|
Vizita de lucru a ministrului afacerilor externe-europene al Frantei,Bernard Kouchner,la Bucuresti |
|
|
|
Bucuresti, Romania/Romanian Global News
|
|
joi, 06 septembrie 2007 |
In perioada 3 – 4 septembrie, Bernard Kouchner (foto), ministrul afacerilor externe si europene al Republicii Franceze, a efectuat o vizita de lucru la Bucuresti.
In cadrul vizitei, seful diplomatiei franceze a fost primit de catre Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a participat la un dineu de lucru cu Prim-ministrul Romaniei, Calin Popescu – Tariceanu si cu Ministrul Afacerilor Externe, Adrian Cioroianu, si a rostit un discurs la Reuniunea Anuala a Diplomatiei Romane asupra politicii externe europene. Discutiile au vizat chestiuni ale agendei europene, cu accent pe problematica statutului Kosovo, evolutii privind Tratatul de reforma, precum si aspecte ale relatiei bilaterale. S-a convenit realizarea unui parteneriat durabil in interiorul UE, bazat pe traditii, valori si interese comune. Vizita reprezinta primul contact la nivel inalt romano-francez dupa instalarea noului guvern de la Paris (iunie 2007) si a doua vizita franceza la nivel inalt, dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana (prima vizita oficiala franceza fiind cea efectuata de fostul prim-ministru, Dominique de Villepin, la 1 februarie 2007). |