’’Doctor Schileru’’ (2005, 35 min.) il are in prim plan pe Grigore Schileru, medic din Ramnicu Valcea, transformat in personaj literar de Ion Baiesu (nuvela „Treizeci si opt cu doi”, ecranizata de Alexandru Tatos in „Mere rosii”, si romanul „Balanta”). Un documentar emotionant despre o personalitate fascinanta, convinsa ca, de-a lungul vietii, cea mai importanta realizare este satisfactia sufleteasca a implinirii datoriei. Documentarul a fost distins cu  Marele Premiu si Trofeul festivalului, Premiul pentru Scenariu la Simfest - Tg. Mures,   Premiul I Festivalul ECO - ETNO- FOLK- FILM, Slatioara, Mentiune Speciala - DaKino Film Festival - Romania si Marele premiu si Trofeul „Golden Beggar” Kosice – Slovacia.

In ’’Mama Ghita’’ (2006, 23 min.) o intalnim pe Gheorghita Maleanu, din satul valcean Barbatesti. Odata cu primul pas al omului pe Luna, protagonista isi dovedeste marele talent de versificator. Incurajata de tovarasii responsabili cu cultura, ea ajunge sa fie considerata „poet-taran de geniu” si chiar „obiect de patrimoniu national”. Insa caderea comunismului intrerupe brutal cariera artistica fulminanta a „mamei Ghita”, aducandu-i insingurare si uitare.  Filmul a obtinut Premiul Special al Juriului si Premiul Special al Juriului la ECO-ETNO- FOLK- FILM- Romania.

In palmaresul Dianei Deleanu figureaza Marele Premiu al Asociatiei Profesionistilor de Televiziune (1995), Premiul pentru Documentar de Arta - Gala Asociatiei Profesionistilor de  Televiziune din Romania (2001) si Premiul C.N.A. (impreuna cu echipa TV ETALON) pentru ' Cel mai bun program local TV'.
Accesul publicului la proiectie este liber, informeaza Institutul Cultural Roman.

Gabriel Gherasim: Doamna Profesoara, va rog sa ne dati cateva date biografice despre dvs.
Lavinia Stan (foto): Traiectoria mea intelectuala a fost oarecum sinuoasa. Am absolvit Academia de Studii Economice pe vremea comunismului, in 1988, insa ulterior m-am reorientat inspre stiinte politice. Dupa studii doctorale la Universitatea din Toronto, am predat la Dalhousie University si St. Francis Xavier University din Nova Scotia, Canada. Din vara lui 2006 predau la Universitatea Concordia din Montreal, insa continui sa servesc concomitent si ca director al Centrului de Studii Post-Comuniste de la Universitatea St. Francis Xavier. Ca pregatire, sunt specializata in studii comparative, insa domeniile asupra carora m-am aplecat si in care am publicat cel mai mult includ religie si politica, decomunizare si democratizare post-comunista. Am lucrat cu precadere pe Europa de Est, insa sunt interesata si de modul cum aceasta zona se va putea integra cu succes in Uniunea Europeana.

G.G.: Ion Iliescu si FSN au strigat in 1989 ‘Jos Ceausescu!’ si chiar ‘Jos Comunismul!’ (Petre Roman), dar au adus minerii in doua randuri la Bucuresti si au pastrat Securitatea (rebotezata) la putere. Cand si unde s-a terminat comunismul si a inceput post-comunismul in Romania?
L.S.: Probabil atunci cand prima alternanta de putere a avut loc la sfarsitul lui 1996, in urma alegerilor pierdute de Ion Iliescu si PDSR. Intre tarile Europei de Est, Romania prezinta un caz paradoxal. Pe de o parte, a fost singura tara in care regimul comunist a cazut in urma unei revolutii sangeroase. Pe de alta parte, caderea regimului Ceausescu nu a dus, asa cum toti ne asteptam, la preluarea puterii politice de catre opozitie. Din aceasta cauza, revolutia din decembrie 1989 nu poate fi considerata drept un adevarat punct terminus al comunismului romanesc.

G.G.: Presedintele George Bush Jr. a mentionat cu regret la Riga, in 7 mai 2005, tratatele Molotov-Ribbentrop, Munich si Yalta, de impartire intre ocupanti a tarilor europene suverane, ca "exemple de guverne puternice care cred ca tarile mici sunt insignificante". In ce consta responsabilitatea tarilor libere fata de perpetuarea comunismului si in ce masura SUA, Vaticanul si Vestul Europei au contribuit la caderea sa?
L.S.: Factorii externi intotdeauna joaca un rol important atat in perpetuarea regimurilor nedemocratice cat si in declansarea evenimentelor ce duc la schimbarile radicale de regim. Este un fapt banuit initial, demonstrat prin dovezi arhivistice recent, ca evenimentele din 1989 au fost marcate de marile puteri ale vremii. Intalnirea de la Malta a fost decisiva din acest punct de vedere, dar razboiul rece se ducea de mult timp in vest si Papa Ioan Paul al II-lea era cunoscut ca un vehement opozant al regimurilor comuniste. Insa, din perspectiva comparativa pe care o adopt eu, factorii interni nu pot fi neglijati, fiind poate la fel de importanti. Inainte de a ne intreba ce putea face mediul international pentru a ne salva de comunism, trebuie sa ne intrebam ce puteam noi face sa ii tinem piept. Spre exemplu, comunismul cehoslovac a fost la fel de atroce ca cel romanesc, fara insa a avea acele caracteristici de sultanism-cu-totalitarianism atribuite Romaniei lui Ceausescu; insa noi am avut o societate civila mult mai fragila, o anomizare mult mai pronuntata, o nomenclatura mult mai rapace, o lipsa mult mai acuta a spiritului civic. Tocmai de aceea, revolutia romaneasca a fost atat de sangeroasa, preluarea puterii nu s-a putut realiza ca urmare a unor negocieri de tip masa rotunda si parcursul post-comunist al Romaniei a fost atat de sinuos, in timp ce progresele sale spre democratie au fost serios intarziate. Trebuie sa abandonam defetismul paternalismului guvernamental si sa realizam ca statul nu ne poate rezolva toate problemele, ca de multe ori ne putem rezolva singuri problemele comunitare mai simplu si mai necostisitor. Mai mult decat institutii si legi, de care de altfel nu duce lipsa, Romania are nevoie de o cultura politica civica, bazata pe incredere, toleranta si onestitate.

G.G.: Pentru cei care am trait sub comunism, cand se termina psihoza fricii fata de guvern si cand incepe increderea si dialogul fata de acesta?
L.S.: Sunt doua niveluri care trebuie avute in vedere aici. Un prim nivel ar fi cel statal, institutional. Electoratul are incredere in guvernele care – in mare – isi pastreaza promisiunile, nu se implica in coruptie masiva si folosesc serviciile secrete cu parsimonie. Numai atunci cetatenii romani vor avea incredere in guvern si in clasa politica. Din acest punct de vedere putem spune ca Romania inca mai are nevoie de ceva timp pentru a genera acea clasa politica pe care o dorim cu totii, necorupta, eficienta, preocupata de interesul public, deschisa dialogului, onesta in ce priveste trecutul sau. Un alt nivel insa este cel personal. Aici se poate spune ca depinde de fiecare dintre noi sa depasim psihoza fricii, care ne-a fost insuflata de regimul comunist. Consolidarea capitalului social – acele legaturi interpersonale care ne ajuta sa ne unim in asociatii voluntare pentru a ne rezolva problemele comunitare - implica un "leap of faith" (salt de incredere), incredere in concetateni si guvern. Sunt oameni care nu vor avea niciodata incredere in nimeni altcineva decat membrii familiei lor imediate. Insa in democratii, oamenii in general au incredere in semenii lor. Pentru multi romani aceasta incredere trece drept naivitate, desi nici un sistem democratic nu se poate consolida in lipsa ei.

G.G.: In ultimele alegeri prezidentiale, candidatul Traian Basescu, care a ajuns ulterior presedinte, a spus candid la o dezbatere televizata: "poporul nostru trebuie sa aleaga intre ‘fosti’ comunisti si ‘fosti’ comunisti". Exista comunisti ‘buni’ si comunisti ‘rai’, sau trebuie Comunismul condamnat unilateral?
L.S.: Condamnarea individuala a fiecarui comunist implica procese in care tribunalele ar estima vina fiecarui membru al sistemului represiv comunist. Astfel de procese, similare procesului de la Nuremberg sau Tokyo, au fost puse pe rol in mai toate tarile comuniste. Acuzele nu au fost intotdeauna politice – raportul Ruli din Albania facea proces de constiinta familiei dictatorului Enver Hoxha pentru ca avusese acces la mancare, rachiu si cafea, ingrijire medicala si calatorii in strainatate intr-o tara in care cetatenii mureau de foame si de lipsa de medicamente. Insa condamnarea unilaterala - sau multilaterala, in toate aspectele sale - a fost practicata de tarile ce au optat pentru lustratie. Lustratia este un proces de marginalizare automata din procesul politic post-comunist a oficialilor comunisti. Nu pentru incalcarea drepturilor omului, nu pentru abuz de putere si nu pentru acces la produse nedisponibile populatiei largi, ci pentru simpla ocupare in prealabil a anumitor functii politice si demnitati de stat sub comunism. Deosebirea intre comunistii "buni" si "rai" a fost operata in Legea Ticu 187/1999, cu consecinte grave asupra deconspirarii. Din cauza ei, fosti agenti de Securitate cunoscuti de publicul larg, continua sa primeasca certificate de buna purtare de la CNSAS. Tot din cauza ei, lideri comunisti precum Ion Iliescu raman neatinsi de deconspirare.

G.G.: Multi stangisti afirma in Vest ca sistemul comunist "n-a fost asa de rau pe cat se spune" si ca "Comunismul are si partile lui bune". Ce le-ati spune acestor stangisti idealisti din Occident pe care Lenin ii numea "idioti utili"?
L.S.: I-as indemna sa isi duca viata in conformitate cu principiile lor si sa emigreze in putinele tari in care comunismul inca traieste. In acest fel ar putea sa vada cum teoria se imbina cu practica, in ce masura realitatea comunista dura corespunde maretelor lor principii. Mai periculos mi se pare cazul est-europenilor care, emigrand in tarile vestice, sunt incapabili sa rezoneze la sistemul democratic. Sau al est-europenilor care nu emigreaza niciodata insa stiu perfect si cu mare aplomb care sunt tarele "democratiei" in general, prin analizarea sistemelor imperfecte inca ale propriilor lor tari. Pentru multi dintre acestia, democratia si capitalismul raman inca subiecte de telenovela.

G.G.: Se poate avea o societate post-comunista adevarata fara o condamnare a sistemului comunist?
L.S.: As inclina sa cred ca nu. Nu uitati ca Romania este singura tara din Europa de Est care nu a adoptat inca o lege a lustratiei. In anii ‘90, atata timp cat unele tari au optat pentru lustratie si altele nu, s-a crezut ca lustratia nu este o etapa absolut necesara democratizarii post-comuniste. Insa acum cand toate tarile din zona au adoptat lustratii mai radicale sau mai moderate, Romania a ramas din nou o exceptie. In lume nu exista decat un singur caz in care o tara post-autoritara a ales sa isi "ingroape" trecutul si sa isi ierte fostii tortionari, iar aceasta optiune nu a impiedicat-o sa construiasca o democratie viabila. Tara aceea este Spania dupa regimul Generalului Franco. Insa modelul spaniol nu poate fi aplicat unei tari divizate precum Romania, in care fostii tortionari nu isi recunosc nici o vina si fostele victime nu vor sa uite si sa ierte. Din nefericire, Romania a pierdut acea "window of opportunity" (sansa limitata) necesara implementarii lustratiei.
Guvernarea actuala si Presedintele Basescu au promis lustratia in timpul campaniei electorale din 2004. Liberalii au introdus un proiect legislativ de lustratie care a intrunit suportul Senatului, insa acesta ramane blocat de mai mult de jumatate de an la Camera Deputatilor. Este putin probabil ca Parlamentul Romaniei, cunoscut pentru ineficienta sa cronica, va adopta aceasta lege in viitorul apropiat. Partidul Democrat nu a fost niciodata in favoarea marginalizarii fostilor comunisti si securisti. Cand i s-a cerut sa sprijine lustratia, Presedintele Basescu a insistat ca o asemenea masura necesita condamnarea prealabila a regimului comunist. In timp ce alte figuri politice din Europa de Est au putut condamna comunismul fara prea multa discutie prealabila, Basescu a cerut constituirea unei comisii prezidentiale care sa atesteze "stiintific", documentar, motivele pentru condamnarea vechiului regim. Timp pretios s-a pierdut cu constituirea comisiei si documentarea pentru un raport cu o concluzie cunoscuta de toti membrii sai in prealabil. Basescu a condamnat comunismul in decembrie, insa este greu de crezut ca aceasta miscare va da posibilitatea adoptarii cadrului legislativ necesar lustratiei. Odata ce Romania va intra in Uniunea Europeana, implementarea legilor lustratiei va deveni aproape imposibila, avand in vedere ca guvernul ceh a fost deja condamnat de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru lustrarea unui fost nomenclaturist. Este foarte probabil deci ca Romania, chiar daca va adopta lustratia, nu o va putea aplica. Reinoirea clasei politice romanesti va trebui realizata prin alte mijloace.

G.G.: Cand parlamentarul suedez Goran Lindblad a avansat spre vot o rezolutie de condamnare a comunismului in cadrul Parlamentului European, majoritatea parlamentarilor au votat contra. Ce le-ati transmite parlamentarilor care au ferit astfel comunismul de o blamare similara cu nazismul?
L.S.: Este adevarat, insa Grupul Popular a adoptat o rezolutie de condamnare a comunismului in 2004, la cativa ani dupa izbucnirea scandalului Medgyessy in Ungaria. Nu putem decat spera ca, odata cu acceptarea sa recenta ca partener al acelui grup, Partidul Democrat va urma exemplul Liberalilor si ii va pune in discutie, daca nu ii va exclude chiar, pe multii sai lideri dovediti a fi colaborat cu Securitatea. Parlamentul European ar trebui sa isi reanalizeze pozitia, insa nu o va face doar pentru ca noile state membre o doresc. Se prea poate ca o adevarata examinare a comunismului sa poata avea loc doar in cateva decenii, dupa ce generatiile care au contribuit activ la sustinerea regimului vor dispare. Se poate ca Europa de Est sa urmeze modelul Germaniei post-naziste. In afara procesului de la Nuremberg, majoritatea oficialilor nazisti au fost "reciclati". Doar mult mai tarziu acea examinare onesta a fost posibila, condusa de o generatie noua, mai tanara.

G.G.: Ce planuri aveti pe viitor?
L.S.: Impreuna cu sotul meu am scris un volum despre Religie si Politica in Romania Post-Comunista, care este in curs de a fi tiparit de Oxford University Press. Volumul discuta influenta reciproca dintre religios si politic in domenii precum educatia publica pre-universitara, alegeri si politica de partid, etica si tehnicile reproductive si restituirea proprietatilor. Un alt volum pe care il am in curs de pregatire, si care se afla in ultimele stadii de elaborare, discuta progresul tuturor tarilor din Europa de Est in privinta reconsiderarii trecutului comunist si a de-comunizarii. Sper ca acest volum sa fie publicat tot anul acesta. In paralel, voi incepe un alt proiect de cercetare care discuta compatibilitatea cu democratia a diferitelor modele de relatii stat/biserica in Europa post-comunista. In plus, am dezvoltat cateva cursuri noi, pe teme largi ca religia si politicul, de-comunizare (sau justitia de tranzitie, cum este cunoscuta in literatura de specialitate) si serviciile secrete.

G.G.: Cum pot cititorii nostri sa va contacteze?
L.S.: Prin e-mail, la adresele:
lstan@sftx.ca sau lstan@alcor.concordia.ca.

G.G.: Va multumim si va dorim mult succes!
L.S.: Si eu dumneavoastra.
de Gabriel Teodor Gherasim, New York