Arhiva 2007 -
decembrie, 2007
-
noiembrie, 2007
-
octombrie, 2007
-
septembrie, 2007
-
august, 2007
-
iulie, 2007
-
iunie, 2007
-
mai, 2007
-
aprilie, 2007
-
martie, 2007
-
februarie, 2007
-
ianuarie, 2007
|
|
Romania a incheiat negocierile pentru aderarea la Spatiul Schengen |
|
|
|
Bruxelles, Belgia/Romanian Global News
|
|
vineri, 30 martie 2007 |
Procesul de negociere a aderarii Romaniei la SEE a demarat la 5 iulie 2006 si a cuprins patru runde de negocieri. Din partea Romaniei, exercitiul de negociere este coordonat de Ministerul Finantelor Publice, echipa romana de negociere fiind condusa de secretarul de stat Alice Bitu.
In urma negocierilor la care au participat Romania, Bulgaria, Comisia Europeana, pe de o parte si tarile AELS/SEE, pe de alta parte, pe 29 martie 2007, a fost semnata la Bruxelles minuta negocierilor care contine principalele elemente ale viitorului acord de aderare a celor doua noi state membre UE la SEE, informeaza Prompt Media. Este vorba de finalizarea cu succes a celei mai importante etape a procesului, care va fi urmata de elaborarea, aprobarea si ulterior semnarea acordului propriu-zis de aderare la SEE. Odata cu semnarea si aplicarea provizorie a viitorului acord, Romania isi va asuma deplin toate drepturile si obligatiile ce deriva din statutul de Parte Contractanta la Acordul privind SEE. Rezultatele procesului de negociere constituie un pachet echilibrat si benefic pentru toate partile. In acelasi timp, ele consacra respectarea principiului tratamentului egal in raport cu regimul convenit pentru cele zece state membre care au aderat la UE in 2004. Acordul de aderare la SEE va marca asezarea pe baze europene a relatiilor Romaniei cu cele trei tari AELS/SEE, cu importante avantaje politice si economice pentru tara noastra si ceilalti parteneri ai SEE. Aceste avantaje includ, in principal, aplicarea celor patru libertati fundamentale, preluarea tuturor perioadelor de tranzitie obtinute de Romania in cursul negocierilor de aderare la UE, pastrarea si consolidarea regimului comercial preferential anterior (cu accent pe cele din domeniul produselor piscicole), posibilitatea oferita persoanelor fizice si juridice de a-si desfasura activitatea in tarile AELS/SEE intr-un cadru reglementat similiar celui comunitar. Nu in ultimul rand, tarile AELS/SEE au convenit sa acorde Romaniei, prin intermediul a doua mecanisme, o contributie financiara semnificativa, in baza acelorasi principii aplicate in cazul celor zece noi state membre care au aderat la UE in 2004. Principalele domenii care vor beneficia de viitoarea contributie financiara a tarilor AELS/SEE in favoarea Romaniei acopera: protectia mediului, inclusiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera; promovarea dezvoltarii durabile; eficienta energetica si energia regenerabila; conservarea mostenirii culturale; dezvoltarea resurselor umane; sanatatea si ingrijirea copilului. Aceste fonduri vor putea fi accesate atat de persoane fizice, cat si de entitati publice si private. Ministerul Finantelor Publice va desfasura o campanie de informare privind procedurile de depunere a proiectelor care pot primi finantare prin intermediul acestor mecanisme. Conform prevederilor Tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana (UE), ca si ale Acordului privind Spatiul Economic European (SEE), Romania are obligatia de a adera la Spatiul Economic European (SEE). Spatiul Economic European (SEE) a fost infiintat in 1994 si este o zona de libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor, in fapt, o extindere a Pietei Interne Unice a UE, intre statele membre ale UE si trei dintre membrii Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS): Islanda, Liechtenstein si Norvegia. |
|
|