt mandra ca sunt romanca, ca m-am nascut si am trait acolo, insa sunt lucruri pe care nu eu le decid. Traiesc si creez in Germania, incercand sa demonstrez lumii ca se poate face ceva si de nivel international, cum sunt proiectele organizate in Romania, in speta proiectul de la Carei.

D.R.:Odata cu intrarea Romaniei in UE, putem spune ca cetateniile se atenueaza, ca suntem cu totii europeni?

D.F.:Eu zic ca am fost europeni si pana acum. Pentru mine, usurarea va fi probabil din punct de vedere organizatoric si prin eliminarea unor vize. Nu numai ca ai nevoie de bani si energie, ci si mult suflet si sprijin din partea familiei, cum am avut si pana acum. Artistii invitati se simt onorati, nu conteaza atat locul unde se organizeaza proiectul. Prin prezenta noastra in Romania, noi facem ca locul sa fie important si lumea sa se uite intr-acolo si sa vada ce se intampla. Nu doar pe maidane, ci si la alt nivel. 
Un material de Dani Rockhoff pentru Romanian Global News

Acesta se va desfasura in intervalul orar 18:30-21:00, iar intrarea va fi gratuita, informeaza portalul romanilor din Chicago. Seara va fi sponsorizata de Consulatul General al Romaniei din Chicago. Rezervari se pot obtine face la numarul de telefon (312) 337-1070.

foto: lucrare de Semproniu Iclozan